Am recitit pe nerăsuflate două lucrări pe care le mai citisem cu mulţi ani în urmă, luându-mi notiţe atunci. Acum n-am mai avut nevoie să stau cu creionul în mână pentru că am conturate în minte mult mai bine principiile de metodologie a studiului (dacă nu mă credeţi, căutaţi articolele publicate pe blog despre "metodica studiului").
Se ştie că odată cu înaintarea în vârstă beneficiem cu toţii de o acumulare mai bogată de cunoştinţe şi ne putem da seama mult mai uşor de multe lucruri (vorba aceea: dă-mi, Doamne, puterea de la 20 de ani şi mintea de acum!).
Nu am nici cea mai mică intenţie să mă dau mare, vreau numai să subliniez că studiul fără a urma o anumită metodă nu are nici valoarea, nici finalitatea scontată de autor. Am să vă dau câteva exemple în speranţa că mă veţi înţelege (n-am să dau însă numele autorilor şi vă rog să nu-mi cereţi acest lucru).
Unul dintre subiectele abordate: cum a fost construită planşa valorii x din emisiunea Y? Autorul cutare spune un lucru, autorul cutare spune alt lucru, iar autorul, potrivit propriei opinii, susţine că... Aşadar clişeele valorii x au fost confecţionate astfel:... OK. Odată abordat subiectul, te gândeşti că el are vreo legătură cu o anumită marcă poştală. Ei bine, această legătură nu mai este nici arătată, nici măcar pomenită nu mai este. Şi atunci de ce mai facem studiul? De dragul de a umple nişte pagini?
Ar trebui să ne fie clar că subiectul unui studiu tradiţional de marcă sau de emisiune este însăşi marca sau emisiunea în cauză şi nu aşa-zisa "tradiţie orală", pentru că nu ea stă la baza alcătuirii unui catalog.
Un alt exemplu: citesc cum că există posibilitatea ca la valoarea x din emisiunea Y să existe mai multe tipuri, dar despre acest lucru a scris numai autorul A, nu şi autorul B. În opinia autorului studiului, ar putea exista un tip în culoarea "a" şi un alt tip în nuanţa "b"... OK, sunt de acord. Unde sunt mărcile ori piesele care demonstrează această afirmaţie şi care sunt caracteristicile concrete ale acestor tipuri? Nema!!!
Un exemplu la care pur şi simplu m-a pufnit râsul: scrie autorul în cauză că după studierea a circa 20 (douăzeci!) de exemplare a ajuns la concluzia că... OK, dar totuşi nu-i OK, pentru că atunci când te referi la o marcă relativ comună din care la data redactării studiului (încă) se mai găseau pacheţele de câte 100, nu cumva este de-a dreptul ridicol să spui că ai studiat numai 20 de exemplare? Păi pentru un studiu serios n-ar trebui nimeni să deschidă gura ori să scrie ceva fără să verifice (la nivelul respectiv de raritate) de la o mie de bunăţi în sus, pentru că marca respectivă a avut un tiraj de milioane de exemplare!
În fine, este de-a dreptul ridicol să încerci să explici cum se multiplică clişeele printr-un anumit procedeu atunci când domnia ta nu că n-ai călcat printr-un asemenea atelier, dar nici măcar poze n-ai văzut (potrivit propriei declaraţii făcute de faţă cu mai mulţi martori)!
Nu am nimic de împărţit cu autorul în cauză, a scris multe lucruri valoroase, dar - ca orice persoană care se simţea apreciată - a ajuns să mai bată şi câmpii uneori.
La final nu pot să trag decât o singură concluzie: din cauza unor asemenea "chifle" au apărut prin cataloagele noastre (dar nu numai) tot felul de "chifle" pe care săracii colecţionari de bună credinţă le iau de bune, lovindu-se apoi cu capul de pereţi pentru că nu înţeleg de ce în asemenea studii citesc un lucru, iar când se uită în propriile clasoare văd cu totul altceva.
De aceea, stimaţi colegi, argumentul suprem în cazul unui studiu trebuie să fie în primul rând marca şi varietatea despre care este vorba, nu legendele urbane. Cât despre ce-au scris alţii, e loc de pomenit ori la subsolul paginii, ori la notele de final, ori la bibliografie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu