Despre corespondenţe
În articolele publicate până acum pe blog am abordat acest subiect în repetate rânduri. Iată însă că a venit rândul la identificarea unui răspuns la întrebarea: cum studiem corespondenţele circulate prin poştă? Care ar fi modul de abordare a subiectului din punctul de vedere al filateliei tradiţionale şi ce anume urmăreşte studiul istoriei poştale?
O parte a răspunsurilor le putem găsi dacă studiem regulamentele adoptate de Federaţia Internaţională de Filatelie (FIP) pentru expoziţiile pe care le patronează, acesta fiind şi cel mai înalt nivel expoziţional şi, deci, şi cerinţele pe care ar trebui să le îndeplinească expozanţii în tratarea subiectului ales sunt cele mai pretenţioase. Pentru cei interesaţi, regulamentele menţionate pot fi găsite aici:
- istorie poştală: http://www.f-i-p.ch/wp-content/uploads/Postal-History.pdf
- filatelie tradiţională: http://www.f-i-p.ch/wp-content/uploads/SREV_Traditional-Philately_EN.pdf
Deşi FIP le consideră clase competitive diferite (cu toate că ele ar intra în una dintre cele două categorii menţionate mai sus), există regulamente separate pentru:
- aerofilatelie: http://www.f-i-p.ch/wp-content/uploads/Aerophilately.pdf
- întreguri poştale: http://www.f-i-p.ch/wp-content/uploads/Postal-Stationery.pdf
- fiscalotelie: http://www.f-i-p.ch/wp-content/uploads/Revenues.pdf
Totuşi, regula nu ar fi, în opinia mea, copierea cerinţelor din regulamentele expoziţionale, deoarece cercetarea istorică urmăreşte identificarea unor probleme situate într-o altă structură logică decât cea uzuală în competiţii expoziţionale tocmai pentru corelarea mai judicioasă şi integrarea domeniilor în logica studiului istoric.
Aria de cuprindere
Cititorii ştiu la ce mă refer, bănuiesc, atunci când invoc aria de cuprindere. Subiectul studiului îl constituie corespondenţa circulată prin poşta oficială care îndeplinea în perioada abordată ceea ce se cheamă astăzi "serviciul universal", sau mai concret ceea ce figura în vechile instrucţiuni drept "poşta uşoară de scrisori", incluzând însă şi unele extinderi ale ariei de cuprindere şi asupra obiectelor de corespondenţă necuprinse în "poşta uşoară de scrisori", de exemplu obiectele de coletărie uşoară sau gropurile.
Problema ariei de cuprindere poate fi nuanţată prin extinderea subiectelor abordate, pentru acoperirea situaţiilor particulare, de exemplu:
- corespondenţele tranzitate prin poşte locale, în măsura în care acestea au fost ofical autorizate/acceptate de către operatorul poştal naţional;
- corespondenţele manipulate de poştele altor state pe actualul teritoriu românesc aflat în componenţa statelor respective (de exemplu poşta austriacă în Transilvania anterior anului 1867);
- corespondenţele expediate prin poştele consulare ale altor state care au funcţionat pe teritoriul naţional cu permisiunea autorităţilor de la data respectivă;
- corespondenţele poştelor străine de ocupaţie civile sau militare în România pe timpul conflagraţiilor mondiale;
- corespondenţele oficiilor/agenţiilor poştale româneşti aflate în străinătate etc., etc.
Pentru păstrarea unei structuri logice a studiului, cred că este de la sine înţeles că fiecare categorie dintre cele enumerate mai sus va trebui tratată împreună cu fondul categoriei din care face parte (adică alături de studiul mărcilor şi al ştampilografiei din categoria respectivă).
Ce urmăreşte studiul corespondenţelor?
Obiectivul final al studiului corespondenţelor îl constituie catalogarea lor potrivit unui set acceptat de reguli şi principii, catalogare urmată de evaluarea nivelului rarităţii relative, precum şi de întocmirea unui listing descriptiv care să aibă un grad suficient de utilitate atât pentru cercetători, cât şi pentru colecţionari.
Există modele utilizate deja în studii?
Desigur că există câteva modele, care sunt deja utilizate atât îm studii, cât şi în cataloagele specializate. Aşadar roata nu a fost inventată de autor, şi nici focul. Ideea este de a încerca o scurtă recenzie a modelelor utilizate deja şi de a încerca să înţelegem ce criterii anume reprezintă interes pentru studiul pieselor din aria românească de interes, cu aplicabilitate la specificul funcţionării serviciilor poştale pe teritoriul ţării.
Modelele mai serioase utilizate în studii şi cataloage urmăresc două caracteristici generale ale corespondenţelor:
- componenţa francaturii;
- tariful/categoria de trimitere din care face parte corespondenţa.
Dar ca să vă puteţi face o idee, cea mai bună soluţie pentru a vă face să înţelegeţi este să vă dau două exemple concrete.
Iată un scurt extras dintr-un catalog austriac mai vechi (click pentru mărire). În tabelele din imagine sunt catalogate combinaţiile cunoscute (la data respectivă) ale francaturilor din a doua emisiune austriacă (1858), separat pentru mărcile cu nominale în kreuzer şi separat pentru cele care au circulat în Lombardia - Veneţia, cu valori în soldi. Nu este aşa că vă surprinde bogăţia de informaţie prezentată DOAR pentru o singură emisiune? Ca precizări, la catalogare există anumite note întrucât ea nu a fost realizată ţinându-se cont de felul trimiterilor şi/sau tarifele în vigoare la acea dată.
Un al doilea exemplu prezintă un extras dintr-un listing al unui catalog suedez mai vechi, listing destinat catalogării francaturilor trimiterilor clasice. Aici se poate remarca utilizarea altor criterii: tariful corespunzător fiecărei destinaţii (listingul este destinat catalogării corespondenţei externe).
Având cele două exemple ilustrate, încercaţi acum vă rog să apreciaţi cam care este gradul de utilitate al cotelor din cataloagele româneşti (1974 şi 1984 de exemplu), ori a celor din cataloage internaţionale de genul Yvert-ului ori al Michel-ului: ele sunt doar simple aprecieri care au o foarte mică legătură cu studiul, în care nu prea poţi avea încredere din cauza gradului ridicat de generalizare/aproximare, precum şi din cauza trecerii totale sub tăcere a diferenţelor relative de raritate între combinaţiile cunoscute.
Din păcate, gradul ridicat de generalizare a fost adoptat şi de autori consacraţi şi experţi recunoscuţi atunci când aceştia au abordat evaluarea corespondenţelor clasice. În opinia mea această alegere a fost făcută nu pentru că cei menţionaţi nu ar fi dispus de cunoştinţele necesare, ci din cauze mai puţin "ordodoxe", comerciale, mai exact din cauza interesului pe care l-au avut în achiziţionarea unor piese deosebite la preţuri acceptabile sau mult mai mici decât valoarea lor reală, dată de raritatea pe piaţa filatelică. Aici este un subiect fierbinte, de care mulţi se feresc să vorbească, dar cam acesta este adevărul. De altfel concluzia nu poate fi ocolită atunci când se compară pe o perioadă mai îndelungată evaluările publicate de persoanele/cataloagele menţionate cu realizările înregistrate de casele de licitaţii consacrate.
Despre ierarhizarea criteriilor
În opinia mea, cea mai bună catalogare a corespodneţelor româneşti s-ar putea realiza prin utilizarea combinată a criteriilor menţionate mai sus, respectându-se însă o anumită ierarhie, prezentată în schema de mai jos.
Odată stabilită schema, nu mai rămâne decât scormonitul în baza de date, alcătuirea listingurilor şi evaluarea fiecărei piese conform frecvenţei de apariţie pe piaţa filatelică şi mediei realizărilor obţinute în licitaţii ori pe piaţa liberă.
Ceea ce n-am menţionat până acum este că în listinguri este absolut necesară includerea şi a corespondenţelor prefilatelice (cu rezerva evaluărilor separate a ştampilelor pe birouri/oficii). Tot nemenţionate au rămas şi corespondenţele oficiale, care de regulă nu sunt francate (dar pe care, din păcate, nu s-a obosit nimeni până acum să le catalogheze/evalueze).
Corelaţiile perioadelor istorico-poştale
Despre acestea am mai scris în articolele mai vechi de pe blog. Subiectul se pare că a trezit un oarecare interes din partea câtorva colecţionari care mi-au adresat întrebări în repetate rânduri. Tocmai de aceea m-am decis să abordez problema încă o dată.
Pe parcursul evoluţiei administraţiilor poştale s-au produs modificări repetate ale tarifelor poştale, iar după introducerea mărcilor poştale acestea au avut perioade definite în care au beneficiat de putere de francare, fiind perioadic înlocuite de mărci sau emisiuni noi. Tocmai corelaţiile dintre aceste perioade istorico-poştale au stat la baza naşterii unui număr determinat de combinaţii posibile concretizate în apariţia diferitelor francaturi posibile sau potenţiale. Click pentru mărire.
Un număr mai restrâns de colecţionari nu cred că ar fi foarte fericiţi dacă s-ar publica un catalog specializat al francaturilor/corespondenţelor, deoarece acesta ar deveni relativ repede un instrument nepreţuit în mâna membrilor juriilor de tot felul din cadrul manifestărilor competiţionale, ori asta ar fi un lucru nu prea dorit de către expozanţi.
Pentru arhive şi arhivişti
În toate arhivele continuă să se păstreze un număr apreciabil de corespondenţe, mai ales dintre cele nefrancate, fără mărci. Ştiu că un număr şi mai mare de astfel de documente a luat în decursul anilor calea topitoriilor şi reciclatorilor de hârtie, în urma selecţionărilor periodice. Cu toate aceste îndepărtarea acestei categorii de documente din dosare ar trebui să înceteze şi să nu se mai facă înainte ca ele să fie verificate de un specialist în istorie poştală.
Mai mult ca probabil, studiul corespondenţelor din dosare după criteriile prezentate mai sus ar fi extrem de greoi de efectuat, mai ales în situaţia lipsei personalului calificat. De aceea, evidenţa lor ar putea fi redusă la cel mult două criterii/elemente (în afara numărului filei din dosarul curent):
1. Data expedierii, stabilită potrivit ştampilei de expediţie ori al conţinutului pe care îl însoţeşte;
2. Localităţile de expediţie şi de destinaţie.
Nu cred/nu cunosc cu exactitate că/dacă instrucţiunile arhivistice de specialitate conţin criterii de clasificare a corespondenţelor. În lipsa lor, cele două criterii/elemente de mai sus pot fi folosite, în opinia mea, până vând documentele respective ar putea fi verificate de un specialist.
De altfel, simpla examinare de către un cunoscător a inventarului cuprinzând cele două criterii/elemente menţionate poate uşura ori chiar poate elimina nevoia unei examinări suplimentare de către un specialist şi predarea la topit fără teamă că s-ar putea pierde documente importante din punct de vedere al istoriei poştale.
© 2011-2017 Max Peter. Preluarea acestui material nu se poate face decât după încheierea unui acord prealabil în formă scrisă.
