Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 26 aprilie 2016

Varietăţile de planşă ale supratiparelor sunt practic necunoscute

Relativ recent scriam pe blog despre unele varietăţi ale supratiparelor întâlnite la mărcile Oradea despre care în literatura românească nu s-a scris deloc. Astăzi, plimbându-mă pe portalurile de licitaţii online am văzut un bloc de patru al mărcii de serviciu model "vultur cu steag" de 10 lei, cu supratiparul 8 IUNIE 1930 prezentând o varietate de deplasare relativă a supratiparului pe rânduri adiacente din coală.

Mi-am adus aminte că am mai multe asemenea blocuri şi că am remarcat deplasarea supratiparului mai demult (încă de acum câţiva ani, când am publicat tot pe blog un episod din "Metodica studiului" referitor exact la supratiparul 8 IUNIE 1930.


În figura de mai sus se poate remarca faptul că supratiparul este orizontal, dar rândul superior este uşor deplasat spre dreapta faţă de rândul inferior.

Din păcate studiul planşelor supratiparelor lipseşte cu desăvârşire din filatelia românească. Aviz amatorilor de descoperiri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu