Era să trec peste cartea poştală din imaginile de mai jos (click pentru mărire), fără să-mi dau seama ce reprezintă. Urmăream fluxul de piese de la Bulgaria (sunt interesat de câteva emisiuni mai vechi) şi nu remarcasem de prima dată destinaţia.
Abia apoi, după ce am observat destinaţia "Romania", am văzut şi textul mic, manuscris, de sus, de pe faţa cărţii poştale: "Coresp. de Prizonier".
Am început să citesc textul misivei, văzând apoi şi care este identitatea expeditorului: "Paul Florescu/Prizonier român/Locotenent/Reg. 19 Infant./Zagar Sliven [dacă am înţeles bine]/Bulgaria".
Ştampila de expediţie nu se distinge. Se vede doar ştampila roşie a cenzurii bulgăreşti. Se distinge şi data expedierii, pe verso: 6 februarie 1918. Nu există ştampilă de sosire, dar nu am dubii asupra originalităţii piesei din această cauză.
Cartea poştală a fost adjudecată cu 27 dolari.
Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă.
vineri, 30 august 2013
Clasice în blocuri
Câte un bloc la o litografiată românească s-a mai oferit pe portalurile online. Mai rar s-a întâmplat să întâlneşti două blocuri în cadrul aceluiaşi lot. Dar s-a întâmplat şi asta zilele acestea, când un vânzător de dincolo de Ocean a oferit un lot oarecum trecut cu vederea, deoarece deşi conţinea două blocuri, a avut ilustrat în listing doar unul, celălalt fiind vizibil atunci când deschideai pagina lotului.
Cele două blocuri (ambele pe hârtie subţire) aveau gumă originală, dar şi şarniere. În plus, blocul valorii de 2 parale prezenta un pliu pe mărcile superioare. Cu toate acestea, preţul realizat de lot (incluzând taxele de expediere) a fost de 129 dolari. Un preţ bun, zic eu, pentru aceste piese.

joi, 29 august 2013
Circulaţii bulgăreşti
V-am mai spus în articolele publicate anterior că mi-am făcut obiceiul să urmăresc şi piesele de corespondenţă expediate din străinătate spre România, din mai multe motive.
Piesele cu destinaţia România din timpul celor două conflagraţii mondiale au un statut oarecum special, datorită informaţiilor mult mai bogate pe care le poate furniza o piesă circulată poştal.
Zilele trecute, un negustor din Grecia a postat pe eBay un lot nou dintr-o colecţie de piese cu cenzuri pe care o desface pe internet de luni bune. Cele mai multe piese sunt de interes pentru un număr redus de colecţionari, datorită specializării destul de ridicate. Sunt însă şi piese care pot fi încadrate în mai multe arii potenţiale de interes. Acesta este şi cazul celor două cărţi poştale la care mă refer în articolul de faţă.
O primă piesă a fost expediată din Sofia în octombrie 1917, cu destinaţia Bucureşti. Până să ajungă însă la destinaţie, piesa "s-a plimbat" puţin prin mai multe cenzuri: cenzura austriacă ("Wien Zensurabteilung"), cenzura rusă, şi în final cenzura germană din Bucureşti.
A doua piesă a avut acelaşi expeditor şi acelaşi destinatar ca şi prima carte poştală, fiind expediată din Sofia cu trei săptămâni după prima misivă. Şi această piesă poartă ştampile de cenzură, de această dată bulgărească şi germană.
La această a doua piesă, interesantă este ştampila poştală de sosire, care aparţine oficiului bulgăresc din Bucureşti. Deşi această ştampilă este des întâlnită pe piese obliterate de complezenţă sau realizate drept suvenir, ea se întâlneşte rar pe corespondenţele circulate efectiv prin poştă.
Cele două cărţi poştale au fost oferite în cadrul aceluiaşi lot, care a fost adjudecat pentru suma de 150 de dolari.

O fotografie din 1921
Pe vremuri exista obiceiul ca fotografiile realizate cu cine ştie ce ocazie, ori pur şi simplu instantanee, să fie expediate precum cărţile poştale ilustrate (mă rog, nu exista atunci nici Facebook, nici Twitter, nici...).
Un frumos exemplu îl constituie piesa de mai jos: este o fotografie reală realizată pe stradă, atunci când "realizatorul" a avut şansa să întâlnească un convoi "oficial" (click pe imagine pentru mărire).
După textul de pe verso, vă puteţi da seama cine sunt "personajele" imortalizate în fotografie.
Ştampila de plecare este din Bucureşti, bănuiesc că şi imaginea a fost realizată tot în Capitală, dar nu reuşesc să-mi dau seama pe unde (o fi Griviţa, o fi Bulevardul Carol pe la Moşilor?).
Piesa a fost oferită pe un portal online, dar nu a trezit interesul niciunui cumpărător.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)