Spre marea mâhnire a unora, cred că apuc să ies din iarna asta.
Sunt câteva lucruri despre mine pe care nu le ştiu decât rudele şi cunoştinţele foarte apropiate. Nu mi-a plăcut niciodată să mă plâng. Cu toate acestea, rărirea vizibilă a articolelor de pe blog, răspunsurile întârziate la unele mailuri şi ignorarea unor mesaje primite de la unii coleclecţionari (sau nu), toate acestea i-a făcut pe unii dintre cei cu care am interacţionat mai mult sau mai puţin să mă întrebe ce se întâmplă.
Degradarea stării mele generale m-a determinat anul trecut să stau călare pe doftori, pentru a vedea ce se întâmplă. După un diagnostic pe care oarecum îl aşteptam m-am pomenit că sunt trimis pachet acasă, cu decizie de pensionare. Din păcate, problemele nu au dispărut, pomenindu-mă astă toamnă că sunt diagnosticat cu o boală idioată (alta decât cea din cauza căreia am fost pensionat), o afecţiune rară care necesită un tratament elaborat şi care nu se mai vindecă, ci doar este "ţinută în frâu". Rămâne de văzut acum pentru cât timp.
Acesta este motivul pentru care n-am mai scris pe blog. Nu că n-aş fi putut, ci mai mult pentru că n-am mai avut chef deloc. Au mai avut loc şi câteva întâmplări care m-au scârbit tare de tot.
Astăzi, doctorul meu specialist mi-a dat pentru prima dată după multe luni o veste mai bună, după ultimele analize făcute. Cel puţin cu moralul stau mai bine acum. Sper să revin.
Comentariile sunt închise la acest articol.
