Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 19 septembrie 2016

Cât de mult ne putem baza pe cinstea aproapelui?

Răsfoiam mai devreme o revistă de epocă (Mekeel's Weekly Stamp News din 4 ianuarie 1913), citind micile anunţuri, corespondenţa redacţiei cu cititorii şi tot felul de întâmplări povestite de colecţionarii americani ai vremii (revista era editată şi comercializată în Boston, Mass.). Mai ales pentru "nouăţile" de la data apariţiei revistei ştirile publicate de presa filatelică a vremii sunt deosebit de interesante din anumite puncte de vedere.

Am dat peste o consemnare scurtă, pe care o reproduc în facsimil mai jos (click pentru mărire):

Nu traduc rândurile, bănuiesc că cei mai mulţi cititori se descurcă.

Mi-a revenit în minte un subiect despre care am dorit de mult timp să scriu, dar care ar avea nevoie (în opinia mea) de o dezbatere mult mai serioasă decât înşirarea câtorva rânduri într-un articol pe blog.

Desigur că viaţa filatelică în ansamblul ei are (ca orice alt domeniu) şi bune, şi rele. Desigur că la întâlnirile dintre colecţionari sunt destule subiecte de abordat, iar problema cinstei aproapelui, ori a încercărilor unor colecţionari de a-i păcăli pe alţii este una de care - sunt sigur - nu prea cred că este pasionat de care să nu se fi lovit.

Din păcate deşi majoritatea colecţionarilor sunt păţiţi, având în decursul timpului diverse experienţe, niciunul nu vorbeşte deschis în comunitate despre aceste întâmplări, măcar pentru a le arăta obrazul ţeparilor şi a le cere să se dezbare de aceste obiceiuri.

Subiectul ar fi unul destul de bogat (şi chiar este prin alte locuri, unde experienţele neplăcute i-au determinat pe colecţionari, pe negustori şi pe experţi să adopte coduri de comportament şi să nominalizeze situaţiile în care ar putea apărea incompatibilităţi.

Vă invit să vă expuneţi punctul de vedere în legătură cu acest subiect, simţindu-vă liberi, fără temeri şi deschişi la minte.

2 comentarii:

  1. Ha, ha, ha, ha! Zero comentarii pana acum?

    Se pare ca avem libertate si nu prea stim ce sa facem cu ea.

    Sau ca nu ne simtim deloc prea liberi.

    Din punctul meu de vedere nu este prea complicat: inselatoria este prezenta in orice activitate comerciala si fiecare este in general pe cont propriu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa de mulţi se simt cu musca pe căciulă încât au ocolit subiectul.

      Ștergere