Oferta de pe piaţă este nesatisfăcătoare

Duminică am avut timp liber şi m-amsimţit mai bine. Şi pentru că a fost şi vreme mai frumoasă, am dat o fugă (vorba vine) până-n târg. M-am întâlnit cu câţiva cunoscuţi, ne-am salutat şi am mai schimbat câteva impresii. Câţiva colaboratori mai vechi au şi sărit pe mine când m-au văzut. Am mai schimbat impresii, ne-am pus la curent cu ce-a crezut fiecare că merită a fi povestit şi ne-am mai zgâit la câteva clasoare.

Atmosferă de lâncezeală şi cam aceleaşi figuri pe care le vezi de fiecare dată. Câţiva simpatici care stau mai prost cu memoria (nerecunoscându-mă) s-au şi repezit să mă înştiinţeze: "Spune-mi ce cauţi, că am de toate!" Bine, mai vedem... N-am avut ce face şi am ascultat vreo două poveşti (ce să-i faci, unii filatelişti sunt mai răi decât vânătorii şi pescarii, hi hi!...), dar am aflat şi că s-ar lucra la un nou număr al revistei Filatelia (despre care revistă nu pot spune decât că se află într-o situaţie paradoxală: toată lumea o cere, dar nu mai scrie nimeni niciun articol).

În sfârşit, după câteva ture prin faţa clasoarelor am văzut cam ce poţi vedea mereu. Puţine (spre deloc) lucruri interesante, mă rog - pentru cei mai cu pretenţii. O senzaţie însă se manifestă insistent: cam orice-ai căuta pe la amicii din târg, sunt şanse mari să nu găseşti. Ce-i mai bun (dacă mai e ceva) stă ascuns în clasoraşele de buzunar şi nu vede lumina zilei decât atunci când apare vreun cunoscut mai cu dare de mână. E vorba de piese "pescuite" de ici colo, considerate ca aducătoare de preţuri mai bune. Parcă asta au ajuns cercurile: o continuă vânătoare de piese destinate revânzării urgente.

Mereu mă lovesc de câte-o ofertă de genul... "Am un stoc frumos de interbelice, s-ar putea să fie o grămadă de erori printre ele". "Păi bine - răspund - şi de ce nu le iei la sortat? N-ai vrea să câştigi un ban?" "Păi să vezi... e prea multă muncă, dacă nu găsesc nimic?" "Aha - îi răspund din nou - şi vrei să-mi pasezi mie riscul ăsta?" "Păi ştiam că pe tine te interesează". "Uite că vrac nu mă mai interesează. Sortează-le şi apoi mai vedem." "Păi şi eu muncesc degeaba?" "Păi nu sunt ale tale? Dacă nu vrei să munceşti, atunci plăteşte pe cineva să ţi le sorteze!"

Adevărul este altul: cei mai mulţi habar n-au ce să caute prin acumulări. Dacă e vreo varietate sau eroare despre care ei ştiu sau au aflat de la colegul de masă - bine. Dacă nu - nu! Habar n-au de varietăţile de hârtie, habar n-au de poziţiile de filigrane, habar n-au de danteluri. Dar nici nu se omoară să înveţe sau nici măcar să întrebe.

Dacă eşti puţin mai pretenţios, n-ai de unde să-ţi completezi colecţia. Toţi oferă "ciuguleli" (cum le zic eu), mici trofee pescuite de la unul şi de la altul, în speranţa unei vânzări rapide şi cu cât mai puţină muncă. Niciunul nu se încumetă să purceadă la realizarea unei mici colecţii care să cuprindă pentru un anumit segment limitat o serie mai bogată de varietăţi. E clar că nu avem negustori profesionişti, lovindu-ne în locul acestora de câţiva tipi comozi, necitiţi, fără experienţă şi străini de subtilităţi cu care ar putea face bani frumoşi.

Scuza vine imediat: păi nu vrea nimeni aşa ceva!

Pardon! Amatorii se cultivă! Piaţa se construieşte. Dar nu cu biduri paralele de la conturi "prietene" pentru propriile loturi, aruncate pe portalurile online. Ci cu muncă, cu abordări noi, cu seturi de varietăţi adunate pentru câte o emisiune, nu cu ceea ce a avut norocul să găsească gata strâns la altul.