Un cetăţean cere lămuriri cu privire la o colecţie numismatică, iar un specialist (evident, fără cunoştinţe de legislaţie, sau poate rău intenţionat) îi răspunde.
Bineînţeles că se "scoate în faţă" Legea nr. 182/2000, despre care am scris de mai multe ori pe blog şi care are multe bube:
1. Este profund neconstituţională (împreună cu toată legislaţia subsecventă în materie de clasare şi circulaţie a bunurilor culturale mobile), deoarece contravine Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene şi impune limitări ale drepturilor cetăţenilor care exced prevederilor constituţionale (de altfel, una dintre sursele mele crede că în 1999 - pe timpul parcursului legislativ al proiectului legii - un funcţionar parlamentar a semnat în fals că s-ar fi exercitat controlul de constituţionalitate; ulterior, cu ajutorul vechilor prieteni, ar fi trecut la "ştergerea urmelor" prin modificarea paginii de internet de pe site-ul Parlamentului; să sperăm că documentul cu pricina a fost doar şters de pe site, nu şi distrus - este cineva care se ocupă de acest lucru şi oricum se păstrează copii).
2. Anterior aderării la Uniunea Europeană, Legea nr. 182/2000 ar fi trebuit modificată (împreună cu reglementările subsecvente) pentru punerea de acord cu Tratatul de funcţionare a UE şi cu regulamentele europene. Prin minciună şi manipulare, acest lucru nu s-a întâmplat. Potrivit surselor mele, se conturează tot mai clar existenţa unui grup organizat care a acţionat în mod concertat pentru negarea legislaţiei europene şi păstrarea reglementărilor interne neconstituţionale.
Despre acest aspect am mai scris pe blog, vă invit să citiţi:
România refuză de peste 12 ani să aplice legislaţia Uniunii Europene
Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, nu mai există un spaţiu economic intern şi unul extern, ci vorbim despre un spaţiu exonomic comunitar şi de unul extracomunitar.
3. Nu se înţelege - sau mai degrabă aş spune că intenţionat nu se înţelege - care este raportul dintre legislaţia europeană şi cea internă, deoarece indivizii de la Cultură şi-au creat o sinecură pe care nu o vor eliminată (aici este mai mult de discutat şi voi reveni asupra subiectului).
Problema este una logică, fiind stipulată atât în Tratatul de funcţionare a UE, cât şi în Constituţie. Există şi o practică judiciară în materie, materializată prin hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie.
a. Spre deosebire de cea mai mare parte a tratatelor internaţionale, dreptul comunitar nu angajează numai Statele membre în raport unele cu altele, ci conferă particularilor drepturi care pot, în anumite condiţii, să fie invocate în faţa instanţelor naţionale împotriva organismelor publice sau a altor particulari. Este ceea ce se numeşte efectul direct al dreptului comunitar. CEJ a impus pentru prima dată acest principiu în hotărîrea Van Gend en Loos din 5.2.1963, rămasă de referinţă.
b. CEJ, printr-o altă hotărâre devenită celebră (Costa vs.Enel din 15.7.1964) a consacrat principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrării pe care îl urmăreşte Comunitatea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat şi interpretat uniform în toate statele membre. S-a decis astfel că, decurgând din natura proprie a Comunităţii, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional este o condiţie sine qua non a integrării. De aceea, normele comunitare primează asupra tuturor normelor naţionale, chiar ulterioare şi - aspect deosebit de important -, indiferent de natura sau rangul textului naţional în cauză (constituţie, lege, decret, hotărâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directivă, decizie).
c. Actele juridice fundamentale (Tratatele constitutive, Actul Unic European, Tratatele de la Maastricht, Amsterdam, Nisa, etc.) sunt obligatorii în integralitatea lor pentru statele membre şi au aplicabilitate directă.
d. Regulamentele comunitare sunt norme juridice direct aplicabile în toate statele membre şi prezintă caracter obligatoriu în integralitatea dispoziţiilor pe care le conţin. Dispoziţiile lor prevalează asupra legislaţiei naţionale a statelor membre.
Regulamentele pot fi adoptate de Parlamentul şi Consiliul European (prin procedura de codecizie), doar de Consiliu, sau doar de Comisie. Regulamentele sunt părţi ale legislaţiei secundare care seamănă cel mai mult cu un statut intern şi sunt folosite atunci când asigurarea uniformităţii este de o importanţă crucială. Regulamentele intră în vigoare în termen de 20 de zile de la publicarea lor în Jurnalul Oficial sau la data menţionată în Regulament.
4. Când poate un stat membru al UE să adopte o legislaţie internă diferită faţă de cea europeană pe motiv de protejare a patrimoniului cultural naţional? Situaţia este prevăzută de art. 36 (fost 30) din Tratatul de funcţionare a UE, dar numai cu îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 114 din acelaşi tratat: statul membru trebuie să transmită CE o notificare în care să explice motivele pentru care intenţionează să adopte reglementări diferite de cele europene. Abia după primirea avizului afirmativ de la Comisia Europeană se poate proceda la adoptarea altor reglementări.
Din datele pe care le deţin, niciunul dintre cele 28 state membre ale UE nu a solicitat un astfel de aviz (incluzând aici şi România). Cu alte cuvinte aplicarea de către România a art. 36 din Tratatul de funcţionare a UE nu este legală.
Vă invit să citiţi:
România refuză de peste 12 ani să aplice legislaţia Uniunii Europene
5. Care sunt reglementările europene în materie de circulaţie a bunurilor culturale mobile?
- Regulamentul (CE) 116-2009 privind exportul bunurilor culturale;
- Regulamentul de punere în aplicare (UE) 1081-2012 ptr Regulamentul (CE) 116-2009;
- Regulamentul (UE) 2019-880 privind introducerea şi importul bunurilor culturale.
6. Care sunt principiile potrivit cărora sunt departajate bunurile culturale mobile?
a. Vechime, în ani.
b. Valoare, în euro.
Restricţiile se aplică dacă cele două principii SUNT ÎNDEPLINITE CUMULAT.
Motivele pentru care reglementările interne încalcă principiile europene sunt următoarele:
- exportul nu priveşte graniţa naţională, ci spaţiul comunitar;
- nu există restricţii de circulaţie în exteriorul spaţiului UE decât pentru bunurile culturale care se încadrează în condiţiile de vechime şi de valoare minimă în euro; circulaţia bunurilor culturale în interiorul UE nu este restricţionată în niciun fel;
- normele interne de clasare a bunurilor culturale şi Legea nr. 182/2000 exced principiilor europene bazate pe vechime şi valoare, impunând protecţie nejustificată pentru obiecte produse în serie, care au o valoare de piaţă nesemnifictivă ori a căror valoare culturală este nesemnificativă şi pentru care nu se justifică nicio măsură de protecţie deoarece constituie o povară pentru proprietar şi induce cheltuieli aberante dacă sunt comparate cu valoarea de piaţă a obiectelor respective.
De aceea consider că o parte din comentariul făcut pe Facebook de către dl. Chiper Cristian referitor la moneda de 3 lei din 1963 este total deplasat şi (poate) chiar unul interesat. Citiţi mai jos cum stă treaba cu experţii acreditaţi.
6. Câteva articole importante din Constituţia României
Art. 44 – Dreptul de proprietate privată
(...) (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se
prezumă.
Art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
(Observaţie: Restângerea drepturilor pe motiv de protecţie a patrimoniului cultural excede prevederilor constituţionale. Consiltaţi şi Legea nr. 51/1991 - republicată - privind securitatea naţională a României, art. 1 la 4).
Art. 57 – Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.
Art. 148 – Integrarea în Uniunea Europeană
(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).
7. Problema experţilor acreditaţi
Am tot scris despre acest subiect. Puteţi citi şi:
Cultură: fuga de răspundere este sport naţional
Ceea ce nu am scris până acum este lipsa totală de reglementare a activităţii experţilor acreditaţi din punct de vedere fiscal.
În folosul cui pot experţii să îşi desfăşoare activitatea?
a. Ca îndatorire de serviciu cuprinsă în fişa postului, în folosul instituţiei care i-a angajat; în această situaţie expertul nu are obligaţii de depunere a unei declaraţii fiscale;
b. În folosul unui terţ, persoană juridică sau fizică; actuala legislaţie privind patrimoniul nu stabileşte în niciun fel obligaţiile expertului acreditat, acesta putând face orice îi trece prin cap (pentru că nu există nicio sancţiune explicită); în mod normal, acreditarea expertului ar trebui condiţionată de existenţa unor documente de evidenţă a expertizelor, clasărilor, eliberării certificatelor, a onorariilor percepute, precum şi de declararea la organul fiscal competent ca plătitor de impozit pe venit şi de contribuţii sociale.
Pe surse am aflat că există în lucru o acţiune de verificare a existenţei declaraţiilor fiscale pentru persoanele înscrise în tabloul experţilor acreditaţi. Vom vedea care va fi rezultatul.
8. Pentru colecţionarii de tot felul
Nu le mai permiteţi funcţionarilor publici să îşi bată joc de voi! Înarmaţi-vă cu legislaţia enumerată mai sus şi, la nevoie, chemaţi-i în instanţă explicând justiţiabililor cum a fost încălcată legislaţia europeană. Nu uitaţi că aceşti funcţionari sunt plătiţi din bani publici (probabil şi din banii voştri) pentru a vă servi interesele conform legislaţiei şi nu pentru a-şi face ei propria lege. Ei nu sunt stat în stat! Apăraţi-vă drepturile!
