Hai să facem, ca să ne aflăm şi noi în treabă

Astăzi am dat peste un articol publicat pe pagina agenţiei Agerpres. Se anunţă că Poşta Română lansează un nou serviciu de imprimare personalizată a unor... etichete tip timbru. Adică nu timbre, ci numai etichete. Noul serviciu apare deja pe pagina de internet a Poştei, aici.

Ca să nu vă faceţi iluzii de pomană, etichetele nu au valoare poştală şi nu pot fi utilizate pentru plata serviciilor poştale. Păi care-i fumuseţea serviciului atunci? Că etichete poate să-şi scoată oricine la propria imprimantă, iar povestea cu dantelura nu mai este demult ceva specific în exclusivitate Poştei ori Fabricii de Timbre.

Aşa se întâmplă când cei care se ocupă de o treabă habar n-au ce se întâmplă la alte administraţii poştale. Serviciul cu imaginile personalizate este legat nu de etichete fără valoare, ci de timbre cu valoare nominală şi putere de circulaţie poştală. Exemple? Franţa, ori Austria. Sau mai aproape, în Moldova!

Povestea lucrului făcut numai pe jumătate este legată de impotenţa şefilor Poştei în administrarea reală a SA-ului Romfilatelia, în refuzul de a înţelege care e treaba cu monopolul punerii în circulaţie a timbrelor şi efectelor poştale, dar şi în neîndeplinirea atribuţiilor privind reglementarea acestei activităţi de către ANCOM.

Poate că are cine trebuie urechi de auzit.

Despre reimpresiunile erorilor de culoare de la emisiunile Bucureşti

Pentru că am "prostul" obicei să caut în lung şi în lat internetul pentru diverse informaţii, se întâmplă să găsesc altceva decât ce caut. De exemplu, dorind să aflu mai multe despre Royal Philatelic Society am găsit informaţii referitoare la un fost preşedinte al societăţii care a îndeplinit şi funcţia de curator al colecţiei regale filatelice, Sir Edward Denny Bacon. Acesta a fost unul dintre filateliştii de înaltă clasă al epocii sale, cu o formaţie cu adevărat enciclopedică. Bacon a semnat lucrarea extrem de minuţios realizată referitoare la emisiunile clasice britanice gravate (The Line Engraved Postage Stamps of Great Britain).
Mai multe despre această adevărată personalitate a filateliei puteţi afla din pagina dedicată a Wikipedia.

Sir E. D. Bacon a publicat în 1899 şi lucrarea Reprints of postal adhesive stamps and their characteristics. Ea a fost digitizată de Google după originalul păstrt în biblioteca Universităţii Wisconsin. Enumerarea reimpresiunilor a fost făcută pe baza studiului nemijlocit efectuat de autor (pentru că în tinereţe am avut ca preocupare şi alte mărci clasice europene în afara celor româneşti am putut aprecia munca autorului pe baza propriilor cunoştinţe despre reimpresiunile din Heligoland, Suedia şi Ungaria). De aceea îi acord creditul meritat considerând informaţiile publicate ca fiind cele mai apropiate de realitate din întreaga literatură filatelică contemporană lui.

Referitor la reimpresiunile româneşti, Bacon face o scurtă referire la erorile de culoare menţionate în titlu:

Pentru cititorii care nu sunt prea apropiaţi de limba engleză, ţin să subliniez ceea ce în cataloagele româneşti este menţionat eronat (inclusiv în CMPR 1974 realizat de Kiriac Dragomir): dantelura reimpresiunilor nu este 11½, ci 11.

De altfel, pentru colecţionarii mai aplecaţi spre studiu această observaţie nici nu ar constitui o noutate. În sprijinul afirmaţiei de mai sus stă de exemplu inexistenţa dantelurii 11½ la mărcile Taxa de plată brune din prima emisiune, din 1881 (contrar celor înscrise în acelaşi CMPR 1974), ceea ce indică introducerea în serviciu a matriţei dantelurii 11½ puţin mai târziu.

S-a stabilit data de lansare a QuarkXPress 2018

În ultimii ani, datorită unei echipe de ingineri şi programatori de excepţie programul QuarkXPress a evoluat într-un mod senzaţional (fără modestie gratuită) ajungând să ofere utilizatorilor facilităţi şi o experienţă neatinsă în istoria sa de peste 30 de ani.

Potrivit anunţului făcut astăzi, versiunea 2018 a QuarkXPress va fi lansată pe 16 mai a.c.

Într-un foarte scurt clip video de prezentare sunt anunţate capabilităţi unice în domeniul publishingului, fie el pentru print sau digital.

Vă invit să vizionaţi acest clip (şi vă asigur că cele câteva minute nu sunt pierdute).



Dacă sunteţi dornici de a afla mi multe, puteţi viziona şi prezentarea de mai jos.

Unde se ajunge atunci când statul îşi bate joc de colecţionari

Cei care sunt interesaţi de licitaţiile desfăşurate pe portalurile online au putut remarca recent o serie de vânzări care nu se întâlnesc în mod uzual: vânzări engros de serii şi coliţe româneşti relativ recente la preţuri destul de scăzute atât faţă de cotele cataloagelor internaţionale, cât şi faţă de echivalentul în euro al valorilor nominale cumulate.

Pentru ca cei care nu urmăresc licitaţiile să-şi facă o părere am salvat în câteva serii succesive capturi de ecran cu realizările (preţurile finale) ale unor astfel de licitaţii. Click pe imagini pentru mărire:

Şi acestea nu sunt toate! Capturile de ecran pe care le-am făcut sunt mult mai multe şi ca să le puteţi viziona pe toate în tihnă am realizat un fişier PDF care poate fi descărcat de la această adresă:

http://www.mediafire.com/file/shds2bcidkzk913/2018-02-17_eBay_Vanzari_engros.pdf

Fiecare captură de ecran conţine în colţul drept inferior şi "eBay item number" cu ajutorul căruia vânzările se mai pot consulta timp de o lună de la data încheierii.

Lucrul frapant pentru colecţionarul obişnuit din România este preţul final foarte mic în raport atât cu nominalul seriilor/blocurilor/coliţelor respective, cât şi cu valoarea nominală a acestora.

Să mă explic de ce este frapant: colecţionarului român obişnuit îi este imposibil să achiziţioneze timbrele la preţuri mai mici decât valoarea nominală. Aceasta în timp ce negustorii din străinătate care au comercializat aceste timbre, blocuri şi coliţe au beneficiat mai mult ca sigur de reduceri substanţiale faţă de valorile nominale, pntru că altfel nu şi-ar fi permis să le vândă la astfel de preţuri!

Că Romfilatelia (care este mai mult ca sigur "sursa" acestor mărfuri) şi-a permis să discrimineze colecţionarul român în raport cu negustorii străini nu cred că este un lucru care mai poate fi tăgăduit.

Pentru că am o experienţă câştigată în mulţi ani (apropiaţii mei ştiu de ce şi cum), am realizat rapid care este legătura şi care sunt raporturile dintre nominale, cote de catalog şi preţurile finale de vânzare. Cei neobişnuiţi însă cu aceste elemente s-ar putea să nu realizeze, şi pentru a-i ajuta am întocmit "băbeşte" un tabel cu aceste elemente pentru licitaţiile în cauză. Click pe imagini pentru mărire.

Cei interesaţi de acest tabel îl pot descărca în mai multe formate de la adresele următoare:

- în format PDF:
http://www.mediafire.com/file/o9683yve254mrgk/2018-02-17_Tabel_centralizator.pdf

- în format text (tab delimited):
http://www.mediafire.com/file/nohfhz8av7andrz/2018-02-17_Tabel_centralizator.txt

- în format Excel:
http://www.mediafire.com/file/ar1jzzd0ecf4h22/2018-02-17_Tabel_centralizator.xlsx

Trei precizări:
- cursurile de schimb leu/euro sunt cele din ziua punerii în circulaţie a emisiunilor respective;
- datele punerii în circulaţie sunt cele înscrise în catalogul Michel;
- valorile cursurilor de schimb istorice provin de la linkurile de mai jos:

a) https://www.curs-valutar-bnr.ro/convertor-valutar
b) http://monede.valutare.ro/

De ce îşi permite Romfilatelia să vândă sub preţurile echivalente valorilor nominale?

Pentru că poate şi pentru că nu o verifică nimeni, ar fi primul răspuns.
Mecanismul este simplu: costurile de producţie pentru micile bucăţele de hârtie (oricât de frumoase sau mai puţin frumoase) sunt relativ egale pe unitatea de suprafaţă de hârtie. Ele includ cheltuielile de tipărire, cheltuielile cu editarea şi cele administrative (contabilitate, transport, depozitare etc.). Costurile de poducţie nu au absolut nicio legătură cu valoarea nominală înscrisă pe timbre, ele sunt relativ constante şi pentru timbrul cu un nominal de 25 bani, şi pentru cel cu nominalul de 15 lei.
Dacă Romfilatelia obţine un cost de producţie pe unitatea de produs de (să zicem) 20 bani şi vinde acel produs cu 30 bani bucata, obţine un profit brut de 50%!!! Puteţi să-mi spuneţi câte afaceri reuşesc să obţină o astfel de marjă de profit?
Gândiţi-vă cam cât este marja de profit obţinută atunci când Romfilatelia vinde timbrele către colecţionarii români la valoarea nominală! (Asta ca să nu vă mai întrebaţi de ce anumite persoane ţin cu dinţii de posturile de acolo - şi cu cei proprii, şi cu cei ai tuturor pilelor de prin ministere şi partide politice).

În toată povestea aceasta sunt grosolan încălcate câteva principii:

1. Romfilatelia discriminează colecţionarul român în favoarea negustorilor străini, deşi toţi sunt clienţi care ar trebui trataţi în acelaşi mod; prin aceasta, din cauza monopolului de care beneficiază, Romfilatelia face abuz de poziţie dominantă în relaţiile cu clienţii săi.

2. Romfilatelia se situează într-o poziţie de incompatibilitate, extinzându-şi monopolul editării timbrelor şi efectelor poştale atribuit prin legislaţia învigoare (monopol pentru care nu plăteşte nicio taxă de licenţă din câte cunoaştem) şi asupra comercializării timbrelor şi efectelor poştale, care în mod normal ar trebui să fie o activitate concurenţială (nefiind limitată prin lege ca o activitate supusă vreunui monopol).

Toate aceste încălcări ale legislaţiei sunt posibile şi din cauza neexercitării atribuţiilor de control şi reglementare de către autoritatea de resort (stabilită prin lege în sarcina Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii, ANRC sau ANCOM sau cum s-o mai chema). Acolo sunt funcţionari care ani de zile au manifestat o totală indiferenţă faţă de atribuţiunile ce le revin, tot acolo sunt şefi ai acestor funcţionari cărora nu le pasă ce se întâmplă nici în grădina lor, nici în companiile ale căror activitate trebuie să o reglementeze.
Aceeaşi situaţie de indiferenţă totală o au şi salariaţii cu atribuţiuni de verificare şi control din CN Poşta Română, companie care este acţionarul unic (sau "patronul") SC Romfilatelia SA. Este vorba despre Consiliul de Administraţie al companiei, care doarme pe banii statului.
Toţi aceşti funcţionari plătiţi din bani publici ar trebui destituiţi din funcţii, iar eventualele pagube pricinuite de Romfilatelia ar trebui să li se impute.
Mai mult ca sigur sunt necesare măsuri drastice atât din partea Consiliului Concurenţei, cât şi al Curţii de Conturi.

Stimaţi cititori, vă daţi seama ce ditamai muntele de bănet cheltuie societatea cu o grămadă de funcţionari iresponsabili? Ştiţi ce salarii au cei de la ANCOM şi cei din Consiliul de Adminsitraţie al Poştei? Pentru ce?