Feriţi-vă de falsuri şi de aşa-zisele facsimile. Cum apără legislaţia privind patrimoniul pe colecţionar împotriva acestui tip de "producţii"?

Câteva zile nu am mai putut să fac obişnuita trecere în revistă a portalurilor de licitaţii online. Din păcate, am zile când condiţia fizică nu mă mai ajută deloc. Astăzi însă am fost într-o dispoziţie ceva mai bună şi am putut "pieptăna" piesele româneşti mai vechi (cu scopul de a-mi completa propria bibliotecă digitală în primul rând, pentru că oricum nu se preocupă de aşa ceva nicio instituţie dintre cele care au în atribuţii - ori şi-au asumat - încadrarea şi clasarea pieselor filatelice ca valori ale patrimoniului naţional mobil). Ca de obicei, iar mi-au sărit în ochi mai multe falsuri, contrafaceri şi facsimile.

Ca noutate (acum văd prima oară, dar am dat în presa filatelică de pe la începutul secolului al XX-lea despre aşa ceva) am întâlnit şi o serie de falsuri (sub orice critică din punctul de vedere al acurateţii reproducerii) care poartă pe spate un poanson cu numele "SIBIESCO". În articolele de acum vreo o sută şi zece ani, acest nume era pus în legătură cu activitatea de falsificator desfăşurată de Constantin Moroiu.

Probabil că ochiul format al colecţionarilor cu mai multă experienţă mă va scuti de prea multe explicaţii (de ce e "aia" falsă sau nu). Cine vrea lămuriri n-are decât să aştepte până când se vor acorda fonduri pentru publicarea unui catalog serios, ori să ceară explicaţii de la o cunoştinţă mai avansată în branşă.
Puteţi face click pe imagini pentru mărire şi pentru a vedea identitatea împricinaţilor.

Veşnica ştampilă GIURGIU 4/9 cu o agrafă care nu seamănă nicum cu cea a ştampilei originale. Marca este tipografiată şi nu litografiată.

Reproducerea aceasta nici măcar caricatură nu se poate numi.

De aici începe seria falsurilor (realizate în tipografie) marcate SIBIESCO. Mărind imaginile puteţi desluşi destul de bine caracteristicile de desen ale falsurilor.

Acestea au fost falsurile peste care am dat numai astăzi. Niciunul nu a fost oferit menţionându-se ceva despre vreun fals sau reproducere. Aşa că "luatul plasei" depinde exclusiv de nivelul de pregătire al potenţialului cumpărător.
Acum vă prezint ceva dintr-o altă categorie. Pe internet s-a dezvoltat o adevărată industrie de desfacere a unei largi categorii de "facsimile", ori falsuri prezentate ca atare. Cu tehnica de astăzi, realizarea acestor "facsimile" nu mai constituie o problemă deosebită.

Problema apare însă în altă parte: amatorii de mărci poştale româneşti ştiu că există astfel de producţii, dar marea lor majoritate nu dau în brânci cu învăţatul şi studiul individual şi de aceea pot cădea foarte uşor în plasa bişniţarilor. Cele două exemple s-au şi comercializat, uitaţi-vă singuri cu ce sume.

Ambele "specimene" sunt reproduceri de slabă calitate, uşor de recunoscut şi identificat de către un specialist. Numai că lipsa de preocupare a celor care ar fi trebuit să se preocupe de filatelie ca elemente componente ale patrimoniului cultural naţional mobil a dus la dispariţia completă (din cele peste cincii mii de posturi ale Ministerului Culturii) a oricărei urme de specialist în filatelie.
De mai marea Academie Română nu mai vorbesc, pe domnii istorici de acolo nu-i interesează de problemă nici măcar prin fundul curţii.

Vorbeşte ceva despre falsuri legislaţia privind patrimoniul cultural mobil? Păi nu prea. Cercetătorii ştiinţifici pomeniţi la articolul 9 din Legea nr. 182/2000 (republicată) s-au evaporat în materia neagră a Universului (sincer să fiu nici nu ştiu dacă au existat vreodată), iar în rest termenul de "fals" apare doar la secţiunea a 2-a a legii ("Infracţiuni"), unde se menţionează la articolul 84 următoarele:

"Art. 84. - Executarea de falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate, în scopuri comerciale sau în orice alte scopuri, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani."

Frecţii cu Diana la un picior de lemn! Şi dacă este vorba despre bunuri neclasate, ce facem? Ne doare în bascheţi, aia facem!
Deşi am semnalat problema în articolele publicate pe acest blog, se pare că ea nu prezintă pentru nimeni nici cel mai mic interes.
Legea cu pricina poate fi descărcată şi citită de aici.

Problema pe care eu cred că ar trebui să o rezolve un viitor Cod al patrimoniului este departajarea în categorii separate a bunurilor culturale mobile clasate de cele neclasate, cel puţin pentru categoria timbre şi filatelie, concomitent cu refacerea normelor de clasare.

Nu de alta, dar este cea mai mare nerozie să consideri un timbru din 1900 tipărit în peste zece milioane de exemplare drept obiect de patrimoniu. Păi în acest caz ar trebui luate cel puţin aceleaşi măsuri şi cu ziarele Click şi Libertatea, că doar au tiraje mult mai mici! (De fata de la pagina 5 sau 3 nu mă leg, pentru că nu colecţionez aşa ceva).