Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

vineri, 3 martie 2017

Ştampilă de serviciu interesantă

După 23 august 1944 armata română a depus armele, iar trupele sovietice au intrat în ţară îndreptându-se spre vest şi ocupând treptat teritoriul românesc. Pentru o scurtă perioadă, serviciul poştal a suferit întreruperi din cauze evidente.

Din acea perioadă a supravieţuit un plic purtând o ştampilă de serviciu interesantă (click pe imagini pentru mărire).


Plicul din imaginile de mai sus a fost expediat în regim recomandat în septembrie 1944 din Câmpulung (Muscel) spre Comâneşti, Bacău. Din cauza întreruperii legăturilor poştale, plicul nu a mai putut ajunge la destinaţie, aplicându-i-se pe faţă o ştampilă de serviciu biliniară: "RETUR/Nu se poate remite".
Potrivit documentelor vremii, niciunul dintre cele două oficii (Câmpulung şi Comâneşti) nu a avut întreruperi în activitate în acea perioadă, de aceea concluzia pe care o trag este că au fost suspendate o parte a curselor poştale care făceau legătura dintre Muntenia şi Moldova.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu