Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 20 aprilie 2017

Legislaţie: Regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poştale



În Monitorul Oficial, partea I-a, nr. 275 din 20 aprilie a.c. a fost publicată Decizia ANCOM nr. 313/2017 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poştale.

Decizia se referă la serviciile poştale neincluse în sfera serviciului universal (domeniu în care este necesară în continuare un alt tip de autorizare şi achitarea unei taxe specifice serviciului cu caracter de monopol).

Conţinutul deciziei se poate descărca (în forma supusă dezbaterii publice) şi de pe site-ul ANCOM, de aici, putându-se însă consulta (temporar numai) şi de pe pagina Monitorului Oficial.

Elementele de interes pentru filatelişti le reprezintă Anexa 2, litera B (unde sunt descrise serviciile specifice serviciului poştal universal, precum şi serviciile poştale neincluse în acesta), dar şi conţinutul Anexei nr. 1 (care cuprinde descrierea tuturor serviciilor poştale).

Ca menţiune specială, În Anexa nr. 1 la pct. 3.5.2 se face următoarea menţionare expresă: "Cu respectarea legislaţiei în vigoare, furnizorul are dreptul să dezvolte orice sisteme de plată ori de atestare a plăţii serviciilor pe care le furnizează, cu excepţia timbrelor poştale."

Cu alte cuvinte, un furnizor de servicii poştale care nu se regăsesc în sfera serviciului universal nu are dreptul de a emite şi de a comercializa timbre poştale, acest drept rămânând în continuare permis numai operatorului poştal autorizat să desfăşoare la nivel naţional servicii poştale din sfera serviciului poştal universal.

Am considerat oportun să fac această precizare, deoarece am primit în mai multe rânduri întrebarea de ce alţi operatori poştale care funcţionează în România, în afara Poştei Române, nu şi-au pus în circulaţie propriile mărci poştale, aşa cum se întâmplă de exemplu în Germania (unde există operatori poştali particulari care nu fac parte din Deutsche Post şi care au propriile mărci poştale).

joi, 13 aprilie 2017

Decizii ale ANCOM privind piaţa serviciilor poştale

ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii) a dezbătut şi adoptat în Consiliul Consultativ desfăşurat în 12 aprilie a.c. mai multe decizii care privesc piaţa serviciilor poştale, care se referă la:

- costul net aferent serviciului poştal universal în 2015 (care priveşte operatorul serviciului universal, respectiv CN Poşta Română);
- noul regim de autorizare generală pentru furnizarea de servicii poştale;
- modificarea obligaţiilor operatorilor de a raporta indicatorii statistici către ANCOM;
- strategia de reglementare în domeniul serviciilor poştale în perioada 2017-2020.

Cititorii interesaţi pot găsi mai multe amănunte pe pagina de internet a ANCOM.

vineri, 7 aprilie 2017

Poşta austro-ungară

Plicul din imaginea de mai jos (click pentru mărire) a fost vândut online în toamna anului trecut. Am dat peste imaginea lui făcându-mi ordine prin baza de date.


Plicul este o trimitere externă (inclusiv pentru poşta austro-ungară) spre Elveţia, francată cu două mărci de 5 soldi şi una de 15 soldi (emisiunea 1867 a Levantului austriac). Anul trimiterii nu a fost menţionat în descrierea oferită de vânzător, dar este posibil ca acesta să fie 1868.
Aspectul atrăgător la această piesă este claritatea ştampilelor BUCAREST.
Pe faţa plicului există un aşa-zis "Rötel" (inscripţie manuscrisă realizată cu creionul roşu) pe care nu am reuşit să o interpretez (mi s-a întâmplat la mai multe piese expediate în afara graniţelor austriece).

Plicul a fost vândut cu 366 dolari.

Francatură multiplă

Pe un portal de licitaţii online a fost vândut recent un plic din perioada postclasică purtând o francatură bicoloră multiplă care demonstrază (probabil) lipsa temporară de la vânzare a anumitor valori nominale din emisiunea uzuală în curs la acea dată. Click pe imagine pentru mărire.


Este o trimitere simplă externă din prima treaptă de greutate pentru care tariful în vigoare era de 25 bani.

Din păcate data din ştampilă se poate intui doar, din cauza aplicării mişcate. Ea pare a fi 18 decembrie 1886. Tariful necesar de 25 bani a fost acoperit cu două mărci de 5 bani pe hârtie colorată şi zece mărci de 1½ bani pe hârtie albă.

Pe timpul circulaţiei uzualelor Vulturi s-au utilizat de multe ori francaturi multiple şi colorate, ceea ce semnifică lipsa temporară de la oficii a unor nominale mai larg utilizate la francare.

Plicul a fost vândut cu 140 dolari.

miercuri, 5 aprilie 2017

Indiferenţă de (aproape) 80 de ani!

Cred că mai corect ar fi fost "indolenţă"!

Vă mai aduceţi aminte de scandalul de acum vreo zece ani referitor la falsurile descoperite la Muzeul Filatelic Naţional, în urma căruia Curtea de Conturi a depus o plângere penală, constituindu-se un dosar la DNA. Cine nu-şi aduce aminte poate să (re)citească articolul pe care l-am publicat în 2012.

La acea dată uitasem complet de un articol dintr-o revistă filatelică mai veche, din 1938. Până să ajung la revista în cauză, poate că sunt necesare unele precizări privind componenţa tezaurului aparţinând Muzeului Filatelic Naţional.

Colecţiile păstrate acolo provin din patru surse principale, potrivit informaţiilor făcute publice:
     - o colecţie constituită de către Poşta Română (sub diversele denumiri şi forme de organizare pe care le-a avut de-a lungul timpului) pe baza schimbului internaţional de timbre organizat la nivelul Uniunii Poştale Universale (România fiind unul dintre membrii fondatori); în perioada interbelică, această colecţie era denumită şi "Albumul oficial al Direcţiunii PTT";
     - o colecţie cuprinzând coli originale şi clişee provenite din "tezaurul" constituit la Fabrica de Timbre;
     - mai multe exponate primite sub formă de donaţii de la colecţionari;
     - diferite cantităţi de timbre provenite din confiscări efectuate de diverse organe ale statului.

Recent, mulţumită unui grup inimos de colecţionari s-a efectuat digitizarea colecţiilor revistelor filatelice disponibile din perioada 1937-2015. Recitind câteva numere mai vechi am dat peste un articol publicat în 1938 de avocatul Ioan Bogdan, unul dintre marii filatelişti români ai perioadei interbelice. Probabil că l-am mai citit cu mulţi ani în urmă şi nu-l mai ţineam minte, dar recitindu-l acum, vă mărturisesc că mi s-a ridicat părul în cap! Click pe imagini pentru mărire.


Cu alte cuvinte, în 1938 se cunoştea de existenţa falsurilor din colecţia Poştei!!! Să nu spuneţi că ştiau colecţionarii, iar oficialii nu ştiau!

Cum s-a putut întâmpla aşa ceva? Nu există decât o singură explicaţie: angajaţi însărcinaţi cu gestionarea colecţiei (numiţi mai mult ca sigur pe orice alte criterii decât pe baza unor cunoştinţe de specialitate minime necesare ) au înregistrat în evidenţă nişte falsuri pe post de mărci originale. Mai târziu povestea "a răsuflat", dar şefii au bălmăjit-o, neluând niciun fel de măsură (acoperindu-se probabil unul pe altul, în purul stil românesc). A venit apoi războiul şi oamenii au avut alte griji pe cap. E posibil ca toată tărăşenia (acoperită chiar de către autorităţi) să fi fost uitată. Mai târziu gestionarii tezaurului n-au mai suflat o vorbă! Este vorba şi despre cei de la Poştă, şi cei de la Banca Naţională (unde s-a aflat acesta până în 1990).

Iată însă că vine şi momentul de după 2000 când tezaurul de timbre a trebuit să fie predat unui gestionar nou, fostul gestionar decedând (după cum rezultă din documentele oficiale). Pe timpul predării-primirii însă, noul gestionar (care avea cunoştinţe filatelice) a remarcat rapid existenţa falsurilor, aducând la cunoştinţa şefilor situaţia. S-a iscat scandalul şi s-a ajuns la treaba cu sesizarea Curţii de Conturi. Citiţi la linkul de la începutul prezentului articol.

După toată povestea asta, desigur că nu se putea întâmpla decât un singur lucru: toţi oficialii s-au dat urgent la o parte, nedorind să-şi asume nicio răspundere. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase!

Acum, chiar sub ochii noştri, se petrece altă trăznaie. Citiţi aici!

Până şi pentru ultimul prostălău este evident că, în lumina celor prezentate, principala cauză a întregului tărăboi este numirea/alegerea în posturi de specialitate a unor persoane care n-au avut de-a face în viaţa lor cu timbrele şi care n-au nici cel mai scăzut nivel de cunoştinţe necesar (măcar aşa... la nivelul bunului simţ!). Culmea este că nu răspunde nimeni pentru asta, că aşa e legislaţia croită - oamenii sistemului nu se pot sancţiona singuri, ce naiba! Ei îşi auto-echivalează studiile, pentru că i-a durut în spate de formarea unor specialişti adevăraţi).

Mai există o cauză care a facilitat producerea acestui şir de evenimente: cei care au realizat legislaţia referitoare la patrimoniul mobil au evitat (intenţionat?) orice răspundere pentru deţinătorii bunurilor, separând nejustificat protecţia bunurilor de valorizarea acestora din punct de vedere istoric, artistic etc., etc. De aceea inventarul din depozite este ţinut departe de ochii publicului. De aceea în unele instituţii angajaţii au ajuns să vegeteze timp de zeci de ani fără să producă ceva în folosul societăţii, consumând totuşi fonduri publice. De ce?

Situaţia în care am ajuns cu tezaurul de timbre este pur şi simplu scandaloasă şi în opinia celor mai mulţi colecţionari organele abilitate ar trebui să intervină pentru a se salva ce se mai poate.

marți, 4 aprilie 2017

Combinaţie interesantă

Uneori se pot descoperi piese care prezintă interes şi la licitaţii de care cei mai mulţi colecţionari români nu au prea auzit. În cazul de faţă este vorba despre licitaţia nordicilor de la Engers Frimerker (ultima desfăşurată a avut loc luna trecută).

Piesa care mie mi se pare interesantă este un plic cu antet (corespondenţă comercială) expediat din Bucureşti în Franţa, în octombrie 1922 (click pe imagine pentru mărire).


Elementul datorită căruia mi se pare o piesă interesantă este utilizarea combinaţiei 2 lei "cap mare" cu 1 leu violet "cap mic". Numărul pieselor purtând această combinaţie pe care l-am întâlnit până acum este foarte mic. Care este "şpilul" acestor francaturi? Citiţi aici. Pentru specialiştii emisiunii Ferdinand, plicul poate fi interesant şi datorită tipului mărcii de 1 leu violet, existent aşadar la data circulaţiei (problema tipurilor de clişee/planşe la aceste uzuale este una nestudiată în totalitate).

Timişoara: piese cu recto-verso la prima marcă austriacă

Într-una dintre licitaţiile germane "mari" care a avut loc în cursul lunii martie a.c. am întâlnit (via Philasearch) două piese foarte frumoase nu în sens de "arătoase", ci care se constituie piese-martor pentru circulaţia primei mărci austriece cu imprimare recto-verso pe actualul teritoriu românesc.

Sunt două piese, un ştraif de trei mărci şi un unicat, ambele obliterate TEMESVÁR (monocerc, tip E potrivit monografiei mărcilor maghiare).


Ştraiful de trei mărci (click pe imagini pentru mărire) are impresiunea de pe verso în poziţie normală, dar decalată faţă de impresiunea de pe faţă cu circa o jumătate din înălţimea clişeului. Ştraiful poartă pe verso semnătura expertului Ferchenbauer (fiind însoţi şi de un "Befund" al aceluiaşi expert).


Unicatul are pe verso o impresiune răsturnată cu 180 de grade faţă de recto, cu decalaj vertical de circa jumătate din înălţimea clişeului, cuprinzând însă o porţiune dintr-un clişeu orb (cunoscut şi drept "cruce a Sfântului Andrei"). El a fost însoţit de un "Befund" semnat de un alt expert austriac recunoscut, Uwe Steiner.

Faptul interesant de remarcat este că ambele piese sunt imprimate pe hârtie de mână, iar clişeele sunt din tipul Ib, iar culoarea tiparului este galben-ocru (pentru detalii asupra tipurilor vă recomand să consultaţi un catalog specializat Ferchenbauer).

În România, interesul pentru piesele clasice austriece circulate în Ardeal, Banat şi Bucovina pare că s-a diluat de tot, din păcate.