Imaginile prezentate mai jos sunt ale unei colecţii oferite ("pe bucăţi") în licitaţia pomenită în articolul anterior. După componenţa colecţiei şi calitatea pieselor este clar pentru ochiul avizat că s-au băgat fonduri serioase în realizarea colecţiei.
Din nefericire, am senzaţia că în licitaţia publică nu a fost ărezentată colecţia în integralitatea ei, deoarece mărcile din unele state vechi (de exemplu Bergedorf, Bremen, Saxonia, Mecklenburg-Strelitz etc.) nu sunt prezente (este posibil ca ele să-şi fi găsit amatorii chiar înainte de licitaţie).
Colecţia a fost desfăcută pe loturi, pe fiecare stat german vechi. Click pe imagini pentru mărire. Alte cuvinte mi se par în plus.
Preţurile de strigare pentru mărcile fiecărui stat vechi german au valori de câte patru cifre în euro.
Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă.
marți, 6 februarie 2018
Ce se mai colecţionează (1)
Una dintre cele mai bune metode de învăţare (dovedite) este parcurgerea licitaţiilor şi analizarea pieselor şi colecţiilor oferite. Dezavantajul major al acestei metode însă este consumul însemnat de timp (dacă vrei să o faci la modul serios, desigur).
Bineînţeles, totul depinde de pasiunea fiecăruia, de cât de fertil este "solul" pe care pică informaţia.
Partea bună a acestui demers este că se pot vedea mărci, piese ori colecţii pe care un colecţionar obişnuit poate că nu apucă să le vadă niciodată în viaţă.
Răsfoind o licitaţie care urmează să se desfăşoare peste câteva zile într-o ţară vest europeană am remarcat o colecţie deosebită care mai că m-a lăsat fără cuvinte, datorită atât rarităţii unor piese, cât şi a calităţii deosebite a acestora. Fără nici un alt comentariu voi prezenta spicuirile oferite de casa de licitaţie (click pe imagini pentru mărire).
Dacă i s-a "aprins" cuiva inima, trebuie să menţionez că preţul de strigare pentru colecţia de mai sus (care nu este ilustrată în totlaitate) este de "numai" 30.000 euro.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)