Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 7 septembrie 2015

Despre Războiul Crimeii (1)

Atunci când întâlnesc un subiect la care nu găsesc răspunsurile care să mă lămurească am obiceiul să insist. Şi pentru că ştiam de mai mulţi ani de celebrul Proiect Gutenberg (puteţi citi şi aici), prin 2004 sau 2005 mă uitam cu jind pe net la fişierele bibliotecilor universităţilor şi ale celorlalte biblioteci americane celebre şi mă întrebam cum am putea citi măcar pe sărite câte ceva din comoara lor informaţională.

Între timp proiectul a avansat şi au demarat şi alte acţiuni similare, astăzi existând sute de mii de volume scanate de către (sau cu ajutorul) Google şi Microsoft. Foarte multe dintre acestea sunt disponibile gratuit pe internet (cu excepţia celor care mai sunt încă purtătoare de drepturi de autor).

Am început să vă povestesc despre acest subiect deoarece noi, românii, suntem destul de mult în urma altor ţări. Începutul a fost făcut însă şi la noi, se lucrează într-un ritm destul de intens, dar problema cu care m-am confruntat eu este lipsa lucrărilor care au ca subiect Războil Crimeii (sau mai bine zis numărul foarte mic al acestora).

Apelând la motoarele de căutare şi la câteva liste de lucrări bibliografice (e mult mai bine să ştii ce anume să cauţi) am descoperit zeci de mii de pagini referitoare la acest subiect. Primul pas a fost să descarc (gratuit desigur) lucrările pe care le-am considerat că m-ar putea ajuta în încercarea mea de a afla tot ceea ce pot găsi despre serviciile poştale străine care au funcţionat pe teritoriul Principatelor Române pe timpul Războiului Crimeii.


Aşa că am început să citesc. Am norocul să mă descurc foarte bine cu engleza (citesc cursiv), cu franceza şi germana voi vedea eu cum mă voi descurca pentru că nu le stăpânesc la fel de bine.

Am început cu o culegere de scrisori ale unui comandant de navă din marina imperială engleză.


Am aflat din volum, de pildă, că în aprilie 1854 în portul Constanţa s-au aflat mai multe nave ale marinei imperiale, iar blocada navală constituită la gurile Dunării (pentru a împiedica orice comerţ rusesc) s-a încheiat în septembrie acelaşi an. După aceasta, ofiţerul britanic s-a deplasat spre Crimeea, primind alte însărcinări.
Ca fapt divers, ofiţerul avea o părere deloc măgulitoare despre ziarele vremii, care adoptau uneori o atitudine nu prea diferită de tabloidele de astăzi. Ce mi-e şi cu meseria asta de ziarist!

M-am apucat de citit al doilea volum din listă. Sunt deja curios ce voi mai afla (el este publicat în 1857, conţinând aşadar informaţii "proaspete").


Probabil că aţi observat că în titlu am inserat un "1" în paranteze. Pe măsură ce mai citesc câte un volum am de gând să-mi exprim în câte un articolaş impresiile şi (sper eu) şi eventualele descoperiri din domeniul istoriei poştale.

Nu vreau să închei fără a menţiona şi de ce m-am hotărât să scriu aceste articole: totul pleacă de aici.
În plus, aveam şi o promisiune făcută lui Eugen.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu