Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

vineri, 12 decembrie 2014

O piesă extrem de rară a fost dată aproape de pomană pe eBay

Cu vreo două sau trei săptămâni în urmă am remarcat o piesă deosebită oferită pe eBay. Din păcate, am văzut-o cu mult după încheierea licitaţiei, graţie fluxului RSS pe care am reuşit să-l captez într-un reader specializat şi care îmi permite să urmăresc ofertele şi după ce acestea s-au încheiat. Click pe imagini pentru mărire.


Culmea este că doar cu câteva ore înainte de terminarea licitaţiei, doi cunoscuţi m-au întrebat pe mail "care este tariful în perioada spicului pentru o scrisoare externă". Nu m-am prins şi n-am reacţionat.

Dacă vă uitaţi cu atenţie la faţa plicului, veţi vedea că marca de 25 bani albastru nu este marca obişnuită tip "spic de grâu", ci clişeul acesteia a fost imprimat direct pe plicul cu antet aparţinând negustorului ieşean.
Acest tip de întreg poştal s-a realizat într-un tiraj redus, din care au supravieţuit foarte puţine exemplare până astăzi. Întregul este aşa de rar, încât nici măcar colecţiile cunoscute nu se pot mândri că deţin aşa ceva. Plicul a fost expediat în august 1906 ca trimitere simplă externă, de la Iaşi la Viena.
Pentru a vă da un ordin de mărime, în ultimii zece ani (perioadă în care am urmărit cu mare asiduitate licitaţiile online de pe eBay) nu au apărut pe acest portal decât trei exemplare mari şi late! Acest număr nici nu se poate compara cu nicio marcă clasică românească (exceptând prima emisiune şi marca de 5 parale cu cadrul întreg din a doua), aşa este de rar întregul!
Pretenţioşii şi cei mai neputincioşi în a-şi lărgi propria arie de preocupare şi/sau interes m-au mai criticat pentru această comparaţie, dar ar trebui să vină şi timpul în care raritatea adevărată a pieselor să fie apreciată în mod real, indiferent de ceea ce spun unii şi alţii. Este anormal ca o marcă clasică (un "favorit, să zicem") să fie cotată cu mult mai mult în comparaţie cu o piesă care este de zeci (sau chiar de sute) de ori mai rară şi care nu este una clasică. Indiferent de opiniile preţioşilor şi de ceea ce scrie (şi mai ales de ceea ce nu scrie) prin cataloagele publicate până acum.

Întregul poştal de mai sus a fost vândut cu numai 61 de dolari, după numai 3 biduri.

2 comentarii:

  1. Servus,

    Ai putea sa ne destainuiesti ce flux rss primesti? :)

    Multumim!

    RăspundețiȘtergere
  2. Orice site sau blog poate general şi un flux RSS. Cine ştie puţină programare web îşi poate realiza acest flux şi pentru site-urile care nu fac public vreun astfel de flux (cazul eBay).
    Mai multe despre ce înseamnă RSS se pot găsi pe net.

    RăspundețiȘtergere