miercuri, 17 iulie 2013

Din America de Sud

Am remarcat la negustorii din online două piese care mi s-au părut mai interesante, o carte poştală şi un plic, ambele expediate spre România din ţări de pe continentul Sud-American.


Prima piesă este o carte poştală expediată în septembrie 1886 de către un colecţionar sau negustor de mărci poştale din Lima, Peru, unui corespondent al său - domnul Popper din Bucureşti, de pe Calea Văcăreşti, solicitându-i acestuia mărci "bune" în orice cantitate din Bulgaria, România şi Serbia. Dacă românul i-a răspuns solicitării lui Harold Miller, nu pot să ştiu!
Cartea poştală a fost vândută unui amator cu 100 de dolari.


A doua piesă este un plic expediat în mai 1935 din Medellin, Columbia, domnului Petrescu-Vrancea din Bucureşti, Strada Meteor. Plicul recomandat a avut un tranzit la agenţia poştală din Baranquila (ştampila violetă de pe verso), unul prin New York, SUA, iar după ce a ajuns în Europa şi a intrat în ţară a tranzitat Timişoara, înainte să ajungă în Capitală. Plicul a fost vândut cu 55 dolari (după 4 biduri).

Mi se par mai puţin comune atât corespondenţele expediate spre ţări din America Latină, cât şi cele expediate din aceste ţări spre România, cel puţin cele datând înainte de 1940.

2 comentarii: