luni, 21 ianuarie 2013
Aglomeraţie
Acum câteva zile, un firicel de orhidee a ţinut morţiş să-şi arate generozitatea, prin "densitatea" de flori şi de boboci dăruite.
S-au scumpit ambulanţele?
Aceasta a fost întrebarea care mi-a fost pusă de un coleg de pasiune, observând preţurile obţinute pe un portal online de trei cărţi poştale care purtau ştampile de ambulanţe feroviare. Mi-am zis că n-ar fi rău să prezint problema şi cititorilor, deoarece prin cercurile filatelice şi pe la târguri nu prea vezi aşa ceva decât cu greu, iar atunci când totuşi întâlneşti o asemenea piesă, ai de cele mai multe ori să auzi numai trăznăi de la deţinător. Să vedem înainte despre ce este vorba, pentru a avea baza de discuţie.
Iunie 1896. Carte poştală obişnuită de 5 bani alabstru "Spic", expediată din Bucureşti (oficiul de la Gara de Nord) la Bârlad. Transportată cu ambulanţa feroviară, la bordul vagonului fiind aplicată ştampila AMB IX la gara Tutova. Preţ de vânzare: 25 euro.
Decembrie 1896. Acelaşi tip de carte poştală, expediat din gara Căiuţu la gara Tutova. Cartea poştală este obliterată cu ştampila AMB VI, gara Căiuţu. Preţ de vânzare: 24 euro.
Iulie 1897. Tip similar de carte poştală, expediată din gara Berheci la gara Tutova. Ştampila AMB IX, gara Berheci, pe faţă. Preţ de vânzare: 25 euro.
Şi acum explicaţia. Prin cercurile bucureştene (dar nu numai), mai întâlneşti câte o piesă asemănătoare, numai că aproape întotdeauna sunt probleme cu calitatea: ba cartea poştală este îndoită, ba are colţurile îndoite sau rupte, ba este plină de pete sau are ştersături, ba ştampilele sunt aproape ilizibile, iar la ştampila de ambulanţă nu se pot citi nici data, nici numărul şi nici gara de unde provine (aceste trei elemente sunt obligatorii pentru o ştampilă de ambulanţă sau de tren). Niciodată n-am înţeles motivele pentru care unii se "aruncă" în a cere nişte preţuri care nu prea sunt justificate de piesele în sine.
Cele trei piese de mai sus au avut ceva audienţă (niciuna nu a avut una-două oferte, ci mai multe). Nu se poate spune deci că au obţinut preţuri mici pentru că nu au fost observate. Dar dacă le examinaţi cu atenţie, veţi observa ceva: calitatea pieselor este deosebită. Ştampilele sunt clare, perfect lizibile, cartonul cărţilor poştale este întreg şi nepliat, nu există pete sau murtării. Cam acesta este preţul nomal pentru piese bune din punct de vedere calitativ. Cu ălea îndoite şi pline de pete puteţi face ce doriţi, dar nu merită aceste sume în niciun caz.
Partea frumoasă a acestor piese e că datele de utilizare a ştampilelor ambulanţelor feroviare completează strălucit datele înscrise în tabelul nr. 5 (pag. 39) al lucrării semnate de ing. Călin Marinescu, "Poşta ambulantă feroviară în România 1869-1994".
UPDATE 22.01.2012
Printr-un mesaj transmis pe mail, dl. Călin Marinescu mă atenţionează că cele trei piese descrise mai sus au ştampilele de ambulanţe feroviare falsificate - este vorba de "falsuri Cuculis".
Iată că şi unul ca mine se poate păcăli fără o examinare detaliată a pieselor.
Nu pot decât să-i mulţumesc colegului nostru pentru mesaj.
Şi acum explicaţia. Prin cercurile bucureştene (dar nu numai), mai întâlneşti câte o piesă asemănătoare, numai că aproape întotdeauna sunt probleme cu calitatea: ba cartea poştală este îndoită, ba are colţurile îndoite sau rupte, ba este plină de pete sau are ştersături, ba ştampilele sunt aproape ilizibile, iar la ştampila de ambulanţă nu se pot citi nici data, nici numărul şi nici gara de unde provine (aceste trei elemente sunt obligatorii pentru o ştampilă de ambulanţă sau de tren). Niciodată n-am înţeles motivele pentru care unii se "aruncă" în a cere nişte preţuri care nu prea sunt justificate de piesele în sine.
Cele trei piese de mai sus au avut ceva audienţă (niciuna nu a avut una-două oferte, ci mai multe). Nu se poate spune deci că au obţinut preţuri mici pentru că nu au fost observate. Dar dacă le examinaţi cu atenţie, veţi observa ceva: calitatea pieselor este deosebită. Ştampilele sunt clare, perfect lizibile, cartonul cărţilor poştale este întreg şi nepliat, nu există pete sau murtării. Cam acesta este preţul nomal pentru piese bune din punct de vedere calitativ. Cu ălea îndoite şi pline de pete puteţi face ce doriţi, dar nu merită aceste sume în niciun caz.
Partea frumoasă a acestor piese e că datele de utilizare a ştampilelor ambulanţelor feroviare completează strălucit datele înscrise în tabelul nr. 5 (pag. 39) al lucrării semnate de ing. Călin Marinescu, "Poşta ambulantă feroviară în România 1869-1994".
UPDATE 22.01.2012
Printr-un mesaj transmis pe mail, dl. Călin Marinescu mă atenţionează că cele trei piese descrise mai sus au ştampilele de ambulanţe feroviare falsificate - este vorba de "falsuri Cuculis".
Iată că şi unul ca mine se poate păcăli fără o examinare detaliată a pieselor.
Nu pot decât să-i mulţumesc colegului nostru pentru mesaj.
duminică, 20 ianuarie 2013
Lagărul de internaţi politici de la Târgu Jiu
Nu sunt specialist în domeniul corespondenţelor internaţilor din lagăre. Nu am urmărit acest domeniu, deoarece este unul "necatalogabil" pentru o lucrare de filatelie tradiţională, încadrându-se mai degrabă într-o "felie" destul de îngustă şi foarte specializată a istorie poştale.
Am urmărit însă realizările unor piese asemănătoare prin licitaţiile online, pentru a şti măcar în linii generale cu ce se mănâncă domeniul. Chestia e însă că am rămas tot nelămurit, deoarece am văzut piese vândute cu 200 de dolari, dar am văzut şi piese date mai pe nimic. Îmi scapă criteriile de evaluare (mai că aş crede că aceste extreme sunt cauzate mai degrabă de împrejurările în care au fost oferite piesele şi de "toanele" eventualilor interesaţi).
Am dat pe eBay peste o piesă din această categorie şi mi-a venit în minte nedumerirea mea mai veche: care este baza evaluării unor astfel de piese? Extrem de rare nu sunt în niciun caz, deoarece am văzut destule.
Cartea poştală (datată mai 1943) are aplicate clare ştampilele lagărului, identitatea expeditorului (şi adresa acestuia) sunt lizibile de asemenea, pe scurt piesa poartă toate elementele necesare unei identificări fără tăgadă a piesei ca făcând parte din corespondenţa unui internat în lagărul politic. Dar la licitaţie nu a avut decât un singur amator, care a şi achitiţionat piesa cu numai 26 dolari. O fi bine? O fi rău? Habar n-am!
Am urmărit însă realizările unor piese asemănătoare prin licitaţiile online, pentru a şti măcar în linii generale cu ce se mănâncă domeniul. Chestia e însă că am rămas tot nelămurit, deoarece am văzut piese vândute cu 200 de dolari, dar am văzut şi piese date mai pe nimic. Îmi scapă criteriile de evaluare (mai că aş crede că aceste extreme sunt cauzate mai degrabă de împrejurările în care au fost oferite piesele şi de "toanele" eventualilor interesaţi).
Am dat pe eBay peste o piesă din această categorie şi mi-a venit în minte nedumerirea mea mai veche: care este baza evaluării unor astfel de piese? Extrem de rare nu sunt în niciun caz, deoarece am văzut destule.
Cartea poştală (datată mai 1943) are aplicate clare ştampilele lagărului, identitatea expeditorului (şi adresa acestuia) sunt lizibile de asemenea, pe scurt piesa poartă toate elementele necesare unei identificări fără tăgadă a piesei ca făcând parte din corespondenţa unui internat în lagărul politic. Dar la licitaţie nu a avut decât un singur amator, care a şi achitiţionat piesa cu numai 26 dolari. O fi bine? O fi rău? Habar n-am!
O circulaţie curioasă
Plicul din imaginea demai jos a fost oferit de curând pe un portal online. Mi-a atras atenţia la el modul de prezentare a ştampilelor în raport cu mărcile cu care a fost francat (click pe imagine pentru mărire).
Ce anume pare curios la acest plic: se pare că iniţial au fost aplicate două mărci, una de 5 lei şi alta dintr-o valoare care nu poate fi identificată numai pe baza imaginii. Ulterior, plicul a mai "primit" două mărci (se vede după ordinea ştampilelor), una de 50 bani (care a fost aplicată peste marca pusă iniţial) şi una de 2 lei. Datele din cele două ştampile se pot cu greu ghici, este evident că ambele aparţin oficiului din Sighetul Marmaţiei, iar anul (cel puţin a celei aplicate peste al doilea rând de mărci) este (cred) 1929.
Pe spatele plicului nu apare nimic, nicio inscripţie şi nicio ştampilă (de aceea nici nu am mai pus imaginea). Pe faţă se distinge însă o inscripţie făcută cu un creion roşu ("lipsă timbre 2 lei 50"), inscripţie care pare a fi anulată cu nişte trăsături de creion albastru.
Tariful extern valabil pentru o scrisoare simplă era de 10 lei (aşadar adnotarea cu "lipsă timbre 2 lei 50") era cât se poate de îndreptăţită. Ce s-a întâmplat atunci la oficiul din Sighetul Marmaţiei şi dacă plicul a mai fost sau nu expediat, asta nu mai putem şti, putem doar să ne dăm cu părerea.
Ce anume pare curios la acest plic: se pare că iniţial au fost aplicate două mărci, una de 5 lei şi alta dintr-o valoare care nu poate fi identificată numai pe baza imaginii. Ulterior, plicul a mai "primit" două mărci (se vede după ordinea ştampilelor), una de 50 bani (care a fost aplicată peste marca pusă iniţial) şi una de 2 lei. Datele din cele două ştampile se pot cu greu ghici, este evident că ambele aparţin oficiului din Sighetul Marmaţiei, iar anul (cel puţin a celei aplicate peste al doilea rând de mărci) este (cred) 1929.
Pe spatele plicului nu apare nimic, nicio inscripţie şi nicio ştampilă (de aceea nici nu am mai pus imaginea). Pe faţă se distinge însă o inscripţie făcută cu un creion roşu ("lipsă timbre 2 lei 50"), inscripţie care pare a fi anulată cu nişte trăsături de creion albastru.
Tariful extern valabil pentru o scrisoare simplă era de 10 lei (aşadar adnotarea cu "lipsă timbre 2 lei 50") era cât se poate de îndreptăţită. Ce s-a întâmplat atunci la oficiul din Sighetul Marmaţiei şi dacă plicul a mai fost sau nu expediat, asta nu mai putem şti, putem doar să ne dăm cu părerea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
