Feriţi-vă de falsuri! Plecând de la un simplu nume, am dat peste o întreagă poveste a unor falsificatori lipsiţi de scrupule

La o licitaţie dintr-o ţară central europeană desfăşurată luna trecută, în descrierea unei piese era cuprinsă remarca următoare: "...very rare block, ex. Rieger, important classic rarity". Din nefericire însă pentru casa de licitaţie, ochiul colecţionarului avizat nu poate fi păcălit. Click pe imagine pentru mărire.

Blocul de şase mărci de câte 30 parale 1864 provine chiar din mijlocul colii de 40 de exemplare, cuprinzând perechea centrală întoarsă (tête-bêche). Mărcile sunt originale, iar ştampila nu contează, deoarece "grătarul simplu" a fost introdus în serviciu DUPĂ retragerea din circulaţie a mărcilor Principatele unite. Aşadar combinaţia Principate (orice valoare) plus grătar indică o contrafacere.

Pentru că citesc literatură filatelică de mai multe zeci de ani m-a intrigat numele Rieger, ştiind că a existat în SUA o firmă filatelică cu acest nume, deci descrierea recentă a blocului făcută de casa de licitaţie (ex. Rieger) era oarecum improprie, numele fiind asociat unei firme de comerţ filatelic şi nu unui colecţionar. Încercând să aflu mai multe, am dat peste o serie de articole publicată de ziarul Chicago Tribune între anii 1985 şi 1987.

Care a fost întreaga poveste? Pe scurt, în iulie 1985 FBI l-a arestat pe Barry Rieger, patronul casei de licitaţii cu acelaşi nume, învinuit de fraudă şi înşelăciune cu certificate de autenticitate eliberate de Philatelic Foundation. Acţiunea a reprezentat finalul cercetărilor demarate de autorităţile federale în 1983, când unul dintre angajaţii Philatelic Foundation pe nume Kaplan a început să modifice ori să falsifice certificate de autenticitate. Cercetările au inclus verificarea a circa 40.000 de certificate eliberate de asociaţie, descoperindu-se că peste 240 fuseseră modificate de Kaplan. Mărcile pentru care s-au falsificat certificatele au fost ulterior comercializate prin casa de licitaţii deţinută de Rieger şi prin firma altui negustor, Edward Wurderman.

Cunoscătorii probabil ştiu că în SUA a fost şi este la modă certificarea calităţii mărcilor pe baza unor grade/punctaje calculate în funcţie de caracteristicile piselor. Ei bine, Kaplan a modificat certificatele în sensul măririi punctajelor pentru mărcile descrise, mărindu-le artificial valoarea însumată de investigatori de la 75.00 la 475.000 dolari.

Cercetările au dus în final şi la alte arestări, pe lângă Rieger şi Kaplan fiind reţinuţi şi negustorul Wurderman, precum şi John Peters, preşedintele American Stamp Dealers Association (care a fost nevoit să-şi dea demisia). Ulterior, Rieger a fost acuzat şi de fraudă financiară din cauza unor împrumuturi bancare.

La începutul anului 1987, Rieger a fost condamnat la 6 luni de muncă silnică, pentru a achita paguba pe care a pricinuit-o, calculată la 506.000 dolari în răspunderea sa, plus alţi 82.000 dolari de achitat împreună cu Kaplan.

Pentru vorbitorii de limbă engleză, articolele publicare de Chicago Tribune se pot găsi la următoarele linkuri:
- Authenticating Scam Unglues Firm
- Philatelists Take A Rare Licking In Phony Stamps
- Chicagoan Charged In Rare-stamp Scam
- $588,000 Restitution Ordered In Stamp Fraud

Lectură plăcută.

Cap de bour la preţ accesibil

La licitaţia 218-219 organizată de către suedezii de la Postiljonen în septembrie a.c. a fost oferit un unicat de 54 parale Cap de bour din prima emisiune moldovenească. Marca are un aspect atractiv, totuşi nu a atras prea mulţi amatori (probabil din cauza unor defecte minore, potrivit descrierii făcute de organizatori).

Marca are margini mari pe trei laturi, cadrul circular este neatins, păstrează încă un mic fragment din scrisoarea originală şi poartă o amprentă completă, aplicată în poziţie verticală cu tuş albastru al ştampilei biroului telegrafo-poştal din Galaţi.
Marca a fost însiţită de două certificate (click pe imagini pentru mărire):

Capul de bour a fost oferit la un preţ de strigare de (numai) 500 euro, fiind adjudecat cu (numai) 1.300 euro.

Ştampile româneşti pe mărci străine

Acest subiect este de interes atât pentru amatorii de ştampilografie, cât şi pentru cei interesaţi de istorie poştală. În marea majoritate a cazurilor, ştampilele româneşti pot ajunge să fie aplicate pe mărci străine atunci când corespondenţele expediate din străinătate pentru România poartă mărci din ţara de expediţie care au scăpat de anularea oficiului poştal de origine.

O astfel de situaţie probabil că a avut loc şi cu această marcă grecească. Ea face parte din seria tirajelor succesive realizate la Atena între anii 1862 şi 1867. Marca a făcut probabil dintr-o francatură colorată sau multiplă (nominalul de 2 lepta era mult prea mic pentru a acoperi un tarif extern), iar ştampila românească (IASSI dublu cerc cu agrafă bogată) se potriveşte perioadei de punere în circulaţie a mărcii Hermes cap mare.

Marca a fost vândută la o licitaţie a casei greceşti Karamitsos în luna septembrie a.c.

Se întâmplă şi la case mari: falsuri amestecate cu originale

Pe 1 septembrie a.c. s-a desfăşurat licitaţia cu numărul 5 a casei germane Auction Galleries Hamburg (fosta Schwanke). Nu că ar fi pentru prima dată când la licitaţiile acestei case apar falsuri ale clasicelor româneşti (am verificat mai devreme cam ce piese a oferit în ultimii zece ani).

Probabil că prezenţa falsurilor în oferta casei germane este legată de câteva elemente (întâlnite din păcate şi la alţi negustori):

- odată cu trecerea timpului se pare că se pierde pe drum mândria profesională şi respectul faţă de potenţialii clienţi;
- specialiştii recunoscuţi pentru mărcile clasice româneşti devin din ce în ce mai puţini;
- se renunţă uşor la verificarea pieselor la care se înregistrează falsuri.

Am să vă dau câteva exemple.

Lotul 1115 a fost compus din trei unicate din a doua emisiune, un 40 parale şi două 90 de parale. Lotul a avut un preţ de strigare de 400 euro, fiind adjudecat pentru 460 euro. Dacă a meritat puteţi vedea examinând cele trei piese (click pentru mărire):

Următorul lot, 1116, a fost compus din patru unicate de 40 parale din a doua emisiune, fiind oferit la un preţ de strigare de 250 de euro, fiind adjudecat cu 270 euro. Din nefericire pentru cumpărător, doar un singur exemplar a fost original, în opinia mea. Cele trei falsuri sunt acestea (click pentru mărire):

Le puteţi compara cu cel de-al patrulea exemplar:

Printre loturile de clasice româneşti au mai fost falsuri, dar imaginile postate au avut o calitate mult prea scăzută pentru a putea fi analizate de cei mai puşin experimentaţi. Mi-a atras totuşi atenţia un lot (nr. 4804) sub care a fost oferită o colecţie românească întinsă pe perioada 1858-1975. Toată colecţia a avut un preţ de strigare de 2.800 euro, dar probabil falsurile din perioada clasică au îndepărtat amatorii experimentaţi. Ea s-a vândut totuşi după încheierea licitaţiei cu numai 2.000 euro.
Piesa care mi-a atras atenţia a fost un bloc obliterat de patru mărci de 50 bani "barbă" impresiune defectuoasă. Un asemenea bloc nu figurează în evidenţele pieselor clasice deosebite după cunoştinţa mea (decât în stare neuzată). Dar dacă s-ar descoperi un bloc original, el ar fi o piesă care ar fi evaluată lejer peste 10.000 de euro.

Acesta a fost blocul oferit de casa germană în colecţia menţionată mai sus (click pentru mărire):

Aşa arată un bloc original (vândut în cadrul unei licitaţii mai vechi a casei elveţiene Corinphila, click pentru mărire):

Puteţi compara singuri desenul părului efigiei, la original fiind caracteristică o chelie accentuată în zona occipitală a capului efigiei. De altfel aspectul impresiunii primului bloc indică execuţia imprimării cu ajutorul tiparului înalt, nu prin litografie.

Din licitaţii: Walter Fuerst, august 2017

Mi-a rămas o felie destul de consistentă de piese de interes salvate din licitaţii care au nevoie de ataşat realizările. Am remarcat că n-am mai completat nimic de prin august, dar noroc că mi-am salvat şi rezultatele. Acum am început să verific preţurile lot cu lot (la cele vândute desigur, pentru că există destule loturi care n-au avut amatori).

La licitaţia online cu numărul 5 al casei Walter Fuerst (31 august a.c.) nu au fost ăiese româneşti nemaipomenite. Din 11 loturi oferite s-a vândut unul singur.

Aceasta a fost singura piesă vândută, o pereche nedantelată de probe de planşă la Spic de grâu: oferită şi vândută cu 50 franci elveţieni.

Aceasta este singura piesă care mi s-a părut mai interesantă (oferită tot pentru 50 de franci elveţieni, dar rămasă nevândută): un mic fragment cu un unicat de 10 bani "barbă" din 1872, care a fost tăiat pe lângă dantelura puternic deplasată pentru a se păstra intactă imaginea mărcii. Din păcate ştampila nu este vizibilă şi poate aceasta a fost cauza pentru care piesa nu a avut amatori. Varietăţi identice se cunosc însă inclusiv pe scrisori întregi.

Defect de clişeu pentru care nu am nicio explicaţie

De mult timp mă preocupă câteva subiecte legate de modul de confecţionare a planşelor de tipar utilizate la imprimarea mărcilor poştale româneşti postclasice. De aceea consider foarte importante justificările aduse în spijinul modului de apariţie a defectelor de clişeu. În opinia mea, cea mai dificilă problemă în acest sens o constituie departajarea tipurilor de clişeu de potenţialele erori care se pot întâlni la aceleaşi clişee. Principiul l-am mai pomenit în articolele de pe blog şi are în vedere momentul apariţiei defectului de clişeu: pe timpul multiplicării/confecţionării formei de tipar (în acest caz vorbim de tipuri), respectiv după de forma de tipar a fost confecţionată şi introdusă în serviciu (iar aici vorbim de erori).

La un unicat obliterat al mărcii de 15 bani Paris am identificat un defect de clişeu pentru care nu am (deocamdată) o explicaţie şi voi continua să mă gândesc la modul de apariţie (în spiritul celor enumerate mai sus).

Aceasta este marca:

Şi acesta este detaliul cu defectul de clişeu:

Este vorba de linia albă, verticală, din stânga meandrului.

Dacă are cineva vreo idee îl rog să nu o ţină pentru el.