Marţea viitoare se desfăşoară licitaţia casei franceze Ceres Philatélie, unde este oferită colecţionarilor o gamă bogată de piese. M-am hotărât să prezint câteva piese deosebite în urma unui schimb de mail-uri cu un colecţionar mai tânăr, care mi-a solicitat să prezint astfel de piese şi din alte ţări. Eu n-aş avea nimic împotrivă, dar cred că numărul celor interesaţi nu ar fi deloc mare, din cel puţin două motive: primul, cred că numărăm pe degetele de la cele două mâini colecţionarii români cu puterea financiară care să le permită achiziţionarea unor astfel de piese. Al doilea motiv: cei interesaţi nu urmăresc bloguri, ci ştiu unde să caute pe internet piesele, asta dacă nu sunt anunţaţi în mod preferenţial de către firmele în cauză, ori dacă nu se suie repede într-un avion să dea fuga până acolo, dacă licitaţia se desfăşoară şi cu "floor" şi nu vor să apeleze la un agent.
Acest fragment de coală de 10 centime "Napoleon" dantelat a fost fabricat, probabil cu o anumită aproximare, de aceeaşi echipă de specialişti şi muncitori tipografi care a realizat şi mărcile noastre din emisiunea "Paris" (click pe imagine pentru mărire). Există multe elemente comune cu mărcile noastre: aşezarea în coală, crucea de ghidare de sub marca a 5-a de pe rândul inferior (care a servit la poziţionarea corectă a colii pe timpul dantelării), dar şi dantelura specifică în pieptene. Este foarte interesant defectul caracteristic al dantelurii verticale al ultimelor mărci din dreapta: pasul (care a fost orizontal, perforându-se câte un rând la fiecare bătaie) a făcut ca defectul să se repete identic la toate cele cinci mărci ale ultimei coloane, pe latura spre marginea de coală. Această piesă pleacă de la un preţ de 22.000 euro.
Pentru colecţionarii francezi şi cei de vechituri, dar şi pentru investitori, marca neemisă de 20 centime "Sage" este cunoscută. Casa franceză susţine că acest exemplar este cel mai frumos din cele cunoscute (nu o contrazic, nu sunt pe terenul meu). Piesa pleacă de la 30.000 euro.
Tot cu 30.000 euro pleacă şi acest bloc din Monaco, bloc format din două perechi orizontale cu punţi (iar cea inferioară şi cu milesime).
Danemarca, prima emisiune, 2 RBS albastru, primul tiraj. Este o marcă rară şi ca unicat obliterat. Neuzată, în această stare calitativă, dar şi în pereche este extrem de greu de procurat. Preţ de strigare: 8.000 euro.
Printre colecţionarii de mărci britanice, această piesă este vestită: eroarea OP-PC. Ea este inclusă chiar de cataloagele internaţionale generale. În ciuda descentrării, piesa pleacă de la 2.500 euro.
Iar o piesă dintr-o ţară nordică (click pe imagine pentru mărire), prima marcă din Norvegia în bloc de patru, pe scrisoare expediată din Stavanger la Hamburg (pe vremea aceea oraş-stat, el însuşi emitent de mărci poştale). Frumuseţea blocului, asociată cu claritatea ştampilelor şi starea bună de păstrare a scrisorii fac din această piesă una deosebit de atractivă. Preţ de plecare: 6.000 euro.
Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă.
sâmbătă, 25 iunie 2011
Este cu cântec?
Colecţionarii mai bătrâni probabil ştiu de piesele cu mărci din a doua emisiune circulate fraudulos, când la două birouri telegrafo-poştale s-au utilizat la francare mărci obliterate, dezlipite de pe corespondenţe mai vechi.
Am dat peste piesa din imaginea de mai jos, care m-a făcut să mă gândesc la acelaşi lucru.
Din păcate, piesa nu este decât pe un fragmeţel foarte mic, ce nu poate furniza mai multe informaţii decât marca însăşi. Ce mi-a atras atenţia este suprapunerea ştampilei ROMAN MOLDOVA peste o altă ştampilă, aplicată mai slab, care nu pare a fi tot Roman (parcă aş distinge Galaţi, 6/8). Este foarte posibil ca ştampila de Roman (8/8) să nu fie decât ştampila de sosire a unei corespondenţe expediate de la Galaţi la Roman.
Oricum, este o piesă interesantă.

Din Basarabia
O licitaţie desfăşurată astăzi a prezentat, printre multe piese adresate în principal colecţionarilor care nu dispun de prea multe fonduri, şi două piese din Basarabia.
Prima piesă este un întreg poştal cu francatură suplimentară, expediat recomandat din Hotin la Viniţa (actualmente în Ucraina), în ianuarie 1908. Deşi nu este o localitate mică, piesele provenind din Hotin sunt relativ rare.
A doua piesă este din 1913, fiind expediată din Briceani în Germania. Ştampilele sunt foarte clare.
Piesele provenind din Basarabia sunt mai rare decât mă aşteptam acum vreo zece ani, când m-am hotărât să le urmăresc. Iar piesele din perioada clasică pot spune că sunt adevărate rarităţi.

vineri, 24 iunie 2011
Veche reclamă italiană
Unii negustori italieni îşi făceau, pe vremuri, reclamă folosindu-se de... poşta română.
În imagine puteţi vedea reclama unei drogherii din Milano, de pe la începutul secolului trecut. Pe faţa ilustratei se vede şi imaginea unei mărci (a cărei reproducere este puţin nefericită prin exactitate) ce s-ar vrea o "Cifra în 4 colţuri". Oricum, ideea şi intenţia contează...

Abonați-vă la:
Postări (Atom)