"Laleaua neagră" făcea furori pe ecrane acum vreo 50 de ani! Acum vedem o replică uimitor de reuşită, e drept, florală, pusă "în lumină" de un dibaci cameraman şi regizor, căruia îi mulţumim pe această cale !
Nu-i de vină ea ci albinele sau bondarii care au zburat din lalea în lalea. Înseamnă ca mai ai şi alte lalele,de alte culori, prin grădină sau prin vecini , fecundarea producându-se cu alt polen.Asta e o ipoteză. Totuşi bulbul principal , cel vechi , trebuia să-şi păstreze culoarea. De aceea cred că această lalea provine din seminţe nu din bulbi. Lalelele provenite din seminţe sunt sunt expuse la variaţii.Asta e a doua ipoteză.
măăăăi, fermecată, chiar fermecată e grădina! :)
RăspundețiȘtergereDe vreo doi ani s-a corcit, dar iniţial avea o culoare violet închis, foarte frumoasă. :)
Ștergere"Laleaua neagră" făcea furori pe ecrane acum vreo 50 de ani! Acum vedem o replică uimitor de reuşită, e drept, florală, pusă "în lumină" de un dibaci cameraman şi regizor, căruia îi mulţumim pe această cale !
RăspundețiȘtergereCând eram puşti m-am uitat cu sufletul la gură la orice film de capă şi spadă. :)
ȘtergereVă mulţumesc frumos, mă măguliţi!
Nu-i de vină ea ci albinele sau bondarii care au zburat din lalea în lalea. Înseamnă ca mai ai şi alte lalele,de alte culori, prin grădină sau prin vecini , fecundarea producându-se cu alt polen.Asta e o ipoteză. Totuşi bulbul principal , cel vechi , trebuia să-şi păstreze culoarea. De aceea cred că această lalea provine din seminţe nu din bulbi. Lalelele provenite din seminţe sunt sunt expuse la variaţii.Asta e a doua ipoteză.
RăspundețiȘtergereORICUM , e mumoasă !
S-ar putea să ai dreptate, mai am o mulţime de lalele din alte culori. Nu mă pricep la aşa ceva, aş minţi dacă aş spune altceva.
Ștergereeste frumoasa...altfel dar frumoasa :)
RăspundețiȘtergereAoleu, arata intr-adevar de nivel de film horror, mai ales in a doua poza.
RăspundețiȘtergereMulţumesc pentru sinceritate! :)
ȘtergereFoarte frumoasa, o saptamana cat mai buna iti doresc!
RăspundețiȘtergereMulţumesc frumos, la fel îţi doresc şi eu, Robert!
Ștergeree interesantă, e...altceva :)
RăspundețiȘtergereDacă ai aceeaşi părere cu Rudoph, aşa e... :))
ȘtergereAbsolut superba. N-am vazut asa lalele in florarie
RăspundețiȘtergereŞi vecinii mei se minunează, n-are niciunul lalele "în dungi"... :)))
Ștergere:) mie îmi place !
RăspundețiȘtergereȘi la câini prefer corciturile !
Fotografiile sunt foarte reușite
Trebuie să-ţi mulţumesc!
Ștergere