Celebrul "One Cent magenta" din Guyana britanică emis în 1856 şi din care nu se cunoaşte decât acest exemplar a fost vândut marţi, 17 iunie, la New York, în cadrul unei licitaţii speciale organizate de celebra casă Sotheby's.
Estimarea iniţială a casei de licitaţii se situa între 10 şi 20 milioane dolari americani.
Licitaţia de tip "floor" a început de la un preţ de strigare de 4,5 milioane de dolari, bidurile prezentatte succesiv în decurs de numai două minute ridicând preţul de adjudecare la 7,9 milioane de dolari (fără taxele aferente). Cu tot cu aceste taxe, preţul final de achiziţie (şi noul record mondial pentru o singură marcă poştală) se ridică la circa 9.5 milioane de dolari.
Conducătorul licitaţiei, David Redden, a făcut şi o remarcă interesantă după încheierea licitaţiei: raportat la greutatea lui, celebrul timbru se constituieîn prezent în cel mai scump obiect din lume.
Precedentul record mondial data din 1996, când o altă marcă celebră - eroarea suedeză de culoare de 3 skilling banco galben din Suedia, 1855 - a realizat la o licitaţie a casei elveţiene David Feldman un preţ final de achiziţie de aproximativ 2,2 milioane de dolari.
UPDATE
Mai multe detalii au fost postate pe Stampboards.com, incluzând imagini luate din sala respectivă.
Ştiu că din 1856, de la Andrew Hunter, până în 2014, la John E. du Pont (de fapt la moştenitorii săi), timbrul a avut mereu câte un "stăpân". Se cunoaşte deţinătorul lui actual, după licitaţie?
RăspundețiȘtergereDin câte am înţeles, identitatea lui n-ar fi fost făcută publică.
Ștergere