duminică, 31 decembrie 2017
luni, 25 decembrie 2017
duminică, 17 decembrie 2017
Ministerul Culturii: dezbatere publică a proiectului de hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice privind regimul circulaţiei bunurilor culturale mobile
Ca să vedeţi ce chestie: proiectul actului normativ a fost postat pe site-ul ministerului exact când societatea "fierbe" din cauza modificărilor făcute de Parlament la legile justiţiei şi exact la două zile după decesul MS Regelui Mihai I. Poate doar-doar vor fi mai puţine persoane care să vadă despre ce este vorba şi care să înainteze ministerului opinii şi propuneri.
Să trecem însă peste asta şi să revenim la miezul problemei.
În vara acestui an (cu întârziere şi sub ameninţarea intrării României în infringement) s-a procedat la implementarea în legislaţia naţională a Directivei 2014/60/UE privind restituirea obiectelor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru. Pentru cei interesaţi, Directiva se poate descărca de la această adresă:
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32014L0060&from=RO
Implementarea Directivei în legislaţia românească s-a făcut prin adoptarea de către Parlament a Legii nr. 123/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național. Această lege poate fi parcursă la următorul link:
https://lege5.ro/Gratuit/ge3denjzg43a/legea-nr-123-2017-pentru-modificarea-si-completarea-legii-nr-182-2000-privind-protejarea-patrimoniului-cultural-national-mobil
Această lege prevede ca în termen de 90 de zile de la intrarea ei în vigoare să se elaboreze normele despre care este vorba în consultarea publică (cele 90 de zile au cam trecut de mult, impresia publică este că responsabilii din MCID nu sunt preocupaţi de termenele stabilite în legislaţie).
Am mai abordat problema modului în care a stabilit Legea nr. 182/2000 că se face clasarea, comercializarea şi circulaţia bunurilor culturale mobile. Pentru cei care au uitat, găsiţi mai jos linkurile articolelor (citiţi şi comentariile, ca să vedeţi cum îşi bat joc de cetăţeni nişte funcţionari plătiţi din bani publici):
1) https://romanianstampnews.blogspot.ro/2016/02/cum-reusit-statul-roman-sa-devina-co.html
2) https://romanianstampnews.blogspot.ro/search?q=cum+a+reu%C5%9Fit+statul
3) https://romanianstampnews.blogspot.ro/2016/02/cum-reusit-statul-roman-sa-devina-co_16.html
Ce a fost prezentat în vederea dezbaterii publice? Proiectul hotărârii de Guvern se poate consulta pe pagina Ministerului Culturii, la următorul link:
http://www.cultura.ro/proiect-de-hotarare-4
Ca să nu ne trezim cu surprize mai târziu, am transformat documentele în PDF-uri şi le-am urcat pe un server unde le poate consulta oricine, oricând doreşte (click pe denumirea documentului):
- proiectul hotărârii de Guvern;
- anexa proiectului de HG;
- nota de fundamentare.
După parcurgerea celor trei documente (la care nu aveam niciun fel de aşteptări "de bine") am constatat că în continuare cei care se află la butoanele culturii (vorba vine) doresc neapărat să transforme România nu într-o insulă de cultură, ci într-una de prostie, având de gând să impună reglementări unice în lume (remarca se referă în exclusivitate la timbre şi la filatelie).
Concluziile la care am ajuns (şi pe care le.am transmis şi în rezumat prin mail către Ministerul Culturii) sunt următoarele:
1. Proiectul hotărârii de Guvern şi Normele trebuie retrase şi refăcute, întrucât nu s-a respectat parcursul normal de elaborare (potrivit Legii nr. 24/2000) şi conţin prevederi care sunt inaplicabile din punct de vedere tehnic.
Din nota de fundamentare am constatat că sunt elemente ignorate (cu bună ştiinţă?) de autori:
- implementarea normelor (potrivit secţiunii a 4-a) nu ar avea niciun impact financiar, ceea ce este fals (prezint argumente mai jos);
- la secţiunea a 6-a a notei de fundamentare se arată că "Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect" în dreptul punctului "Informaţii privind procesul de consultare cu organizaţii neguvernamentale, institute de cercetare şi alte organisme implicate"; strict referitor la timbre şi filatelie, la niciun nivel central sau local, în instituţiile de cultură nu există niciun specialist, dar autorii proiectului nu au nevoie de aşa ceva, pentru că le ştiu pe toate de acasă (sic!);
- potrivit notei, nu rezultă că s-ar fi făcut vreun studiu de impact pentru a se identifica eventualele probleme ce pot apărea după implementarea proiectului.
Ca urmare, sunt necesare alte două măsuri:
2. Luarea măsurilor pentru organizarea şi desfăşurarea discuţiilor publice ale autorităţilor cu asociaţiile şi federaţiile specialiştilor şi colecţionarilor de artă plastică, filatelie şi numismatică.
3. Realizarea în cel mai scurt timp a studiului de impact care ar rezulta din aplicarea normelor, cu punerea accentului pe cheltuielile făcute din bani publici, precum şi pe sarcinile administrative ce revin administraţiei publice centrale şi locale, firmelor şi persoanelor fizice.
Revenind la impactul financiar care ar rezulta din adoptarea şi aplicarea normelor, consider că este necesar să atrag foarte serios atenţia asupra unui element pur şi simplu trecut cu vederea de autorii proiectului: statutul şi cantitatea obiectelor aşa-zise "produse în serie".
Numai pentru timbrele româneşti, cantităţile existente la colecţionarii particulari sunt apreciate la circa 200.000.000 milioane de exemplare. Normele şi Legea nr. 182/2000 se referă la modul general la "timbre" şi "filatelie". Numai că aici intră şi timbrele poştale străine, precum şi timbrele fiscale româneşti şi străine. Ele însumează alte circa 300.000.000 exemplare, cu alte cuvinte ar putea exista în ţară peste jumătate de miliard de timbre!!!
Spre comparaţie, totalul bunurilor culturale deţinute de toate muzeele din România nu ar trece (după estimări ale persoanelor din zona culturii) de circa 20 de milioane de obiecte.
Nu cumva prevederile din proiectul normelor implică cheltuieli foarte mari şi un volum de muncă fantastic? Cine plăteşte atâta muncă şi din ce fonduri? Başca munca şi obligaţiile impuse DJC-urilor: încercaţi să vă imaginaţi că într-un judeţ ar putea fi în jur de zece cazuri pe lună, pentru care trebuie să primească ditamai ceasloavele cu fotografii ale timbrelor în cauză; după vreo doi-trei ani direcţia judeţeană va fi obligată să se descurce cu depozitarea dosarelor, başca evidenţa şi munca izvorâtă din obligaţiile de raportare.
În opinia mea, de aici rezultă încă o observaţie:
4. Stabilirea statutului obiectelor care au fost produse în serie şi modificarea în consecinţă a legislaţiei privind bunurile culturale mobile.
Este un lucru pe care nu vor să-l priceapă funcţionarii de la Cultură (şi nu numai): nu vechimea este caracteristica din care rezultă raritatea timbrelor şi a pieselor filatelice, ci tirajul în care acestea au fost puse în circulaţie. Există timbre uzuale care au avut un tiraj de zeci de milioane de exemplare, multe dintre ele cu o vechime mai mare de 50 de ani. Este pur şi simplu o utopie şi o prostie să faci protecţie la milioane de timbre identice, deoarece nu aduci niciun aport nici culturii, nici societăţii, şi mai angajezi fără rost şi cheltuieli din bani publici. Caracterul ilogic al măsurii de protecţie mai rezultă şi din altă situaţie.
Colecţia naţională de timbre conţine deja absolut toate timbrele româneşti (cu excepţia mărcior de 81 şi 108 parale din prima emisiune a Moldovei, care se pot achiziţiona de pe piaţa liberă cu mai puţin de 20.000 de euro/dolari). Care este rostul să faci protecţie milioane de timbre identice atunci când le ai deja într-o colecţie a statului?
În 2016 s-au pus în discuţie publică tezele premergătoare ale Codului Patrimoniului. Eu am formulat o întrebare în sensul numărului de colecţii de timbre (seturi de timbre identice, desigur) care s-ar intenţiona să se realizeze şi ce se urmăreşte de fapt prin acest cod. Mi s-a răspuns la mişto de către cineva că rezultatul urmărit este "Aceleaşi care operează la nivel de principii = transmiterea autentică şi nealterată a resursei culturale către generaţiile următoare". (Vedeţi documentul de la această adresă, la pagina 50).
Dintre toţi deştepţii culturii nu vrea nimeni să explice cum se poate transmite mai autentic şi mai nealterat resursa culturală cu 10 în loc de 5 exemplare identice, sau cu 100 în loc de 10 sau cu 500.000 de exemplare identice. Ulterior mi-am dat seama că cel care mi-a răspuns la mişto nici măcar n-are habar despre ce am întrebat onorata comisie (dar nu cred că ar avea o scuză pentru asta, pentru că este plătit să cunoască şi să ştie, nu ca să doarmă pe banii statului).
În România există un grup de indivizi care vor neapărat să reinventeze roata, focul şi coada la greblă. Să mă explic: protecţia bunurilor culturale se face peste tot în lume, dar pentru timbre există o particularitate (izvorâtă exact din caracterul de obiecte produse în serie, precum şi din inutilitatea angajării de cheltuieli din bani publici pentru obiecte cu caracteristici identice). De aceea protecţia bunurilor de importanţă filatelică se face prin colecţiile şi muzeele naţionale organizate (în ţările mai dezvoltate) încă de la începutul secolului al XX-lea. Timbrele şi colecţiile aflate în afara acestor colecţii pulbice şi muzee nu beneficiază de niciun regim de protecţie, ele putând circula liber atât în interiorul graniţelor naţionale, cât şi în oricare alte ţări.
Această situaţie este izvorâtă dinpunere în aplicare în cadrul politicilor publice a unui principiu de bază: caracterului limitat al resurselor, respectiv al bugetelor publice. Tocmai de aceea în aproape toate ţările lumii, în cadrul măsurilor de protejare a bunurilor culturale mobile acestea beneficiază de două criterii principale de evaluare:
- principiul vechimii obiectului (aşa cum este şi în România), dar şi
- principiul pragului valoric (exprimat în bani).
Mai pe scurt, pentru un obiect, să zicem, vechi de 80 de ani nu se ia în calcul numai vechimea, ci şi pragul valoric; dacă valoarea exprimată în bani a obiectului se încadrează sub pragul valoric stabilit în legislaţia naţională, atunci acesta nu beneficiază de nicio măsură de protecţie, deoarece s-ar genera cheltuieli inutile.
Acesta este şi cazul Regulamentului (CE) nr. 116/2009 privind exportul bunurilor culturale al Consiliului privind exportul bunurilor culturale. Cine doreşte să-l parcurgă, îl găseşte la acest link.
Vă invit să vedeţi cam ce prevede el referitor la pragurile valorice (click pe imagini pentru mărire):
Dacă parcurgeţi anexa, în afara pragurilor valorice s-ar putea să observaţi şi că timbrele nu apar pe nicăieri! De ce? Din motivul pe care l-am arătat mai sus: există colecţii naţionale pe care oficalităţile nu le "multiplică" deoarece ar genera consum de resurse şi costuri nejustificate. De aici rezultă următoarea observaţie.
5. Introducerea în normele privind circulaţia bunurilor culturale a pragurilor valorice în conformitate cu cele din Regulamentul (CE) nr. 116/2009.
De ce nu există astfel de praguri valorice şi în legislaţia românească? Oficial se invocă dreptul fiecărui stat membru de a aplica măsuri mai restrictive faţă de cele prevăzute de Regulamentul nr. 116/2009. Neoficial sunt mai multe cauze, printre care precaritatea pregătirii profesionale în domeniul evaluării bunurilor, lipsa cunoştinţelor de bază privind preţurile practicate pe piaţa liberă, cât şi fuga teribilă de răspundere a gestionarilor/custozilor (sau cum le-or mai spune) de a-şi valoriza obiectele pe care le au în primire. Se mai invocă şi faptul că bunurile aflate în muzee/depozite nu sunt destinate circulaţiei publice.
Totuşi, obiecte culturale mobile se găsesc nu numai în proprietatea instituţiilor de stat, ci şi în cea a persoanelor fizice, iar acest principiu al inexistenţei circulaţiei bunurilor mobile din patrimoniul persoanelor fizice nu mai este logică şi devine inaplicabilă.
Din absenţa unor criterii clare şi precise de încadrare a obiectelor culturale mobile a rezultat un set de probleme pe care de multe ori nici salariaţii din Cultură nu sunt capabili să le rezolve, ori care generează luarea de către autorităţi a unorunor măsuri arbitrare, care nu au la bază niciun fel de cuantificare. În loc de a încerca rezolvarea acestor probleme, salariaţii din instituţiile de stat au "moşit" ideea că pentru orice gunoi produs în serie este permisă restrângerea dreptului de proprietate al persoanelor fizice, fără a se mai ţine cont de condiţionarea explicită din Constituţia României, art. 53. De aici rezultă următoarea observaţie:
6. Luarea urgentă a măsurilor necesare pentru modificarea legislaţiei referitoare la patrimoniul cultural, în vederea punerii de acord a acesteia cu Constituţia României.
Funcţionarii din domeniul culturii o tot ţin pe-a lor, una şi bună: sunt necesare măsuri de protecţie. Nu ştiu însă cine nu le dă voie organelor abilitate să-şi facă treaba respectându-se prevederile Constituţiei.
Problema care rezultă din observaţia cu numărul 5 de mai sus este necesitatea modificării în cascadă a legislaţiei specifice. Luându-le pe rând ajung la următoarea observaţie:
7. Refacerea normelor privind clasarea bunurilor culturale mobile, ţinându-se cont de pragurile valorice din Regulamentul (CE) nr. 115/2009.
În observaţia cu numărul 1 de mai sus am afirmat că normele conţin prevederi inaplicabile din punct de vedere tehnic. Afirmaţia se bazează pe obligaţia de la art. 3, alin (4) din proiectul Normelor.
Întrebare: cum reuşesc doi (DOI!!!) experţi atestaţi de către MC pentru filatelie să acopere toate necesităţile de clasare la nivel naţional? Situaţia a mai fost adusă la cunoştinţa oficalilor din MC, dar aceştia au ales să nu facă nimic!
Mă simt obligat să atrag atenţia opiniei publice şi tuturor autorităţilor abilitate că această situaţie reprezintă o bătaie de joc (în cel mai grosolan mod cu putinţă) la adresa cetăţeanului deţinător de timbre şi piese filatelice. Din această cauză formulez următoarea observaţie:
8. Luarea măsurilor de pregătire a experţilor pe principiul acoperirii teritoriale. Până la realizarea acestui obiectiv sunt necesare soluţii legislative alternative care să permită cetăţenilor respectarea prevederilor în vigoare. Concomitent solicit identificarea salariaţilor din MC şi din instituţiile subordonate care se fac vinovaţi de inexistenţa formelor specifice de pregătire profesională şi de neatestarea experţilor din domeniul filatelic şi luarea împotriva acestora a măsurilor de sancţionare legale (disciplinare, contravenţionale sau penale, după caz), precum şi comunicarea opiniei publice a măsurilor luate.
Pentru ştiinţa cititorilor neavizaţi, indolenţa şi indiferenţa autorităţilor durează de (numai) 17 ani, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 182/2000. Cred că cetăţenii sunt îndreptăţiţi să se întrebe dacă nu au de-a face cu neglijenţă gravă în serviciu, ori chiar cu îndeplinirea cu rea credinţă a atribuţiilor de către salariaţii din Direcţia patrimoniu mobil din MC, de cei din Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor şi de cei din Institutul de formare culturală.
Problema experţilor nu se opreşte aici. Deşi sunt numeroase semnale că actualul sistem de acreditare pune experţii în conflict cu statutul de funcţionar public, că legislaţia nu prevede obligaţii şi drepturi pentru experţi, că aceştia nu au stabilite niciun fel de răspunderi, responsabilii din MC au decis să adopte şi să menţină actuala formă de numire/acreditare pe cale administrativă (ocolindu-se forma concursului). În acest fel, experţii atestaţi se află "la mâna" celor care i-au numit, neexistând o independenţă reală a procesului de elaborare a rapoartelor de expertiză, valoarea lor juridică devenind discutabilă.
Vă dau şi un exemplu. Pentru cine nu ştie, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti s-a aflat un dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată, expertul învinuit fiind pedepsit în şedinţa publică din 4 aprilie 2017 (după respingerea apelului) la 1 an și 3 luni închisoare în baza art. 301 al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (activitatea inculpatului s-a concretizat în expertizarea unor tablouri). Dacă ar fi existat o legislaţie adecvată, conflictul de interese nu s-ar fi săvârşit.
Aşa cum am menţionat mai sus, există obiecte de resortul patrimoniului mobil atât în posesia instituţiilor de stat, cât şi în cea a persoanelor fizice. Experţii din cadrul muzeelor refuză efectuarea expertizelor pentru obiectele aparţinând persoanelor fizice (există semnalări suficiente). La această situaţie au contribuit din plin normele de acreditare a experţilor, care prevăd condiţii de şcolarizare şi trepte profesionale ce nu pot fi îndeplinite de exemplu de către potenţialii experţi filatelici pentru simplul motiv că nu există niciun fel de formă de şcolarizare/pregătire profesională atestată şi autorizată pentru această specialitate.
Ce au vrut de fapt să facă responsabilii de la Cultură? Să dirijeze efectuarea rapoartelor de expertiză numai către salariaţii din propriul sistem, transformând sistemul de acreditare a experţilor într-o sinecură pentru funcţionarii publici.
Mai este o problemă care priveşte sistemul de acreditare a experţilor. În orice ţară europeană aceştia îşi desfăşoară activitatea în mod independent şi concurenţial, fără niciun fel de subordonare faţă de vreo autoritate publică, supunându-se obligaţiilor din coduri deontologice specifice şi beneficiind de drepturi potrivit aceloraşi coduri. Cu ani în urmă mi-am exprimat opinia referitoare la experţi, arătând că acest titlu se câştigă, nu se acordă! (puteţi citi articolul aici). Îmi menţin opţiunea de acum şase ani, personal nu sunt interesat de obţinerea titlului de expert.
Experţii ar trebui să fie liber profesionişti şi să îşi desfăşoare activitatea în sistem concurenţial (pentru că obiectele de patrimoniu mobil nu se află numai în proprietatea statului), în concordanţă cu normele adoptate de organizaţiile profesionale. Sistemul actual reprezintă o încălcare a prevederilor Legii concurenţei nr. 21/1996, deoarece instituie un monopol nemeritat al salariaţilor din sistemul public în defavoarea specialiştilor din afara sistemului bugetar. Consider de aceea că este necesară şi implicarea Consiliului Concurenţei.
Din toată povestea aceasta rezultă următoarea observaţie:
9. Este necesară înlocuirea actualelor norme privind acreditarea experţilor cu norme care să permită asocierea liberă a experţilor în organizaţii profesionale nesubordonate niciunei autorităţi publice. Organizaţiile vor decide singure asupra codului deontologic şi regulamentului de funcţionare, adoptând norme de expertizare proprii şi stabilind cooptarea specialiştilor pe bază de concurs.
Până la urmă asocierea este liberă, conform Constituţiei.
Problemele existente în sectorul cultural sunt multe, dar oficialii încearcă să bage toată mizeria sub preş. Am să vă prezint câteva citate din articole publicate pe portalul Universul juridic de către un fost director din Ministerul Culturii.
"Îngrădirea inutilă, fără finalitate practică, a circuitului civil al bunurilor culturale și a dreptului de proprietate asupra acestor bunuri, atâta timp cât nu există programe publice sau private de punere în valoare în mod educativ, cultural și social, nu servește protejării patrimoniului cultural național nici prin conștientizarea de către societate a valorii economice a acestuia, nici prin promovarea valorilor naționale peste hotare".
"Stabilirea unui statut al experților în domeniul patrimoniului cultural, care să prevadă remunerarea unitară, precum și drepturile și obligațiile acestora, alături de măsuri de profesionalizare a activităților de expertizare, respectiv de atestarea experților în urma promovării unui concurs național periodic care să certifice cunoștințe procedurale și legislative, în completarea celor de specialitate, membrii Comisiilor Naționale urmând a fi numiți în urma promovării unui concurs similar sau recrutați din corpul experților deja atestați."
Cele două fraze fac parte dintr-un articol publicat pe 26 august 2016.
Probleme ar fi ele mult mai multe, dar nu doresc să-mi pierd timpul în lipsa (deocamdată) unui dialog decent cu reprezentanţii instituţiilor de cultură.
Vă propun şi parcurgerea următoarelor articole pe care le-am publicat pe blog în cursul anului 2016:
https://romanianstampnews.blogspot.ro/2016/03/colectionarii-particulari-propun.html
https://romanianstampnews.blogspot.ro/2016/12/iresponsabilii-sunt-pe-cale-sa-distruga.html
În urmă cu numai câteva zile Ionică Pârvu, Managing Director al Sinaptica, a publicat pe unul dintre blogurile sale un articol extrem de interesant şi extrem de tranşant totodată, referitor la managerii din domeniul Culturii. Citiţi-l ca să nu vă pară rău:
http://io68.blogspot.ro/2017/12/manageri-salarii-si-alte-fineturi.html
Chiar mă întrebam în urmă cu vreo două săptămâni de ce nu există nicio instituţie de cultură (mă rog, din ce-am văzut pe net) care să posede o certificare ISO a managementului.
Să trecem însă peste asta şi să revenim la miezul problemei.
În vara acestui an (cu întârziere şi sub ameninţarea intrării României în infringement) s-a procedat la implementarea în legislaţia naţională a Directivei 2014/60/UE privind restituirea obiectelor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru. Pentru cei interesaţi, Directiva se poate descărca de la această adresă:
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32014L0060&from=RO
Implementarea Directivei în legislaţia românească s-a făcut prin adoptarea de către Parlament a Legii nr. 123/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național. Această lege poate fi parcursă la următorul link:
https://lege5.ro/Gratuit/ge3denjzg43a/legea-nr-123-2017-pentru-modificarea-si-completarea-legii-nr-182-2000-privind-protejarea-patrimoniului-cultural-national-mobil
Această lege prevede ca în termen de 90 de zile de la intrarea ei în vigoare să se elaboreze normele despre care este vorba în consultarea publică (cele 90 de zile au cam trecut de mult, impresia publică este că responsabilii din MCID nu sunt preocupaţi de termenele stabilite în legislaţie).
Am mai abordat problema modului în care a stabilit Legea nr. 182/2000 că se face clasarea, comercializarea şi circulaţia bunurilor culturale mobile. Pentru cei care au uitat, găsiţi mai jos linkurile articolelor (citiţi şi comentariile, ca să vedeţi cum îşi bat joc de cetăţeni nişte funcţionari plătiţi din bani publici):
1) https://romanianstampnews.blogspot.ro/2016/02/cum-reusit-statul-roman-sa-devina-co.html
2) https://romanianstampnews.blogspot.ro/search?q=cum+a+reu%C5%9Fit+statul
3) https://romanianstampnews.blogspot.ro/2016/02/cum-reusit-statul-roman-sa-devina-co_16.html
Ce a fost prezentat în vederea dezbaterii publice? Proiectul hotărârii de Guvern se poate consulta pe pagina Ministerului Culturii, la următorul link:
http://www.cultura.ro/proiect-de-hotarare-4
Ca să nu ne trezim cu surprize mai târziu, am transformat documentele în PDF-uri şi le-am urcat pe un server unde le poate consulta oricine, oricând doreşte (click pe denumirea documentului):
- proiectul hotărârii de Guvern;
- anexa proiectului de HG;
- nota de fundamentare.
După parcurgerea celor trei documente (la care nu aveam niciun fel de aşteptări "de bine") am constatat că în continuare cei care se află la butoanele culturii (vorba vine) doresc neapărat să transforme România nu într-o insulă de cultură, ci într-una de prostie, având de gând să impună reglementări unice în lume (remarca se referă în exclusivitate la timbre şi la filatelie).
Concluziile la care am ajuns (şi pe care le.am transmis şi în rezumat prin mail către Ministerul Culturii) sunt următoarele:
1. Proiectul hotărârii de Guvern şi Normele trebuie retrase şi refăcute, întrucât nu s-a respectat parcursul normal de elaborare (potrivit Legii nr. 24/2000) şi conţin prevederi care sunt inaplicabile din punct de vedere tehnic.
Din nota de fundamentare am constatat că sunt elemente ignorate (cu bună ştiinţă?) de autori:
- implementarea normelor (potrivit secţiunii a 4-a) nu ar avea niciun impact financiar, ceea ce este fals (prezint argumente mai jos);
- la secţiunea a 6-a a notei de fundamentare se arată că "Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect" în dreptul punctului "Informaţii privind procesul de consultare cu organizaţii neguvernamentale, institute de cercetare şi alte organisme implicate"; strict referitor la timbre şi filatelie, la niciun nivel central sau local, în instituţiile de cultură nu există niciun specialist, dar autorii proiectului nu au nevoie de aşa ceva, pentru că le ştiu pe toate de acasă (sic!);
- potrivit notei, nu rezultă că s-ar fi făcut vreun studiu de impact pentru a se identifica eventualele probleme ce pot apărea după implementarea proiectului.
Ca urmare, sunt necesare alte două măsuri:
2. Luarea măsurilor pentru organizarea şi desfăşurarea discuţiilor publice ale autorităţilor cu asociaţiile şi federaţiile specialiştilor şi colecţionarilor de artă plastică, filatelie şi numismatică.
3. Realizarea în cel mai scurt timp a studiului de impact care ar rezulta din aplicarea normelor, cu punerea accentului pe cheltuielile făcute din bani publici, precum şi pe sarcinile administrative ce revin administraţiei publice centrale şi locale, firmelor şi persoanelor fizice.
Revenind la impactul financiar care ar rezulta din adoptarea şi aplicarea normelor, consider că este necesar să atrag foarte serios atenţia asupra unui element pur şi simplu trecut cu vederea de autorii proiectului: statutul şi cantitatea obiectelor aşa-zise "produse în serie".
Numai pentru timbrele româneşti, cantităţile existente la colecţionarii particulari sunt apreciate la circa 200.000.000 milioane de exemplare. Normele şi Legea nr. 182/2000 se referă la modul general la "timbre" şi "filatelie". Numai că aici intră şi timbrele poştale străine, precum şi timbrele fiscale româneşti şi străine. Ele însumează alte circa 300.000.000 exemplare, cu alte cuvinte ar putea exista în ţară peste jumătate de miliard de timbre!!!
Spre comparaţie, totalul bunurilor culturale deţinute de toate muzeele din România nu ar trece (după estimări ale persoanelor din zona culturii) de circa 20 de milioane de obiecte.
Nu cumva prevederile din proiectul normelor implică cheltuieli foarte mari şi un volum de muncă fantastic? Cine plăteşte atâta muncă şi din ce fonduri? Başca munca şi obligaţiile impuse DJC-urilor: încercaţi să vă imaginaţi că într-un judeţ ar putea fi în jur de zece cazuri pe lună, pentru care trebuie să primească ditamai ceasloavele cu fotografii ale timbrelor în cauză; după vreo doi-trei ani direcţia judeţeană va fi obligată să se descurce cu depozitarea dosarelor, başca evidenţa şi munca izvorâtă din obligaţiile de raportare.
În opinia mea, de aici rezultă încă o observaţie:
4. Stabilirea statutului obiectelor care au fost produse în serie şi modificarea în consecinţă a legislaţiei privind bunurile culturale mobile.
Este un lucru pe care nu vor să-l priceapă funcţionarii de la Cultură (şi nu numai): nu vechimea este caracteristica din care rezultă raritatea timbrelor şi a pieselor filatelice, ci tirajul în care acestea au fost puse în circulaţie. Există timbre uzuale care au avut un tiraj de zeci de milioane de exemplare, multe dintre ele cu o vechime mai mare de 50 de ani. Este pur şi simplu o utopie şi o prostie să faci protecţie la milioane de timbre identice, deoarece nu aduci niciun aport nici culturii, nici societăţii, şi mai angajezi fără rost şi cheltuieli din bani publici. Caracterul ilogic al măsurii de protecţie mai rezultă şi din altă situaţie.
Colecţia naţională de timbre conţine deja absolut toate timbrele româneşti (cu excepţia mărcior de 81 şi 108 parale din prima emisiune a Moldovei, care se pot achiziţiona de pe piaţa liberă cu mai puţin de 20.000 de euro/dolari). Care este rostul să faci protecţie milioane de timbre identice atunci când le ai deja într-o colecţie a statului?
În 2016 s-au pus în discuţie publică tezele premergătoare ale Codului Patrimoniului. Eu am formulat o întrebare în sensul numărului de colecţii de timbre (seturi de timbre identice, desigur) care s-ar intenţiona să se realizeze şi ce se urmăreşte de fapt prin acest cod. Mi s-a răspuns la mişto de către cineva că rezultatul urmărit este "Aceleaşi care operează la nivel de principii = transmiterea autentică şi nealterată a resursei culturale către generaţiile următoare". (Vedeţi documentul de la această adresă, la pagina 50).
Dintre toţi deştepţii culturii nu vrea nimeni să explice cum se poate transmite mai autentic şi mai nealterat resursa culturală cu 10 în loc de 5 exemplare identice, sau cu 100 în loc de 10 sau cu 500.000 de exemplare identice. Ulterior mi-am dat seama că cel care mi-a răspuns la mişto nici măcar n-are habar despre ce am întrebat onorata comisie (dar nu cred că ar avea o scuză pentru asta, pentru că este plătit să cunoască şi să ştie, nu ca să doarmă pe banii statului).
În România există un grup de indivizi care vor neapărat să reinventeze roata, focul şi coada la greblă. Să mă explic: protecţia bunurilor culturale se face peste tot în lume, dar pentru timbre există o particularitate (izvorâtă exact din caracterul de obiecte produse în serie, precum şi din inutilitatea angajării de cheltuieli din bani publici pentru obiecte cu caracteristici identice). De aceea protecţia bunurilor de importanţă filatelică se face prin colecţiile şi muzeele naţionale organizate (în ţările mai dezvoltate) încă de la începutul secolului al XX-lea. Timbrele şi colecţiile aflate în afara acestor colecţii pulbice şi muzee nu beneficiază de niciun regim de protecţie, ele putând circula liber atât în interiorul graniţelor naţionale, cât şi în oricare alte ţări.
Această situaţie este izvorâtă dinpunere în aplicare în cadrul politicilor publice a unui principiu de bază: caracterului limitat al resurselor, respectiv al bugetelor publice. Tocmai de aceea în aproape toate ţările lumii, în cadrul măsurilor de protejare a bunurilor culturale mobile acestea beneficiază de două criterii principale de evaluare:
- principiul vechimii obiectului (aşa cum este şi în România), dar şi
- principiul pragului valoric (exprimat în bani).
Mai pe scurt, pentru un obiect, să zicem, vechi de 80 de ani nu se ia în calcul numai vechimea, ci şi pragul valoric; dacă valoarea exprimată în bani a obiectului se încadrează sub pragul valoric stabilit în legislaţia naţională, atunci acesta nu beneficiază de nicio măsură de protecţie, deoarece s-ar genera cheltuieli inutile.
Acesta este şi cazul Regulamentului (CE) nr. 116/2009 privind exportul bunurilor culturale al Consiliului privind exportul bunurilor culturale. Cine doreşte să-l parcurgă, îl găseşte la acest link.
Vă invit să vedeţi cam ce prevede el referitor la pragurile valorice (click pe imagini pentru mărire):
Dacă parcurgeţi anexa, în afara pragurilor valorice s-ar putea să observaţi şi că timbrele nu apar pe nicăieri! De ce? Din motivul pe care l-am arătat mai sus: există colecţii naţionale pe care oficalităţile nu le "multiplică" deoarece ar genera consum de resurse şi costuri nejustificate. De aici rezultă următoarea observaţie.
5. Introducerea în normele privind circulaţia bunurilor culturale a pragurilor valorice în conformitate cu cele din Regulamentul (CE) nr. 116/2009.
De ce nu există astfel de praguri valorice şi în legislaţia românească? Oficial se invocă dreptul fiecărui stat membru de a aplica măsuri mai restrictive faţă de cele prevăzute de Regulamentul nr. 116/2009. Neoficial sunt mai multe cauze, printre care precaritatea pregătirii profesionale în domeniul evaluării bunurilor, lipsa cunoştinţelor de bază privind preţurile practicate pe piaţa liberă, cât şi fuga teribilă de răspundere a gestionarilor/custozilor (sau cum le-or mai spune) de a-şi valoriza obiectele pe care le au în primire. Se mai invocă şi faptul că bunurile aflate în muzee/depozite nu sunt destinate circulaţiei publice.
Totuşi, obiecte culturale mobile se găsesc nu numai în proprietatea instituţiilor de stat, ci şi în cea a persoanelor fizice, iar acest principiu al inexistenţei circulaţiei bunurilor mobile din patrimoniul persoanelor fizice nu mai este logică şi devine inaplicabilă.
Din absenţa unor criterii clare şi precise de încadrare a obiectelor culturale mobile a rezultat un set de probleme pe care de multe ori nici salariaţii din Cultură nu sunt capabili să le rezolve, ori care generează luarea de către autorităţi a unorunor măsuri arbitrare, care nu au la bază niciun fel de cuantificare. În loc de a încerca rezolvarea acestor probleme, salariaţii din instituţiile de stat au "moşit" ideea că pentru orice gunoi produs în serie este permisă restrângerea dreptului de proprietate al persoanelor fizice, fără a se mai ţine cont de condiţionarea explicită din Constituţia României, art. 53. De aici rezultă următoarea observaţie:
6. Luarea urgentă a măsurilor necesare pentru modificarea legislaţiei referitoare la patrimoniul cultural, în vederea punerii de acord a acesteia cu Constituţia României.
Funcţionarii din domeniul culturii o tot ţin pe-a lor, una şi bună: sunt necesare măsuri de protecţie. Nu ştiu însă cine nu le dă voie organelor abilitate să-şi facă treaba respectându-se prevederile Constituţiei.
Problema care rezultă din observaţia cu numărul 5 de mai sus este necesitatea modificării în cascadă a legislaţiei specifice. Luându-le pe rând ajung la următoarea observaţie:
7. Refacerea normelor privind clasarea bunurilor culturale mobile, ţinându-se cont de pragurile valorice din Regulamentul (CE) nr. 115/2009.
În observaţia cu numărul 1 de mai sus am afirmat că normele conţin prevederi inaplicabile din punct de vedere tehnic. Afirmaţia se bazează pe obligaţia de la art. 3, alin (4) din proiectul Normelor.
Întrebare: cum reuşesc doi (DOI!!!) experţi atestaţi de către MC pentru filatelie să acopere toate necesităţile de clasare la nivel naţional? Situaţia a mai fost adusă la cunoştinţa oficalilor din MC, dar aceştia au ales să nu facă nimic!
Mă simt obligat să atrag atenţia opiniei publice şi tuturor autorităţilor abilitate că această situaţie reprezintă o bătaie de joc (în cel mai grosolan mod cu putinţă) la adresa cetăţeanului deţinător de timbre şi piese filatelice. Din această cauză formulez următoarea observaţie:
8. Luarea măsurilor de pregătire a experţilor pe principiul acoperirii teritoriale. Până la realizarea acestui obiectiv sunt necesare soluţii legislative alternative care să permită cetăţenilor respectarea prevederilor în vigoare. Concomitent solicit identificarea salariaţilor din MC şi din instituţiile subordonate care se fac vinovaţi de inexistenţa formelor specifice de pregătire profesională şi de neatestarea experţilor din domeniul filatelic şi luarea împotriva acestora a măsurilor de sancţionare legale (disciplinare, contravenţionale sau penale, după caz), precum şi comunicarea opiniei publice a măsurilor luate.
Pentru ştiinţa cititorilor neavizaţi, indolenţa şi indiferenţa autorităţilor durează de (numai) 17 ani, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 182/2000. Cred că cetăţenii sunt îndreptăţiţi să se întrebe dacă nu au de-a face cu neglijenţă gravă în serviciu, ori chiar cu îndeplinirea cu rea credinţă a atribuţiilor de către salariaţii din Direcţia patrimoniu mobil din MC, de cei din Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor şi de cei din Institutul de formare culturală.
Problema experţilor nu se opreşte aici. Deşi sunt numeroase semnale că actualul sistem de acreditare pune experţii în conflict cu statutul de funcţionar public, că legislaţia nu prevede obligaţii şi drepturi pentru experţi, că aceştia nu au stabilite niciun fel de răspunderi, responsabilii din MC au decis să adopte şi să menţină actuala formă de numire/acreditare pe cale administrativă (ocolindu-se forma concursului). În acest fel, experţii atestaţi se află "la mâna" celor care i-au numit, neexistând o independenţă reală a procesului de elaborare a rapoartelor de expertiză, valoarea lor juridică devenind discutabilă.
Vă dau şi un exemplu. Pentru cine nu ştie, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti s-a aflat un dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată, expertul învinuit fiind pedepsit în şedinţa publică din 4 aprilie 2017 (după respingerea apelului) la 1 an și 3 luni închisoare în baza art. 301 al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (activitatea inculpatului s-a concretizat în expertizarea unor tablouri). Dacă ar fi existat o legislaţie adecvată, conflictul de interese nu s-ar fi săvârşit.
Aşa cum am menţionat mai sus, există obiecte de resortul patrimoniului mobil atât în posesia instituţiilor de stat, cât şi în cea a persoanelor fizice. Experţii din cadrul muzeelor refuză efectuarea expertizelor pentru obiectele aparţinând persoanelor fizice (există semnalări suficiente). La această situaţie au contribuit din plin normele de acreditare a experţilor, care prevăd condiţii de şcolarizare şi trepte profesionale ce nu pot fi îndeplinite de exemplu de către potenţialii experţi filatelici pentru simplul motiv că nu există niciun fel de formă de şcolarizare/pregătire profesională atestată şi autorizată pentru această specialitate.
Ce au vrut de fapt să facă responsabilii de la Cultură? Să dirijeze efectuarea rapoartelor de expertiză numai către salariaţii din propriul sistem, transformând sistemul de acreditare a experţilor într-o sinecură pentru funcţionarii publici.
Mai este o problemă care priveşte sistemul de acreditare a experţilor. În orice ţară europeană aceştia îşi desfăşoară activitatea în mod independent şi concurenţial, fără niciun fel de subordonare faţă de vreo autoritate publică, supunându-se obligaţiilor din coduri deontologice specifice şi beneficiind de drepturi potrivit aceloraşi coduri. Cu ani în urmă mi-am exprimat opinia referitoare la experţi, arătând că acest titlu se câştigă, nu se acordă! (puteţi citi articolul aici). Îmi menţin opţiunea de acum şase ani, personal nu sunt interesat de obţinerea titlului de expert.
Experţii ar trebui să fie liber profesionişti şi să îşi desfăşoare activitatea în sistem concurenţial (pentru că obiectele de patrimoniu mobil nu se află numai în proprietatea statului), în concordanţă cu normele adoptate de organizaţiile profesionale. Sistemul actual reprezintă o încălcare a prevederilor Legii concurenţei nr. 21/1996, deoarece instituie un monopol nemeritat al salariaţilor din sistemul public în defavoarea specialiştilor din afara sistemului bugetar. Consider de aceea că este necesară şi implicarea Consiliului Concurenţei.
Din toată povestea aceasta rezultă următoarea observaţie:
9. Este necesară înlocuirea actualelor norme privind acreditarea experţilor cu norme care să permită asocierea liberă a experţilor în organizaţii profesionale nesubordonate niciunei autorităţi publice. Organizaţiile vor decide singure asupra codului deontologic şi regulamentului de funcţionare, adoptând norme de expertizare proprii şi stabilind cooptarea specialiştilor pe bază de concurs.
Până la urmă asocierea este liberă, conform Constituţiei.
Problemele existente în sectorul cultural sunt multe, dar oficialii încearcă să bage toată mizeria sub preş. Am să vă prezint câteva citate din articole publicate pe portalul Universul juridic de către un fost director din Ministerul Culturii.
"Îngrădirea inutilă, fără finalitate practică, a circuitului civil al bunurilor culturale și a dreptului de proprietate asupra acestor bunuri, atâta timp cât nu există programe publice sau private de punere în valoare în mod educativ, cultural și social, nu servește protejării patrimoniului cultural național nici prin conștientizarea de către societate a valorii economice a acestuia, nici prin promovarea valorilor naționale peste hotare".
"Stabilirea unui statut al experților în domeniul patrimoniului cultural, care să prevadă remunerarea unitară, precum și drepturile și obligațiile acestora, alături de măsuri de profesionalizare a activităților de expertizare, respectiv de atestarea experților în urma promovării unui concurs național periodic care să certifice cunoștințe procedurale și legislative, în completarea celor de specialitate, membrii Comisiilor Naționale urmând a fi numiți în urma promovării unui concurs similar sau recrutați din corpul experților deja atestați."
Cele două fraze fac parte dintr-un articol publicat pe 26 august 2016.
Probleme ar fi ele mult mai multe, dar nu doresc să-mi pierd timpul în lipsa (deocamdată) unui dialog decent cu reprezentanţii instituţiilor de cultură.
Vă propun şi parcurgerea următoarelor articole pe care le-am publicat pe blog în cursul anului 2016:
https://romanianstampnews.blogspot.ro/2016/03/colectionarii-particulari-propun.html
https://romanianstampnews.blogspot.ro/2016/12/iresponsabilii-sunt-pe-cale-sa-distruga.html
În urmă cu numai câteva zile Ionică Pârvu, Managing Director al Sinaptica, a publicat pe unul dintre blogurile sale un articol extrem de interesant şi extrem de tranşant totodată, referitor la managerii din domeniul Culturii. Citiţi-l ca să nu vă pară rău:
http://io68.blogspot.ro/2017/12/manageri-salarii-si-alte-fineturi.html
Chiar mă întrebam în urmă cu vreo două săptămâni de ce nu există nicio instituţie de cultură (mă rog, din ce-am văzut pe net) care să posede o certificare ISO a managementului.
marți, 5 decembrie 2017
vineri, 1 decembrie 2017
marți, 28 noiembrie 2017
Feriţi-vă de falsuri! Plecând de la un simplu nume, am dat peste o întreagă poveste a unor falsificatori lipsiţi de scrupule
La o licitaţie dintr-o ţară central europeană desfăşurată luna trecută, în descrierea unei piese era cuprinsă remarca următoare: "...very rare block, ex. Rieger, important classic rarity". Din nefericire însă pentru casa de licitaţie, ochiul colecţionarului avizat nu poate fi păcălit. Click pe imagine pentru mărire.
Blocul de şase mărci de câte 30 parale 1864 provine chiar din mijlocul colii de 40 de exemplare, cuprinzând perechea centrală întoarsă (tête-bêche). Mărcile sunt originale, iar ştampila nu contează, deoarece "grătarul simplu" a fost introdus în serviciu DUPĂ retragerea din circulaţie a mărcilor Principatele unite. Aşadar combinaţia Principate (orice valoare) plus grătar indică o contrafacere.
Pentru că citesc literatură filatelică de mai multe zeci de ani m-a intrigat numele Rieger, ştiind că a existat în SUA o firmă filatelică cu acest nume, deci descrierea recentă a blocului făcută de casa de licitaţie (ex. Rieger) era oarecum improprie, numele fiind asociat unei firme de comerţ filatelic şi nu unui colecţionar. Încercând să aflu mai multe, am dat peste o serie de articole publicată de ziarul Chicago Tribune între anii 1985 şi 1987.
Care a fost întreaga poveste? Pe scurt, în iulie 1985 FBI l-a arestat pe Barry Rieger, patronul casei de licitaţii cu acelaşi nume, învinuit de fraudă şi înşelăciune cu certificate de autenticitate eliberate de Philatelic Foundation. Acţiunea a reprezentat finalul cercetărilor demarate de autorităţile federale în 1983, când unul dintre angajaţii Philatelic Foundation pe nume Kaplan a început să modifice ori să falsifice certificate de autenticitate. Cercetările au inclus verificarea a circa 40.000 de certificate eliberate de asociaţie, descoperindu-se că peste 240 fuseseră modificate de Kaplan. Mărcile pentru care s-au falsificat certificatele au fost ulterior comercializate prin casa de licitaţii deţinută de Rieger şi prin firma altui negustor, Edward Wurderman.
Cunoscătorii probabil ştiu că în SUA a fost şi este la modă certificarea calităţii mărcilor pe baza unor grade/punctaje calculate în funcţie de caracteristicile piselor. Ei bine, Kaplan a modificat certificatele în sensul măririi punctajelor pentru mărcile descrise, mărindu-le artificial valoarea însumată de investigatori de la 75.00 la 475.000 dolari.
Cercetările au dus în final şi la alte arestări, pe lângă Rieger şi Kaplan fiind reţinuţi şi negustorul Wurderman, precum şi John Peters, preşedintele American Stamp Dealers Association (care a fost nevoit să-şi dea demisia). Ulterior, Rieger a fost acuzat şi de fraudă financiară din cauza unor împrumuturi bancare.
La începutul anului 1987, Rieger a fost condamnat la 6 luni de muncă silnică, pentru a achita paguba pe care a pricinuit-o, calculată la 506.000 dolari în răspunderea sa, plus alţi 82.000 dolari de achitat împreună cu Kaplan.
Pentru vorbitorii de limbă engleză, articolele publicare de Chicago Tribune se pot găsi la următoarele linkuri:
- Authenticating Scam Unglues Firm
- Philatelists Take A Rare Licking In Phony Stamps
- Chicagoan Charged In Rare-stamp Scam
- $588,000 Restitution Ordered In Stamp Fraud
Lectură plăcută.
Blocul de şase mărci de câte 30 parale 1864 provine chiar din mijlocul colii de 40 de exemplare, cuprinzând perechea centrală întoarsă (tête-bêche). Mărcile sunt originale, iar ştampila nu contează, deoarece "grătarul simplu" a fost introdus în serviciu DUPĂ retragerea din circulaţie a mărcilor Principatele unite. Aşadar combinaţia Principate (orice valoare) plus grătar indică o contrafacere.
Pentru că citesc literatură filatelică de mai multe zeci de ani m-a intrigat numele Rieger, ştiind că a existat în SUA o firmă filatelică cu acest nume, deci descrierea recentă a blocului făcută de casa de licitaţie (ex. Rieger) era oarecum improprie, numele fiind asociat unei firme de comerţ filatelic şi nu unui colecţionar. Încercând să aflu mai multe, am dat peste o serie de articole publicată de ziarul Chicago Tribune între anii 1985 şi 1987.
Care a fost întreaga poveste? Pe scurt, în iulie 1985 FBI l-a arestat pe Barry Rieger, patronul casei de licitaţii cu acelaşi nume, învinuit de fraudă şi înşelăciune cu certificate de autenticitate eliberate de Philatelic Foundation. Acţiunea a reprezentat finalul cercetărilor demarate de autorităţile federale în 1983, când unul dintre angajaţii Philatelic Foundation pe nume Kaplan a început să modifice ori să falsifice certificate de autenticitate. Cercetările au inclus verificarea a circa 40.000 de certificate eliberate de asociaţie, descoperindu-se că peste 240 fuseseră modificate de Kaplan. Mărcile pentru care s-au falsificat certificatele au fost ulterior comercializate prin casa de licitaţii deţinută de Rieger şi prin firma altui negustor, Edward Wurderman.
Cunoscătorii probabil ştiu că în SUA a fost şi este la modă certificarea calităţii mărcilor pe baza unor grade/punctaje calculate în funcţie de caracteristicile piselor. Ei bine, Kaplan a modificat certificatele în sensul măririi punctajelor pentru mărcile descrise, mărindu-le artificial valoarea însumată de investigatori de la 75.00 la 475.000 dolari.
Cercetările au dus în final şi la alte arestări, pe lângă Rieger şi Kaplan fiind reţinuţi şi negustorul Wurderman, precum şi John Peters, preşedintele American Stamp Dealers Association (care a fost nevoit să-şi dea demisia). Ulterior, Rieger a fost acuzat şi de fraudă financiară din cauza unor împrumuturi bancare.
La începutul anului 1987, Rieger a fost condamnat la 6 luni de muncă silnică, pentru a achita paguba pe care a pricinuit-o, calculată la 506.000 dolari în răspunderea sa, plus alţi 82.000 dolari de achitat împreună cu Kaplan.
Pentru vorbitorii de limbă engleză, articolele publicare de Chicago Tribune se pot găsi la următoarele linkuri:
- Authenticating Scam Unglues Firm
- Philatelists Take A Rare Licking In Phony Stamps
- Chicagoan Charged In Rare-stamp Scam
- $588,000 Restitution Ordered In Stamp Fraud
Lectură plăcută.
Cap de bour la preţ accesibil
La licitaţia 218-219 organizată de către suedezii de la Postiljonen în septembrie a.c. a fost oferit un unicat de 54 parale Cap de bour din prima emisiune moldovenească. Marca are un aspect atractiv, totuşi nu a atras prea mulţi amatori (probabil din cauza unor defecte minore, potrivit descrierii făcute de organizatori).
Marca are margini mari pe trei laturi, cadrul circular este neatins, păstrează încă un mic fragment din scrisoarea originală şi poartă o amprentă completă, aplicată în poziţie verticală cu tuş albastru al ştampilei biroului telegrafo-poştal din Galaţi.
Marca a fost însiţită de două certificate (click pe imagini pentru mărire):
Capul de bour a fost oferit la un preţ de strigare de (numai) 500 euro, fiind adjudecat cu (numai) 1.300 euro.
Marca are margini mari pe trei laturi, cadrul circular este neatins, păstrează încă un mic fragment din scrisoarea originală şi poartă o amprentă completă, aplicată în poziţie verticală cu tuş albastru al ştampilei biroului telegrafo-poştal din Galaţi.
Marca a fost însiţită de două certificate (click pe imagini pentru mărire):
Capul de bour a fost oferit la un preţ de strigare de (numai) 500 euro, fiind adjudecat cu (numai) 1.300 euro.
luni, 27 noiembrie 2017
Ştampile româneşti pe mărci străine
Acest subiect este de interes atât pentru amatorii de ştampilografie, cât şi pentru cei interesaţi de istorie poştală. În marea majoritate a cazurilor, ştampilele româneşti pot ajunge să fie aplicate pe mărci străine atunci când corespondenţele expediate din străinătate pentru România poartă mărci din ţara de expediţie care au scăpat de anularea oficiului poştal de origine.
O astfel de situaţie probabil că a avut loc şi cu această marcă grecească. Ea face parte din seria tirajelor succesive realizate la Atena între anii 1862 şi 1867. Marca a făcut probabil dintr-o francatură colorată sau multiplă (nominalul de 2 lepta era mult prea mic pentru a acoperi un tarif extern), iar ştampila românească (IASSI dublu cerc cu agrafă bogată) se potriveşte perioadei de punere în circulaţie a mărcii Hermes cap mare.
Marca a fost vândută la o licitaţie a casei greceşti Karamitsos în luna septembrie a.c.
O astfel de situaţie probabil că a avut loc şi cu această marcă grecească. Ea face parte din seria tirajelor succesive realizate la Atena între anii 1862 şi 1867. Marca a făcut probabil dintr-o francatură colorată sau multiplă (nominalul de 2 lepta era mult prea mic pentru a acoperi un tarif extern), iar ştampila românească (IASSI dublu cerc cu agrafă bogată) se potriveşte perioadei de punere în circulaţie a mărcii Hermes cap mare.
Marca a fost vândută la o licitaţie a casei greceşti Karamitsos în luna septembrie a.c.
joi, 23 noiembrie 2017
Se întâmplă şi la case mari: falsuri amestecate cu originale
Pe 1 septembrie a.c. s-a desfăşurat licitaţia cu numărul 5 a casei germane Auction Galleries Hamburg (fosta Schwanke). Nu că ar fi pentru prima dată când la licitaţiile acestei case apar falsuri ale clasicelor româneşti (am verificat mai devreme cam ce piese a oferit în ultimii zece ani).
Probabil că prezenţa falsurilor în oferta casei germane este legată de câteva elemente (întâlnite din păcate şi la alţi negustori):
- odată cu trecerea timpului se pare că se pierde pe drum mândria profesională şi respectul faţă de potenţialii clienţi;
- specialiştii recunoscuţi pentru mărcile clasice româneşti devin din ce în ce mai puţini;
- se renunţă uşor la verificarea pieselor la care se înregistrează falsuri.
Am să vă dau câteva exemple.
Lotul 1115 a fost compus din trei unicate din a doua emisiune, un 40 parale şi două 90 de parale. Lotul a avut un preţ de strigare de 400 euro, fiind adjudecat pentru 460 euro. Dacă a meritat puteţi vedea examinând cele trei piese (click pentru mărire):
Următorul lot, 1116, a fost compus din patru unicate de 40 parale din a doua emisiune, fiind oferit la un preţ de strigare de 250 de euro, fiind adjudecat cu 270 euro. Din nefericire pentru cumpărător, doar un singur exemplar a fost original, în opinia mea. Cele trei falsuri sunt acestea (click pentru mărire):
Le puteţi compara cu cel de-al patrulea exemplar:
Printre loturile de clasice româneşti au mai fost falsuri, dar imaginile postate au avut o calitate mult prea scăzută pentru a putea fi analizate de cei mai puşin experimentaţi. Mi-a atras totuşi atenţia un lot (nr. 4804) sub care a fost oferită o colecţie românească întinsă pe perioada 1858-1975. Toată colecţia a avut un preţ de strigare de 2.800 euro, dar probabil falsurile din perioada clasică au îndepărtat amatorii experimentaţi. Ea s-a vândut totuşi după încheierea licitaţiei cu numai 2.000 euro.
Piesa care mi-a atras atenţia a fost un bloc obliterat de patru mărci de 50 bani "barbă" impresiune defectuoasă. Un asemenea bloc nu figurează în evidenţele pieselor clasice deosebite după cunoştinţa mea (decât în stare neuzată). Dar dacă s-ar descoperi un bloc original, el ar fi o piesă care ar fi evaluată lejer peste 10.000 de euro.
Acesta a fost blocul oferit de casa germană în colecţia menţionată mai sus (click pentru mărire):
Aşa arată un bloc original (vândut în cadrul unei licitaţii mai vechi a casei elveţiene Corinphila, click pentru mărire):
Puteţi compara singuri desenul părului efigiei, la original fiind caracteristică o chelie accentuată în zona occipitală a capului efigiei. De altfel aspectul impresiunii primului bloc indică execuţia imprimării cu ajutorul tiparului înalt, nu prin litografie.
Probabil că prezenţa falsurilor în oferta casei germane este legată de câteva elemente (întâlnite din păcate şi la alţi negustori):
- odată cu trecerea timpului se pare că se pierde pe drum mândria profesională şi respectul faţă de potenţialii clienţi;
- specialiştii recunoscuţi pentru mărcile clasice româneşti devin din ce în ce mai puţini;
- se renunţă uşor la verificarea pieselor la care se înregistrează falsuri.
Am să vă dau câteva exemple.
Lotul 1115 a fost compus din trei unicate din a doua emisiune, un 40 parale şi două 90 de parale. Lotul a avut un preţ de strigare de 400 euro, fiind adjudecat pentru 460 euro. Dacă a meritat puteţi vedea examinând cele trei piese (click pentru mărire):
Următorul lot, 1116, a fost compus din patru unicate de 40 parale din a doua emisiune, fiind oferit la un preţ de strigare de 250 de euro, fiind adjudecat cu 270 euro. Din nefericire pentru cumpărător, doar un singur exemplar a fost original, în opinia mea. Cele trei falsuri sunt acestea (click pentru mărire):
Le puteţi compara cu cel de-al patrulea exemplar:
Printre loturile de clasice româneşti au mai fost falsuri, dar imaginile postate au avut o calitate mult prea scăzută pentru a putea fi analizate de cei mai puşin experimentaţi. Mi-a atras totuşi atenţia un lot (nr. 4804) sub care a fost oferită o colecţie românească întinsă pe perioada 1858-1975. Toată colecţia a avut un preţ de strigare de 2.800 euro, dar probabil falsurile din perioada clasică au îndepărtat amatorii experimentaţi. Ea s-a vândut totuşi după încheierea licitaţiei cu numai 2.000 euro.
Piesa care mi-a atras atenţia a fost un bloc obliterat de patru mărci de 50 bani "barbă" impresiune defectuoasă. Un asemenea bloc nu figurează în evidenţele pieselor clasice deosebite după cunoştinţa mea (decât în stare neuzată). Dar dacă s-ar descoperi un bloc original, el ar fi o piesă care ar fi evaluată lejer peste 10.000 de euro.
Acesta a fost blocul oferit de casa germană în colecţia menţionată mai sus (click pentru mărire):
Aşa arată un bloc original (vândut în cadrul unei licitaţii mai vechi a casei elveţiene Corinphila, click pentru mărire):
Puteţi compara singuri desenul părului efigiei, la original fiind caracteristică o chelie accentuată în zona occipitală a capului efigiei. De altfel aspectul impresiunii primului bloc indică execuţia imprimării cu ajutorul tiparului înalt, nu prin litografie.
miercuri, 15 noiembrie 2017
Din licitaţii: Walter Fuerst, august 2017
Mi-a rămas o felie destul de consistentă de piese de interes salvate din licitaţii care au nevoie de ataşat realizările. Am remarcat că n-am mai completat nimic de prin august, dar noroc că mi-am salvat şi rezultatele. Acum am început să verific preţurile lot cu lot (la cele vândute desigur, pentru că există destule loturi care n-au avut amatori).
La licitaţia online cu numărul 5 al casei Walter Fuerst (31 august a.c.) nu au fost ăiese româneşti nemaipomenite. Din 11 loturi oferite s-a vândut unul singur.
Aceasta a fost singura piesă vândută, o pereche nedantelată de probe de planşă la Spic de grâu: oferită şi vândută cu 50 franci elveţieni.
Aceasta este singura piesă care mi s-a părut mai interesantă (oferită tot pentru 50 de franci elveţieni, dar rămasă nevândută): un mic fragment cu un unicat de 10 bani "barbă" din 1872, care a fost tăiat pe lângă dantelura puternic deplasată pentru a se păstra intactă imaginea mărcii. Din păcate ştampila nu este vizibilă şi poate aceasta a fost cauza pentru care piesa nu a avut amatori. Varietăţi identice se cunosc însă inclusiv pe scrisori întregi.
La licitaţia online cu numărul 5 al casei Walter Fuerst (31 august a.c.) nu au fost ăiese româneşti nemaipomenite. Din 11 loturi oferite s-a vândut unul singur.
Aceasta a fost singura piesă vândută, o pereche nedantelată de probe de planşă la Spic de grâu: oferită şi vândută cu 50 franci elveţieni.
Aceasta este singura piesă care mi s-a părut mai interesantă (oferită tot pentru 50 de franci elveţieni, dar rămasă nevândută): un mic fragment cu un unicat de 10 bani "barbă" din 1872, care a fost tăiat pe lângă dantelura puternic deplasată pentru a se păstra intactă imaginea mărcii. Din păcate ştampila nu este vizibilă şi poate aceasta a fost cauza pentru care piesa nu a avut amatori. Varietăţi identice se cunosc însă inclusiv pe scrisori întregi.
joi, 2 noiembrie 2017
Defect de clişeu pentru care nu am nicio explicaţie
De mult timp mă preocupă câteva subiecte legate de modul de confecţionare a planşelor de tipar utilizate la imprimarea mărcilor poştale româneşti postclasice. De aceea consider foarte importante justificările aduse în spijinul modului de apariţie a defectelor de clişeu. În opinia mea, cea mai dificilă problemă în acest sens o constituie departajarea tipurilor de clişeu de potenţialele erori care se pot întâlni la aceleaşi clişee. Principiul l-am mai pomenit în articolele de pe blog şi are în vedere momentul apariţiei defectului de clişeu: pe timpul multiplicării/confecţionării formei de tipar (în acest caz vorbim de tipuri), respectiv după de forma de tipar a fost confecţionată şi introdusă în serviciu (iar aici vorbim de erori).
La un unicat obliterat al mărcii de 15 bani Paris am identificat un defect de clişeu pentru care nu am (deocamdată) o explicaţie şi voi continua să mă gândesc la modul de apariţie (în spiritul celor enumerate mai sus).
Aceasta este marca:
Şi acesta este detaliul cu defectul de clişeu:
Este vorba de linia albă, verticală, din stânga meandrului.
Dacă are cineva vreo idee îl rog să nu o ţină pentru el.
La un unicat obliterat al mărcii de 15 bani Paris am identificat un defect de clişeu pentru care nu am (deocamdată) o explicaţie şi voi continua să mă gândesc la modul de apariţie (în spiritul celor enumerate mai sus).
Aceasta este marca:
Şi acesta este detaliul cu defectul de clişeu:
Este vorba de linia albă, verticală, din stânga meandrului.
Dacă are cineva vreo idee îl rog să nu o ţină pentru el.
luni, 30 octombrie 2017
10 bani "Paris": un clişeu atipic
Ajungând la zi cu răsfoitul licitaţiilor "mari", am luat o pauză de navigat pe internet şi am reluat la verificat postclasicele de prin clasoare. Şi aşa am dat peste un unicat ştampilat de 10 bani "Paris" care pare că nu respectă regulile, microsemnele specifice valorii lipsind ori fiind aproape complet estompate. Click pe imagine pentru mărire.
Ce îi lipseşte desenului mărcii?
- prima literă A din ROMANIA are ambele picioare de lungime egală;
- meandrul din dreapta sus este aproape curat, având doar câteva puncte răzleţe de culoare;
- pe cercul alb al medalionului lipsesc liniile subţiri de culoare; există doar un singur punct mic de culoare aproximativ la ora 1:30;
- cadrul exterior vertical stâng al desenului este intact în jumătatea inferioară;
- nu există nicio linie de culoare în cadrul alb intermediar din colţul drept inferior.
Încă nu mă pot pronunţa care este situaţia acestui clişeu. Mai am multe mărci de 10 bani de verificat şi voi vedea la final unde îl voi încadra.
Ce îi lipseşte desenului mărcii?
- prima literă A din ROMANIA are ambele picioare de lungime egală;
- meandrul din dreapta sus este aproape curat, având doar câteva puncte răzleţe de culoare;
- pe cercul alb al medalionului lipsesc liniile subţiri de culoare; există doar un singur punct mic de culoare aproximativ la ora 1:30;
- cadrul exterior vertical stâng al desenului este intact în jumătatea inferioară;
- nu există nicio linie de culoare în cadrul alb intermediar din colţul drept inferior.
Încă nu mă pot pronunţa care este situaţia acestui clişeu. Mai am multe mărci de 10 bani de verificat şi voi vedea la final unde îl voi încadra.
marți, 24 octombrie 2017
Despre preţuri. O atenţionare pentru cititori
Periodic îmi verific statisticile blogului, mai precis caut să văd care sunt cele mai accesate articole (aşa îmi dau seama şi cam ce termeni introduc internauţii în motoarele de căutare). Cititorii se împart în două categorii, din acest punct de vedere: cei care accesează articolele blogului în mod regulat şi cei care ajung pe blog ori din întâmplare, ori pentru că au introdus ceva anume într-un motor de căutare.
Cred că aproape o treime dintre vizitele pe blog sunt rezultatul căutărilor referitoare la preţuri. Sunt convins că cea mai mare parte a internauţilor care caută detalii referitoare la preţurile mărcilor poştale pleacă de pe blog nemulţumiţi pentru că n-au găsit ceea ce căutau.
Acest lucru se întâmplă deoarece nu mi-am propus niciodată să fac pe blog o listă de preţuri (şi nici n-am de gând să fac vreodată aşa ceva). Am preferat să încerc să le trezesc colecţionarilor interesul pentru principiile şi factorii care influenţează modul de formare a preţurilor pe piaţa filatelică, şi nu să le dau acestora mură-n gură liste (care de altfel nici nu vor putea vreodată să fie caracterizate de realism, indiferent cine le va face).
Şi aşa am ajuns la problema pe care o urmăream de fapt. În unele articole publicate pe blog am prezentat realizări (preţuri finale) din licitaţii, atât de la cele online, cât şi de la aşa-zisele "licitaţii mari".
Ceea ce îi rog pe colecţionari să ia în consideraţie este faptul că aproape întotdeauna aceste realizări reprezintă preţuri de conjuctură, influenţate pe de o parte de participanţii la licitaţia respectivă, iar pe de altă parte de natura şi starea piselor licitate. Aşadar eu o văd ca o mare prostie "decretarea" unui preţ pentru o marcă/piesă doar pentru că una dintre ele a avut o realizare anumită într-o licitaţie.
Este un fapt de multe ori dovedit că pentru orice tipuri de piese filatelice oferite atât în licitaţii, cât şi pe piaţa liberă se înregistrează întotdeauna două situaţii:
- prima: piese similare vor avea aproape întotdeauna realizări diferite atunci când ofertele provin de la persoane diferite;
- a doua: aceleaşi persoane potenţial interesate vor avea mai întotdeauna oferte diferite pentru piese similare.
Ca o concluzie, important pentru colecţionari nu este un anumit preţ realizat de o anumită piesă într-un anumit moment (din păcate pentru leneşi, eu numai astfel de preţuri am publicat pe blog), ci tendinţa manifestată pe o perioadă mai lungă de timp pentru categorii date de mărci/piese. Cu alte cuvinte, cine doreşte să fie informat nu are altă soluţie decât parcurgerea regulată a materialului filatelic oferit pe piaţă şi în licitaţii într-o perioadă cât mai lungă de timp.
Cred că aproape o treime dintre vizitele pe blog sunt rezultatul căutărilor referitoare la preţuri. Sunt convins că cea mai mare parte a internauţilor care caută detalii referitoare la preţurile mărcilor poştale pleacă de pe blog nemulţumiţi pentru că n-au găsit ceea ce căutau.
Acest lucru se întâmplă deoarece nu mi-am propus niciodată să fac pe blog o listă de preţuri (şi nici n-am de gând să fac vreodată aşa ceva). Am preferat să încerc să le trezesc colecţionarilor interesul pentru principiile şi factorii care influenţează modul de formare a preţurilor pe piaţa filatelică, şi nu să le dau acestora mură-n gură liste (care de altfel nici nu vor putea vreodată să fie caracterizate de realism, indiferent cine le va face).
Şi aşa am ajuns la problema pe care o urmăream de fapt. În unele articole publicate pe blog am prezentat realizări (preţuri finale) din licitaţii, atât de la cele online, cât şi de la aşa-zisele "licitaţii mari".
Ceea ce îi rog pe colecţionari să ia în consideraţie este faptul că aproape întotdeauna aceste realizări reprezintă preţuri de conjuctură, influenţate pe de o parte de participanţii la licitaţia respectivă, iar pe de altă parte de natura şi starea piselor licitate. Aşadar eu o văd ca o mare prostie "decretarea" unui preţ pentru o marcă/piesă doar pentru că una dintre ele a avut o realizare anumită într-o licitaţie.
Este un fapt de multe ori dovedit că pentru orice tipuri de piese filatelice oferite atât în licitaţii, cât şi pe piaţa liberă se înregistrează întotdeauna două situaţii:
- prima: piese similare vor avea aproape întotdeauna realizări diferite atunci când ofertele provin de la persoane diferite;
- a doua: aceleaşi persoane potenţial interesate vor avea mai întotdeauna oferte diferite pentru piese similare.
Ca o concluzie, important pentru colecţionari nu este un anumit preţ realizat de o anumită piesă într-un anumit moment (din păcate pentru leneşi, eu numai astfel de preţuri am publicat pe blog), ci tendinţa manifestată pe o perioadă mai lungă de timp pentru categorii date de mărci/piese. Cu alte cuvinte, cine doreşte să fie informat nu are altă soluţie decât parcurgerea regulată a materialului filatelic oferit pe piaţă şi în licitaţii într-o perioadă cât mai lungă de timp.
joi, 19 octombrie 2017
Întrecere pentru falsuri şi rupturi
Frunzărind rezultatele unor licitaţii online am descoperit lotul de clasice româneşti de pe pagina de album de mai jos (click pentru mărire):
Din cele 11 piese, originale sunt numai 3, restul sunt falsuri grosolane pentru orice ochi obişnuit cu perioada aceasta. Povestea lotului cu pricina este una clasică: vânzătorul bănuieşte că "rarităţile" nu au de fapt nicio valoare, oferindu-le pentru un preţ de strigare nesemnificativ. De aici iniţiativa este preluată de nepricepuţi cărora le frige buza după chilipiruri. Astfel se ajunge la un rezultat la care mă aşteptam mai puţin (click pentru mărire):
Care a fost "filozofia" licitaţiei ne poate "spune" evoluţia bidurilor (click pentru mărire):
N-am putut să mă abţin să nu mă uit cam pe unde a mai înaintat oferte câştigătorul (click pentru mărire):
Cam acesta este comportamentul multor cumpărători care vizitează Ebay-ul: fac parte din categoria "investitorilor" chilipirgii, care se aruncă la toate domeniile, nepricepându-se (mai mult ca sigur) la niciun domeniu la nivel de specializare. Până la urmă banii sunt ai lui şi face ce vrea cu ei, dar rezultatul unei licitaţii de acest fel este văzut şi de alţi "specialişti" care ajung să creadă că astfel de gunoaie ar putea avea vreo valoare. Îl imită pe "investitor", iar ceea ce fac ei este văzut şi de alţi "specialişti" şi uite-aşa ne învârtim după propria coadă, în speranţa că dăm peste vreun covrig.
Vorba unui banc de pe net:
— Aveţi covrigi de-un leu?
— Avem!
— Şi cât costă?...
Din cele 11 piese, originale sunt numai 3, restul sunt falsuri grosolane pentru orice ochi obişnuit cu perioada aceasta. Povestea lotului cu pricina este una clasică: vânzătorul bănuieşte că "rarităţile" nu au de fapt nicio valoare, oferindu-le pentru un preţ de strigare nesemnificativ. De aici iniţiativa este preluată de nepricepuţi cărora le frige buza după chilipiruri. Astfel se ajunge la un rezultat la care mă aşteptam mai puţin (click pentru mărire):
Care a fost "filozofia" licitaţiei ne poate "spune" evoluţia bidurilor (click pentru mărire):
N-am putut să mă abţin să nu mă uit cam pe unde a mai înaintat oferte câştigătorul (click pentru mărire):
Cam acesta este comportamentul multor cumpărători care vizitează Ebay-ul: fac parte din categoria "investitorilor" chilipirgii, care se aruncă la toate domeniile, nepricepându-se (mai mult ca sigur) la niciun domeniu la nivel de specializare. Până la urmă banii sunt ai lui şi face ce vrea cu ei, dar rezultatul unei licitaţii de acest fel este văzut şi de alţi "specialişti" care ajung să creadă că astfel de gunoaie ar putea avea vreo valoare. Îl imită pe "investitor", iar ceea ce fac ei este văzut şi de alţi "specialişti" şi uite-aşa ne învârtim după propria coadă, în speranţa că dăm peste vreun covrig.
Vorba unui banc de pe net:
— Aveţi covrigi de-un leu?
— Avem!
— Şi cât costă?...
luni, 16 octombrie 2017
Preţuri interesante pentru loturi de coliţe şi blocuri vechi româneşti
În urmă cu câteva zile un negustor din Germania a vândut prin intermediul portalului de licitaţii eBay câteva loturi de coliţe şi blocuri vechi româneşti. După natura şi componenţa loturilor, acestea par să fi provenit dintr-un stoc de negustor.
Primul lot a fost compus din coli mici şi blocuri din perioada domniei MS regelui Mihai, realizând un preţ final de 510 euro pentru o cotă Michel cumulată de 2.250 euro (click pe imagini pentru mărire).
Al doilea lot a fost compus din coliţe emise în perioada domniri regelui Carol al II-a, realizând un preţ final de 338 euro (pentru o cotă Michel cumulată de peste 4.000 euro). Click pe imagini pentru mărire.
Al treilea lot a conţinut 10 exemplare din coliţa Majadahonda, realizând un preţ final de 171 euro.
Şi ultimul lot - 16 exemplare din prima coliţă românească, Efiro 1932 - a realizat un preţ final de 134,90 euro. Una dintre coliţe prezintă eroarea cunoscută (căutaţi-o şi spuneţi-mi şi mie care dintre ele este împricinata - click pe imagini pentru mărire).
Cum vi se par aceste loturi şi preţurile realizate?
Primul lot a fost compus din coli mici şi blocuri din perioada domniei MS regelui Mihai, realizând un preţ final de 510 euro pentru o cotă Michel cumulată de 2.250 euro (click pe imagini pentru mărire).
Al doilea lot a fost compus din coliţe emise în perioada domniri regelui Carol al II-a, realizând un preţ final de 338 euro (pentru o cotă Michel cumulată de peste 4.000 euro). Click pe imagini pentru mărire.
Al treilea lot a conţinut 10 exemplare din coliţa Majadahonda, realizând un preţ final de 171 euro.
Şi ultimul lot - 16 exemplare din prima coliţă românească, Efiro 1932 - a realizat un preţ final de 134,90 euro. Una dintre coliţe prezintă eroarea cunoscută (căutaţi-o şi spuneţi-mi şi mie care dintre ele este împricinata - click pe imagini pentru mărire).
Cum vi se par aceste loturi şi preţurile realizate?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
