Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 19 februarie 2017

Variaţii la dantelură

Colecţionarii cărora le-a plăcut în tinereţe să bea cerneala probabil că ştiu ce varietăţi catalogau celebrele lucrări specializate germane de pe la începutul secolului al XX-lea. Nu am la îndemână lucrarea să-i fi făcut un scan, aşa că trebuie să mă credeţi pe cuvânt: celebrul Kohl Handbuch publicta anual înainte de 1910 trecea în revistă în mod foarte detaliat variantele de dantelură ale clasicelor olandeze, chiar şi cele înregistrate la aceeaşi dimensiune a dantelurii, de exemplu:
     a) dantelate 10½, găuri mari;
     b) dantelate 10½, găuri mici.

Aceste variaţii ale dantelurilor se întâlnesc şi la mărcile româneşti anterioare Primului Război Mondial. Din păcate, nu are cine să le studieze.

M-am gândit să vă prezint un exemplu (pentru că tot am dat online peste o piesă semnificativă). Click pe imagine pentru mărire.


Este un bloc din valoarea de 10 bani "tipografiate", din 1914. Coala a fost dantelată 13½ în linie, dar ceea ce apare interesant la bloc este dantelura: separaţiile orizontale au fost realizate cu un perfor cu ace mai subţiri, în timp ce separaţiile verticale provin de la ace puţin mai groase.

Variaţia grosimii acelor este caracteristică pentru anumite tiraje ale unor uzuale, ajutând (de pildă în cazul câtorva valori din emisiunea Spic de grâu) la identificarea mai facilă a planşelor. Situaţia se repetă şi la reimpresiunile uzualelor Carol I "tipografiate" realizate în mod special pentru supratipărire în anii 1918-1919 (şi care nu există fără supratipar).

sâmbătă, 18 februarie 2017

Scrisori atractive şi rare

Nu am mai prezentat de mult timp rezultatele unor licitaţii importante la piese de interes potenţial pentru colecţionarii de istorie poştală românească şi a Levantului. În cele ce urmează veţi vedea două scrisori deosebit de atractive care au fost oferite (şi vândute) la licitaţia jubiliară cu numărul 100 a firmei franceze Lugdunum (click pe imagini pentru mărire).


Prima piesă a fost expediată pe 14 decembrie 1864 de la Paris la Bucureşti. Este un plic recomandat, francat cu mărci Napoleon de 4 franci (5 exemplare de 80 centime emisiunea 1862). Plicul a ajuns în Principate via Viena (WIEN RECOMANDIRT 16/12 pe verso), ajungând la oficiul poştal consular austriac din Bucureşti peste cinci zile (BUCAREST 21/12, tot pe verso).
Corespondenţele expediate din Franţa spre Principate înainte de 1870 sunt relativ rare. În acelaşi timp, şi pentru poşta consulară austriacă din Bucureşti originea pariziană a corespondenţei sosite nu este chiar printre cele mai comune.
Plicul a fost oferit la un preţ de strigare de 800 euro, fiind adjudecat cu 1.470 euro (fără taxe şi comisioane).


A doua piesă este o scrisoare împăturită expediată în 1870 din Giurgiu la Ruse, în Bulgaria, prin intermediul vaporului JOSEF KARL  aparţinând companiei austriece de navigaţie DDSG.
Piesa prezintă anumite particularităţi legate de circulaţie. În 1870, vapoarele companiei DDSG pierduseră dreptul de a transporta corespondenţă particulară primită direct, putând însă transporta sacii înmânaţi de către Poşta Română. Practic această scrisoare atestă o fraudă comisă de austrieci pe teritoriul românesc, fraudă care vizează încălcarea monopolului statului român asupra transportului corespondenţei internaţionale. Probabil că tocmai din această cauză scrisoarea francată cu o marcă a companiei DDSG nu a fost obliterată la agenţia din Galaţi, ci abia pe vapor, cu ştampila administrativă a acestuia.
Piesele purtând această ştampilă (aplicată ca ştampilă obliterantă pe mărci) sunt foarte rare.
Că este vorba despre o fraudă o demonstrează data înscrisă de expeditor în antetul scrisorii:


Scrisoarea a fost însoţită de un certificat semnat de Dr. Ferchenbauer, în care cei interesaţi pot citi (în limba germană) o descriere foarte detaliată a datelor istorice.


Scrisoarea a avut un preţ de strigare de 3.000 euro, fiind vândută însă cu 5.775 euro (fără taxe şi comisioane).

vineri, 17 februarie 2017

Tot nu m-am lămurit cum este cu supratiparul SE de la "Expoziţia generală"

În ultimii ani am urmărit cu mare atenţie toate mărcile sau seriile Expoziţia generală din 1906 purtând supratiparul "S E", aşa-numitele mărci destinate "serviciului expoziţiei", cum apare notat în aproape toate cataloagele.

Din păcate astăzi ne confruntăm cu o problemă la care, din păcate, nu s-a mai gândit nimeni în cei 110 ani de la punerea în circulaţie a supratiparelor: cum au fost ele executate?

Teoretic, pentru fiecare categorie de poziţionare şi format există cel puţin două posibilităţi:
   a) cele două litere (S şi E) formează un corp comun, având acelaşi suport;
   b) literele s-au aplicat independent una faţă de cealaltă.

Potrivit informaţiilor furnizate de literatura filatelică, tirajul în serii complete a fost de 1.200, dar probabil acesta a fost tirajul doar al valorilor mari, cele mici fiind supratipărite în mult mai multe exemplare (de altfel şi raritatea dintre valorile mici şi cele trei valori mari pare inegală, cele mici fiind mult mai comune). Ei bine, tocmai raritatea valorilor mari mă face să cred că atunci, la lansarea celor 1.200 de serii supratipărite, s-au petrecut unele lucruri despre care înaintaşii s-au cam ferit să vorbească.

În opinia mea anunţul că nu vor fi supratipărite decât 1.200 de seturi complete i-a determinat pe negustorii vremii să intre în fibrilaţie. Existau (potrivit mărturiilor scrise din corespondenţa filatelică a vremii) negustori care tranzacţionau mărci cu mia de bucăţi, aşadar problema banilor nu prea se punea pentru aceşti mici afacerişti. Problema era cum se poate acoperi eventuala cerere (care era aşteptată a fi una mai mare în comparaţie cu uzualele).
În opinia mea, este mai mult decât probabil să fi fost, la acea dată, şi valori mari care au "beneficiat" de supratipare contrafăcute. La toate cele trei valori mari am întâlnit atât exemplare cu literele supratiparului aliniate şi având (aproximativ) acelaşi spaţiu între ele, precum şi exemplare la care cele două litere sunt nealiniate între ele, cu axele verticale neparalele şi plasate cu spaţii diferite între S şi E.

Din păcate fragmentele şi plicurile cu piese supratipărite, ştampilate nu ne sunt de ajutor, deoarece aceste mărci nu au avut o circulaţie poştală reală, toate aşa-zisele circulaţii purtând în realitate ştampile aplicate de complezenţă. Dar chiar şi la astfel de piese am întâlnit supratiparele aplicate pe cele trei valori mari atât dintr-una, cât şi din cealaltă categorie (şi aliniate, şi aplicate independent). Aşadar nu avem cu ce compara şi cum să stabilim care ar fi acele exemplare care ar putea fi luate drept piese de referinţă, în raport de care să stabilim ulterior care ar fi supratiparele originale şi care ar fi cele contrafăcute.

Ideile de mai sus mi-au fost induse de o piesă întâlnită astăzi, o marcă la care supratiparul pare aplicat uşor descentrat:


În final revin la întrebarea la care deocamdată nu avem răspuns: cum a fost realizat supratiparul aplicat pe cele trei valori mari?

Orice opinie este bine-venită.

Cineva a "furat-o" de 300 de dolari

Am văzut puţin mai devreme lotul de blocuri "Căişorii" care se pare că a fost vândut recent pe eBay (click pe imagine pentru mărire).


Pentru ochiul învăţat se vede de la o poştă că toate cele opt blocuri prezintă dantelură în linie (cel mai bine se poate distinge colţul de coală de 50 bani, dar şi la blocurile cu margine de coală dantelura în linie este evidentă. Aşa cum am scris de multe ori în articolele mai vechi, dantelurile în linie la această emisiune trădează falsurile.

Potrivit datelor afişate pe pagina lotului, el a fost vândut (click pentru mărire).


Şi uite-aşa lipsa de cunoştinţe de bază a mai făcut o victimă. Aviz amatorilor.