luni, 5 mai 2014

Piese Principatele Unite

Recent au fost vândute pe un portal online câteva piese Principatele Unite. Este vorba despre două scrisori (din cele comune, francate cu câte o marcă de 30 parale 1862) şi despre două coli (de asemenea din cele comune, coli de câte 40 de exemplare din marca neemisă de 6 parale 1864).
Este interesant de urmărit cum se comercializează astfel de piese, pentru a ne da seama atât de valoarea lor de piaţă în momentul cu pricina, cât şi de preferinţele actuale ale amatorilor.


Această scrisoare nu este datată. A fost francată cu un unicat de 30 parale 1862 şi expediată din Galaţi la Focşani. La biroul de plecare, marca a fost ovliterată cu o frumoasă ştampilă FRANCO GALATZ, cu acelaşi tuş aplicându-se şi ştampila cu dată, conform regulamentului, pe faţă (GALATZ MOLDOVA 11/3). Scrisoarea a ajuns peste două zile la destinaţie, primind pe verso o ştampilă FOKSCHANI mare (cu "MOLDOVA" îndepărtată).
Scrisoarea a fost vândută cu 152 dolari.


O scrisoare asemănătoare, francată în mod identic şi datată 1863, a fost expediată de la Craiova la Bucureşti. Nu am reuşit să-mi dau seama ce reprezintă adnotarea de pe faţă, din colţul stâng superior, făcută de către expeditor (care a folosit alfabetul chirilic). Scrisoarea a fost vândută cu 183 dolari.


Coala de 6 parale 1864 (având ceva semne de uzură şi pete de rugină) a fost oferită la 285 dolari, acceptându-se "cea mai bună ofertă". Ea a fost vândută, dar acea cea mai bună ofertă nu se mai cunoaşte.


În acelaşi sistem a fost oferită şi această a doua coală, la un preţ ceva mai scăzut (fiind şi ea mai "obosită"), respectiv la 270 dolari. Nici pentru această coală nu se cunoaşte care a fost acea "ofertă cea mai bună".

4 comentarii:

  1. Prima piesa este foarte frumoasa, eu cred ca ar fi obtinut un pret mult mai bun daca pleca de la 0 oferta. El a oferit-o la un pret de pornire de 150 de USD si a obtinut doar 2 bid-uri.
    Un pret final favorabil cumparatorului dupa parerea mea, dar nu este reprezentativ.

    Numai bine,
    Dragos

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Observaţie foarte corectă! ;)
      Datorită acestui lucru am scris ideea din al doilea alineat al articolului.

      Ștergere
    2. Colile au fost vandute cu $240 (nu eu le-am cumparat, cu aprox. $300 poti cumpara deja o coala in stare mult mai buna).

      Ștergere
    3. Mulţumesc pentru precizare.

      Ștergere