Nu ştiu cum a trecut săptămâna aşa de repede, poate pentru că am avut câte ceva de lucru şi n-am simţit timpul alergând.
Dacă e miercuri, ori e cu moţ, ori e cu cântec. Azi e cu cântec însă. Am mai cules câteva piese foaret puţin ascultate sau de-a dreptul necunoscute de mulţi pasionaţi de progrock. Să-i dăm drumu dar!
(sursa)
(sursa)
(sursa)
(sursa)
(sursa)
Am uitat să vă zic: tot cu cântec este miercurea asta şi la Călin.
miercuri, 30 septembrie 2015
duminică, 27 septembrie 2015
Cilindri diferiţi
"Scanând" mereu ofertele de pe portalurile online ai ocazii suficiente să dai peste lucruri interesante, dacă ai destulă intuiţie şi ştii la ce să te uiţi.
Un vânător de varietăţi de diferite feluri a postat mai demult două exemplare ale aceleiaşi mărci care prezintă intensităţi diferite ale culorilor pe anumite suprafeţe (click pentru mărire).
Fotografia postată fiind destul de mare, am reuşit să-mi dau seama despre ce este vorba, observând cu atenţie autotipia tiparului.
Această marcă a fost realizată (la fel ca majoritatea mărcilor din perioada respectivă) prin tipar adânc (heliogravură). Partea de pregătire a tiparului presupune fotografierea machetei (realizată la o scară supraunitară, de regulă un multiplu al dimensiunilor mărcii finite), care ulterior se reduce la dimensiunea finală (este un procedeu asemănător celui aplicat la aparatele de mărit din fotografia clasică). Negativul fotografic astfel obţinut se foloseşte apoi (cu ajutorul unei hârtii speciale) la impresionarea suprafeţei fotosensibile de pe cilindrul de imprimare prin utilizarea unei site interpuse între sursa de lumină şi suprafaţa cilindrului (pentru crearea autotipiei). Ulterior cilindrul se gravează cu acid, care afectează suprafaţa numai în punctele autotipiei impresionate de lumină.
Spre deosebire de tiparul înalt, la heliogravură intensitatea unei nuanţe nu se poate obţine prin ungerea cilindrului cu mai multă cerneală, ci direct din gravarea cilindrului, atunci când punctele de autotipie sunt mai adânci şi au un diametru sensibil mărit (adică cu acelaşi cilindru nu se pot obţine şi nuanţe pale, şi mai intense ale aceleiaşi zone tipărite). Acesta este şi cazul mărcilor din imagine.
Concluzia rândurilor de mai sus este că cele două mărci au fost imprimate cu cilindri diferiţi, gravaţi separat. Întrebarea ulterioară care se pune este dacă au avut loc doar două gravări separate ale cilindrilor, ori întregul proces a fost repetat (plecându-se de la fotografierea din nou a machetei şi realizarea unui negativ nou). Putem afla acest lucru prin măsurarea exactă a celor două mărci. Dacă rezultatele măsurătorilor sunt diferite, atunci este mai mult decât probabil ca şi procesul fotografic să fi fost repetat în întregime. Neavând mărcile fizic la îndemână, am apelat (aşa cum am făcut de mai multe ori în situaţii diverse) la suprapunerea imaginii lor (ele fiind scanate împreună printr-o singură operaţie, se poate vedea aceasta, deci factorul de mărire este identic pentru ambele). Click pentru mărire.
Potrivind cât mai exact marca din stânga peste cea din dreapta şi aliniind cele două straturi la textul "CUPA EUROPEI...", se poate totuşi distinge suprapunerea deplasată în dreapta, la legendă şi la valoarea nominală, mult mai evident fiind decalajul observabil la semnătura gravorului.
Concluzia la care am ajuns în urma operaţiunilor descrise este că cele două mărci au fost imprimate cu cilindri diferiţi, gravaţi după operaţiuni fotografice de multiplicare diferite. Chiar dacă desenele par identice, cele două mărci sunt diferite.
Pe baza acestui raţionament se poate merge mai departe: una din mărci este realizată cu cilindrul iniţial şi cealaltă este o reimpresiune; sau ambele mărci sunt două reimpresiuni diferite.
Implicaţia întregii tărăşenii este că fiind cilindri diferiţi, erorile întâlnite la unul nu se pot întâlni şi la celălalt, aşadar evaluarea lor poate fi afectată substanţial.
Un studiu serios ar urmări, plecând de la cele prezentate, să stabilească:
- care este tirajul iniţial şi care este reimpresiunea (este însă posibil ca ambii cilindri să fi fost utilizaţi la imprimarea mărcilor care au circulat efectiv);
- identificarea erorilor specifice fiecărei gravuri;
- stabilirea gradului proporţional de raritate între cei doi cilindri. Abia de acum încolo ar urma să se stabilească pentru fiecare cilindru eventualele varietăţi de hârtie, dantelură şi gumaj.
Iată că şi la mărcile moderne sunt aspecte foarte interesante de studiu. Sper că pot deschide apetitul pentrui studiu al pasionaţilor perioadei.
Un vânător de varietăţi de diferite feluri a postat mai demult două exemplare ale aceleiaşi mărci care prezintă intensităţi diferite ale culorilor pe anumite suprafeţe (click pentru mărire).
Fotografia postată fiind destul de mare, am reuşit să-mi dau seama despre ce este vorba, observând cu atenţie autotipia tiparului.
Această marcă a fost realizată (la fel ca majoritatea mărcilor din perioada respectivă) prin tipar adânc (heliogravură). Partea de pregătire a tiparului presupune fotografierea machetei (realizată la o scară supraunitară, de regulă un multiplu al dimensiunilor mărcii finite), care ulterior se reduce la dimensiunea finală (este un procedeu asemănător celui aplicat la aparatele de mărit din fotografia clasică). Negativul fotografic astfel obţinut se foloseşte apoi (cu ajutorul unei hârtii speciale) la impresionarea suprafeţei fotosensibile de pe cilindrul de imprimare prin utilizarea unei site interpuse între sursa de lumină şi suprafaţa cilindrului (pentru crearea autotipiei). Ulterior cilindrul se gravează cu acid, care afectează suprafaţa numai în punctele autotipiei impresionate de lumină.
Spre deosebire de tiparul înalt, la heliogravură intensitatea unei nuanţe nu se poate obţine prin ungerea cilindrului cu mai multă cerneală, ci direct din gravarea cilindrului, atunci când punctele de autotipie sunt mai adânci şi au un diametru sensibil mărit (adică cu acelaşi cilindru nu se pot obţine şi nuanţe pale, şi mai intense ale aceleiaşi zone tipărite). Acesta este şi cazul mărcilor din imagine.
Concluzia rândurilor de mai sus este că cele două mărci au fost imprimate cu cilindri diferiţi, gravaţi separat. Întrebarea ulterioară care se pune este dacă au avut loc doar două gravări separate ale cilindrilor, ori întregul proces a fost repetat (plecându-se de la fotografierea din nou a machetei şi realizarea unui negativ nou). Putem afla acest lucru prin măsurarea exactă a celor două mărci. Dacă rezultatele măsurătorilor sunt diferite, atunci este mai mult decât probabil ca şi procesul fotografic să fi fost repetat în întregime. Neavând mărcile fizic la îndemână, am apelat (aşa cum am făcut de mai multe ori în situaţii diverse) la suprapunerea imaginii lor (ele fiind scanate împreună printr-o singură operaţie, se poate vedea aceasta, deci factorul de mărire este identic pentru ambele). Click pentru mărire.
Potrivind cât mai exact marca din stânga peste cea din dreapta şi aliniind cele două straturi la textul "CUPA EUROPEI...", se poate totuşi distinge suprapunerea deplasată în dreapta, la legendă şi la valoarea nominală, mult mai evident fiind decalajul observabil la semnătura gravorului.
Concluzia la care am ajuns în urma operaţiunilor descrise este că cele două mărci au fost imprimate cu cilindri diferiţi, gravaţi după operaţiuni fotografice de multiplicare diferite. Chiar dacă desenele par identice, cele două mărci sunt diferite.
Pe baza acestui raţionament se poate merge mai departe: una din mărci este realizată cu cilindrul iniţial şi cealaltă este o reimpresiune; sau ambele mărci sunt două reimpresiuni diferite.
Implicaţia întregii tărăşenii este că fiind cilindri diferiţi, erorile întâlnite la unul nu se pot întâlni şi la celălalt, aşadar evaluarea lor poate fi afectată substanţial.
Un studiu serios ar urmări, plecând de la cele prezentate, să stabilească:
- care este tirajul iniţial şi care este reimpresiunea (este însă posibil ca ambii cilindri să fi fost utilizaţi la imprimarea mărcilor care au circulat efectiv);
- identificarea erorilor specifice fiecărei gravuri;
- stabilirea gradului proporţional de raritate între cei doi cilindri. Abia de acum încolo ar urma să se stabilească pentru fiecare cilindru eventualele varietăţi de hârtie, dantelură şi gumaj.
Iată că şi la mărcile moderne sunt aspecte foarte interesante de studiu. Sper că pot deschide apetitul pentrui studiu al pasionaţilor perioadei.
sâmbătă, 26 septembrie 2015
Este vorba de un supratipar deplasat, ori aşa este normal?
Mi-a sărit în ochi o marcă românească din anii '60 care a fost vândută cu un preţ neaşteptat în opinia mea.
Este vorba despre marca cu supratiparul "Campioană / Mondială / 5 lei" (Mi. 2094, 1962).
Marca are supratipar şi pe marginea stângă de coală. Nu este perioada mea şi nu pot spune că mă pricep, întrebarea mea fiind dacă supratiparul de pe marginea stângă a colii este normal (aşa sunt toate colile), ori apariţia lui pe marginea de coală este cauzată de deplasarea supratiparului spre stânga (deoarece se cunosc mărci în pereche la care un exemplar are spratiparul lipsă).
Marca a fost vândută cu preţul final de 109 dolari (au fost trei amatori care au ridicat preţul de strigare de numai 10 dolari).
Este vorba despre marca cu supratiparul "Campioană / Mondială / 5 lei" (Mi. 2094, 1962).
Marca are supratipar şi pe marginea stângă de coală. Nu este perioada mea şi nu pot spune că mă pricep, întrebarea mea fiind dacă supratiparul de pe marginea stângă a colii este normal (aşa sunt toate colile), ori apariţia lui pe marginea de coală este cauzată de deplasarea supratiparului spre stânga (deoarece se cunosc mărci în pereche la care un exemplar are spratiparul lipsă).
Marca a fost vândută cu preţul final de 109 dolari (au fost trei amatori care au ridicat preţul de strigare de numai 10 dolari).
joi, 24 septembrie 2015
Un tip nesemnalat de fals m-a făcut să deschid ochii
În mai multe lucrări se menţionează faptul că există falsuri ale valorilor mari ale emisiunii Silistra din 1913. Unele surse menţionează chiar detaliul de desen prin care se poate distinge falsul, şi anume lipsa conturului frunzei aflate deasupra exact la intersecţia cu frunza de dedesubt.
Falsul este cunoscut de multă vreme. Recent însă am întâlnit un tip nou de fals care nu mai prezintă caracteristica de toată lumea cunoscută.
Se vede foarte clar că frunza aflată deasupra are conturul clar definit.
Falsul mi-a atras însă atenţia prima dată nu prin acest microsemn, ci prin dantelură. Toate mărcile cu format vertical de la emisiunea aceasta sunt dantelate C (11½×13½), iar această piesă nu pare deloc să aibă o dantelură diferită pe laturile orizontale faţă de cele verticale. Ulterior am observat şi data din ştampilă, care pare a fi 19 MAR 913 (că 918 este imposibil să fie). Numai că şi această dată este una imposibilă, deoarece în luna martie 1913 niciun român nu avea de unde să ştie că în urma campaniei care urma să se desfăşoare în vară Cadrilaterul va fi alipit ţării.
Făcând săpături, am mai descoperit un fals similar:
În mod clar acest tip de fals se deosebeşte de cel clasic, întâlnit de exemplu la valoarea de 1 leu:
Mai există un element grafic care m-a convins că am de-a face cu un fals. Dacă vă uitaţi cu atenţie la centrele celor două falsuri de 2 lei veţi observa că ele nu au sus, la stânga şi jos un cadru continuu. La originale, valorile cu desen similar au centrele identice, diferind doar culoarea în care s-au imprimat. Click pe imaginea de mai jos pentru mărire.
Existenţa cadrului la centru este bine vizibilă mai ales la valoarea de 50 bani (unde centrul albastru este mai estompat în comparaţie cu cadrul galben). Falsurile mărcii de 2 lei se mai pot distinge şi după alte caracteristici, cele mai evidente fiind forma şi aspectul cifrelor şi literelor. Evidente sunt aspectul inscripţiei POSTA, precum şi tiparul mult mai neîngrijit.
Situaţia descrisă mă face încă odată să afirm că orice discuţie despre caracteristici trebuie purtată neapărat numai cu piesele în faţă.
Falsul este cunoscut de multă vreme. Recent însă am întâlnit un tip nou de fals care nu mai prezintă caracteristica de toată lumea cunoscută.
Se vede foarte clar că frunza aflată deasupra are conturul clar definit.
Falsul mi-a atras însă atenţia prima dată nu prin acest microsemn, ci prin dantelură. Toate mărcile cu format vertical de la emisiunea aceasta sunt dantelate C (11½×13½), iar această piesă nu pare deloc să aibă o dantelură diferită pe laturile orizontale faţă de cele verticale. Ulterior am observat şi data din ştampilă, care pare a fi 19 MAR 913 (că 918 este imposibil să fie). Numai că şi această dată este una imposibilă, deoarece în luna martie 1913 niciun român nu avea de unde să ştie că în urma campaniei care urma să se desfăşoare în vară Cadrilaterul va fi alipit ţării.
Făcând săpături, am mai descoperit un fals similar:
În mod clar acest tip de fals se deosebeşte de cel clasic, întâlnit de exemplu la valoarea de 1 leu:
Mai există un element grafic care m-a convins că am de-a face cu un fals. Dacă vă uitaţi cu atenţie la centrele celor două falsuri de 2 lei veţi observa că ele nu au sus, la stânga şi jos un cadru continuu. La originale, valorile cu desen similar au centrele identice, diferind doar culoarea în care s-au imprimat. Click pe imaginea de mai jos pentru mărire.
Existenţa cadrului la centru este bine vizibilă mai ales la valoarea de 50 bani (unde centrul albastru este mai estompat în comparaţie cu cadrul galben). Falsurile mărcii de 2 lei se mai pot distinge şi după alte caracteristici, cele mai evidente fiind forma şi aspectul cifrelor şi literelor. Evidente sunt aspectul inscripţiei POSTA, precum şi tiparul mult mai neîngrijit.
Situaţia descrisă mă face încă odată să afirm că orice discuţie despre caracteristici trebuie purtată neapărat numai cu piesele în faţă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
