Pentru câţiva colegi nu este o noutate faptul că s-a constituit un grup privat de iniţiativă format din specialişti, oameni de cultură, artişti, istorici, arheologi, numismaţi, restauratori, arhivari, arhitecţi, muzeografi şi alte domenii aferente activităţii din domeniul culturii (sper să nu se supere nimeni pentru lipsa nominalizării - nu sunt la curent cu toate specializările), care sprijină ideea susţinerii Ministerului Culturii de a realiza un Cod al Patrimoniului, concomitent cu alcătuirea unei strategii în domeniul culturii pe termen cel puţin mediu.
Mi s-a făcut onoarea de a fi invitat în cadrul acestui grup de iniţiativă şi sper să prezint specialiştilor problemele principale ale actualei legislaţii în domeniul patrimoniului cultural mobil cu care colecţionarii s-au confruntat în ultimii ani.
Fac precizarea că în intervenţiile mele voi avea ca obiectiv în exclusivitate filatelia, fără a atinge problemele specifice altor domenii de colecţionare.
În linii mari, problemele pe care intenţionez să le prezint ar trebui să le cunoaşteţi, deoarece le-am expus în mai multe rânduri în articolele de pe blog, în cei peste cinci ani de când scriu. Probabil că vor fi şi unele probleme mai concrete, care vor viza definiţii, formulări, unele obiective sau aria de acţiune a anumitor prevederi legale, precum şi armonizarea legislaţiei noastre cu unele prevederi din legislaţia europeană.
Apelez la cititorii constanţi ai blogului să îmi trimită pe mail problemele concrete de care s-au lovit în activitatea lor (pentru că nu sunt Mafalda, este posibil să nu cunosc nici eu problemele tuturor).
Mesajele pot fi trimise la adresa maxpeter.stampnews(at)gmail.com ori prin mesaj privat pe Facebook.
Dacă vă sunt mai la îndemână comentariile în formularul de mai jos vă invit să le faceţi (dar vă atenţionez că toate comentariile sunt moderate şi nu voi accepta niciun mesaj care nu este făcut într-un limbaj civilizat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu