miercuri, 11 decembrie 2013

Pe Moşu l-a grăbit Hapi! Am hăinuţe noi de lucru!

Când am ajuns acasă astă seară, doamna mea îmi zice: "vezi că ai treabă!"
"Ce-am făcut?", îi răspund. "Păi dacă nu ştii ce-ai mai făcut e grav atunci!" Aha!..., concluzionez, iar a venit vreo factură dublă la ceva, ori a dat peste vreun clasoraş cu timbre de care nu ştia.

"Azi a venit poştaşul..." - spune doamna (şi-mi venea să-ntreb de câte ori a sunat).
"Şi?"
"Şi ce?"
"Şi ce dacă a venit poştaşul?"
"A adus ceva".
"Vreo scrisoare de la primar?"
"Ai un plic!"
"De unde? De la cine?"
"De la Hapi. Cred că e ce-am văzut în poză, pe blogul ei".
"Păi deschide-l!"


Şorţuleţul ca şorţuleţul, dar ce-a fost pe lângă i-a mers la inimă. "Să-i mulţumeşti fumos, că dacă n-o faci, nu ştiu ce-ţi fac!" Sună promiţător, mă gândesc.
Mai greu a fost până m-am echipat de război (de vopsit n-am mai făcut-o, dar mi-am luat o "armă".


Nu vă zgâiţi la burta lu' Max că e din cauza camerei, are obiectiv din ăla de-i zice "fish eye", hi hi!... Ca Master Chef trebuie să fiu în formă!
Sărut mâna, Hapi!

10 comentarii:

  1. cu ochii închişi te-aş recunoaşte... după şorţ! :))))

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună Max!
    Îți stă bine cu șorțul,doar vin sărbătorile și trebuie
    să o ajuți pe Doamna ta!
    Seară magică vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu cred că tot niște spice mesteci cu linguroiul prin oală.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vai ce bine ca n-am incurcat coletul tau cu cel al Ioanei . La posta , cumparasem plicurile cu bule, coada mare, vanzoleala, am scris adresele, am introdus repede (impins) micile cadouri si dupa ce le-am inchis am tot palpat sa vad unde-i o cutiuta si unde e un sort :))
    Iti sta foarte bine Max , sa-l porti cat mai des :)))

    RăspundețiȘtergere