Tot nu m-am lămurit cum este cu supratiparul SE de la "Expoziţia generală"

În ultimii ani am urmărit cu mare atenţie toate mărcile sau seriile Expoziţia generală din 1906 purtând supratiparul "S E", aşa-numitele mărci destinate "serviciului expoziţiei", cum apare notat în aproape toate cataloagele.

Din păcate astăzi ne confruntăm cu o problemă la care, din păcate, nu s-a mai gândit nimeni în cei 110 ani de la punerea în circulaţie a supratiparelor: cum au fost ele executate?

Teoretic, pentru fiecare categorie de poziţionare şi format există cel puţin două posibilităţi:
   a) cele două litere (S şi E) formează un corp comun, având acelaşi suport;
   b) literele s-au aplicat independent una faţă de cealaltă.

Potrivit informaţiilor furnizate de literatura filatelică, tirajul în serii complete a fost de 1.200, dar probabil acesta a fost tirajul doar al valorilor mari, cele mici fiind supratipărite în mult mai multe exemplare (de altfel şi raritatea dintre valorile mici şi cele trei valori mari pare inegală, cele mici fiind mult mai comune). Ei bine, tocmai raritatea valorilor mari mă face să cred că atunci, la lansarea celor 1.200 de serii supratipărite, s-au petrecut unele lucruri despre care înaintaşii s-au cam ferit să vorbească.

În opinia mea anunţul că nu vor fi supratipărite decât 1.200 de seturi complete i-a determinat pe negustorii vremii să intre în fibrilaţie. Existau (potrivit mărturiilor scrise din corespondenţa filatelică a vremii) negustori care tranzacţionau mărci cu mia de bucăţi, aşadar problema banilor nu prea se punea pentru aceşti mici afacerişti. Problema era cum se poate acoperi eventuala cerere (care era aşteptată a fi una mai mare în comparaţie cu uzualele).
În opinia mea, este mai mult decât probabil să fi fost, la acea dată, şi valori mari care au "beneficiat" de supratipare contrafăcute. La toate cele trei valori mari am întâlnit atât exemplare cu literele supratiparului aliniate şi având (aproximativ) acelaşi spaţiu între ele, precum şi exemplare la care cele două litere sunt nealiniate între ele, cu axele verticale neparalele şi plasate cu spaţii diferite între S şi E.

Din păcate fragmentele şi plicurile cu piese supratipărite, ştampilate nu ne sunt de ajutor, deoarece aceste mărci nu au avut o circulaţie poştală reală, toate aşa-zisele circulaţii purtând în realitate ştampile aplicate de complezenţă. Dar chiar şi la astfel de piese am întâlnit supratiparele aplicate pe cele trei valori mari atât dintr-una, cât şi din cealaltă categorie (şi aliniate, şi aplicate independent). Aşadar nu avem cu ce compara şi cum să stabilim care ar fi acele exemplare care ar putea fi luate drept piese de referinţă, în raport de care să stabilim ulterior care ar fi supratiparele originale şi care ar fi cele contrafăcute.

Ideile de mai sus mi-au fost induse de o piesă întâlnită astăzi, o marcă la care supratiparul pare aplicat uşor descentrat:

În final revin la întrebarea la care deocamdată nu avem răspuns: cum a fost realizat supratiparul aplicat pe cele trei valori mari?

Orice opinie este bine-venită.