Despre aceste falsuri am mai scris, le-am semnalat într-un articol mai vechi pe blog. Toate falsurile sunt relativ uşor de identificat pentru ochiul obişnuit cât de cât cu desenul mărcilor clasice, iar datorită acestui lucru ele nu prezintă riscuri, în opinia mea, decât pentru neiniţiaţi.
Recent, pe eBay a apărut din nou un lot de trei exemplare, oferite drept ceea ce sunt de fapt, falsuri (ce-i drept). Click pentru mărire.
Am avut ocazia să ţin în mână astfel de producţii: ele sunt imprimate în tipar înalt, nu prin litografiere, iar hârtia poate fi uşor identificată ca fiind diferită de cea a originalelor. Desenul prezintă inconsistenţă de la un fals la altul (cauza cred că a fost calitatea pieselor după care s-au realizat copiile).
Nu ştiu dacă aceste tipărituri au fost realizate ca facsimiluri sau cu intenţia de a escroca colecţionarii (mulţi tipografi cu stabilimente care funcţionau la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX au realizat copii după majoritatea mărcilor apărute până atunci, fie ele mai rare sau mai comune, cu scopul de a ajuta colecţionarii fără posibilităţi materiale adecvate să-şi completeze căsuţele goale din albume). Desigur, o parte din aceste producţii au fost oferite şi ca "originale" colecţionarilor neavizaţi. Presa filatelică (atât cea europeană, cât şi presa americană) din anii 1880-1910 conţine destule relatări privind acţiunile organelor de poliţie şi/sau de justiţie atât împotriva stabilimentelor grafice, cât şi a celor care ofereau copiile drept originale.
Ieri am avut pe un portal de socializare o discuţie cu un coleg colecţionar referitoare la numele "SIBIESCO" din poansonul aplicat pe spatele acestor falsuri. Am reuşit să-mi salvez pe calculator o arhivă filatelică (în format digital) destul de bogată, cuprinzând multe zeci de mii de pagini. Cele mai multe publicaţii au fost deja parcurse, iar informaţiile pe care le-am considerat utile le-am salvat separat pe fişe. M-am gândit că n-ar fi rău să caut în această arhivă numele SIBIESCO, descoperindu-l după vreo 30 de minute de căutare automată într-un număr din mai 1913 al revistei franţuzeşti Revue philatélique française:
Am găsit altceva decât credeam că voi găsi, dar orice sursă documentară este bună.
Povestea falsurilor mărcilor româneşti ajunse pe piaţa occidentală spre sfârşitul secolului al XIX-lea a constituit subiectul mai multor articole. În unele se dezvăluie faptul că un şarlatan din România (era vizat Moroiu) s-a prezentat atât colecţionarilor, cât şi presei filatelice sub diverse nume inexistente, pentru a da credibilitate propriilor producţii. Numele vehiculate cuprindeau şi particula "-escu" şi nu mai ţineam minte dacă "Sibiescu" era sau nu printre ele. De aceea m-am hotărât să şi recurg la căutarea în arhiva digitală.
Arhiva digitală permite căutarea în cadrul textului din paginile scanate, precum şi manupularea informaţiei conţinute.
Părăsind subiectul falsurilor şi abordând problema arhivelor digitale (bănuiţi de ce), vreau să subliniez faptul că simpla scanare a unor reviste nu le face şi apte pentru a putea fi utilizate la căutarea de termeni şi/sau cuvinte cu ajutorul programelor specializate. Există mai multe standarde şi formate de fişiere utilizate de către profesionişti tocmai pentru a permite execuţia căutărilor. A poseda o sumă de imagini în format bitmap nu te ajută în niciul fel la căutări. Dacă vă interesează subiectul, rezolvarea poate fi găsită pe internet, nu dau detalii deoarece numărul persoanelor interesate este mic.
Revenind la falsuri, lotul prezentat mai sus a fost oferit de către un ID înregistrat în Canada (click pentru mărire):
Problema comercializării falsurilor unor mărci poştale sau piese filatelice nu a fost niciodată tratată în mod serios în cercurile colecţionarilor. Există câteva lucrări apărute pe acest subiect, dar ele nu fac decât să trimită la nişte articole dintr-o legislaţie prost făcută, neadaptată realităţii pieţei filatelice. În continuare cred că există situaţii şi poziţii de clarificat atât în legea penală, cât şi în legislaţia referitoare la obiectele de patrimoniu. Că ele s-au formulat şi adoptat fără a se consulta şi persoane avizate nu mai constituie un secret.
În opinia mea, orice formă de comercializare a oricărui tip de fals ori reproducere ar trebui interzisă prin lege. M-am săturat pur şi simplu să semnalez existenţa pe piaţă a falsurilor şi făcăturilor, articolele de pe blog din cei şase ani ai săi fiind o dovadă a încercărilor mele de a atenţiona colecţionarii de bună credinţă. Problema comercializării falsurilor "în scop de studiu" este una falsă (şi utilizată de regulă de profitori), deoarece numărul copiilor (facsimilelor) ori al falsurilor va fi unul nesfârşit, catalogarea completă a lor fiind o misiune cu şanse inexistente încă din start.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu