Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 25 aprilie 2013

De pe frontul de Răsărit

Aranjându-mi imaginile în biblioteca virtuală, am dat peste piesa de mai jos, vândută acum ceva vreme pe un portal online (click pentru mărire).


Este o carte poştală simplă sovietică, utilizată de un militar român pentru corespondenţă în ţară. Subofiţerul român (sergentul-major TR D. Tartler din Batalionul 8 Vânători de Munte, Compania a 2-a) a "românizat" titlul francez al întregului poştal sovietic (CARTE POSTALEĂ) completând şi tipul, "militară" şi desenând cu cerneală şi un mic simbol peste stema URSS-ului. Corespondenţa a plecat pe 21 noiembrie 1942 de la Oficiul Poştal Militar nr. 11 având ca destinaţie oraşul Sibiu, în ţară. Ea a trecut şi prin cenzura militară română, conform uzanţei.
Din păcate vânzătorul nu a postat şi imaginea verso-ului (dar ştiu că piesa a ajuns într-o colecţie din ţară). Cartea poştală a fost vândută cu 165 dolari (după 8 biduri).
Piesa constituie un exemplu foarte frumos de utilizare a unui întreg poştal rusesc de către poşta militară românească.

Asociaţia REACT recidivează: susţinere pentru AlTreileaSector.ro

Începând cu 18 aprilie a.c., sectorul non-guvernamental beneficiază de un portal distinct, special destinat analizei activităţii asociaţiilor şi organizaţiilor non-profit din România, www.AlTreileaSector.ro.
Portalul publică articole şi analize proprii, interviuri şi studii de caz referitoare la activitatea organizaţiilor non-profit şi a entităţilor de economie socială din România.


Portalul reprezintă un răspuns la provocările de exprimare şi de vizibilitate ale domeniului. Materialele publicate sunt scrise de o echipă de jurnalişti activi în sectorul non-guvernamental şi de lideri de opinie în diferite domenii. Pe lângă acestea, portalul va publica şi articole din presa internaţională, care vizează informaţii şi tendinţe noi în domeniile de interes pentru ei.


“Principiile după care ne ghidăm când scriem sunt simple: publicăm materiale proprii, ne bazăm pe calitate în detrimentul cantităţii, iar fiecare cuvânt scris are în spate o documentare solidă şi surse relevante. Scopul nostru este să reflectăm în fiecare material publicat, într-un mod accesibil şi original, ceea ce acum nu se regăseşte în apariţiile mass-media despre campanii sociale, mediu, economie socială şi alte activităţi nonprofit. Al treilea sector din România reprezintă o sursă generoasă de idei, soluţii şi oameni profesionişti dornici să schimbe lumea în bine şi să răspundă unor probleme pe care alţii nu pot sau nu vor să le rezolve”, arată Ruxandra Palade, manager de proiect în cadrul AlTreileaSector.ro.

Cele şase rubrici ale AlTreileSector.ro au fost concepute pentru a acoperi domeniile şi actorii de interes pentru sectorul nonprofit: ONG, Finanţări şi Fundraising, Economie Socială, Companii, Legislaţie şi Studii şi Cercetări. Fiecare dintre acestea este structurată pe subdomenii, astfel încât cititorii să aibă acces mai uşor la subiectele dorite. În plus, portalul are şi o secţiune în limba engleză, unde vor fi traduse articolele relevante pentru mediul neguvernamental internaţional, iar structura site-ului a fost gândită să permită o adaptare uşoară şi plăcută la orice dimensiune a monitorului, la tablete şi la telefoane mobile.

Asociaţia React este o organizaţie neguvernamentală, creată ȋn 2006 pentru a veni ȋn sprijinul actorilor societăţii civile prin proiecte ample, durabile, cu impact ȋn comunităţile vizate. Organizaţia activează ȋn trei domenii: sănătate publică, educaţie şi integrare socială, are 5 sucursale ȋn care lucrează mai mult de 30 de angajaţi şi peste 200 de voluntari. Pȃna ȋn prezent, Asociaţia React a obţinut 9 premii de excelenţă - naţionale şi internaţionale şi a contribuit la salvarea a mai mult de 120.000 de vieţi omeneşti.
Îi puteţi întâlni şi pe Facebook, unde aveţi posibilitatea de a cunoaşte într-un mod mai concret preocupările asociaţiei.

O mică schimbare în setări

De circa două luni lăsasem "liber" pentru comentarii, în sensul că putea oricine lăsa câteva cuvinte, chiar şi cei care nu-şi declinau identitatea.
Se pare că de vreo două săptămâni indivizi nu tocmai bine intenţionaţi mă asaltează cu spam, inclusiv cu comentarii cuprinzând linkuri către site-uri dubioase.
Din această cauză am eliminat din nou posibilitatea anonimilor de a posta comentarii. Ştiu că pe unii îi deranjează, dar n-aş vrea ca un cititor de-al meu sau un vizitator să ia vreo zgaibă de pe net pentru că am lăsat eu "la liber" comentariile tuturor neaveniţilor.
Tocmai am aflat aseară că blogul unui amic al unui amic a fost spart de hackeri turci. Nu dau adresa, deoarece nu ştiu dacă pagina de sosire nu are şi ea, la rândul ei, cine ştie ce scame.

miercuri, 24 aprilie 2013

Stoc de coliţe româneşti vândut vrac

Menţiunile referitoare la mărcile contemporane sunt ceva mai rare pe blogul meu, deoarece nu mor de plăcere văzându-le sau discutând despre ele (ştiu că nu toată lumea agrează acest punct de vedere, dar mărcile noi nu se lipesc de mine).
În anii '80, cantităţi importante de mărci au fost vândute "la export" de către poştă (de fapt de către unitatea ei specializată), unii negustori din Occident acumulând stocuri importante. Dar şi aceştia trebuie să facă ceva cu marfa achiziţionată. Unii se chinuie să vândă "la bucată" sau loturi mici. Alţii însă fac o grămadă din marfa de care doresc să "scape" şi prezintă câte o ofertă "vrac". Aşa cum s-a întâmplat recent pe eBay, oferindu-se de către un negustor german un lot de sute de coliţe româneşti, toate cu tematică "Europa" ("Colaborarea", "CSCE" etc.). Puteţi vedea cam ce a fost în ofertă în imaginile de mai jos.


Lotul de coliţe a fost vândut cu 377 euro, după 24 de oferte. Totuşi acest preţ nu constituie decât o fărâmă din cota de catalog cumulată.