Se întâmplă şi la case mari: astăzi, despre falsuri la emisiunile Paris-Bucureşti

La începutul lunii aprilie a.c., casa spaniolă de licitaţii Soler y Llach a prezentat cu ocazia licitaţiei curente şi o colecţie de marcă postclasică românească desfăcută pe loturi mici sau pe piese individuale. Colecţia - una constituită cu multă vreme în urmă după aspect şi natura pieselor (care astăzi au devenit aporape imposibil de întâlnit în multe colecţii actuale) - a avut şi câteva falsuri care în mod obişnuit nu ar fi trebuit să dea niciun fel de bătaie de cap colecţionarului avizat.

Din păcate, am întâlnit atât pe internet, cât şi printr-un club bucureştean unele teorii care se bazează mai mult pe folclor popular şi mai puţin pe studiul în sine al pieselor, lucru care face un deserviciu filateliei şi studiului.

La această licitaţie este a doua oară în decursul ultimilor ani când este oferită o serie neuzată de mărci din emisiunea Paris 1872 în blocuri de patru la care cel puţin o valoare (cea de 50 bani roz) are dantelura artificial realizată, la origine blocurile fiind nedantelate. La licitaţia casei spaniole a fost vorba despre lotul cu nr. 942, ilustrat mai jos:

Acest bloc a avut un preţ de strigare de 500 euro, fiind adjudecat pentru 950 euro. Este o sumă care nu cred că poate fi considerată chiar neglijabilă, chiar pentru un colecţionar mai bogat. Despre acest bloc am auzit mai multe poveşti lansate de către câţiva colecţionari. Opinia mea (susţinută şi de alţi colecţionari) este că dantelarea în fals a blocurilor nedantelate pentru confecţionarea de blocuri dantelate s-a efectuat cu mai mult timp în urmă. Operaţiunea a fost efectuată datorită rarităţii mult mai mari a mărcilor neuzate dantelate în blocuri faţă de aceleaşi blocuri nedantelate, care - potrivit frecvenţei de apariţie pe piaţă şi în colecţii - sunt de câteva ori mai comune.

Povestea dantelurii mărcilor Paris ar fi una simplă, dacă nu ar exista prea mulţi "specialişti" care şi-ar da cu părerea pe lângă subiect. Dantelura este una realizată în sistemul pieptene chiar la imprimeria statului francez, ea este întotdeauna regulată, numărul de orificii de perfor este întotdeauna acelaşi pe laturile similare, iar lăţimea mărcilor între cele două perforuri verticale este constantă (cu foarte mici diferenţe cauzate de grosimi diferite ale hârtiei, de natura mărcii - neuzată cu sau fără gumă, obliterată spălată etc.), acest element de control fiind uşor de verificat prin simpla suprapunere a mărcilor. Se poate vedea acest lucru până şi cu ochiul liber.

Despre acest subiect am mai scris pe blog în urmă cu mai bine de cinci ani. Poveştile şi legendele lansate între colecţionari de tot felul de oratori populari cred că nu au rolul decât de a-i deruta şi a-i îndepărta de la studiu.

Referitor la blocul de 50 de bani de mai sus, o persoană cu abilităţi medii în operarea unui program de prelucrare de imagini de tip bitmap ar fi putut face o verificare sumară a dantelurii, cu ajutorul unui alt bloc neuzat oferit în cadrul aceleiaşi licitaţii (25 bani portocaliu, lotul nr. 941). Punând alături blocul de 25 bani de cel de 50 bani cu problema menţionată se poate vedea imediat că orificiile perforurilor pe cele patru laturi nu "se pupă", deşi ar trebui (cine vrea poate încerca şi matriţa digitală pe care am oferit-o cititorilor în articolul de acum cinci ani). Ba chiar se poate scana şi o banală marcă Paris obliterată pentru a fi suprapusă peste blocul cu pricina (nu are importanţă de care, pentru că dantelura este identică la toate valorile). Puteţi privi ce-a ieşit în montaljul din imaginea de mai jos (click pentru mărire):

Un alt lot de falsuri - lotul nr. 947 - conţinea mai multe aşa-zise eseuri ori probe de culoare la marca de 10 bani, toate purtând un supratipar anulat prezentând caractere cu serife, diferite faţă de caracterele supratiparului original:

Pentru un ochi avizat nu constituie nicio problemă identificarea acestor falsuri: desenul clişeului este mult diferit de cel al originalului, cifrele şi literele au forme diferite, iar haşurile şi desenul general al efigiei este modificat faţă de cele ale aoriginalului. Pentru cei care nu ştiu cum arată supratiparul ANULAT original, aveţi mai jos câteva piese de comparaţie (un lot cu probe originale din cadrul aceleiaşi licitaţii - dacă tot lucrăm cu materialul clientului):

Puteţi chiar să comparaţi clişeele valorii de 10 bani pentru a vedea singuri care sunt diferenţele.
Lotul nr. 947 de probe falsificate a fost oferit şi vândut cu 300 euro (din nou nu aş putea spune că este o sumă nesemnificativă).

Ajungem şi la un al treilea tip de fals: un bloc (reconstituit) de 20 de aşa-zise eseuri ale valorii de 50 bani Paris (lotul nr. 949). Nu este un tip nou de fals, acest aşa-zis eseu bântuie de mai mult timp ofertele caselor mari de licitaţii (realizând performanţa de a se fi infiltrat chiar şi într-o licitaţie a celei mai mari case elveţiene, cu mai mulţi ani în urmă). Desigur că pentru ochiul colecţionarului avizat identificarea falsului este o misiune uşoară (verificaţi forma şi poziţia cifrelor şi literelor din inscripţii).

Blocul de falsuri a fost oferit şi vândut cu 225 euro.

Într-o discuţie privată, cineva m-a întrebat care ar fi primul element care ar putea "alarma" colecţionarul atunci când se uită la o asemenea producţie. Există o caracteristică la care foarte puţini colecţionari se uită de obicei: alinierea clişeelor pe rânduri şi coloane, precum şi variaţia distanţelor dintre clişee (sau, dimpotrivă, constanţa distanţelor dintre ele). La toate mărcile Paris, clişeele sunt perfect aliniate şi dinstanţele dintre ele sunt egale. La blocul de 50 bani de mai sus nu este cazul.

Această caracteristică nu este niciodată luată în considerare, nu ştiu de ce. Dar ţin să vă destăinui că studiul amplasării clişeelor în ştraifuri şi blocuri m-a ajutat în urmă cu vreo 30 de ani să-mi dau seama că la mărcile din emisiunile Spic de grâu există aranjamente diferite, adică planşe diferite. De aici, studiul caracteristicilor clişeelor m-au dus la identificarea tipurilor. Despre acest subiect am mai scris pe blog în articole mai vechi, răsfoiţi-le.

Nu vreau să închei articolul fără a prezenta şi o piesă originală care mi-a plăcut în mod deosebit în această licitaţie. Click pentru imagini pentru mărire.

Este o carte poştală simplă a oficiului poştal românesc din Constantinopol, expediată în iulie 1896 de la Cospoli la Geneva, în Elveţia. Cartea poştală poartă o marcă turcească curentă drept francatură suplimentară, dar mai poartă şi o vinietă EXPRESS D'ORIENT roşie. Această vinietă este foarte rară pe corespondenţă (era aplicată pe trimiterile expediate prin celebrul tren Orient Expres spre Europa Centrală). După datele pe care le am în evidenţa proprie, ar exista mai puţin de cinci piese româneşti care poartă o asemenea vinietă, aşadar combinaţia este una foarte rară. Cartea poştală a fost oferită cu 1.200 euro, realizând un preţ final de 1.900 euro.

Dragi colegi, acum este rândul vostru să vă împărtăşiţi mai jos gândurile despre subiectele abordate.