joi, 31 octombrie 2013

Scrisoare clasică externă plătită în numerar

Căutam nişte ştampile maghiare prin arhivele licitaţiilor maghiare şi am dat de scrisoarea din imaginile de mai jos, pe care nu-mi aduc aminte să o fi semnalat la vremea respectivă (este vorba de o licitaţie maghiară din cursul anului 2012).


Scrisoarea a fost expediată din Brăila, pe 14 august 1871 (ştampilă "mică" albastră, pe faţă), cu destinaţia Caransebeş (oraş aflat pe teritoriul imperiului austro-ungar la acea dată). După sigiliile aplicate pe verso cu ceară roşie, expeditorul este "Erste K.K.Priv. DonauDampfsch.Ges. Inspectorat Für Die Untere Donau" (compania DDSG a fost obligată să utilizeze serviciile poştei române din 1869).
Scrisoarea poartă o etichetă foarte interesantă, pe care nu-mi aduc aminte să o mai fi văzut (şi care are textul în limba română): "189/DIN/BRĂILA".
Pe faţă, în colţul stâng inferior, expeditorul a înscris valoarea trimiterii (este vorba de o scrisoare cu valoare declarată): "10 florints/25 lei". În colţul drept superior poşta a înscris greutatea trimiterii (13 grame), iar sus, deasupra adresei destinatarului, au fost notate taxele percepute: "Franco 50/65 35 Xr".
Piesa a fost oferită la preţul de strigare de 80.000 forinţi (iunie 2012, între timp forintul s-a mai devalorizat). Din păcate, casa de licitaţii nu a publicat rezultatele licitaţiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu