Despre aşa-zisele eseuri ale uzualelor Ferdinand "cap mic" fără valoare nominală

Întâlnind pe un portal online lotul din imaginea de mai jos (click pentru mărire) mi-am adus aminte de o discuţie pe care am avut-o recent cu cineva care ţinea morţiş să mă lămurească cum stă treaba cu acestea.

Uzualele tip "cap mic" sunt cunoscute. Ele au fost puse în circulaţie treptat, pe parcursul unei perioade de mai mulţi ani. Mai exact vreo şase (între 1920 şi 1925 inclusiv), deşi personal suspectez că există câteva tiraje care au continuat să se imprime inclusiv în 1926. Ele formează astăzi o "serie" doar într-o modalitate convenţională, cauzată de obiceiul cataloagelor de a grupa mărcile cu un model similar pentru uşurinţa identificării.

Nu mai amintesc de faptul că unele valori care au avut o utilizare mai mare la francare (50 bani, 1 leu, 2, 3, 5 şi 6 lei) au fost tipărite, retipărite, regravate şi iar retipărite, aşadar astăzi este cât se poate de evident faptul că "seria" pe care o formează astăzi colecţionarii este o definiţie ad-hoc, deoarece în realitate uzualele tip "cap mic" constituie mai multe emisiuni.

Într-o discuţie cu un alt colecţionar pe marginea aşa-ziselor eseuri ilustrate în imaginea de mai sus, considerate de partenerul meu de dialog drept "sută la sută originale", acesta nu a reuşit să-mi explice de ce oare ele acoperă toată gama de culori şi nuanţe caracteristice mărcilor puse în circulaţie, odată ce este evident că la începutul imprimării uzualelor (în 1920) nu se cunoştea care va fi rezultatul la care se va ajunge în 1925-1926. Acesta este principalul motiv pentru care marea majoritate a specialiştilor consideră piesele definite ca eseuri ca având un statut discutabil.

Poate cineva să lămurească această problemă?

Amatorii sunt escrocaţi în continuare cu făcături ordinare

Despre acest gen de făcături am mai scris şi voi continua să scriu pentru că există în continuare atât colecţionari mai puţin informaţi, cât şi profitori care speculează neştiinţa lor.

Un exemplu îl constituie "supratiparele" aplicate (probabil cu ajutorul unei imprimante conectate la un calculator) pe mărci maghiare cu scopul de a "emite" tot felul de aşa-zise emisuni locale care ar fi originare din toate regiunile foste sub guvernare maghiară. Click pe imagine pentru mărire.

Amănuntul (care s-ar putea să conteze într-un anumit moment) este că astfel de producţii sunt comercializate mereu de aceleaşi ID-uri pe portalul eBay. Partea proastă e că uneori se mai găseşte şi câte un neaoş care să le preia şi să le ofere neiniţiaţilor sub diverse etichete (probe, eseuri, neemise etc.).

Sfatul pe care îl dau oricărui cititor este unul radical: nu avansaţi nicio ofertă pentru piese pe care nu le cunoaşteţi şi la care nu vă pricepeţi. Iar dacă cereţi sfatul cuiva, aveţi grijă în cine vă încredeţi.

O carte poştală care ridică întrebări

Pe eBay, un negustor dintr-o ţară a Europei Occidentale a desfăcut în cursul ultimelor două luni o colecţie destul de bogată de întreguri poştale din mai multe ţări, printre care şi un număr însemnat de întreguri poştale româneşti. Unul dintre loturile oferite a cuprins trei cărţi poştale militare din Primul Război Mondial împreună cu o a patra piesă care a generat discuţii în rândul amatorilor domeniului.

Este vorba despre un imprimat al unei cărţi poştale de campanie austro-ungare pe care s-a aplicat - atenţie - un supratipar tip CMT având şi o nouă valoare nominală, de 40 heller. Pentru colecţionarii care nu ştiu, supratipare CMT manuale având trei valori nominale diferite au fost aplicate la finele Primului Război Mondial pe mărci uzuale şi porto austriece de către Comandamentul Militar Teritorial român din Pocuţia (regiune aflată astăzi în componenţa Ucrainei).

Din câte îmi aduc aminte, nu am mai întâlnit o astfel de carte poştală, ci alta oarecum asemănătoare. Varianta cunoscută (şi catalogată de altfel în ultima lucrare publicată de ing. Emanoil Săvoiu) poartă supratiparul aplicat manual cu ajutorul unei ştampile, similar supratiparului aplicat pe mărcile uzuale şi porto austriece.

Această carte poştală poartă - după cum se poate observa - un supratipar în toată regula (imprimat cu ajutorul unui clişeu metalic). În plus faţă de varianta catalogată (care poate fi găsită în "Romanian Postal Stationery - Specialized Catalog 1870-1927" la pag. 230), această piesă mai prezintă şi o dublă acoperire a textului "K. u. K. Feldpostamt Nr." care lipseşte la versiunea catalogată.

Cel puţin două întrebări au fost puse de mai mulţi colecţionari, întrebări la care nu avem deocamdată un răspuns:

1. Există măcar o singură sursă care să ateste originalitatea acestei variante?
2. Dacă tot s-a pregătit un clişeu metalic cu care s-a supratipărit această carte poştală, de ce nu s-a utilizat acelaşi clişeu metalic şi la supratipărirea mărcilor?

Personal nu cunosc nicio sursă documentară a vremii care să menţioneze existenţa acestei cărţi poştale şi, până la proba contrarie, n-aş vrea să ne pomenim că este luată de bună doar pe baza unor legende, aşa cum am păţit deja cu mai multe aşa-zise emisiuni locale cu caracter dubios pe care tot încearcă să le valideze unele persoane interesate. De aceea, în opinia mea colecţionarii ar trebui să trateze această carte poştală cu circumspecţie.

Un fals care a încurcat câţiva amatori

Recent, în cadrul unui lot de mărci româneşti mai vechi oferit pe internet s-a aflat şi un unicat ştampilat de 50 bani roz, o copie destul de nereuşită a valorii mari din emisiunea Paris 1872.

Imaginea nu a fost nemaipomenit de bună, dar am ajustat-o puţin pentru că a fost luată cu o cameră ori cu un telefon. Chiar şi aşa, dou cunoscuţi m-au cătat să-mi atragă atenţia că "marca" are două "erori". Unul dintre cunoscuţi mi-a semnalat cadrul vertical drept deteriorat, în timp ce al doilea m-a făcut atent că există o altă "eroare" nesemnalată în literatură: steagurile cifrelor 5 sunt "pe invers" decât ar fi normal, adică în stânga steag scurt, iar în dreapta steag lung şi nu aşa cum se vede în imagine.

A trebuit să duc muncă de lămurire cu amândoi, deoarece "eroarea" nu este decât un fals ordinar, foarte uşor de recunoscut prin dantelura în linie, în afara diferenţelor vizibile ale desenului efigiei.