Din Basarabia în Bucovina

Am întâlnit relativ puţine piese care au fost expediate în acest sens, deşi pot spune că stau cu ochii cât cepele pe toate portalurile online.

Recent am dat peste un plic cu ştampile clare, dar cu unele defecte care ar putea fi trecute cu vederea pentru că traseul nu este unul uzual, piesele întâlnindu-se relativ rar (click pe imagiin pentru mărire).

Piesa a fost expediată în iunie 1891 din Novoseliţa la Cernăuţi. Francatura este aplicată pe verso.
În ciuda frecvenţei reduse de apariţie, plicul a reuşit cu greu să ajungă la un preţ final de 18 dolari, după 10 biduri.

Colecţie românească vândută pe eBay

Tocmai s-a încheiat licitaţia online pentru o colecţie românească oferită pe cunoscutul portal online.
Colecţia nu are cine ştie ce piese bombă, este ceva relativ comun, cam ceea ce reuşesc cei mai mulţi colecţionari să acumuleze.

Colecţia a fost aranjată în trei clasoare mari, în ordine cronologică.
Ce conţine ea şi cum a "mers" vânzarea o puteţi afla din fişierul PDF pe care l-am pregătit şi pe care îl puteţi descărca de aici.
Vă puteţi exprima opinia asupra preţului final realizat în cadrul comentariilor.
Vizionare plăcută.

Miercurea cu moţ(ul îngheţatei de doi bani vândute la preţul celei de soi) (sau un episod 34 mai amestecat)

Astăzi, sătul de stat pe scaunul tapiţat cu spătar înalt pe care înţepenesc în fiecare zi, am zis să fac o faptă de vitejie. Mi-am luat doamna, inima-n dinţi şi cutia cu inhalatorul de urgenţă şi am plecat cu toţii, la pas molcom, în centru.
Am avut un chef nebun să fac o plimbare în Cişmigiu, care este - trebuie să recunosc - parcul copilăriei mele. Simţeam nevoia să trag în piept mirosul arborilor bătrâni, să stau pe o bancă lângă lac fără să mă gândesc la nimic, să ascult vântul mângâind coroana înaltă a plopilor şi să mă uit la roiurile amatoare de plimbare.
N-am avut ce face şi am ajuns la o tarabă scoasă pe jumătate în drum unde se vindea îngheţată. Era cald şi credeam că ne va face bine un pahar de îngheţată. Eu mi-am luat una cu (aromă de) tiramitsu, destul de reuşită la gust. Doamna mea s-a hotărât să-şi ia o porţie cu aromă de lămâie. Şi am plecat să batem aleile, cu paharele în mănă şi cu mintea aiurea.
La un moment dat, doamna mea mă roagă să facem schimb de pahare, ca să ne delectăm şi cu aroma celuilalt
Şi acum începe coşmarul (căruia i-am pus totuşi rapid capăt, întâlnindu-mă cu un coş de gunoi). Chestia aia care cică avea aromă de lămâie mi-a creat senzaţia că am băgat în gură un amestec puturos de coctail molotov alcătuit integral din cele mai greţoase chimicale...    :(

Fraţilor, nu ştiu cine puii mei sunt şefii ălora sau cine-i controlează de-au ajuns să vândă asemenea porcării, şi într-un parc care este, de regulă, plin de copii de toate vârstele. Aşa că vă recomand cu toată căldura să nu cumpăraţi îngheţată "vrac" de la chioşcarii din parc. Mai bine daţi doi lei în plus şi luaţi o îngheţată preambalată purtând sigla unei firme recunoscute.
Nu-mi place scandalul şi nu m-am întors la respectivul să văd dacă au vreo autorizaţie afişată. I-am făcut un compliment în gând şi i-am urat să se ducă în plata Domnului.

Revenind la tematica consacrată (oare?) a rubricii, am apelat la un cunoscut care mi-a dat spre scanare două potrete superbe. Pufoşenii, desigur. Aşa că luaţi-le şi dezmierdaţi-le.
Să aveţi o seară pe cinste!

Colecţionara de ilustrate de pe Strada Eldorado

Am văzut două ilustrate şi nu mă pot stăpâni să nu vi le arăt. Ca istorie, cred că ştiţi cu toţii că ultimii ani ai secolului al XIX-lea au fost marcaţi de apariţia căţilor poştale ilustrate, tolerate iniţal de către administraţiile poştale sau considerate "imprimate", dar pentru care, la foarte scurt timp, au introdus o categorie separată în tarifele poştale ale vremii.
Frumuseţea multor astfel de tipărituri, tematica deosebit de bogată abordată de editori, folosirea unor ilustratori şi fotografi profesionişti au avut o urmare nebănuită iniţial: au apărut colecţionarii de astfel de piese, iar traficul poştal a început să înflorească pentru această categorie de corespondenţă.
Nu este mai puţin adevărat că prin intermediul cărţilor poştale ilustrate multe ţări au început să îşi facă o publicitate turistică (sau comercială chiar) cu efecte vizibile în epocă.

Piesele pe care vi le prezint mai jos sunt expediate din două ţări doferite pe adresa aceleiaşi doamne Maria Ştefănescu, domiciliată în Bucureşti pe Strada Eldorado nr. 2. Textul expeditorului de pe faţa primei piese confirmă ce ilustrate expediase anterior bucureşteanca şi cum a contribuit ea la formarea imaginii ţării noastre.
Am încercat să aflu pe unde se situa fosta Stradă Eldorado, dar nu ştiu pe unde am pus ghidurile vechi ale Bucureştiului (am vreo trei, dar pe care nu le-am mai atins de ani buni). Goagălul nu-mi e de ajutor(sau n-am avut eu destulă răbdare să caut).

Despre ştampilele "TREN" şi "AMB" (sau cum am rupt relaţiile cu o cunoştinţă din cauza acestor ştampile)

Mulţi dintre noi, colecţionarii, învăţăm o viaţă întreagă (dacă pasiunea care ne stă ascunsă în suflet nu lâncezeşte). Realizăm singuri că astăzi suntem puţin mai deştepţi decât ieri, iar ieri am fost puţin mai deştepţi decât alaltăieri. Asta presupune însă destulă voinţă în a astâmpăra setea care ne umple din cauza întrebărilor apărute parcă pe neaşteptate, de nicăieri.

Asta este însă o chestie valabilă pentru pasionatul adevărat, nu pentru leneşul care are impresia că ştie tot şi că, fără prea mult efort, poate scoate un ban cinstit prin bişniţăreală pe spinarea colecţionarului adevărat.

Dar să vă povestesc prin ce întâmplare am trecut. Cu vreo două luni în urmă, un cunoscut (cu care nu eram în cine ştie ce relaţii, ne salutam când ne întâlneam şi cam atât) îmi face o "ofertă", povestindu-mi că are peste două sute de piese întregi purtând diverse ştampile de tren şi ambulanţă. Bun lucru, mi-am zis, poate găsesc ceva interesant. Am stabilit o întâlnire într-o duminică şi am început să discutăm pe marginea pieselor pe care le adunase cunoştinţa. Din păcate (pentru ea) piesele nu prezentau ceva spectaculos. Aproape la toate există câte o hibă.

Păţania mi-a fost adusă în minte de o piesă văzută recent, pe care o postez mai jos ca să ştie toată lumea despre ce este vorba. Click pentru mărire.

Acest tip de ştampile au fost folosite atât la vagoanele poştale din componenţa trenurilor, cât şi a ambulanţelor feroviare. Ştampilele erau confecţionate cu elemente mobile, la fiecare putându-se schimba atât numărul trenului/ambulanţei, cât şi data şi denumirea gării.

Ei bine, într-o colecţie serioasă de ştampilografie sau de istorie poştală, ştampilele de acest gen trebuie să aibă cel puţin două elemente lizibile, pentru a putea localiza cursa în cauză (este vorba de numărul trenului (care la piesa din imagine lipseşte; el ar fi trebuit să apară sub caseta cu "TREN"), respectiv de numele gării (care apare în partea dreaptă a casetei). Fără aceste două elemente minime, piesa nu poate fi valorificată din punct de vedere al informaţiei, iar valoarea ei filatelică nu mai poate creşte în comparaţie cu o piesă purtând o ştampilă oarecare.

Cunoştinţa mea s-a arătat extrem de nemulţumită când i-am spus că acumularea de piese pe care mi-o arătase nu face mare lucru din cauza ştampilelor incomplete sau ilizibile. Ba chiar mi-a sugerat că aş fi avut intenţia să o păcălesc. Până la urmă mi-au venit bâzdâcii şi i-am sugerat şi eu să mă lase în pace şi să nu mă mai caute decât după ce pune mâna pe carte să înveţe. Că de bişniţăreală nu mă ocup şi nici nu-mi place.

Dar toată această păţanie poate fi o lecţie şi de aceea cred că nu vă supăraţi pe mine că v-am povestit-o.

O colecţie care nu este la îndemâna oricui

Întotdeauna mi-au plăcut originalitatea şi curajul de a aborda domenii nebătute de cei mai mulţi colecţionari. De aceea am apreciat şi apreciez şi acum colecţiile a căror alcătuire a însemnat mai mult decât bifarea unui număr de catalog într-o mancolistă sau ţinerea la zi a unui abonament făcut la tiparniţa de abţibilduri.

O colecţie care mi s-a părut interesantă (şi care nu poate fi realizată de cineva fără un minimum de cunoştinţe şi nici fără un volum adecvat de muncă, de sortare, de examinare a multor oferte) a fost vândută recent pe un portal online. Alcătuirea ei cred că n-ar fi fost posibilă fără să existe şi foarte multă pasiune din partea fostului posesor.
Numai că - aşa cum ştiu cei mai mulţi colecţionari - mereu se întâmplă ca în zicalele noastre spuse şi repetate de atâtea şi atâtea ori: chinul colecţionarului nu este decât bucuria moştenitorului.

Despre ce este vorba? Poşta britanică a avut un oficiu poştal la Constantinopol, unde corespondenţa a fost francată cu mărci uzuale britanice obişnuite, fără niciun supratipar. Ele se deosebesc de mărcile similare circulate pe teritoriul regatului (sau în alte posesiuni sau oficii din străinătate) prin ştampila specifică având un "C" mare în centru (de la Constantinopol).
Colecţionarul nostru a reuşit, pentru o perioadă bună de timp, să reconstituie circulaţia mărcilor britanice în capitala Imperiului Otoman. Pentru cei care nu ştiu, piesele britanice circulate la oficiile din străinătate sunt catalogate şi evaluate în catalogul britanic Stanley Gibbons (care are o circulaţie destul de redusă în România).

În opinia mea, colecţia a fost vândută cu un preţ final mult subevaluat faţă de potenţialul ei: numai 150 dolari (după 28 de biduri).

Click pe imagini pentru mărire.

Se măreşte numărul indivizilor care vorbesc fără să ştie despre ce anume

Acum câţiva ani am fost certat de vreo doi politruci (unul de la Cultură şi altul - ziarist la o revistă de istorie) pentru că am avut curajul să îi iau peste picior pe nişte funcţionari ai statului care şi-au permis (doar pentru că ocupau anumite funcţii într-o structură importantă a statului) să emită păreri pentru care nu erau calificaţi şi nu aveau nicio expertiză. Mai mult, s-au apucat să scrie în documente oficiale anumite aprecieri fără să fie autorizate pentru aceasta, aşa cum legislaţia prevedea în mod expes acest lucru (adică uzurparea unei calităţi oficiale, cum ar veni).

Cu câţiva ani în urmă, un ziarist specializat pe economic publica pe un blog un interviu cu un poet (la propriu) ajuns cine ştie prin ce împrejurări (după metoda PCR probabil) şeful unei instituţii de cultură cu domeniu specific şi specializat. Cei doi şi-au permis să emită judecăţi de valoare despre calităţile experţilor fără să stăpânească problema şi fără să aibă vreo expertiză sau calificare în domeniu.

Care este ideea? Proştii îi cred pe cuvând şi pun botul la prostiile debitate de aceşti aşa-zişi specialişti doar din cauza funcţiei ocupate vremelnic în cine ştie ce structură. Cu alte cuvinte astfel de personaje ajung să facă agenda publică pentru un domeniu de unde ar trebui daţi afară urgent, ba chiar cu un şut în dos pe deasupra.

Nu mă apuc acum să-i nominalizez pe respectivii. Oamenii de bună credinţă au obraz. Vom vedea ce şi cum mai târziu.

Recent am fost abordat de un individ care a ţinut morţiş să-mi povestească poziţia lui faţă de anumite aspecte ale cercetării istoriei poştale, dar şi faţă de încadrarea anumitor piese filatelice. Ideile persoanei mi s-au părut puţin cam excentrice, motiv pentru care l-am întrebat de cât timp este colecţionar şi care sunt cercetările pe care le-a făcut (pentru că numele lui nu-mi spunea absolut nimic). Răspunsul mai că m-a lăsat cu gura căscată: nu este şi nu a fost, dar a publicat articole de arheologie, geologie, dar şi de istoria artei. Şi că este şi titularul a două doctorate. N-am avut ce face şi l-am întrebat ce contact a avut cu istoria comunicaţiilor. După cum începusem să bănuiesc, niciunul.
Cred că unora li se urcă diplomele la cap şi se cred demni de luat în seamă şi acolo unde pur şi simplu nu există şi nici n-au existat vreodată. Discuţia am terminat-o cam abrupt: l-am rugat pe individ să nu mă mai deranjeze până nu pricepe cu ce se mănâncă domeniul acesta al nostru şi i-am atras atenţia că aşa cum persoana mea nu are nicio valoare în arheologie sau în istoria artei, nici persoana dumnealui nu are ce căuta (deocamdată) în filatelie şi istorie poştală. Nu aşa, cel puţin. E liber însă să înveţe şi să se exprime, dar în cunoştinţă de cauză.

Din păcate (pentru noi, colecţionarii), astfel de indivizi care au impresia că au inventat mersul pe jos şi coada la prună au pretenţia să contribuie la reglementarea unor domenii cu care sunt absolut paraleli (aşa cum se şi întâmplă din păcate de ani buni pentru filatelie), iar după aceea persoane de bună credinţă au de suferit din cauza prostiei lor. Şi a tupeului. Punct.

Nu tot ce zboară se mănâncă

Un colaborator mai apropiat mi-a cerut ajutorul cu doi ani în urmă pentru a-l îndruma în completarea colecţiei de varietăţi şi erori la mărcile româneşti mai vechi, după ce s-a hotărât să includă în aria lui de interes şi mărcile emisiunilor Cluj - Oradea.
Prietenul meu s-a apucat să strângă orice "cerc spart" la monogramele acestor mărci şi mă tot întreabă de ce majoritatea din aceste supratipare atipice nu seamănă unul cu altul.

Problema dificilă pentru colecţionarul care demarează studiul acestor mărci este capacitatea de a vizualiza planşa de supratipare şi înţelegerea modului în care apar erorile şi cum se manifestă repetabilitatea lor.

De un ajutor nesperat în încercarea mea de a-mi învăţa cunoscutul mi-a fost un lot oferit zilele trecute într-o licitaţie online, lot compus din două blocuri identice, ale aceleiaşi mărci, provenind pe deasupra şi din aceeaşi poziţie în coală (click pe imagine pentru mărire).

În mod cert blocurile provin din aceeaşi poziţie a colii, datorită existenţei mai multor caracteristici:
- numerele de însumare a nominalului de pe marginea inferioară de coală sunt identice;
- A/BANI la marca 1 este poziţionat mai jos;
- N/BANI la marca 2 are diagonala dreaptă;
- talpa piciorului stâng al literei A/BANI este deteriorată etc.
Totuşi spărturile cercului monogramei nu sunt identice la mărcile celor două blocuri. Ele sunt marcate chiar de către fostul proprietar al pieselor. Problema care trebuie înţeleasă (atât de colaboratorul meu, cât şi de mulţi alţi colecţionari dornici să se specializeze) este că trebuie acumulată destulă experienţă (prin rularea de piese şi prin examinarea lor) care să le permită identificarea unui defect repetabil al supratiparului faţă de un defect cauzat de imprimarea defectuoasă, aşa cum este cazul la blocurile din imaginea de mai sus.

Concluzia: nu orice spărtură a cercului monogramei se constiuie şi în eroare, mai ales la mărcile a căror poziţie în coală nu se poate determina cu precizie.

Colecţionar bucureştean la 1896

Văzută pe un portal online zilele acestea. Am considerat că merită semnalată datorită mesajului conţinând o propunere de schimb filatelic.

Jaques Wortmann, colecţionar bucureştean, îi scria unui colecţionar (sau negustor) american:

"If you will send me a few good sheets of stamps from 2 c to 50 c at cheap collector price and 33 1/3 % comission I could let you have for return all kinds of Moldavian, Romanian, Servian etc. at cheap wholesale price".

Românul nu uită să îi transmită corespondentului american că privind persoana sa poate obţine referinţe "de la toţi negustorii serioşi din Statele Unite şi Europa". Aşadar era o persoană cunoscută, cu o activitate însemnată.

Astfel de corespondenţe au un parfum de epocă aparte, de neegalat.

O invitaţie la schimb

Nu, nu vreau să fac eu vreun schimb, sunt consecvent în ceea ce am postat (cu litere roşii) sub antetul paginii.
Este vorba despre o invitaţie la schimb de cărţi poştale ilustrate făcută de un colecţionar din Caransebeş la sfârşitul secolului al XIX-lea (click pe imagine pentru mărire).

Textul invitaţiei se poate desluşi pe faţa semiilustrată cu o fotografie înfăţişând "port ţărănesc din jurul Caransebeşului". Este o frumoasă ilustrată clasică ce a fost vândută zilele trecute pe un portal de licitaţii online cu 23 dolari (după 15 biduri).

Şi românii au avut un Feldmann

Numele Feldman are o rezonanţă puternică în inimile filateliştilor. Celebra casă de licitaţii cu sediul în Elveţia este deţinătoarea a numeroase recorduri mondiale, unele dintre cele mai frumoase colecţii, pe cât de valoroase pe atât de celebre fiind găzduite în cadrul ofertelor de-a lungul zecilor de ani de activitate neîntreruptă.

Dar şi românii au avut un negustor de timbre care a purtat un nume asemănător. Click pe imagine pentru mărire.

Piesa reprezintă mărturia în sprijinul afirmaţiei. Pe faţă, în colţul stâng superior este vizibilă o ştampilă-antet cu textul "M. H. FELDMANN/Timbres poste pour collections/CASETTE POSTALE 437/BUCAREST I. (ROUMANIE)".
Recomandata externă a fost expediată din Bucureşti în Belgia, în septembrie 1932. Francatura este una interesantă, deoarece pe verso se distinge foarte bine un bloc de opt exemplare din marca uzuală de 10 bani "Ferdinand - cap mic", o utilizare târzie (ştampilele de pe bloc sunt similare cu cele de pe faţa plicului şi nu cred că el ar fi aplicat ulterior).
Piesa a fost recent vândută pe un portal online.

MViR: o telegramă din Mizil

O altă piesă frumoasă oferită tot într-o licitaţie online este o telegramă care poartă o francatură multiplă frumoasă.

Telegrama a fost depusă în 20 septembrie 1918 la oficiul poştal din Mizil, pentru un destinatar din Bucureşti. Oficiul a utilizat un imprimat tipărit numai pe o faţă, al cărui text însă nu este vizibil, fiind acoperit de francatură.
Un lucru interesant în opinia mea este francatura. Deşi pe formular taxa ("Gebühr") este completată manual "2 Lei", francatura însumează numai 1 leu şi 80 bani (12 mărci a câte 15 bani din a treia emisiune uzuală).
Telegramele cu mărci ale MViR pe care le-am mai întâlnit provin toate de la oficiul Mizil (se pare că o arhivă care a aparţinut acestui oficiu a supravieţuit şi a ajuns pe piaţa filatelică).
Un alt element care mi se pare interesant este utilizarea a două ştampile de zi diferite, un tip pe o faţă şi un alt tip pe cealaltă faţă.
Piesa a fost vândută cu 116 euro (după 13 biduri).

Incoming mail: de la Stuttgart la Cluj

Zilele trecute am întâlnit într-o licitaţie online o piesă frumoasă şi care s-ar fi "lipit" foarte bine la o eventuală colecţie de istorie poştală generală sau locală din Ardeal: o scrisoare împăturită expediată în anul 1860 din Germania (Württenberg) în Austria (la acea dată, click pe imagini pentru mărire).

Scrisoarea a fost expediată din gara Stuttgart în noiembrie 1860 la Clausenburg, în "Siebenbürgen". După ştampilele de pe verso, scrisoarea a tranzitat Oradea în 30 noiembrie, ajungând a doua zi la Cluj (ştampila de sosire este mai greu lizibilă).
Scrisoarea este francată cu o marcă uzuală de 9 kreuzer (ea nu poate să facă parte decât din tirajul pe hârtie groasă, pus în circulaţie în vara anului 1860), care are o cotă bunicică în cataloagele internaţionale.
Din păcate, o fâşie din scrisoare (care ar fi corespunzătoare unei clape de pe verso) a fost ruptă. Scrisoarea este de fapt o factură (click pentru mărire).

Scrisoarea a fost vândută cu un preţ final acceptabil, 79 euro (după 20 biduri).

N-au piesele, dar doresc să scrie despre ele

Citeam mai devreme nişte reviste de prin anii '50 ai secolului trecut şi am observat o meteahnă care îi bântuie (sau i-a bântuit) şi pe unii colecţionari români.
Unii doresc cu tot dinadinsul să rămână în istorie drept cercetători cu contribuţii însemnate. Am dat peste un articol în care un colecţionar scria despre prima marcă rusească (locala de la Tiflis), dar din text rezultă clar că până la data publicării materialului autorul nu ţinuse niciodată o asemenea marcă în mână, văzând-o doar în poze. Tocmai de aceea autorul trecea în revistă măsurătorile făcute de alţi autori, întrucât el nu făcuse acest lucru niciodată.

Tocmai această dorinţă, de a rămâne "în anale" cu orice preţ a autorilor respectivi a generat menţinerea unor aberaţii şi/sau informaţii greşite în cataloagele noastre de-a lungul vremii. Un exemplu îl constituie o anumită lucrare care tratează taxele de plată, dar şi o alta care tratează emisiunile uzuale Ferdinand (nu vreau să le nominalizez pentru că mi-e ruşine de ruşinea autorilor) care colportează erori grave în anumite puncte, deoarece autorii preiau informaţii ori fără să le verifice, ori pentru că scriu despre piese pe care nu le-au văzut niciodată.

Ştimaţi colegi, dacă doriţi să scrieţi dar n-aveţi despre ce, mai bine apucaţi-vă de literatură. Sau de poveşti, poezii sau folclor. Acolo nu vă pune nimeni să descrieţi caracteristici concrete sau să interpretaţi date exacte.

Am avut dreptate când m-am referit la deplasările de la "Recensământul ranversat"

Căutând ceva, am dat iarăşi peste altceva: peste blocul cu mărci cu centrul răsturnat din emisiunea "Recensământul populaţiei" din 1956 (vândut cu ceva timp în urmă la o licitaţie "mare" din străinătate). Am mai scris despre deplasările variabile chiar în aceeaşi coală, care pot lua naştere din cauza alinierii defectuoase ale celor două planuri de culoare.
Problema are importanţă deoarece mai mulţi cercetători au avut opinia că poziţia relativă a centrului faţă de cadru indică apartenenţa la coli diferite.
Totuşi lucrurile nu prea stau aşa. Click pe imagine pentru mărire.

Găsind imaginea blocului, am făcut un mic experiment. Am ales două elemente distinctive pentru fiecare plan de culoare, unul pe primul şi celălalt pe ultimul rând şi le-am unit cu câte o săgeată colorată. Lucru simplu în Photoshop. La fel de simplu se poate citi şi unghiul făcut de fiecare săgeată faţă de orizontală.

La planul de culoare verde am ales centrul punctului dintre "POPULATIEI" şi "1956". Unghiul faţă de orizontală: 90,7 grade.
La planul de culoare brun roşcat am ales centrul ochiului stâng al bărbatului din grupul alegoric. Unghiul faţă de orizontală: 90,5 grade. Dacă transformăm zecimalele în grade hexazecimale, atunci diferenţa de 0,2 grade între cele două segmente de dreaptă reprezintă un unghi cu o deschidere de 12 minute, ceea ce este o valoare sesizabilă.

În opinia mea, acest bloc demonstrează ceea ce am scris şi aici.

Perfin pe o carte poştală

Urmăresc, de regulă, cu atenţie toate piesele din epoca Spicului de grâu, uul din domeniile mele de interes în ceea ce priveşte utilizarea tipurilor şi a planşelor. Piesele circulate mă interesează pentru a putea să încadrez în timp utilizarea anumitor piese.
Prima dată nici nu observasem particularitatea piesei de mai jos, dar atenţia mi-a fost atrasă de preţul final de vânzare: 54 dolari (după 11 biduri) pentru o piesă absolut comună din punctul de vedere al francaturii, circulaţiei şi tarifului. Abia după aceea am observat şi perfin-ul executat direct pe cartea poştală (click pentru mărire).

Desigur, fiecare este liber să colecţioneze orice îşi doreşte. Personal însă sunt foarte sceptic în justeţea investiţiei în astfel de piese (ştiu că sunt unii care mă vor înjura, dar este treaba lor, am destule argumente în sprijinul opiniei mele).

Carte poştală expediată de Birnbach

Nu este vreo raritate, cartea poştală are o valoare de document mai mare decât valoarea filatelică a piesei (click pentru mărire).

Există o probabilitate foarte mare ca această carte poştală să poarte scrisul unui personaj bine cunoscut în comunitatea filateliştilor din epocă: Heinrich Birnbach. El a semnat două dintre cele mai apreciate monografii din perioada interbelică:
- Moldau-Walachei (Rumänien). Die fremden und einheimischen Posten bis 1875;
- Die Rekonstruktion der Umdruckblocks der rumänischen Briefmarkenausgaben von 1866 - 1872, Berlin 1933 (această monografie poate fi parcursă şi pe internet, aici).
Verificaţi-vă, aşadar, albumele, poate sunteţi posesorii vreunei piese asemănătoare.

Poşta rusă de campanie în România în timpul Primului Război Mondial

Acesta este, pentru cei mai mulţi colecţionari români, un subiect total necunoscut. Cei care se descurcă în acest domeniu pot fi număraţi pe degete, realmente. Nu vreau să mă dau mare, dar şi eu am fost unul dintre cei neştiutori până acum câţiva ani.
Problema cea mai delicată este lipsa studiilor româneşti, dar şi atingerea mai degrabă tangenţială a subiectului de către doi din autorii de referinţă în ceea ce priveşte poşta rusă în străinătate (Tchilinghirian şi Stephen).
Un studiu pe care nu l-am citit, dar pe care l-am întâlnit menţionat în literatură, este cel semnat de August Leppä (British Journal for Russian Philately nr. 63). O prezentare mult mai vastă a subiectului a fost făcută de Alexander Epstein (Postrider nr. 34 şi nr. 38). Dacă mai ţin bine minte, există un articol şi în îndrumarul Sovetski Kollectioner (dificil de parcurs de către cei care nu cunosc limba rusă).

Nu am de gând să fac vreo recenzie sau să traduc vreun material, ci doar să fac o singură remarcă. În ultimii zece ani am urmărit cu mare atenţie ofertele licitaţiilor caselor şi portalurilor specializate. Numărul pieselor întâlnite este mic şi, de cele mai multe ori, sunt prost semnalate/interpretate ori evaluate vădit eronat.

Cu vreo două sau trei luni în urmă, pe un portal online am reuşit să văd o piesă purtând o ştampilă lizibilă a unui oficiu rusesc de campanie (click pentru mărire).

Este o ilustrată expediată în aprilie 1917 de la oficiul militar de campanie nr. 169, care - potrivit studiilor - a fost utilizat de către Divizionul Naval Baltic (subunitate în cadrul Armatei a 6-a), situat din noiembrie 1916 până la sfârşitul războiului la Sulina.
Ilustrata a fost vândută cu 63 dolari.

Nu fiţi contrariaţi...

...Pentru că nu am de gând (cel puţin deocamdată) să renunţ la scrisul pe blog, în ciuda celor trei zile de pauză.

Două motive au cauzat această pauză. Primul a fost unul tehnic, dacă pot spune aşa. M-a "lăsat" monitorul de la biroul de acasă şi pe canicula asta n-am avut niciun chef nici să lucrez pe laptop (nu-l folosesc decât atunci când n-am nicio altă alternativă), nici să mă duc în altă parte să lucrez.
Al doilea motiv este că lucrez la o broşurică referitoare la factorii care determină formarea preţului mărcilor poştale pe piaţă şi am lăsat la o parte alte lucruri care m-ar fi putut distrage de la retuşurile finale.
Prima cauză a fost rezolvată astăzi (îi mulţumesc prietenului de al cărui ajutor am beneficiat).

Probabil că în zilele care urmează vă voi spune mai multe detalii.

O ştampilă rară a fost vândută cu un preţ pe măsură

Nu mică mi-a fost mirarea când am remarcat, pe eBay, un "favorit" din emisiunea 1869 cu o ştampilă rară, pe deasupra oferit şi la un preţ absolut nesemnificativ. Am pus piesa în lista de urmărire şi am mai trecut o dată în revistă literatura referitoare la această ştampilă.

Este vorba despre marca din dreapta, cea de 25 bani, care este obliterată centrat cu ştampila OFFICIUL POSTAL PRINCIAR 1/6/69.

Oficiul Princiar a fost deschis ca oficiu sucursal în Bucureşti, în subordinea oficiului poştal central, conform Ordinului Direcţiei Generale a Telegrafelor şi Poştelor nr. 7178 din 10 octombrie 1868. Dispunerea oficiului a fost stabilită la Palatul Cotroceni, alături de oficiul telegrafic înfiinţat de domnitorul Cuza încă din 1861. Biroul telegrafo-poştal a fost înzestrat cu toată formularistica necesară, primind şi mărci pentru francare, pe 10 octombrie, iar pe 17 octombrie primind şi ştampila ilustrată mai sus.
Iniţial, biroul a primit câte 100 de mărci din valorile de 2, 4 şi 18 bani ("favoriţi" 1868), din care au fost consumate numai 17 buc. de 2 bani, 2 buc. de 4 bani şi 24 buc. de 18 bani. Dintre acestea, nu se cunoaşte astăzi niciun exemplar (dacă greşesc, vă rog să mă corectaţi).
Ulterior, pe 10 mai 1869 la birou au mai fost distribuite câte 100 de buc. din valorile de 2, 4 şi 18 bani (1868), precum şi câte 100 de serii complete din "favoriţii" din 1869 (5, 10, 15, 25 şi 50 bani), cantităţi suplimentate, în 12 iunie 1869, cu încă 200 buc. de 5 bani 1869 şi 100 buc. 1869.

Din toate aceste mărci, potrivit lui Kiriac Dragomir se mai cunoaşteau (la data publicării "Ştampilografiei poştale" - 1990) trei exemplare, toate de 25 bani 1869 (cea mai timpurie dată - 24 mai 1869). Ştampila se cunoaşte însă utilizată şi pe documentele administrative ale biroului, existente în arhive.

Ulterior, în ianuarie 1871, biroului i-au fost distribuite şi mărci Carol "cu barbă" (ulterior şi "cu barbă" dantelate), iar în octombrie acelaşi an şi timbre pentru serviciul telegrafic (din toate valorile). Odată cu timbrele pentru telegraf a fost distribuită şi o ştampilă tip "degetar", având legenda "OFFICIUL PRINCIAR". Numai din cele trei valori Carol cu barbă dantelate se cunosc exemplare obliterate cu ştampila tip "degetar".

Este de la sine înţeles că cei care "au ridicat" preţul lotului de doi "favoriţi" au ştiut despre ce este vorba (cel puţin aşa bănuiesc). Mă aşteptam ca rezultatul licitaţiei să fie unul deosebit (click pentru mărire):

Pentru evidenţă, desfăşurarea "ostilităţilor" este cuprinsă în istoricul bidurilor (click pentru mărire):

Bidurile atribuite automat nu sunt listate.

Ştampilă de serviciu şi de zi pe care nu am mai văzut-o

Pentru că este o perioadă care mă interesează din punctul de vedere al ştampilografiei, urmăresc cu un interes ceva mai mare piesele de pe portalurile de licitaţii online datate anterior Primului Război Mondial.

O astfel de piesă care a reuşit să-mi atragă atenţia poartă o ştampilă care pare a avea un dublu rol: este şi ştampilă cu indicaţie de serviciu, dar este concomitent şi ştampilă de zi, având data încorporată.

Practic este vorba despre o foaie de expediţie poştală care a însoţit un pachet cu o greutate de 1 kg, expediat în ianuarie 1913 de la Agenţia Specială Căneşti, Judeţul Buzău, în Bucureşti (la Gara de Nord).

Ştampila care mi-a atras atenţia este cea albastră de pe verso:

Ce am reuşit să înţeleg din legenda ştampilei este indicaţia "PREDAT". Iniţial am crezut că este vorba despre o ştampilă a vreunei unităţi poştale de pe traseul parcurs de colet spre destinaţie. Apoi, verificând datele, am dedus că este vorba de o ştampilă aplicată la sosirea acestuia:

- pe verso, în partea superioară se distinge inscripţia efectuată cu cerneală violetă: "... sa avizat (sic!)" cu data pe al doilea rând: "3/2";
- ştampila în cauză poartă data "4FEV".

Nu-mi aduc aminte să mai fi văzut o astfel de ştampilă (am verificat şi foile de expediţie din propria colecţie, dar n-am găsit ceva asemănător).

Trecută prin trei cenzuri

Imediat după reinstaurarea păcii, în 1945, corespondeţele externe urmau un parcurs întortocheat uneori, impus de puterile învingătoare prin aplicarea regulamentelor autorităţilor militare sau civile, pentru regiunile controlate de fiecare.
În acea perioadă, greutăţile vieţii, lipsurile aduse de anii de război şi înstrăinarea determinată de conflictul îndelungat au cauzat o scădere semnificativă a traficului poştal. Cu toate acestea, pentru perioade date, întregul flux de corespondenţă pentru anumite destinaţii a fost supus integral unor proceduri identice. Aşadar, piesele cenzurate dunt piese "normale", fiind rare acele piese care au circulat efectiv, dar din diverse motive au "scăpat" necenzurate. Acest detaliu este necesar de reţinut atunci când se face evaluarea unei trimiteri de corespondenţă din acei ani.

O astfel de piesă a fost recent vândută pe un portal de licitaţii online. Plicul din imaginile de mai sus (click pentru mărire) a fost expediat la puţin timp după declararea păcii, la sfârşitul lunii iulie 1945, din Blaj la New York, în Statele Unite. Plicul a fost iniţial direcţionat către cenzura română, care a aplicat o ştampilă CENZURAT/10 pe verso, precum şi ştampila de identificare a cenzorului, "10" în cerc, pe faţă. Ulterior, plicul a fost supus cenzurii sovietice, care a aplicat propria ştampilă pe spatele plicului. După aceea nu se mai poate stabili cu certitudine care a fost parcursul în tranzit al trimiterii, deoarece nu mai există alte ştampile. Banda de hârtie albă cu textul "CONTROLE" mă îndreaptă cu gândul către un oficiu de cenzură aliat care utiliza limba franceză (poate din Franţa, poate din Canada). Ce se poate determina mai precis însă este sosirea plicului la New York, pe 8 octombrie 1945, conform ştampilei aplicate pe verso cu tuş violet.
Plicul a fost vândut cu 90 de dolari.

Miercurea cu moţ (33)

Nu v-am mai lăsat pe blog nicio pufoşenie cam de mult timp. Nu vă era dor de ele? Am mai primit de la un amic câţiva pisoiaşi şi nu vreau să-i ţin numai pentru mine!

News: Ordin al preşedintelui ANAF nr. 2323 din 28 iulie 2014

Prin ordinul menţionat în titlu, publicat în Monitorul Oficial, Partea I-a, nr. 581 din 4 august a.c., preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a dispus intrarea în vigoare a Normelor tehnice privind procedura de întocmire a formalităţilor vamale pentru trimiterile transportate prin serviciile de curierat rapid.

Prevederile normelor tehnice sunt aplicabile pentru toate trimiterile transportate prin serviciile de curierat rapid care se prezintă la birourile vamale de frontieră şi de interior, trimiteri care sunt supuse vămuirii şi sunt expediate potrivit reglementărilor poştale internaţionale şi naţionale în materie.

Normele sunt în principal adresate operatorilor de curierat, dar cred că cei care utilizează serviciile lor pot lua la cunoştinţă care sunt procedurile şi documentele care sunt implicate de operaţiunile de vămuire.

Tot despre făcăturile aşa-zisei ocupaţii româneşti din Odesa

Ştiam că am citit articolul redat mai jos, dar nu mai ştiam sigur unde (uneori mi-e o lene teribilă să citesc luând concomitent notiţe, pentru că mă "fură" peisajul gândurilor datorită lecturii). Şi cum  (aşa cum vă spuneam şi în articolul precedent) mai că e o regulă ca atunci când cauţi ceva să găseşti altceva, căutând informaţii despre poşta militară am dat peste acest material semnat de Andrew Cronin în "The Post-Rider" nr. 42 din iunie 1898.

Cercetătorul explică cum au "luat naştere" făcăturile aşa-zisei ocupaţii din Odesa. Andrew Cronin a fost un colecţionar cu o experienţă deosebită şi care, peste toate, a trăit vremurile şi a cunoscut oamenii. Este, practic, o mărturie care nu poate fi contestată (decât poate de "specialiştii" de la Michel care au introdus făcăturile în catalog şi le-au atribuit o cotă absurdă; e firească de aceea suspiciunea unor colecţionari legată de un posibil act de corupţie comis de angajaţi ai casei de editură Schwaneberger).

Nu stau să traduc în limba română materialul pentru că limba engleză este limba de bază a internetului. Click pe imagini pentru mărire.

Aşa că cei care mai încearcă să vândă astfel de făcături se situează în postura unor distribuitori de falsuri împotriva cărora orice colecţionar interesat sau păgubit poate întreprinde măsurile prevăzute de legea penală şi civilă.

Despre făcăturile aşa-zisei ocupaţii româneşti din Odesa

Atunci când cauţi ceva, este mai mult decât probabil să se aplice legile lui Murphy: găseşti întotdeauna altceva.
Tot căutând un articol despre oficiile poştale militare de campanie ruseşti în România în Primul Război Mondial, am dat de o notă referitoare la făcăturile cunoscute sub numele de "ocupaţia de la Odesa". Sursa este numărul 10 din mai 1982 al buletinului de studii publicat de Societatea Canadiană pentru Filatelia Rusă (editor: Andrew Cronin, Dumnezeu să-l ierte, care a fost sufletul acestei grupări).

Nu fac nicio traducere (cine nu le are cu engleza să-şi cumpere), textul este conţinut într-o notă la pagina 50 a numărului (click pentru mărire). "Producţiile" intră în aceeaşi categorie cu făcăturile pe care a încercat să le acrediteze Brainard în al său catalog (este vorba de aşa-zisa emisiune de ocupaţie de la Budapesta, "emisiunea" Sibiu şi "emisiunea" Ineu). Nu sunt decât făcături ordinare realizate de persoane care au avut intenţia să le "negustorească" în dauna colecţionarilor şi a comercianţilor cinstiţi.

"Complezenţele" de la MViR

Mai demult, pe timpul unei discuţii pe care o aveam cu un cunoscut referitoare la tot felul de piese întâlnite la ocupaţia germană pe timpul Primului Război Mondial, ne-am oprit la pieselecirculate efectiv şi la "complezenţe".
Amicul îmi spunea că atunci când o piesă poartă ştampilele cu numere ale cenzurii germane (nu cele mari, cu legenda "Geprüft"), atunci poţi sta liniştit, deoarece ele atestă faptul că piesa în cauză a circulat efectiv.
Atunci n-am avut la îndemână o imagine a unei piese filatelice necirculate. Mai devreme însă am dat de o astfel de piesă (click pentru mărire).

Ştampila roşie cu "7" în dreptunghi cred că sare în ochi. Nu cred că poate susţine însă cineva că această piesă este circulată efectiv!
Aşa că revin la vorba mea mai veche: vrei să studiezi? Atunci fă-o pe piese, nu pe vorbe.

Software: A fost lansată versiunea 10.2 a cunoscutului QuarkXPress

După o lansare cu oarecare probleme a versiunii 10, determinate de rescrierea totală a motorului grafic al aplicaţiei pentru OS X (compatibil acum cu Cocoa), plus adaptarea noilor facilităţi şi pentru platforma Windows, inginerii de la Quark au muncit intens pentru eliminarea problemelor de stabilitate şi performanţă constatate şi raportate de utilizatori.
Se poate spune că lansarea versiunii 10.2 (ca update gratuit pentru orice posesor al versiunii 10) este rodul unui efort laborios şi care (după numai câteva zile de la producerea evenimentului) se pare că are deja un feedback pozitiv.

Pentru cei care nu cunosc acest software, QuarkXPress este lider în domeniul softului pentru publishing, el fiind utilizat de edituri şi de publisheri din întreaga lume pentru realizarea produselor destinate printului şi/sau distribuţiei electronice.

Cu ajutorul noii versiuni m-am "jucat" puţin pentru a-i încerca uneltele şi pentru a putea aprecia stabilitatea şi versabilitatea (gazeta din imagine nu există, este doar rodul imaginaţiei mele).

Informaţii referitoare la principalele caracteristici ale versiunii pot fi găsite aici.
Este disponibilă o versiune trial, deplin funcţională timp de 30 de zile, care poate fi descărcată de aici.
Update-ul gratuit 10.2 poate fi descărcat de aici, atât pentru OS X, cât şi pentru Windows. Aveţi grijă să selectaţi produsul, sistemul de operare şi tipul kitului.

Dacă sunteţi un utilizator al QuarkXPress, nu uitaţi că puteţi să găsiţi soluţii la multe probleme pe forumul pe care se găsesc contribuţii valoroase ale utilizatorilor din întreaga lume. Forumul are de curând o "faţă" nouă şi beneficiază de un motor nou. Îl puteţi accesa aici.