Cum a reuşit statul român să devină co-proprietar pe bunurile private deţinute de sute de mii de cetăţeni şi cum i-a transformat peste noapte pe aceştia în potenţiali infractori (2)

Episoadele anterioare le puteţi citi aici: Episodul 1;

Ce este şi cum a apărut filatelia? Principalele ei etape de dezvoltare în România

Nu mă apuc să dau eu definiţii, căutaţi în DEX (pentru cei care nu sunteţi de specialitate) pentru că filateliştii ştiu ce înseamnă.
Prima marcă poştală a fost pusă în circulaţie în Marea Britanie, la data de 6 mai 1840 (data oficială). La mai puţin de 30 de ani de la acest eveniment (care a reprezentat o inovaţie nemaipomenită în istoria serviciilor poştale) o mulţime de alte ţări şi teritorii au urmat exemplul englezilor, punând în circulaţie propriile mărci poştale.
Acest mic petec de hârtie care este marca poştală a contribuit într-un mod neaşteptat de mult la dezvoltarea serviciilor poştale, comunicarea între persoane aflate la distanţe apreciabile devenind mult mai facilă şi mai ieftină, iar extinderea serviciilor poştale cu o viteză aproape geometrică a făcut necesară implementarea, la nivel unitar şi internaţional, a unor proceduri similare. Cam acesta a fost momentul în care mai multe ţări (printre care şi România) au pus bazele unei organizaţii internaţionale denumită Uniunea Poştală Universală, organizaţie la care, astăzi, nu prea mai există vreun stat recunoscut de către ONU care să nu îi fie membru.

Prin anii '60 ai secolului al XIX-lea au apărut primii colecţionari de mărci poştale, în statele din Europa Occidentală şi în America de Nord. Pasiunea a avut şi ea o dezvoltare neaşteptat de mare, încât în jurul anului 1900 existau deja în toată lumea zeci de mii de colecţionari şi începuseră să fie publicate sute de reviste filatelice (există inventare ale tuturor publicaţiilor în marile biblioteci ale lumii).

Românii au fost puţin mai "leneşi", dacă pot spune aşa. Prima societate filatelică a luat naştere în 1891 la iniţiativa lui Dimitrie C. Butculescu, o importantă persoană publică de la acea dată. În anii următori numărul colecţionarilor români a crescut şi el, fiind constituite mai multe cluburi şi asociaţii şi dezvoltându-se şi o publicistică românească de specialitate.

Lucrul care trebuie neapărat subliniat este că filatelia a apărut şi s-a dezvoltat EXCLUSIV prin efortul, pasiunea şi dăruirea unor persoane particulare. Statul român nu a avut niciodată niciun fel de contribuţie în dezvoltarea filateliei (cu o singură excepţie şi constrângere pe perioada domniei regelui Carol al II-lea, el însuşi un pasionat colecţionar).

A venit însă momentul 30 decembrie 1947 când s-a produs cunoscuta schimbare de regim. A mai venit şi momentul 11 iunie 1948 în urma căruia activităţile comerciale filatelice private au fost interzise. Totodată, maşinăria politrucilor pornită pe spatele întregii societăţi a trecut la rescrierea istoriei naţionale inclusiv prin interzicerea deţinerii şi comercializării anumitor serii de mărci şi efecte poştale, devenite indezirabile pentru noul regim.

Comerţul filatelic a fost şi el transformat şi subordonat economiei socialiste, planificate.

Filatelia a intrat într-o perioadă sumbră, activitatea primei asociaţii formate la nivel naţional devenind subordonată administraţiei poştale, care până în 1989 a numit continuu conducătorii (sau "administratorii", "directorii") filateliştilor. Concomitent, la nivel de politică de emisiune a timbrelor a fost adoptată linia sovietică, întreaga mişcare filatelică naţională suportând indicaţiile politrucilor, deoarece filatelia în sine - devenită subordonată partidului - a fost transformată într-un alt mecanism folosit pentru propagandă, pe lângă instituţiile de învăţământ.

Începând cu 1990, mişcarea filatelică românească şi-a recâştigat independenţa, dar a început să se confrunte cu alte probleme aduse de pseudo-capitalismul sălbatic al primilor ani de aşa-zisă libertate.

"Grija" statului socialist faţă de valorile filatelice

Singurul comerţ filatelic legal care mai era permis în România după 1948 a fost preluat de către o întreprindere de stat, care în timp a avut denumiri şi obiecte de activitate variate. Mai marii epocii proveneau, de cele mai multe ori, din cetăţeni cu studii aproximative (sau făcute "la seral"), care i-au considerat întotdeauna pe filatelişti drept nişte filfizoni plini de snobism şi de dorinţă de îmbogăţire.
Pentru fosta întreprindere ICS Romprestfilatelia (şi cu celelalte denumiri ulterioare pe care le-a avut) protejarea valorilor filatelice naţionale era doar o vorbă în vânt. Colecţionarii mai bătrâni cred că îşi mai aduc aminte că prin cercurile filatelice bucureştene erau prinse în pioneze la avizierele regulamentare adrese de la întreprinderea filatelică de stat prin care se comunica filateliştilor că "achiziţionează" scrisori vechi din perioada clasică cu multe timbre, timbre vechi în blocuri ori scrisori cu timbre înjumătăţite. Încă revăd avizierul pus pe perete lângă masa prezidiului în magherniţa din subsolul fostei terase de sub Teatrul Naţional (mai jos de Electroluxul de pe "13 Decembrie").

Astăzi nu se mai ştie nimic de arhivele fostei întreprinderi de stat, colecţionarii mai bătrâni intuiesc însă adevăratul jaf făcut de "stat" pentru a vinde cu orice preţ în străinătate absolut orice categorie de marfă de pe urma căreia se realiza "aportul valutar". Pentru că în colecţia naţională nu se mai regăseşte nicio scrisoare din cele înşirate în adresele bătute la maşină, înfipte în pioneze la avizierele din cercurile filatelice.

Şi să nu credeţi că s-a terminat, pentru că acesta a reprezentat doar începutul! În 1970 sau 1971, nenorocita aia de întreprindere de stat a încheiat un contract de export cu un negustor angrosist de timbre din Germania în condiţii absolut înjositoare şi pentru statul român, şi pentru administraţia poştală emitentă, dar mai ales pentru colecţionarul român. Aceea a fost perioada în care au apărut coliţele nedantelate cu tiraje reduse şi distribuţie reglementată (deoarece masa tirajului era cumpărată de negustorul neamţ cu pricina). Filatelia românească era de fapt o maşină de făcut bani cu orice preţ, iar politica de emisiune (un atribut al suveranităţii statului, la fel ca baterea de monedă) a ajuns subordonată unui "capitalist veros" din Germania Federală.

Să nu credeţi că s-a schimbat ceva după 1990! Aceeaşi adunătură de matracuce - specialiste în operaţiunile de export de timbre - şi-au continuat activitatea aproape criminală faţă de valorile statului român, continuând să vândă la export unor negustori angrosişti timbre româneşti preobliterate la 1 sau 2 dolari mia de bucăţi. Sesizările făcute conducătorilor de atunci nu s-au soldat decât cu stoparea acestei practici, făptuitorii neputând fi traşi la răspundere deoarece erau acoperiţi de un ordin al unui fost ministru al poştelor şi telecomunicaţiilor dat înainte de 1990 (dar rămas neabrogat), care le permitea să vândă timbre preobliterate la un preţ cu 15% mai mare decât costul de tipar, pentru că se obţinea un profit, nu-i aşa?

Astăzi, foştii ministri din anii '90 (inclusiv cei de la Cultură - care încă n-au trecut "dincolo") tac mâlc! Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase!

Legea comunistă referitoare la ocrotirea patrimoniului cultural naţional

Reglementarea în cauză a fost Legea nr. 63 din 30 octombrie 1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural naţional al Republicii Socialiste România. Ea a fost adoptată de către Marea Adunare Naţională, fiind publicată în Buletinul Oficial al RSR nr. 137 din 2 noiembrie 1974.

Părerea mea personală este că legea - pentru domeniul nostru - era destul de clară şi nu dădea loc la nicio interpretare. Articolul 2 al legii menţiona la punctul b) următoarele:

"Patrimoniul cultural naţional cuprinde:
b) bunuri cu valoare istorica şi documentara deosebită (...) raritati filatelice."

ATÂT!!! RARITĂŢI FILATELICE şi nu toate gunoaiele posibile şi imposibile care sunt "mai vechi de 50 de ani", aşa cum au pus în actuala lege nişte birocraţi cu o pregătire NULĂ (dar puşi în funcţii de partid), lăsând interpretarea legii la latitudinea cuiva care pur şi simplu nu există în activitatea şi cercetarea filatelică.
Cu alte cuvinte, legea comunistă era (din punctul de vedere al filateliştilor) mult mai bună decât cea actuală, pentru că uzuala de 55 bani din 1952 n-ar fi putut ajunge niciodată obiect de patrimoniu, aşa cum astăzi, din păcate, ar putea fi posibil dacă ajunge să fie clasată de un individ atestat în condiţii dubioase ca expert!

Legea comunistă a fost în vigoare de la 02.11.1974 până la 06.02.1990, fiind abrogată prin Decretul nr. 90/1990, care se referea la înfiinţarea şi organizarea Comisiei muzeelor şi colecţiilor. La rândul lui, acest decret a fost înlocuit prin Ordonanţa nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional. Lucrul interesant în această ordonanţă este LIPSA ORICĂREI MENŢIUNI REFERITOARE LA TIMBRE ŞI/SAU FILATELIE. Şi să nu îndrăznească vreun birocrat aflat astăzi pe post că "au pus pile filateliştii", pentru că actul a fost realizat tot în birourile celor de la Cultură!
Ordonanţa nr. 68/1994 avea rolul de a completa prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 27/1992 privind unele măsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional, adoptată cu modificări prin Legea nr. 11/1994. Nici aceste ultime două reglementări nu fac niciun fel de reglemenare la timbre sau la filatelie.

Printre semnatarii (rămaşi în viaţă) ai acestor acte normative mai sunt doar Nicolae Văcăroiu şi Florin Georgescu. Ei doar le-au semnat, că de conceput şi scris au fost făcute de birocraţii de la Cultură în funcţii la datele respective.

Şi uite-aşa ajungem la Legea din 2000, pe care o vom analiza într-un apisod viitor.

Până una-alta, mi-am rugat prietenii şi cunoscuţii să îmi transmită care ar putea fi (în viziunea şi după judecata lor) motivele pentru care timbrele şi colecţiile filatelice ar trebui (sau ar putea) să constituie bunuri aparţinând patrimoniului cultural mobil, luând în considerare ce factori doresc (istoric, artistic, estetic, filozofic, material etc.). Acelaşi lucru îi rog şi pe cititori, aceştia putând apela la orice mijloc de comunicare le este la îndemână, inclusiv formularul de comentarii de mai jos.

Povestea va continua în episoade viitoare.