vineri, 23 noiembrie 2012

Francatură mixtă rară

Piesa din imaginea de mai jos a fost oferită zilele trecute pe eBay (click pentru mărire).


Este vorba de o carte poştală românească de 5 bani, expediată în 1884 de la Bucureşti la Viena. Pentru acoperirea tarifului extern de carte poştală (10 bani), francatura suplimentară ar fi trebuit să se materializeze într-o marcă de 5 bani (din emisiunea Vulturi, care era în circulaţie la acea dată), numai că expeditorul s-a gândit la altceva (bănuiesc eu): dacă tot o trimitea în Austria, de ce să nu pună direct o marcă austriacă de 5 kreuzer?
Numai că poşta a avut altă opinie. A marcat cartea poştală ca francată insuficient, expediind-i încărcată de porto, care în Austria era echivalentul a 4 kreuzer, după cum arată adnotarea făcută cu creionul albastru.
După inventarul meu, se cunosc sub cinci piese de acest gen în circulaţie.
Cartea poştală a fost vândută cu 265 dolari (6 biduri), ceea ce înseamnă că fericitul cumpărător a ştiut prea bine pentru ce bidează.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu