duminică, 16 martie 2014

La majoritatea pieselor trebuie găsit un anumit echilibru

Este în principal vorba despre preţurile cerute de unii posesori ai unor piese prin licitaţiile online (dar nu numai, aceeaşi situaţie este întâlnită cam peste tot, şi în tranzacţiile particulare, şi prin târgurile de profil). Este evident faptul că fiecare este liber să ceară cât doreşte.
În practică însă, foarte mulţi deţinători de piese au impresia că ei deţin o mică avere şi habar n-au ori ce se întâmplă în realitate pe piaţă, ori cu ce se mănâncă piesa pe care cer un preţ nerealist şi nesprijinit de vreun precedent. Da, este un domeniu în care "precedentele" au o valoare destul de însemnată, deoarece preţurile obţinute sunt cele mai apropiate de piaţa reală, nu de cea închipuită (sau dorită de către unii vânzători).

Toată această mică "teorie" mi-a fost "ridicată la fileu" de o piesă oferită pe un portal de licitaţii online de un vânzător din Grecia. Discutând cu un amic despre piesa în cauză, acesta îmi sugera că preţul ar putea fi datorat destinatarului înscris pe plic. Să vedem însă şi despre ce este vorba (click pentru mărire).


Este vorba de un plic francat cu mărcile de poştă aeriană din 1931 (o serie completă), expediat via poşta aeriană germană pe adresa lui Herman Sieger (un nume cunoscut în lumea iubitorilor de poşte aeriene şi zeppeline - autorul celui mai cunoscut catalog de profil). Fără îndoială, piesa este una filatelică, în ciuda faptului că ea a circulat "pe bune" prin poştă. Plicul a fost oferit la vânzare la un preţ de 150 dolari.
Francatura nu merită acest preţ, şi nici circulaţia, în opinia mea. Nu există "precedente" pentru un asemenea preţ, la piese similare. Adică preţurile obţinute pentru plicuri asemănătoare (cele obţinute, nu cele solicitate) sunt cu mult mai mici decât suma cerută pentru această piesă.
Revenind la numele persoanei trecute ca destinatar: ea poate fi orice personalitate, din orice epocă, dar acest lucru nu poate "ridica" preţul unei piese. Poate fi doar ceva mai interesantă decât o piesă identică, expediată pe numele altui destinatar.
Într-adevăr, piesa poate fi mult mai interesantă dacă ea a fost expediată de acea personalitate, ori corespondenţa poartă scrisul olograf ori semnătura acesteia.

Discuţiile referitoare la acest subiect, "care ar fi preţul corect" se pot întinde la nesfârşit. Din păcate, aproape nimeni nu argumentează (sau nu ia în seamă) acele "precedente" de care vorbeam.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu