Când aducem vorba despre specialişti, experţi şi negustori de înaltă clasă, lucrurile tind parcă să se dilueze continuu, iar încrederea care ar trebui să fie arătată acestora este spulberată atunci când tu, colecţionar fără prea mari pretenţii, constaţi că dacă "te duci la pomul lăudat" dai peste nişte diletanţi.
Problema ar putea fi înţeleasă atunci când este vorba de piese dintr-o ţară cu care respectivii nu prea sunt familiarizaţi. Aceasta însă nicidecum nu poate fi o scuză în cazul unor profesionişti care îşi câştigă pâinea din comerţul filatelic. Un exemplu (click pe imagine pentru mărire):
Întotdeauna mărcile ştampilate de 50 bani "barbă impresiune defectuoasă" trebuie privite cu o anumită rezervă, deoarece această marcă nu a apucat să circule în cantitate semnificativă, fiind retrasă după numai vreo 70 de zile de putere de francare, odată cu toate celelalte mărci clasice litografiate, în momentul în care au fost puse în circulaţie mărcile emisiunii Paris, data de 1/12 octombrie 1872 fiind ultima zi de circlaţie.
Ştampila de pe marcă se vrea a fi o amprentă a tipului RJ1 (ştampilă rurală monocerc în clasificaţia lui Kiriac Dragomir - Ştampilografie poştală, pag. 173 şi urm.). Există două mari "bube" legate de această ştampilă:
1. Poartă data de 20 MAR 72, dar marca de 50 bani a fost pusă în circulaţie abia în luna august 1872.
2. Cea mai timpurie dată cunoscută pentru utilizarea ştampilelor rurale tip RJ1 este decembrie 1872, adică după vreo două luni după ce mărcile litografiate au fost scoase din circulaţie.
Aşadar concluzia este evidentă. Din păcate, cel care oferă această făcătură nu este un ilustru necunoscut (click pe imagine pentru mărire):
Credeam că Jennes und Klüttermann înseamnă ceva. Poate pentru alţii. Vă recomand să deschideţi bine ochii dacă vedeţi la această casă de licitaţii ceva care vă interesează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu