Cum putem verifica dantelura dacă nu avem timbrele?

Cea mai mare problemă atunci când întâlneşti un lot de mărci postclasice pe undeva, pe internet, este că nu te poţi baza să faci nicio măsurătoare pe baza fotografiilor postate de cine ştie ce persoană despre care nu ai de unde să ştii ce abilităţi şi cunoştinţe are în ale graficii computerizate. Poţi doar să aproximezi rezoluţia imaginilor, plecând de la dimensiunile cunoscute ale desenului unei mărci, să zicem.

Dar această metodă nu se poate folosi decât doar ca o orientare foarte vagă.

Atunci însă când în aceeaşi fotografie se găsesc mai multe mărci care au fost scanate (logic) împreună, într-un singur pas, autorul fotografiei îţi pune la dispoziţie un mijloc de apreciere mult mai exact (pe care este posibil să nici nu îl bănuiască). Am să vă dau un exemplu.

Relativ recent, un negustor german a oferit spre vânzare pe un portal online un lot de postclasice româneşti (mărci obliterate din emisiunile Bucureşti I şi II, click pe imagini pentru mărire).

Dacă vă uitaţi bine la cele două cartoane şi mai citiţi şi textele de pe bileţelele lăsate de proprietar, veţi vedea că pe primul carton sunt două mărci de 5 bani albastru (potenţiale erori de culoare de la emisiunea Bucureşti I), iar pe cel de-al doiea se află o marcă de 5 bani roşu-roz (potenţiala eroare de culoare de la emisiunea Bucureşti II).

La marca roşu-roz de pe cel de-al doilea carton mă abţin să fac vreo apreciere din motive destul de complicate (încă nu am văzut o piesă în care să am 100% certitudinea că este originală - este deocamdată cel mai important motiv).

La marca albastră de 5 bani situaţia stă puţin altfel. Pe primul carton veţi vedea pe ultimul rând două exemplare. Unul are un bileţel pe care scrie "FALSCH" (nu vă traduc pentru că sunt sigur că înţelegeţi echivalentul în română). Eu aş fi făcut această afirmaţie şi dacă nu exista acel bileţel, dintr-un motiv pe care l-am mai amintit de multe ori în articolele de pe blog: se vede de la o poştă (sic!) faptul că hârtia lui are o tentă azurată, iar din această cauză marca provine aproape sigur dintr-o marcă verde Bucureşti II alterată chimic în albastru.

Dacă însă piesa declarată drept falsă este privită în comparaţie cu cea din dreapta ei, diferenţe culorii hârtiei este evidentă (totuşi, fără să am piesa în mână nu pot garanta că este originală, deoarece există falsuri nemaipomenit de bune, greu de depistat după microsemnele de tipar, dar mai uşor de identificat din cauză că sunt imprimate pe o hârtie cu o structură total diferită).

Un lucu însă pot să-l fac - să compar dantelura acestei piese cu cea a altor mărci. Faceţi click pentru mărire.

Am decupat o marcă de 5 bani bistru deschis de pe primul rând (nuanţă care are aproape întotdeauna dantelura B1, 11), am multiplicat-o şi am aşezat cele două copii astfel încât să pot compara dantelura mărcii albastre pe laturile superioară şi stângă. Dantelura se potriveşte, într-adevăr.
Am luat şi aşa-zisa eroare (care, provenind din marca de 5 bani verde Bucureşti II, are cu preponderenţă dantelura B, 11½, aşezând-o pe latura dreaptă a celeilalte mărci de 5 bani. Se vede că potrivind dinţii dantelurii în partea de sus, ei nu se mai potrivesc în partea de jos. Aşadar dantelura este diferită de B, fiind cel mai probabil B1, care este şi dantelura specifică erorii originale.

Iată cum am reuşit să identific dantelura unei piese, utilizând comparaţia ca metodă de lucru.
Desigur, până la a se putea stabili dacă piesa este sau originală mai este un drum foarte lung. Aşa ceva nu se poate face pe baza unei fotografii de pe internet.

Timbre + valoroase + preţuri

Aceasta este una dintre căutările frecvente introduse în majoritatea motoarelor de căutare de către o mulţime de persoane din toată ţara (dar şi din străinătate!).

Nu am idee care fapt anume îi determină să caute aşa ceva (presupun numai, pentru că mie însumi îmi este adresată aceeaşi întrebare de către o sumedenie de persoane). Răspunsul la o astfel de căutare nu va fi găsit însă pe nicăieri pe internet (în forma dorită de marea majoritate a celor care fac interogările - pac! lista, poza şi preţul). Şi asta pentru că timbrele nu sunt nici pepeni, nici başcheţii la modă.

Cui vrea să ştie care sunt timbrele valoroase îi dau cel mai rapid răspuns: cele rare!

Vreţi mai multe lămuriri? Pregătiţi câteva sute de euroi sau de dolari şi purcedeţi să cumpăraţi un set de cataloage, pe care ar urma să le studiaţi apoi din scoarţă-n scoarţă timp de vreo patru-cinci ani.
Concomitent, nu vă opreşte nimeni să identificaţi portalurile internaţionale de licitaţii, să vă faceţi conturi pe acolo (aproape peste tot crearea unui cont este gratuită) şi să studiaţi (cu cataloagele achiziţionate în faţă) ce se vinde, în ce condiţii şi la ce preţuri.

Nu de alta, dar foarte multe persoane au impresia că există pe undeva vreun "mercurial" care să stabilească preţul cine ştie cărei maculaturi.

Dacă totuşi aveţi dorinţa de a vă informa şi de a citi câte ceva despre factorii care determină preţurile timbrelor, uitaţi-vă pe acest blog în colţul din dreapta sus: vedeţi acolo coperta unei broşuri pe care o puteţi descărca gratuit. Faceţi click pe imaginea respectivă şi veţi fi purtat la articolul unde se află linkul de download.

Încă două idei:

1. În orica catalog sau lucrare din această categorie, absolut toate preţurile sunt DOAR informative. Preţurile REALE sunt cele care sunt plătite de către cumpărători în cadrul unor tranzacţii reuşite.

2. Nu are ABSOLUT NICIO IMPORTANŢĂ CÂT CERE vânzătorul, deoarece dacă nu se iveşte vreun amator pentru ceea ce doreşte el să vândă SE POATE ŞTERGE UNDEVA cu marfa respectivă.

Aşa că dacă vreţi să vă apucaţi de vreun mic biznis în talciocul din localitate, aveţi grijă să nu fiţi luaţi... ştiţi voi cum. Dacă nu vă pricepeţi, nu încercaţi biznisul pe net, că aveţi toaste şansele să daţi peste meseriaşi care vă pot lăsa în c**ul gol.

Dacă v-a lăsat bunicul din partea vărului de gradul cinci al unchiului vreun clasor de prin anii '70, nu speraţi că Rockefeller va deveni invidios pe voi, pentru că în 99,9999999999999999999999% din situaţiile similare (pe care le-au întâlnit meseriaşii în perioada consumată de atunci) moştenitorii nu s-au ales decât cel mai probabil cu o sumedenie de gunoaie care îi vor face să piardă câteva luni degeaba.

Desigur, puţin mai sus am prezentat puţin cam exagerat problema. Cei care vă treziţi într-o astfel de situaţie căutaţi (din cunoscut în cunoscut) pe cineva care are o idee măcar aproximativă despre timbre şi despre filatelie.

Încă o precizare: capetele de bour nu cresc la orice colţ de stradă (numai cu capetele de bou e o cu totul altă chestie). Nu de alta, dar m-am săturat de câte ori pe lună aud că a mai descoperit careva cea mai tare comoară care s-ar fi putut vedea vreodată.

O sumedenie de persoane care navighează pe internet caută, de asemenea, cataloage cât mai gratuite şi cât mai uşor de descărcat moca de pe net. Luaţi-vă gândul, pentru că lucrările cu adevărat valoroase nu le veţi găsi de fel! Poate că veţi da peste vreun catalog online pe cine ştie ce portal, dar vă recomand (ca unul care se ocupă de aproape 50 de ani de filatelie) să nu luaţi de bună vreo informaţie sau vreun preţ până nu consultaţi şi vreo lucrare sau un set de cataloage serioase.

Care sunt acestea? Vă ofer mai jos câteva linkuri utile (dacă nu ştiţi decât româna apelaţi la cineva care ştie mai mult).

Catalogul MICHEL este un catalog universal editat integral în limba germană.

Catalogul SCOTT este un catalog universal de asemenea, editat în Statele Unite, în limba engleză.

Catalogul STANLEY GIBBONS este al treilea catalog universal, editat în Marea Britanie şi cu orientare mai puternică spre zona Commonwealth-ului.

Al patrulea set universal de cataloage, YVERT & TELLIER este redactat în limba franceză.

Pentru că nu prea seamănă nici cu romanele de dragoste, nici cu broşurile de la Metro sau Carrefour, vedeţi că fiecare dintre aceste cataloage au instrucţiuni de utilizare în primele pagini ale fiecărui volum.

Mai există o mulţime de cataloage cu caracter regional ori numai naţional, dar nu vă încarc memoria. Dacă vă interesează totuşi şi acest aspect, folosiţi cu încredere motoarele de căutare (şi săriţi cuvintele free şi download, ca să nu pierdeţi vremea de pomană). Nu de alta, dar s-ar putea supăra careva în stare să vă acuze de încălcarea legislaţiei privind drepturile de autor (că la noi mai e cum e, dar pe la alţii se ajunge uşor la puşcărie, iar extrădarea a devenit o chestie relativ facilă).

Un experiment necesar pentru identificarea unei contrafaceri

Sunt colegi care au tot încercat să îmi demonstreze că supratiparele MViR în casetă duble sau răsturnate la prima emisiune a ocupaţiei germane în România sunt originale. Eu nu am reuşit până acum să identific vreun astfel de exemplar de care (cel puţin eu) să fiu (oarecum) sigur că nu este o făcătură. Până şi prea ridicatul în slăvi catalog german Michel (pe care eu nu îl prea simpatizez din cauza discriminării pe care o face mărcilor româneşti în comparaţie cu cele ale altor ţări) menţionează în volumul specializat Germania că astfel de piese sunt "Mache".

Zilele trecute, un cunoscut m-a rugat să-mi dau cu părerea depre caracterul unei astfel de piese găsite pe internet (nu are importanţă unde şi cine a oferit-o, acum discutăm numai de principiu).

Am luat imaginea piesei în cauză, am deschis-o într-un progrămel simpatic şi am mărit-o cât de mult s-a putut astfel încât detaliile importante ale desenului să nu se estompeze. Ţin să vă spun că am luat acest obicei pentru că am chiorât (şi din cauza vârstei, şi din cauza timpului îndelungat în care am stat cu ochii în tot felul de monitoare, nu toate de cea mai bună calitate). Un obicei foarte prost (ar zice unii), dacă nu chiar un obicei de-a dreptul nesimţit (ar completa ei). Păi ce să-i fac dacă am chiorât? (Hi hi hi hi!...).

Am să vă explic pe scurt care au fost paşii experimentului pe care l-am făcut cu marca în cauză, care este aceasta:

Aşa-zisa varietate constă în existenţa unui supratipar negru, pe lângă cel roşu, oficial, al mărcii de 15 bani din prima emisiune a ocupaţiei germane.
Fixând cu privirea cele două supratipare (cel roşu şi cel negru) mi s-a părut că există uşoare diferenţe între ele, aşa că am încercat să apelez la un truc mai vechi, pe care l-am mai pomenit în articole anterioare pe blog, şi anume suprapunerea celor două supratipare.

La prima vedere, imaginea de mai sus a piesei s-ar putea să vi se pară nemaipomenită, dar de fapt ea are o calitate execrabilă (după ce că scanarea nu s-a făcut de un profesionist, asupra imaginii a mai intervenit şi programul de management al imaginilor de pe pagina de internet unde a fost postată piesa la vânzare). Din această cauză, numărul paşilor care se pot face este mai mare:

1. Peste imaginea piesei am "aşezat" un strat transparent, pe care am copiat într-o altă culoare supratiparul negru (adică cel presupus a fi falsificat):

2. Stratul transparent, nou creat, se poate muta în poziţia dorită de cel care face verificarea:

3. Acest strat se poate suprapune peste supratiparul roşu, ajustându-i concomitent procentul de transparenţă (pentru a se uşura compararea celor două supratipare):

4. În acest stadiu, examinarea făcută cu ochiul unui avizat sesizează diferenţele existente între supratipare (cel mai uşor în cazul de faţă se identifică poziţia relativă a literelor faţă de cadru, dar şi între ele). Cineva ar spune că aceste diferenţe ar putea apărea din cauza uzurii clişeelor supratiparului, dar afirmaţia este una gratuită, deoarece uzura nu produce modificarea poziţiei relative a elementelor clişeului, ci deformarea globală a acestuia (în situaţia de faţă, diferenţele dintre cadrele celor două supratipare exclud o deformare a vreunuia dintre ele, fiind mult prea apropiate ca formă).
Totuşi, pentru a se scoate mai bine în evidenţă diferenţele între supratipare, se poate reduce la zero transparenţa stratului creat de persoana care face verificarea:

Pe marginea desenului albastru ies în evidenţă zonele roşii care nu se potrivesc şi care ridică imediat semnele de întrebare asupra originalităţii supratiparului negru.

Ca tehnică de lucru, ceea ce v-am prezentat mai sus este un lucru care de regulă nu se face, deoarece rezoluţia imaginii piesei este una destul de scăzută (pare a fi în jurul valorii de 500 dpi).
Verificarea în condiţii optime se face având la dispoziţie (fizic) piesa de examinat, care se scanează la o rezoluţie ridicată (în raport de calitatea monitorului cu care se lucrează, rezoluţia pe care o recomand poate fi cuprinsă între 1.600 şi 2.400 dpi.

În situaţia în care aş fi avut fizic la dispoziţie piesa, paşii de lucru în cadrul verificării ar fi fost alţii.

1. Pe imaginea scanată a piesei se selectează numai zona supratiparului bănuit a nu fi original, care se duplică şi se prelucrează prin câteva tehnici specifice, astfel încât în imagine să rămână numai desenul acestuia:

2. Imaginea nouă astfel creată se suprapune peste supratiparul considerat original (cel roşu în situaţia de faţă), ajustându-se transparenţa noului strat pentru a se uşura compararea celor două supratipare:

Atunci când se încearcă alinierea celor două supratipare (aici s-a încercat să se facă faţă de colţul stâng inferior al celor două casete) iese din nou în evidenţă o nepotrivire evidentă la litera M (dar nu numai).

Să ştiţi că o astfel de "lecţie" nu găsiţi nicăieri (nici pe internet şi nici prin cine ştie ce catalog sau alt tip de manual).

Ce se mai vinde şi cu cât?

Vă prezint din nou o "fotografie" pentru obiectele de colecţie din câteva domenii existente pe eBay ieri, 31 iulie, între orele 20,00 şi 20,20. Ceea ce puteţi vedea în capturile de ecran de mai jos sunt "vârfurile" din domeniul respectiv, adică cele mai mari preţuri pentru care există cel puţin o ofertă acceptată.

ARTĂ DECORATIVĂ

ARTIZANAT

CEASURI

DISCURI (VINIL)

FOTOGRAFIE

GRAFICĂ (BENZI DESENATE)

GRAFICĂ

JUCĂRII VECHI

MONEDE ANTICE

POSTERE (PRINTURI)

POSTERE

REVISTE DE COLECŢIE

SCULPTURĂ

TIMBRE