Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 18 octombrie 2015

Fişe de studiu (7)

Episoade anterioare: (1), (2), (3), (4), (5), (6).

Am lungit-o puţin cu publicarea acestui episod, parţial dintr-o cauză independentă de mine (am să o descriu mai jos).
Atunci când am început serialul, mi l-am imaginat ca pe un ghid de lucru care ar fi urmat să prezinte pe îndelete problemele specifice fiecărei emisiuni şi perioade din filatelia românească.

Oarecum m-am răzgândit, pentru că m-am hotărât să "sar" câteva capitole bune datorită conţinutului lor (multe probleme pe care mi le propusesem să le prezint sunt noutăţi pe care m-am decis ulterior că este bine să le păstrez pentru catalog. Aşa că în acest episod prezint câteva probleme ale unei emisiuni postclasice (sărind astfel peste clasicele litografiate, despre care s-a scris destul).

Pentru că am promis unui prieten, dedic episodul de faţă emisiunilor "Vulturi", mărci despre care s-a scris destul de puţin şi despre care studiile cam lipsesc.

1. Cum privim aceste mărci şi care ar fi modelul ierarhic al problemelor pe care ele le ridică

Nu cred că s-a mai referit cineva pe larg la acest subiect nici în presa scrisă (românească, evident) şi nici pe internet. Sau poate că a fost mai demult un nebun care începuse să scrie despre o altă emisiune postclasică, dar din motive multe şi mărunte s-a oprit să o mai facă.

Ar fi necesar să înţelegem cum s-au născut mărcile model "Vulturi" şi mai ales să facem distincţie între ceea ce scrie în cataloagele generale şi ceea ce s-a petrecut de fapt acum vreo 130 de ani lucrurile.

Astăzi, când vorbim de o emisiune ne gândim la comunicatele făcute publice de emitent care anunţă colecţionarii un număr de valori, tematica acestora, tirajul şi restul accesoriilor. Tehnica de astăzi, planificarea şi posibilităţile materiale moderne permit utilizarea constantă a unei singure categorii calitative de hârtie într-un timp mai mare. Dar în anii '80 ai secolului al XIX-lea lucrurile nu stăteau deloc aşa.

Decizia tipăririi unor mărci (uzuale, desigur) era una greu de luat din cauza problemelor tehnice pe care le avea Fabrica de Timbre la acea dată. Ea nu dispunea de un atelier propriu de gravură şi de multiplicare galvanică a clişeelor utilizate în tiparul înalt, iar din această cauză necesarul de forme de tipar trebuia comandat în străinătate. Acest lucru s-a făcut până hăt târziu, până pe la sfârşitul anilor '90 când gravorul Fessler a reuşit pentru prima dată confecţionarea unor clişee prin forţe proprii.
Povestea adoptării noului desen şi a punerii în circulaţie a mărcilor din modelul "Vulturi" a fost prezentată în revista Filatelia de către regretatul cercetător craiovean Dumitru Paşşalega. N-a scris însă nimeni, niciodată, cum decurgea treaba cu aprovizionarea cu hârtie a Fabricii de Timbre.

În acei ani, modelul unei mărci poştale era destinat să circule pe corespondenţe pentru o perioadă îndelungată (nu ca astăzi, când onor Romfilatelia pune în circulaţie câte o sută de timbre pe an). Planificarea unui consum de mărci pentru necesarul întregii ţări era o problemă relativ delicată. De aceea, Poşta comanda periodic cantităţile pe care le socotea că vor fi necesare în timpul unui an. Cu alte cuvinte, nu toate mărcile şi toate valorile erau imprimate şi livrate odată, ci în numeroase tranşe succesive, tipărite în timp, pe parcursul mai multor ani. Acest fenomen s-a petrecut pe o perioadă relativ îndelungată, deoarece fiecare model de mărci din perioada postclasică a avut o circulaţie întinsă (Vulturii - circa cinci ani, Cifra în patru colţuri - circa patru ani, Spicul de grâu - vreo 17 ani etc., etc.). Mai mult, cercetările mărcilor postclasice dovedesc că au existat tranşe diferite chiar şi pe parcursul aceluiaşi an (cum s-a petrecut pe perioada circulaţiei Spicului de grâu).

Atelierul din cadrul Fabricii de Timbre care imprima mărcile poştale nu lucru la foc continuu, ci numai pe măsura comenzilor primite de la Poştă. Neştiind din timp care vor fi tirajele necesare pe parcursul următorilor ani, logistica Fabricii făcea aprovizionarea cu hârtie şi cu restul materialelor necesare în cantităţile de care avea nevoie numai pentru onorarea comenzilor curente (în presa vremii apar publicate licitaţii de hârtie organizate de Ministerul de Finanţe, dar este neclar şi neconfirmat dacă acele cantităţi conţineau şi necesarul de hârtie pentru mărcile poştale şi/sau fiscale).

Vă recomand să parcurgeţi şi articolul semnat de ing. Călin Marinescu din revista Philatelica.ro nr. 35/2014, pag. 28-30.

Tocmai din cele descrise, apare o întrebare legitimă a cercetătorului preocupat de mărcile postclasice: cum se poate defini o emisiune de mărci poştale?

Este bine să nu amestecăm lucrurile şi să nu luăm pe neînghiţite ceea ce scrie prin cataloage, ci să încercăm să analizăm singuri situaţia. În mod tradiţional, mărcile model Vulturi sunt împărţite în două grupe (fără filigran, ori cu pseudofiligranul stemă mică), ori în trei (fără filigran pe hârtie albă, pe hârtie colorată şi respectiv cu stemă mică). Aceste grupe au fost mereu alegeri convenţionale ale autorilor de cataloage pentru realizarea unei sistematizări mai facile şi mai uşor de reţinut de către colecţionari. În realitate însă, emisiunea de mărci a fost cea anunţată de către Direcţia Generală a Telegrafelor şi Poştelor prin enumerarea valorilor nominale ale noului model.

Problema a fost bine prezentată de CMPR 1974 în "Tabela variantelor" de la paginile 142-143. La data publicării catalogului au fost mulţi colecţionari care bodogăneau pe la colţuri pentru că nu pricepeau de ce catalogarea nu semăna cu cea din cataloagele internaţionale tradiţionale.

Avem aşadar, la finalul acestei discuţii, doi termeni pe care ar trebui (în opinia mea) să îi vedem într-o structură ierarhică: există o emisiune care este constituită mai multe tranşe succesive (sau tiraje, dacă ne place mai mult acest termen): cu sau fără filigran, pe hârtii de diferite calităţi şi culori. Succesiunea tranşelor a fost determinată de tipul de hârtie disponibil în momentul primirii comenzii de tipărire primită de la Poştă.

Este însă momentul să continuăm prezentarea ideilor după care s-ar putea face un studiu aprofundat al mărcilor Vulturi.

2. Cum au fost realizate clişeele şi planşele?

Această întrebare a fost, ca regulă generală, ocolită de mai toţi autorii de cataloage din simplul motiv că aceştia s-au apucat să copieze ceea ce au scris înaintaşii (eventual să mai insereze, pe ici, pe colo, câte o notă personală), şi nu să scrie pe baza propriilor studii.

În CMPR 1974 apar (la pag. 143) două note care pur şi simplu bagă în ceaţă un cercetător serios: existenţa a două grosimi ale literelor din inscripţiile BANU, respectiv BANI, iar apoi existenţa a patru tipuri (ca varietăţi de tipar). Sunt aceste enunţuri reale sau nu? Ei bine, nu s-a obosit nimeni să dea un răspuns la această problemă (să confirme ori să infirme existenţa lor) argumentând în mod ştiinţific situaţia.

Cunoscând tehnologia utilizată în realizarea pe cale galvanică a clişeelor, problema ridicată mai sus nu poate căpăta un răspuns decât prin studiul nemijlocit al clişeelor.

Există două posibilităţi tehnice:
- a fost gravată o matriţă iniţială, pe baza căreia s-au multiplicat matriţele fiecărei valori nominale,
- ori s-a gravat de la început câte o matriţă separată pentru fiecare valoare nominală.


Problema îşi poate găsi răspunsul începându-se cu studiul clişeelor utilizate la imprimarea eseurilor.


Fiindcă tot am vorbit de eseuri, ar fi necesară o catalogare coerentă a lor în raport de caracteristicile clişeelor, şi nu de modul de prezentare. La acest lucru nu s-a mai gândit nimeni până acum, deoarece unele dintre ele s-ar putea să nu fie deloc eseuri, ci doar probe intermediare. Ar trebui stabilit şi statutul mărcilor cu supratiparul "SPECIMEN" (nu îmi spuneţi că s-a mai scris despre ele, că ştiu; vreau şi argumente, nu numai enunţuri).


De exemplu, tiparul acestui aşa-zis eseu nu prea pare deloc a fi eseu, ci mai degrabă o probă intermediară destinată controlării gradului de uzură al clişeelor. Se vede bine că planşa este îmbâcsită şi necurăţată.


Spuneam că este necesară realizarea unui studiu amănunţit al clişeelor. Cel mai bine acest lucru se poate face (pentru a exista posibilitatea identificării exacte a tuturor detaliilor gravurii) pe baza exemplarelor care prezintă caracteristicile unui tipar timpuriu, curat şi neafectat de uzură (specialiştii austrieci de exemplu cataloghează distinct aceste mărci, denumindu-le "Erstdruck").
Concomitent cu examinarea detaliilor gravurii, fiecare marcă examinată ar trebui măsurată (nu la format, ci la dimensiunile exacte ale clişeelor). Nu de alta, dar apariţia unor diferenţe mai mari de 0,6-0,7 mm ar putea indica (dacă nu este vorba despre impresiuni foarte ancrasate sau de mărci rupte şi ulterior lipite) existenţa unui clişeu diferit.


După ce ne-am lămurit cum stă treaba cu clişeele, ar urma să vedem cum sunt ele aranjate în planşa de tipar. Care sunt caractzeristicile acesteia referitor la tipurile de clişei conţinute şi aranjamentul acestora/distanţele între clişee?


Dacă am descoperit ceva, atunci urmărim dacă acel element apare şi la alte tiraje ale mărcii în cauză.

3. Cum urmărim restul varietăţilor?

Desigur că şi la acest capitol ne trebuie un plan de urmat, pentru că studiul nu înseamnă numai "pescuirea" din nişte grămezi a mărcilor care ni se par nouă mai interesante, ci trebuie efectuată o muncă metodică.

Ca să nu mă întind prea mult, am să enumăr paşii necesari (aşa fac şi eu atunci când iau la "puricat" câte o serie de mărci):
- aranjez stocul de verificat pe valori nominale şi respectiv pe culori (concret aici: 3 bani oliv, respectiv violet);
- pasul doi l-ar reprezenta hârtia: la fiecare valoare în parte separ mărcile pe hârtie albă de cele pe hârtie colorată şi de cele cu stemă mică;
- pasul trei: aranjez fiecare grupă pe danteluri.

Şi... abia acum începe munca de studiu propriu-zisă:
- iau fiecare marcă în parte şi îi fac o examinare sumară, uitându-mă la aspectul tiparului, la nuanţa acestuia, la felul, grosimea şi transparenţa hârtiei, la tipul ştampilei, localitate şi dată; măsor cu cât mai multă precizie dimensiunile tiparului (clişeului);
- toate observaţiile le înscriu într-un tabel pe care urmează să îl completez pe măsură ce lucrez (pentru că la o cantitate mai însemnată de mărci nu am să îl termin într-o singură zi);
- dacă dispun de un calculator, ar fi de preferat ca fiecare marcă să fie scanată la o rezoluţie suficient de mare, iar imaginea să fie salvată pe harddisk cu un nume care să ajute la o identificare uşoară;
- tabelul pomenit mai sus poate fi realizat în formă electronică, într-un program de calcul tabelar care permite ordonarea liniilor din tabel;
- este bine ca în acelaşi tabel să fie înscrise şi localităţile şi datele întâlnite pe ştampile; închipuiţi-vă ce mult vă poate ajuta aşa ceva la identificarea celei mai timpurii sau târzii date prin sortarea înregistrărilor din tabel; cu cât numărul detaliilor inserate în tabel este mai mare, cu atât uşurinţa de identificare a unor corelaţii devine mai posibilă (de exemplu, v-aţi putea da seama că o anumită nuanţă de la hârtia colorată apare pe dantelura B numai într-o anumită perioadă, Evrika!);
- dacă nu dispuneţi de programele necesare de lucru, există softuri gratuite care îşi fac treaba excelent; cine are întrebări, poate să îmi scrie pentru detalii.

4. Care este finalitatea cercetării?

Pentru ce ar fi nevoie de atât de multă muncă, v-aţi întreba? Nu vă obligă nimeni să faceţi acest lucru, dar puteţi pe de o parte să vă realizaţi colecţii de studiu la care oricine altcineva se va uita ca la sfintele moaşte, iar pe de altă parte puteţi ajunge la concluzii noi sau la descoperiri care să vă asigure un loc de onoare în istoria filateliei. Eventual vă poate determina să scrieţi şi să publicaţi studii sau chiar volume de sine stătătoare. Nu în ultimul rând, vă poate aduce în situaţia de a determina care sunt cele mai rare variante ale unei mărci şi să le "culegeţi" de prin alte locuri pentru propria colecţie.

Scriam acum două zile pe Facebook că aştept pe cineva să mă viziteze ca să pot termina acest articol. Ca să vedeţi ce înseamnă viaţa! Prin anii '80, din cauze subiective am fost obligat să renunţ la o parte a colecţiei, inclusiv la un ceaslov de clasor de dimensiuni apreciabile, plin (ce zic?... burduşit!) cu mărci din perioada postclasică. Posesorul de atunci a trecut în rândul drepţilor, iar colecţia lui a rămas unei nepoate care (lumea e mică) a ajuns tot la mine. Am negociat cu moştenitoarea preluarea clasoarelor care mi-au aparţinut, pentru că nu am apucat să verific (atunci) totul aşa cum v-am descris mai sus (pe vremea aceea nu dispuneam de tehnică de calcul). Ceaslovului cu pricina i-am făcut o mică prezentare video (numai paginilor care conţin mărci Vulturi):



Cred că aţi observat că din unele variante (marcate prin bileţelele aşezate la capetele rândurilor) există mai multe exemplare, iar din altele mult mai puţine. Ei bine, acesta este unul dintre scopurile studiului unei emisiuni: determinarea gradului relativ de raritate a fiecărei varietăţi. Şi pe măsură ce căpătaţi experienţă în studiu, veţi ajunge să ştiţi cu o precizie mult mai bună în comparaţie cu alte persoane care mărci merită într-adevăr să fie achiziţionate cu prioritate, atunci când le găsiţi prin colecţii, pe la negustori sau prin cine ştie ce licitaţii.

5. Varietăţi

Desigur că unul dintre scopurile studiului îl constituie identificarea şi catalogarea varietăţilor. Desigur, unele sunt mai spectaculoase, altele mai puţin, dar indiferent de aceasta inventarierea şi catalogarea lor este necesară.


Exemplarele care provin din marginile colilor pot prezenta interes uneori (mai ales atunci când eleprezintă defecte ale clişeelor).



Deşi seamănă, aceste două varietăţi nu sunt la fel. Cea de sus provine dintr-o coală nedantelată vertical, pe când cea de jos conţine doar o pereche nedantelată la mijloc.


Tot nedantelată la mijloc este şi perechea de mai sus, dar ea prezintă o  particularitate: clişeul de sus are cadrul orizontal superior deteriorat. Odată ce am văzut-o, am şi început să-i caut o "soră" care să-mi demonstreze că avem de-a face cu o eroare.


Dacă este să vorbim de erori, sunt câteva cunoscute şi devenite "clasice", aşa cum este clişeul spart în partea inferioară la această marcă de 3 bani violet.


Ori această marcă de 5 bani cu colţurile inferioare deteriorate.


Ori această marcă de 3 bani oliv cu varietatea "13' " în cartuşul drept al valorii nominale.
Referitor la erori, atrag atenţia că prezentarea lor în CMPR 1974 este făcută parţial eronat (de pildă semnul caracteristic de clişeu al valorii de 10 bani este prezentat drept eroare).

Unele erori îşi caută încă "pereche" pentru a putea fi confirmate. Aşa cum este şi cazul acestei mărci de 50 bani:


Este vizibilă para mare de culoare situată deasupra cartuşului drept al valorii nominale.

Există mult mai multe erori decât cele deja semnalate. Nu le fac o enumerare deoarece scopul acestui articol nu e cel de a vă da mură-n gură liste exhaustive, ci de a vă îndemna să cercetaţi şi să descoperiţi singuri. Nu mă pot abţine totuşi să nu prezint (în premieră în literatura românească) două erori pe care eu, personal, le consider spectaculoase: exemplare cu benzi de culoare generate de spaţiile tipografice.


6. Ştampilografia

Un studiu cu pretenţii nu poate "sări" peste acest aspect. Pe de o parte, o colecţie poate fi îmbogăţită cu exemplare deosebit de frumoase şi atractive, care nu pot decât să îi dea un plus de valoare.


Pe de altă parte se pot descoperi unele ştampile rare sau deosebite. Încercaţi să identificaţi această ştampilă:


Pentru că suntem meseriaşi, nu ar fi potrivit să mergem în acest demers după ureche, ci să o luăm metodic. Pe baza a numai două dintre lucrările publicate până acum (nu vă spun despre care este vorba, e bine să căutaţi şi să le identificaţi singuri) se poate realiza un tabel care ar arăta ca fragmentul ilustrat mai jos (versiunea prezentată aici este una veche, ea a suferit între timp modificări; click pentru mărire).


În plus, un astfel de tabel realizat sub formă electronică permite şi identificarea facilă a ştampilelor sau a localităţilor. De exemplu, o căutare de genul *UDE* vă poate duce uşor la BUDEŞTI sau la o altă variantă posibilă, poziţia literelor faţă de axa ştampilei ajutându-vă şi mai mult la identificare.

7. Problema pseudo-filigranului "stemă mică"

Studiul tradiţional şi catalogarea varietăţilor nu a fost inventat de români, cred că sunteţi convinşi de acest lucru. Există cataloage specializate în multe ţări care au apărut de multe zeci de ani şi care au adoptat metodologii specifice, aplicabile anumitor emisiuni. Unele se pot, pur şi simplu, importa unor emisiuni româneşti cu caracteristici similare.

Aşa este cazul mărcilor Vulturi cu pseudo-filigranul "stemă", care sunt caracterizate fiecare de câte două varietăţi majore care se produc la nivelul întregii coli:
- poziţia filigranului; datorită caracteristicilor acestuia, "stema" se poate întâlni în patru poziţii teoretic posibile; din păcate, o catalogare exhaustivă a acestora nu există (publicată) la această oră;
- dantelura mărcilor; sunt cunoscute cele patru danteluri clasice, A (13½), B (11½), C (11½×13½), respectiv D (13½×11½).


Probă a hârtiei cu pseudo-filigranul "stemă".


Cele patru poziţii ale pseudo-filigranului, care se pot recunoaşte relativ uşor după poziţia literelor din deviza NIHIL SINE DEO.


Bloc neuzat al mărcii de 10 bani cu stema mică răsturnată.

Pentru aceste mărci rezultă 16 combinaţii posibile de filigran şi dantelură. Desigur, este posibil ca nicio valoare să nu existe în toate din cele 16 variante (sau poate că da). Este de asemenea posibil ca unele dintre aceste variante să fie extrem de rare. Le-a verificat cineva vreodată? Poate că da (dar oficial nu a fost publicat niciodată nimic, nicăieri).

8. Circulaţii şi francaturi

Aici este un subiect fierbinte, ţinut bine ascuns şi nedesţelenit de colecţionarii cu posibilităţi materiale mai bune. Adevărul este că pentru perioada postclasică nu s-a făcut niciodată un inventar al circulaţiilor şi francaturilor cunoscute, în raport de tarifele valide ale perioadei. Spre ruşinea românilor, nu există aşa ceva în niciun catalog al mărcilor româneşti şi poate că a venit vremea să se schimbe ceva şi aici.

Există o mână de cercetători care şi-au propus realizarea unui inventar al francaturilor cunoscute, defalcate pe categorii de trimiteri, tarife şi destinaţii. Ştiu că există cel puţin două manuscrise aflate într-un stadiu destul de avansat (dar numai unul care conţine şi suficiente ilustraţii). Mai multe nu vă spun, încerc numai să exemplific mai jos câteva minunăţii care se pot întâlnii în câteva colecţii particulare.


Francatură mixtă "Perle" + "Vulturi"


Trimitere loco şi simplă internă purtând mărci înjumătăţite de 10 bani


Două exemplare ale Gazetei de Iaşi, purtând francaturi colorate şi multiple


Scrisoare recomandată expediată prin notarul unei comune rurale (procedurile poştale în aceste cazuri sunt unele dintre cele mai frumoase din istoria poştală a perioadei postclasice)


Francatură bicoloră şi multiplă pe o recomandată externă (suprafrancare de 1 ban)


Exemple de francaturi tricolore pe fragmente


Aviz de primire pentru o recomandată, francat cu o marcă de 25 bani


Fragment cu francatură grea (4 lei şi 30 de bani) şi mixtă în acelaşi timp


Recomandată externă al cărei tarif a fost acoperit cu o francatură compusă din cinci culori

Cam acesta a fost episodul de astăzi al serialului. Nu pot decât să vă urez spor la treabă după ce îl parcurgeţi. Ştiu că nu este uşor, dar măcar la o bucăţică din această înşiruire aţi putea să vă aduceţi contribuţia.
Vă rog să îmi iertaţi eventualele greşeli de culegere, astăzi nu am fost chiar în cea mai fastă zi a mea.

(Va urma)

©Max Peter, 2015. Preluarea prezentului articol nu se poate face decât pe baza unui acord prealabil.

4 comentarii:

  1. Excelent articolul.Multumesc foarte mult!

    RăspundețiȘtergere
  2. O nouă lecţie filatelică! Chiar mă întreb (retoric, bine-înţeles) de ce nu există nicio revistă filatelică online, în care filateliştii să poată scrie şi să împartă cu alţii idei. Ştiu, există Philatelica, însă parcă ar fi nevoie de ceva mai soft, mai pe înţelesul tuturor şi la care să aibă acces şi "amatori într-ale scrisului", care încearcă să descopere cu propriile puteri (şi ajutaţi de oameni cu suflet mare, ca dumneavoastră) tainele filateliei. Aştept cu interes un nou volum din "Biblioteca Filatelică Românească" a la Romanian Stamp News! Cu respect, Catalin

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos pentru apreciere.
      Prefer să nu dau eu răspunsul la întrebare.
      Face fiecare ce şi cât poate pentru pasiunea comună. Eu prefer să scriu pe blogul propriu ce, cum şi când pot.
      Aveam în plan să termin până la Anul Nou o carte, dar nu cred că pot din cauza unor probleme nefilatelice. Poate la anul viitor.

      Ștergere