Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 20 aprilie 2017

Legislaţie: Regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poştale



În Monitorul Oficial, partea I-a, nr. 275 din 20 aprilie a.c. a fost publicată Decizia ANCOM nr. 313/2017 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poştale.

Decizia se referă la serviciile poştale neincluse în sfera serviciului universal (domeniu în care este necesară în continuare un alt tip de autorizare şi achitarea unei taxe specifice serviciului cu caracter de monopol).

Conţinutul deciziei se poate descărca (în forma supusă dezbaterii publice) şi de pe site-ul ANCOM, de aici, putându-se însă consulta (temporar numai) şi de pe pagina Monitorului Oficial.

Elementele de interes pentru filatelişti le reprezintă Anexa 2, litera B (unde sunt descrise serviciile specifice serviciului poştal universal, precum şi serviciile poştale neincluse în acesta), dar şi conţinutul Anexei nr. 1 (care cuprinde descrierea tuturor serviciilor poştale).

Ca menţiune specială, În Anexa nr. 1 la pct. 3.5.2 se face următoarea menţionare expresă: "Cu respectarea legislaţiei în vigoare, furnizorul are dreptul să dezvolte orice sisteme de plată ori de atestare a plăţii serviciilor pe care le furnizează, cu excepţia timbrelor poştale."

Cu alte cuvinte, un furnizor de servicii poştale care nu se regăsesc în sfera serviciului universal nu are dreptul de a emite şi de a comercializa timbre poştale, acest drept rămânând în continuare permis numai operatorului poştal autorizat să desfăşoare la nivel naţional servicii poştale din sfera serviciului poştal universal.

Am considerat oportun să fac această precizare, deoarece am primit în mai multe rânduri întrebarea de ce alţi operatori poştale care funcţionează în România, în afara Poştei Române, nu şi-au pus în circulaţie propriile mărci poştale, aşa cum se întâmplă de exemplu în Germania (unde există operatori poştali particulari care nu fac parte din Deutsche Post şi care au propriile mărci poştale).

joi, 13 aprilie 2017

Decizii ale ANCOM privind piaţa serviciilor poştale

ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii) a dezbătut şi adoptat în Consiliul Consultativ desfăşurat în 12 aprilie a.c. mai multe decizii care privesc piaţa serviciilor poştale, care se referă la:

- costul net aferent serviciului poştal universal în 2015 (care priveşte operatorul serviciului universal, respectiv CN Poşta Română);
- noul regim de autorizare generală pentru furnizarea de servicii poştale;
- modificarea obligaţiilor operatorilor de a raporta indicatorii statistici către ANCOM;
- strategia de reglementare în domeniul serviciilor poştale în perioada 2017-2020.

Cititorii interesaţi pot găsi mai multe amănunte pe pagina de internet a ANCOM.

vineri, 7 aprilie 2017

Poşta austro-ungară

Plicul din imaginea de mai jos (click pentru mărire) a fost vândut online în toamna anului trecut. Am dat peste imaginea lui făcându-mi ordine prin baza de date.


Plicul este o trimitere externă (inclusiv pentru poşta austro-ungară) spre Elveţia, francată cu două mărci de 5 soldi şi una de 15 soldi (emisiunea 1867 a Levantului austriac). Anul trimiterii nu a fost menţionat în descrierea oferită de vânzător, dar este posibil ca acesta să fie 1868.
Aspectul atrăgător la această piesă este claritatea ştampilelor BUCAREST.
Pe faţa plicului există un aşa-zis "Rötel" (inscripţie manuscrisă realizată cu creionul roşu) pe care nu am reuşit să o interpretez (mi s-a întâmplat la mai multe piese expediate în afara graniţelor austriece).

Plicul a fost vândut cu 366 dolari.

Francatură multiplă

Pe un portal de licitaţii online a fost vândut recent un plic din perioada postclasică purtând o francatură bicoloră multiplă care demonstrază (probabil) lipsa temporară de la vânzare a anumitor valori nominale din emisiunea uzuală în curs la acea dată. Click pe imagine pentru mărire.


Este o trimitere simplă externă din prima treaptă de greutate pentru care tariful în vigoare era de 25 bani.

Din păcate data din ştampilă se poate intui doar, din cauza aplicării mişcate. Ea pare a fi 18 decembrie 1886. Tariful necesar de 25 bani a fost acoperit cu două mărci de 5 bani pe hârtie colorată şi zece mărci de 1½ bani pe hârtie albă.

Pe timpul circulaţiei uzualelor Vulturi s-au utilizat de multe ori francaturi multiple şi colorate, ceea ce semnifică lipsa temporară de la oficii a unor nominale mai larg utilizate la francare.

Plicul a fost vândut cu 140 dolari.

miercuri, 5 aprilie 2017

Indiferenţă de (aproape) 80 de ani!

Cred că mai corect ar fi fost "indolenţă"!

Vă mai aduceţi aminte de scandalul de acum vreo zece ani referitor la falsurile descoperite la Muzeul Filatelic Naţional, în urma căruia Curtea de Conturi a depus o plângere penală, constituindu-se un dosar la DNA. Cine nu-şi aduce aminte poate să (re)citească articolul pe care l-am publicat în 2012.

La acea dată uitasem complet de un articol dintr-o revistă filatelică mai veche, din 1938. Până să ajung la revista în cauză, poate că sunt necesare unele precizări privind componenţa tezaurului aparţinând Muzeului Filatelic Naţional.

Colecţiile păstrate acolo provin din patru surse principale, potrivit informaţiilor făcute publice:
     - o colecţie constituită de către Poşta Română (sub diversele denumiri şi forme de organizare pe care le-a avut de-a lungul timpului) pe baza schimbului internaţional de timbre organizat la nivelul Uniunii Poştale Universale (România fiind unul dintre membrii fondatori); în perioada interbelică, această colecţie era denumită şi "Albumul oficial al Direcţiunii PTT";
     - o colecţie cuprinzând coli originale şi clişee provenite din "tezaurul" constituit la Fabrica de Timbre;
     - mai multe exponate primite sub formă de donaţii de la colecţionari;
     - diferite cantităţi de timbre provenite din confiscări efectuate de diverse organe ale statului.

Recent, mulţumită unui grup inimos de colecţionari s-a efectuat digitizarea colecţiilor revistelor filatelice disponibile din perioada 1937-2015. Recitind câteva numere mai vechi am dat peste un articol publicat în 1938 de avocatul Ioan Bogdan, unul dintre marii filatelişti români ai perioadei interbelice. Probabil că l-am mai citit cu mulţi ani în urmă şi nu-l mai ţineam minte, dar recitindu-l acum, vă mărturisesc că mi s-a ridicat părul în cap! Click pe imagini pentru mărire.


Cu alte cuvinte, în 1938 se cunoştea de existenţa falsurilor din colecţia Poştei!!! Să nu spuneţi că ştiau colecţionarii, iar oficialii nu ştiau!

Cum s-a putut întâmpla aşa ceva? Nu există decât o singură explicaţie: angajaţi însărcinaţi cu gestionarea colecţiei (numiţi mai mult ca sigur pe orice alte criterii decât pe baza unor cunoştinţe de specialitate minime necesare ) au înregistrat în evidenţă nişte falsuri pe post de mărci originale. Mai târziu povestea "a răsuflat", dar şefii au bălmăjit-o, neluând niciun fel de măsură (acoperindu-se probabil unul pe altul, în purul stil românesc). A venit apoi războiul şi oamenii au avut alte griji pe cap. E posibil ca toată tărăşenia (acoperită chiar de către autorităţi) să fi fost uitată. Mai târziu gestionarii tezaurului n-au mai suflat o vorbă! Este vorba şi despre cei de la Poştă, şi cei de la Banca Naţională (unde s-a aflat acesta până în 1990).

Iată însă că vine şi momentul de după 2000 când tezaurul de timbre a trebuit să fie predat unui gestionar nou, fostul gestionar decedând (după cum rezultă din documentele oficiale). Pe timpul predării-primirii însă, noul gestionar (care avea cunoştinţe filatelice) a remarcat rapid existenţa falsurilor, aducând la cunoştinţa şefilor situaţia. S-a iscat scandalul şi s-a ajuns la treaba cu sesizarea Curţii de Conturi. Citiţi la linkul de la începutul prezentului articol.

După toată povestea asta, desigur că nu se putea întâmpla decât un singur lucru: toţi oficialii s-au dat urgent la o parte, nedorind să-şi asume nicio răspundere. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase!

Acum, chiar sub ochii noştri, se petrece altă trăznaie. Citiţi aici!

Până şi pentru ultimul prostălău este evident că, în lumina celor prezentate, principala cauză a întregului tărăboi este numirea/alegerea în posturi de specialitate a unor persoane care n-au avut de-a face în viaţa lor cu timbrele şi care n-au nici cel mai scăzut nivel de cunoştinţe necesar (măcar aşa... la nivelul bunului simţ!). Culmea este că nu răspunde nimeni pentru asta, că aşa e legislaţia croită - oamenii sistemului nu se pot sancţiona singuri, ce naiba! Ei îşi auto-echivalează studiile, pentru că i-a durut în spate de formarea unor specialişti adevăraţi).

Mai există o cauză care a facilitat producerea acestui şir de evenimente: cei care au realizat legislaţia referitoare la patrimoniul mobil au evitat (intenţionat?) orice răspundere pentru deţinătorii bunurilor, separând nejustificat protecţia bunurilor de valorizarea acestora din punct de vedere istoric, artistic etc., etc. De aceea inventarul din depozite este ţinut departe de ochii publicului. De aceea în unele instituţii angajaţii au ajuns să vegeteze timp de zeci de ani fără să producă ceva în folosul societăţii, consumând totuşi fonduri publice. De ce?

Situaţia în care am ajuns cu tezaurul de timbre este pur şi simplu scandaloasă şi în opinia celor mai mulţi colecţionari organele abilitate ar trebui să intervină pentru a se salva ce se mai poate.

marți, 4 aprilie 2017

Combinaţie interesantă

Uneori se pot descoperi piese care prezintă interes şi la licitaţii de care cei mai mulţi colecţionari români nu au prea auzit. În cazul de faţă este vorba despre licitaţia nordicilor de la Engers Frimerker (ultima desfăşurată a avut loc luna trecută).

Piesa care mie mi se pare interesantă este un plic cu antet (corespondenţă comercială) expediat din Bucureşti în Franţa, în octombrie 1922 (click pe imagine pentru mărire).


Elementul datorită căruia mi se pare o piesă interesantă este utilizarea combinaţiei 2 lei "cap mare" cu 1 leu violet "cap mic". Numărul pieselor purtând această combinaţie pe care l-am întâlnit până acum este foarte mic. Care este "şpilul" acestor francaturi? Citiţi aici. Pentru specialiştii emisiunii Ferdinand, plicul poate fi interesant şi datorită tipului mărcii de 1 leu violet, existent aşadar la data circulaţiei (problema tipurilor de clişee/planşe la aceste uzuale este una nestudiată în totalitate).

Timişoara: piese cu recto-verso la prima marcă austriacă

Într-una dintre licitaţiile germane "mari" care a avut loc în cursul lunii martie a.c. am întâlnit (via Philasearch) două piese foarte frumoase nu în sens de "arătoase", ci care se constituie piese-martor pentru circulaţia primei mărci austriece cu imprimare recto-verso pe actualul teritoriu românesc.

Sunt două piese, un ştraif de trei mărci şi un unicat, ambele obliterate TEMESVÁR (monocerc, tip E potrivit monografiei mărcilor maghiare).


Ştraiful de trei mărci (click pe imagini pentru mărire) are impresiunea de pe verso în poziţie normală, dar decalată faţă de impresiunea de pe faţă cu circa o jumătate din înălţimea clişeului. Ştraiful poartă pe verso semnătura expertului Ferchenbauer (fiind însoţi şi de un "Befund" al aceluiaşi expert).


Unicatul are pe verso o impresiune răsturnată cu 180 de grade faţă de recto, cu decalaj vertical de circa jumătate din înălţimea clişeului, cuprinzând însă o porţiune dintr-un clişeu orb (cunoscut şi drept "cruce a Sfântului Andrei"). El a fost însoţit de un "Befund" semnat de un alt expert austriac recunoscut, Uwe Steiner.

Faptul interesant de remarcat este că ambele piese sunt imprimate pe hârtie de mână, iar clişeele sunt din tipul Ib, iar culoarea tiparului este galben-ocru (pentru detalii asupra tipurilor vă recomand să consultaţi un catalog specializat Ferchenbauer).

În România, interesul pentru piesele clasice austriece circulate în Ardeal, Banat şi Bucovina pare că s-a diluat de tot, din păcate.

marți, 28 martie 2017

Despre metodica studiului (31)

Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6, episodul 7, episodul 8, episodul 9, episodul 10, episodul 11., episodul 12., episodul 13, episodul 14, episodul 15, episodul 16, episodul 17, episodul 18, episodul 19, episodul 20, episodul 21., episodul 22, episodul 23, episodul 24, episodul 25, episodul 26, episodul 27, episodul 28, episodul 29, episodul 30.

Despre corespondenţe

În articolele publicate până acum pe blog am abordat acest subiect în repetate rânduri. Iată însă că a venit rândul la identificarea unui răspuns la întrebarea: cum studiem corespondenţele circulate prin poştă? Care ar fi modul de abordare a subiectului din punctul de vedere al filateliei tradiţionale şi ce anume urmăreşte studiul istoriei poştale?

O parte a răspunsurilor le putem găsi dacă studiem regulamentele adoptate de Federaţia Internaţională de Filatelie (FIP) pentru expoziţiile pe care le patronează, acesta fiind şi cel mai înalt nivel expoziţional şi, deci, şi cerinţele pe care ar trebui să le îndeplinească expozanţii în tratarea subiectului ales sunt cele mai pretenţioase. Pentru cei interesaţi, regulamentele menţionate pot fi găsite aici:

- istorie poştală: http://www.f-i-p.ch/wp-content/uploads/Postal-History.pdf
- filatelie tradiţională: http://www.f-i-p.ch/wp-content/uploads/SREV_Traditional-Philately_EN.pdf

Deşi FIP le consideră clase competitive diferite (cu toate că ele ar intra în una dintre cele două categorii menţionate mai sus), există regulamente separate pentru:

- aerofilatelie: http://www.f-i-p.ch/wp-content/uploads/Aerophilately.pdf
- întreguri poştale: http://www.f-i-p.ch/wp-content/uploads/Postal-Stationery.pdf
- fiscalotelie: http://www.f-i-p.ch/wp-content/uploads/Revenues.pdf

Totuşi, regula nu ar fi, în opinia mea, copierea cerinţelor din regulamentele expoziţionale, deoarece cercetarea istorică urmăreşte identificarea unor probleme situate într-o altă structură logică decât cea uzuală în competiţii expoziţionale tocmai pentru corelarea mai judicioasă şi integrarea domeniilor în logica studiului istoric.

Aria de cuprindere

Cititorii ştiu la ce mă refer, bănuiesc, atunci când invoc aria de cuprindere. Subiectul studiului îl constituie corespondenţa circulată prin poşta oficială care îndeplinea în perioada abordată ceea ce se cheamă astăzi "serviciul universal", sau mai concret ceea ce figura în vechile instrucţiuni drept "poşta uşoară de scrisori", incluzând însă şi unele extinderi ale ariei de cuprindere şi asupra obiectelor de corespondenţă necuprinse în "poşta uşoară de scrisori", de exemplu obiectele de coletărie uşoară sau gropurile.

Problema ariei de cuprindere poate fi nuanţată prin extinderea subiectelor abordate, pentru acoperirea situaţiilor particulare, de exemplu:

- corespondenţele tranzitate prin poşte locale, în măsura în care acestea au fost ofical autorizate/acceptate de către operatorul poştal naţional;
- corespondenţele manipulate de poştele altor state pe actualul teritoriu românesc aflat în componenţa statelor respective (de exemplu poşta austriacă în Transilvania anterior anului 1867);
- corespondenţele expediate prin poştele consulare ale altor state care au funcţionat pe teritoriul naţional cu permisiunea autorităţilor de la data respectivă;
- corespondenţele poştelor străine de ocupaţie civile sau militare în România pe timpul conflagraţiilor mondiale;
- corespondenţele oficiilor/agenţiilor poştale româneşti aflate în străinătate etc., etc.

Pentru păstrarea unei structuri logice a studiului, cred că este de la sine înţeles că fiecare categorie dintre cele enumerate mai sus va trebui tratată împreună cu fondul categoriei din care face parte (adică alături de studiul mărcilor şi al ştampilografiei din categoria respectivă).

Ce urmăreşte studiul corespondenţelor?

Obiectivul final al studiului corespondenţelor îl constituie catalogarea lor potrivit unui set acceptat de reguli şi principii, catalogare urmată de evaluarea nivelului rarităţii relative, precum şi de întocmirea unui listing descriptiv care să aibă un grad suficient de utilitate atât pentru cercetători, cât şi pentru colecţionari.

Există modele utilizate deja în studii?

Desigur că există câteva modele, care sunt deja utilizate atât îm studii, cât şi în cataloagele specializate. Aşadar roata nu a fost inventată de autor, şi nici focul. Ideea este de a încerca o scurtă recenzie a modelelor utilizate deja şi de a încerca să înţelegem ce criterii anume reprezintă interes pentru studiul pieselor din aria românească de interes, cu aplicabilitate la specificul funcţionării serviciilor poştale pe teritoriul ţării.

Modelele mai serioase utilizate în studii şi cataloage urmăresc două caracteristici generale ale corespondenţelor:
- componenţa francaturii;
- tariful/categoria de trimitere din care face parte corespondenţa.
Dar ca să vă puteţi face o idee, cea mai bună soluţie pentru a vă face să înţelegeţi este să vă dau două exemple concrete.


Iată un scurt extras dintr-un catalog austriac mai vechi (click pentru mărire). În tabelele din imagine sunt catalogate combinaţiile cunoscute (la data respectivă) ale francaturilor din a doua emisiune austriacă (1858), separat pentru mărcile cu nominale în kreuzer şi separat pentru cele care au circulat în Lombardia - Veneţia, cu valori în soldi. Nu este aşa că vă surprinde bogăţia de informaţie prezentată DOAR pentru o singură emisiune? Ca precizări, la catalogare există anumite note întrucât ea nu a fost realizată ţinându-se cont de felul trimiterilor şi/sau tarifele în vigoare la acea dată.



Un al doilea exemplu prezintă un extras dintr-un listing al unui catalog suedez mai vechi, listing destinat catalogării francaturilor trimiterilor clasice. Aici se poate remarca utilizarea altor criterii: tariful corespunzător fiecărei destinaţii (listingul este destinat catalogării corespondenţei externe).

Având cele două exemple ilustrate, încercaţi acum vă rog să apreciaţi cam care este gradul de utilitate al cotelor din cataloagele româneşti (1974 şi 1984 de exemplu), ori a celor din cataloage internaţionale de genul Yvert-ului ori al Michel-ului: ele sunt doar simple aprecieri care au o foarte mică legătură cu studiul, în care nu prea poţi avea încredere din cauza gradului ridicat de generalizare/aproximare, precum şi din cauza trecerii totale sub tăcere a diferenţelor relative de raritate între combinaţiile cunoscute.

Din păcate, gradul ridicat de generalizare a fost adoptat şi de autori consacraţi şi experţi recunoscuţi atunci când aceştia au abordat evaluarea corespondenţelor clasice. În opinia mea această alegere a fost făcută nu pentru că cei menţionaţi nu ar fi dispus de cunoştinţele necesare, ci din cauze  mai puţin "ordodoxe", comerciale, mai exact din cauza interesului pe care l-au avut în achiziţionarea unor piese deosebite la preţuri acceptabile sau mult mai mici decât valoarea lor reală, dată de raritatea pe piaţa filatelică. Aici este un subiect fierbinte, de care mulţi se feresc să vorbească, dar cam acesta este adevărul. De altfel concluzia nu poate fi ocolită atunci când se compară pe o perioadă mai îndelungată evaluările publicate de persoanele/cataloagele menţionate cu realizările înregistrate de casele de licitaţii consacrate.

Despre ierarhizarea criteriilor

În opinia mea, cea mai bună catalogare a corespodneţelor româneşti s-ar putea realiza prin utilizarea combinată a criteriilor menţionate mai sus, respectându-se însă o anumită ierarhie, prezentată în schema de mai jos.


Odată stabilită schema, nu mai rămâne decât scormonitul în baza de date, alcătuirea listingurilor şi evaluarea fiecărei piese conform frecvenţei de apariţie pe piaţa filatelică şi mediei realizărilor obţinute în licitaţii ori pe piaţa liberă.

Ceea ce n-am menţionat până acum este că în listinguri este absolut necesară includerea şi a corespondenţelor prefilatelice (cu rezerva evaluărilor separate a ştampilelor pe birouri/oficii). Tot nemenţionate au rămas şi corespondenţele oficiale, care de regulă nu sunt francate (dar pe care, din păcate, nu s-a obosit nimeni până acum să le catalogheze/evalueze).

Corelaţiile perioadelor istorico-poştale

Despre acestea am mai scris în articolele mai vechi de pe blog. Subiectul se pare că a trezit un oarecare interes din partea câtorva colecţionari care mi-au adresat întrebări în repetate rânduri. Tocmai de aceea m-am decis să abordez problema încă o dată.

Pe parcursul evoluţiei administraţiilor poştale s-au produs modificări repetate ale tarifelor poştale, iar după introducerea mărcilor poştale acestea au avut perioade definite în care au beneficiat de putere de francare, fiind perioadic înlocuite de mărci sau emisiuni noi. Tocmai corelaţiile dintre aceste perioade istorico-poştale au stat la baza naşterii unui număr determinat de combinaţii posibile concretizate în apariţia diferitelor francaturi posibile sau potenţiale. Click pentru mărire.


Un număr mai restrâns de colecţionari nu cred că ar fi foarte fericiţi dacă s-ar publica un catalog specializat al francaturilor/corespondenţelor, deoarece acesta ar deveni relativ repede un instrument nepreţuit în mâna membrilor juriilor de tot felul din cadrul manifestărilor competiţionale, ori asta ar fi un lucru nu prea dorit de către expozanţi.

Pentru arhive şi arhivişti

În toate arhivele continuă să se păstreze un număr apreciabil de corespondenţe, mai ales dintre cele nefrancate, fără mărci. Ştiu că un număr şi mai mare de astfel de documente a luat în decursul anilor calea topitoriilor şi reciclatorilor de hârtie, în urma selecţionărilor periodice. Cu toate aceste îndepărtarea acestei categorii de documente din dosare ar trebui să înceteze şi să nu se mai facă înainte ca ele să fie verificate de un specialist în istorie poştală.

Mai mult ca probabil, studiul corespondenţelor din dosare după criteriile prezentate mai sus ar fi extrem de greoi de efectuat, mai ales în situaţia lipsei personalului calificat. De aceea, evidenţa lor ar putea fi redusă la cel mult două criterii/elemente (în afara numărului filei din dosarul curent):

1. Data expedierii, stabilită potrivit ştampilei de expediţie ori al conţinutului pe care îl însoţeşte;
2. Localităţile de expediţie şi de destinaţie.

Nu cred/nu cunosc cu exactitate că/dacă instrucţiunile arhivistice de specialitate conţin criterii de clasificare a corespondenţelor. În lipsa lor, cele două criterii/elemente de mai sus pot fi folosite, în opinia mea, până vând documentele respective ar putea fi verificate de un specialist.
De altfel, simpla examinare de către un cunoscător a inventarului cuprinzând cele două criterii/elemente menţionate poate uşura ori chiar poate elimina nevoia unei examinări suplimentare de către un specialist şi predarea la topit fără teamă că s-ar putea pierde documente importante din punct de vedere al istoriei poştale.

© 2011-2017 Max Peter. Preluarea acestui material nu se poate face decât după încheierea unui acord prealabil în formă scrisă.

miercuri, 22 martie 2017

Au fost la Gärtner

Licitaţia cu numărul 36 a casei germane s-a desfăşurat exact cu o lună în urmă şi a oferit amatorilor, ca de obicei, o mulţime de piese interesante mai ales din zona mediană a preţurilor (dar probabil că ştiţi, casa germană are un nivel al preţurilor relativ ridicat în comparaţie cu alte licitaţii).
Nu am să enumăr toate loturile de interes, ci doar câteva care mi-au plăcut mie mai mult (ştiu că nu întotdeauna "gusturile" mele se potrivesc cu cele ale altor colecţionari, dar... asta e!).


Carte poştală expediată cu al 4-lea zbor spre America de Sud al Graf Zeppelin la Recide, în Brazilia. A fost vândută cu 110 euro.


Aceasta este o piesă care nu se întâlneşte pe toate drumurile. Blocul de patru al primei mărci austriece, de 1 kreuzer tipul III pe hârtie de maşină (tirajul 1854) care poartă atât ştampila oficiului de expediţie, cât şi cea de sosire: ARAD 30/11 - BATTONYA 9/12. Faţă de o cotă de catalog de 5.800 euro (după Ferchenbauer), blocul a fost oferit la un preţ de strigare de 1.000 euro, dar nu a fost vândut.


Aceasta este o scrisoare care în ciuda aspectului nu prea "curat" este ofarte rară şi nu se întâlneşte decât rar datorită combinaţiei pe care o poartă francatura: patru culori diferite, tipul I, din a doua emisiune austriacă (1858) pe o scrisoare recomandată expediată de la Braşov (KRONSTADT 14/12) la Pesta (PESTH 18/12 pe verso). Scrisoarea a avut un preţ de strigare de 4.000 de euro, dar nu a fost vândută.
Pentru că nu este o piesă pe care o vezi în fiecare zi, vă prezint şi certificatul semnat de Puschmann.


Ce vreau să vă mai spun este că în evidenţele mele nu mai am nicio piesă care să îndeplinească cele trei criterii de interes: a) francatură patru culori din emisiunea 1858; b) toate mărcile din francatură sunt tipul I; c) piesa este circulată în Transilvania.


Iată o marcă uzuală foarte rară în stare neuzată cu o calitate foarte bună. Este tirajul din 1917, "formatul mare" (26×29 mm - cine nu ştie despre ce este vorba se poate uita într-un catalog), cu gumă originală, fără şarnieră sau urmă de şarnieră. Marca prezintă interes deoarece ea a avut putere de francare şi pe teritoriul Bucovinei. Ea a avut un preţ de strigare de 700 euro, fiind vândută cu 1.050 euro (fără taxe şi comisioane).


Iată o scrisoare interesantă expediată din Bulgaria (Sistov) la Galaţi, în România, în 1872. Marca DDSG (10 kreuzer tipul I) a fost anulată atât prin obliterare cu ştampila agenţiei bulgare a agentiei, cât şi manual, cu cerneală, cu textul "Donau Station Sistov". În 1872 în România nu mai erau acceptate mărcile DDSG, aşa că scrisoarea a fost taxată cu un porto de 20 de bani la sosirea în portul românesc Galaţi. Scrisoarea a avut un preţ de strigare de 700 euro, dar nu a fost vândută.


Aceasta nu este o piesă deosebită ca raritate, dar este foarte frumoasă ca aspect însă: 3 keuzer din prima emisiune austriacă, tipul Ib pe hârtie de fabricaţie manuală, un unicat colţ de coală cu o ştampilă foarte clară MORAVITZA 21/2 tip D (cerc dublu cu agrafă). Piesa a fost vândută cu 45 euro.


În oferta licitaţiei a figurat şi un unicat obliterat de 27 parale din prima emisiune Cap de bour. Descrierea piesei este cuprinsă în certificatul eliberat în 1980 de Heimbüchler. Marca a fost oferită la un preţ de strigare de 5.000 euro, dar nu a fost vândută.


Iată o scrisoare frumoasă purtând marca poştei locale DBSR Cernavodă-Constanţa. Scrisoarea a fost expediată la Medgidia (la acea dată - probabil 1867 - era o staţie aflată între cele două puncte terminus ale căii ferate). Marca locală a fost anulată manual, cu cerneală.


Atunci când a fost publicată licitaţia online (prin februarie parcă), doi prieteni mi-au cerut părerea despre originalitatea piesei, afirmând că ea este dubioasă. Cu toate că nu am avu piesa în mână să o examinez, cele două certificate prezentate mai sus (două nume celebre, Pfenninger şi Ferchenbauer) cred că elimină temerea că ne-am afla în faţa unei scrisori contrafăcute.
Piesa a fost vândută cu 3.500 euro.


Scrisoare recomandată expediată în octombrie 1870 de la Focşani la Bucureşti, francată tricolor cu 2+18 bani 1868, plus două exemplare de 10 bani 1869 (total 30 bani). Potrivit certificatului semnat de Heimbüchler, "der Eigenschriebene Brief... ist als Misch- und Dreifarbenfrankatur sehr ungewöhnlich und äusserst atraktiv". Ea a fost oferită la un preţ de strigare de 6.000 euro, dar nu a fost vândută.

Mai departe, în ofertă au figurat o serie de câteva scrisori şi plicuri din perioada postclasică purtând francaturi interesante, care nu se văd frecvent.


Plic Iaşi - Berlin cu francatură patru culori Vulturi (29 bani, suprafrancat), vândut cu 85 euro.


Plic recomandar cu francatură mixtă Vulturi - Cifra în patru colţuri, cinci culori, 2,01 lei. Vândut cu 140 euro.


Lot de două plicuri recomandate expediate din Galaţi la Berlin, ambele purtând francaturi multiple colorate. Vândute cu 320 euro.


În cadrul unui lot s-a aflat şi o carte poştală cu semnătura olografă a falsificatorului Moroiu.


Bloc de patru mărci "poşta aeriană" de 5 lei cu defect de imprimare la marca din colţul colii, vândut cu 110 euro.


"Săptămâna fructelor", 1934, serie neuzată nedantelată în perechi orizontale. Vândută cu 600 euro.


"Apărarea patriotică" din 1945 ("Victoria"), o valoare neuzată prezentând un defect al dantelurii pe latura inferioară (parţial nedantelată). Oferită cu 180 euro, dar nevândută.


Fragment cu patru mărci din a doua emisiune uzuală maghiară (1871) purtând o ştampilă centrată a oficiului din Craidorolţ (Satu Mare). Oferit cu 100 euro, dar rămas nevândut.


Ziar cu bandă pe care se află o marcă pentru ziare "Debreţin", 1919; vândut cu 90 euro.

Acestea sunt piesele pe care le-am ales din licitaţie pentru a vi le prezenta.

luni, 13 martie 2017

Capete de bour la Rauhut

Licitaţia cu numărul 175 a casei Harald Rauhut (care a avut loc luna trecută) a propus în ofertă pentru amatorii de marcă românească veche două exemplare din prima emisiune moldovenească.


Primul exemplar, din valoarea de 27 parale, este unul dintre capetele de bour având un aspect deosebit de frumos, purtând o ştampilă aproape completă JASSY MOLDOVA 11/9. Ea este uşor atinsă pe latura inferioară a cadrului circular, chiar sub goarnă. Marca figurează în inventarul alcătuit de expertul Fritz Heimbüchler şi publicat în primul volum al monografiei sale.
Piesa a fost oferită la un preţ de strigare de 6.000 euro. fiind vândută însă la numai 5.600 euro.


A doua piesă este un unicat de 54 parale din aceeaşi emisiune, anulat cu o cruce manuală făcută cu cerneală. Şi această marcă figurează în inventarul lui Heimbüchler, fiind una dintre cele numai două unicate anulate cu cerneală cunoscute. Marca a fost oferită pentru 3.000 de euro, dar nu a fost vândută.


Deşi este un fals grosolan, am ţinut să semnalez şi această reproducere de slabă calitate (să nu credeţi că marile case de licitaţie au cine ştie ce experţi nemaipomeniţi, specialiştii adevăraţi pentru mărci şi piese româneşti vechi numărându-se pe degete).
Falsul se distinge de la o poştă (sic!) datorită ştampilei grătar: orice marcă Principatele Unite purtând o ştampilă grătar este ori falsă, ori poartă o ştampilă falsă deoarece ştampilele tip grătar au fost introduse după scoaterea din circulaţie a acestor mărci, practic fiind imposibilă utilizarea lor pentru anulare în această perioadă.
Oricum, pentru un ochi obişnuit cât de cât cu această emisiune, diferenţele desenului faţă de original sunt evidente.