Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 4 februarie 2016

Cum a reuşit statul român să devină co-proprietar pe bunurile private deţinute de sute de mii de cetăţeni şi cum i-a transformat peste noapte pe aceştia în potenţiali infractori (2)

Episoadele anterioare le puteţi citi aici: Episodul 1;

Ce este şi cum a apărut filatelia? Principalele ei etape de dezvoltare în România

Nu mă apuc să dau eu definiţii, căutaţi în DEX (pentru cei care nu sunteţi de specialitate) pentru că filateliştii ştiu ce înseamnă.
Prima marcă poştală a fost pusă în circulaţie în Marea Britanie, la data de 6 mai 1840 (data oficială). La mai puţin de 30 de ani de la acest eveniment (care a reprezentat o inovaţie nemaipomenită în istoria serviciilor poştale) o mulţime de alte ţări şi teritorii au urmat exemplul englezilor, punând în circulaţie propriile mărci poştale.
Acest mic petec de hârtie care este marca poştală a contribuit într-un mod neaşteptat de mult la dezvoltarea serviciilor poştale, comunicarea între persoane aflate la distanţe apreciabile devenind mult mai facilă şi mai ieftină, iar extinderea serviciilor poştale cu o viteză aproape geometrică a făcut necesară implementarea, la nivel unitar şi internaţional, a unor proceduri similare. Cam acesta a fost momentul în care mai multe ţări (printre care şi România) au pus bazele unei organizaţii internaţionale denumită Uniunea Poştală Universală, organizaţie la care, astăzi, nu prea mai există vreun stat recunoscut de către ONU care să nu îi fie membru.

Prin anii '60 ai secolului al XIX-lea au apărut primii colecţionari de mărci poştale, în statele din Europa Occidentală şi în America de Nord. Pasiunea a avut şi ea o dezvoltare neaşteptat de mare, încât în jurul anului 1900 existau deja în toată lumea zeci de mii de colecţionari şi începuseră să fie publicate sute de reviste filatelice (există inventare ale tuturor publicaţiilor în marile biblioteci ale lumii).

Românii au fost puţin mai "leneşi", dacă pot spune aşa. Prima societate filatelică a luat naştere în 1891 la iniţiativa lui Dimitrie C. Butculescu, o importantă persoană publică de la acea dată. În anii următori numărul colecţionarilor români a crescut şi el, fiind constituite mai multe cluburi şi asociaţii şi dezvoltându-se şi o publicistică românească de specialitate.

Lucrul care trebuie neapărat subliniat este că filatelia a apărut şi s-a dezvoltat EXCLUSIV prin efortul, pasiunea şi dăruirea unor persoane particulare. Statul român nu a avut niciodată niciun fel de contribuţie în dezvoltarea filateliei (cu o singură excepţie şi constrângere pe perioada domniei regelui Carol al II-lea, el însuşi un pasionat colecţionar).

A venit însă momentul 30 decembrie 1947 când s-a produs cunoscuta schimbare de regim. A mai venit şi momentul 11 iunie 1948 în urma căruia activităţile comerciale filatelice private au fost interzise. Totodată, maşinăria politrucilor pornită pe spatele întregii societăţi a trecut la rescrierea istoriei naţionale inclusiv prin interzicerea deţinerii şi comercializării anumitor serii de mărci şi efecte poştale, devenite indezirabile pentru noul regim.

Comerţul filatelic a fost şi el transformat şi subordonat economiei socialiste, planificate.

Filatelia a intrat într-o perioadă sumbră, activitatea primei asociaţii formate la nivel naţional devenind subordonată administraţiei poştale, care până în 1989 a numit continuu conducătorii (sau "administratorii", "directorii") filateliştilor. Concomitent, la nivel de politică de emisiune a timbrelor a fost adoptată linia sovietică, întreaga mişcare filatelică naţională suportând indicaţiile politrucilor, deoarece filatelia în sine - devenită subordonată partidului - a fost transformată într-un alt mecanism folosit pentru propagandă, pe lângă instituţiile de învăţământ.

Începând cu 1990, mişcarea filatelică românească şi-a recâştigat independenţa, dar a început să se confrunte cu alte probleme aduse de pseudo-capitalismul sălbatic al primilor ani de aşa-zisă libertate.

"Grija" statului socialist faţă de valorile filatelice

Singurul comerţ filatelic legal care mai era permis în România după 1948 a fost preluat de către o întreprindere de stat, care în timp a avut denumiri şi obiecte de activitate variate. Mai marii epocii proveneau, de cele mai multe ori, din cetăţeni cu studii aproximative (sau făcute "la seral"), care i-au considerat întotdeauna pe filatelişti drept nişte filfizoni plini de snobism şi de dorinţă de îmbogăţire.
Pentru fosta întreprindere ICS Romprestfilatelia (şi cu celelalte denumiri ulterioare pe care le-a avut) protejarea valorilor filatelice naţionale era doar o vorbă în vânt. Colecţionarii mai bătrâni cred că îşi mai aduc aminte că prin cercurile filatelice bucureştene erau prinse în pioneze la avizierele regulamentare adrese de la întreprinderea filatelică de stat prin care se comunica filateliştilor că "achiziţionează" scrisori vechi din perioada clasică cu multe timbre, timbre vechi în blocuri ori scrisori cu timbre înjumătăţite. Încă revăd avizierul pus pe perete lângă masa prezidiului în magherniţa din subsolul fostei terase de sub Teatrul Naţional (mai jos de Electroluxul de pe "13 Decembrie").

Astăzi nu se mai ştie nimic de arhivele fostei întreprinderi de stat, colecţionarii mai bătrâni intuiesc însă adevăratul jaf făcut de "stat" pentru a vinde cu orice preţ în străinătate absolut orice categorie de marfă de pe urma căreia se realiza "aportul valutar". Pentru că în colecţia naţională nu se mai regăseşte nicio scrisoare din cele înşirate în adresele bătute la maşină, înfipte în pioneze la avizierele din cercurile filatelice.

Şi să nu credeţi că s-a terminat, pentru că acesta a reprezentat doar începutul! În 1970 sau 1971, nenorocita aia de întreprindere de stat a încheiat un contract de export cu un negustor angrosist de timbre din Germania în condiţii absolut înjositoare şi pentru statul român, şi pentru administraţia poştală emitentă, dar mai ales pentru colecţionarul român. Aceea a fost perioada în care au apărut coliţele nedantelate cu tiraje reduse şi distribuţie reglementată (deoarece masa tirajului era cumpărată de negustorul neamţ cu pricina). Filatelia românească era de fapt o maşină de făcut bani cu orice preţ, iar politica de emisiune (un atribut al suveranităţii statului, la fel ca baterea de monedă) a ajuns subordonată unui "capitalist veros" din Germania Federală.

Să nu credeţi că s-a schimbat ceva după 1990! Aceeaşi adunătură de matracuce - specialiste în operaţiunile de export de timbre - şi-au continuat activitatea aproape criminală faţă de valorile statului român, continuând să vândă la export unor negustori angrosişti timbre româneşti preobliterate la 1 sau 2 dolari mia de bucăţi. Sesizările făcute conducătorilor de atunci nu s-au soldat decât cu stoparea acestei practici, făptuitorii neputând fi traşi la răspundere deoarece erau acoperiţi de un ordin al unui fost ministru al poştelor şi telecomunicaţiilor dat înainte de 1990 (dar rămas neabrogat), care le permitea să vândă timbre preobliterate la un preţ cu 15% mai mare decât costul de tipar, pentru că se obţinea un profit, nu-i aşa?

Astăzi, foştii ministri din anii '90 (inclusiv cei de la Cultură - care încă n-au trecut "dincolo") tac mâlc! Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase!

Legea comunistă referitoare la ocrotirea patrimoniului cultural naţional

Reglementarea în cauză a fost Legea nr. 63 din 30 octombrie 1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural naţional al Republicii Socialiste România. Ea a fost adoptată de către Marea Adunare Naţională, fiind publicată în Buletinul Oficial al RSR nr. 137 din 2 noiembrie 1974.

Părerea mea personală este că legea - pentru domeniul nostru - era destul de clară şi nu dădea loc la nicio interpretare. Articolul 2 al legii menţiona la punctul b) următoarele:

"Patrimoniul cultural naţional cuprinde:
b) bunuri cu valoare istorica şi documentara deosebită (...) raritati filatelice."


ATÂT!!! RARITĂŢI FILATELICE şi nu toate gunoaiele posibile şi imposibile care sunt "mai vechi de 50 de ani", aşa cum au pus în actuala lege nişte birocraţi cu o pregătire NULĂ (dar puşi în funcţii de partid), lăsând interpretarea legii la latitudinea cuiva care pur şi simplu nu există în activitatea şi cercetarea filatelică.
Cu alte cuvinte, legea comunistă era (din punctul de vedere al filateliştilor) mult mai bună decât cea actuală, pentru că uzuala de 55 bani din 1952 n-ar fi putut ajunge niciodată obiect de patrimoniu, aşa cum astăzi, din păcate, ar putea fi posibil dacă ajunge să fie clasată de un individ atestat în condiţii dubioase ca expert!

Legea comunistă a fost în vigoare de la 02.11.1974 până la 06.02.1990, fiind abrogată prin Decretul nr. 90/1990, care se referea la înfiinţarea şi organizarea Comisiei muzeelor şi colecţiilor. La rândul lui, acest decret a fost înlocuit prin Ordonanţa nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional. Lucrul interesant în această ordonanţă este LIPSA ORICĂREI MENŢIUNI REFERITOARE LA TIMBRE ŞI/SAU FILATELIE. Şi să nu îndrăznească vreun birocrat aflat astăzi pe post că "au pus pile filateliştii", pentru că actul a fost realizat tot în birourile celor de la Cultură!
Ordonanţa nr. 68/1994 avea rolul de a completa prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 27/1992 privind unele măsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional, adoptată cu modificări prin Legea nr. 11/1994. Nici aceste ultime două reglementări nu fac niciun fel de reglemenare la timbre sau la filatelie.

Printre semnatarii (rămaşi în viaţă) ai acestor acte normative mai sunt doar Nicolae Văcăroiu şi Florin Georgescu. Ei doar le-au semnat, că de conceput şi scris au fost făcute de birocraţii de la Cultură în funcţii la datele respective.

Şi uite-aşa ajungem la Legea din 2000, pe care o vom analiza într-un apisod viitor.

Până una-alta, mi-am rugat prietenii şi cunoscuţii să îmi transmită care ar putea fi (în viziunea şi după judecata lor) motivele pentru care timbrele şi colecţiile filatelice ar trebui (sau ar putea) să constituie bunuri aparţinând patrimoniului cultural mobil, luând în considerare ce factori doresc (istoric, artistic, estetic, filozofic, material etc.). Acelaşi lucru îi rog şi pe cititori, aceştia putând apela la orice mijloc de comunicare le este la îndemână, inclusiv formularul de comentarii de mai jos.

Povestea va continua în episoade viitoare.

17 comentarii:

  1. Odiseea colectionarului ( partea I ). Asa cum m-am angajat, am inceput demersurile LEGALE pentru expedierea unui clasor cu timbre intr-o tara dina fara Europei.Primul pas l-am facut mergand la vama.Mentionez ca , asa cum am atentionat in trecut in nenumarate ocazii, expedierea in afara tarii atimbrelor, monedelor sau a oricare alt obiect apartinand de sfera colectionabilelor se poate face numai prin colet postal , prin vama.Expedierea lor prin posta obisnuita ( inclusiv in spatiul UE) incalca cel putin doua legi, respectiv Legea serviciilor postale si Legea patrimoniului. Bineinteles, la vama, mi s-a solicitat un aviz de export ( asa cum este prevazut in lege .Pentru obtinerea respectivului aviz am fost indrumat catre Directia de patrimoniu a judetului.M-am delpasat imediat la locatia respectiva unde ( nu a fost o surpriza pentru mine , cunosteam problema in amanunt de ani ...) cu regret am fost informat ca directia in cauza nu poate emite respectivul aviz deoarece NU are un specialist in domeniu.Si am fost indrumat mai departe, catre Directia de cultura Bucuresti , unde, mi s-a spus, ar exista respectivul specialist. Mai departe, daca exista doritori, pot prelua demersul meu si sa il duca mai departe, mergand la respectiva directie . Pentru orice colectionar normal, sa spunem, incadrat in campul muncii , care doreste sa isi cosntituie o colectie ( si) prin schimburi externe, sfatul meu este "Forget it ! Mai bine dati banii pe o bere si un mic, vara , la o terasa." .Legea actuala, asa cum este ea, cu normele actuale, nu fac decat sa omoare orice tentativa de a mai colectiona ceva in Romania decat, eventual, calendare cu politicieni.Banuiesc ca acelea vor fi la liber si din belsug.Va atentionez ca nici achizitionarea din exterior a pieselor pentru colectie nu e chiar cusher, conform aceleiasi legislatii, daca o interpretam ad litteram . Si chiar daca in discutiiile de la om la om vi se va da dreptate ( chiar si de catre factorii de decizie din Directia de cultura) , in fapt spectrul DNA bantuie peste tot si nimeni nu risca sa aiba o initiativa sau sa ia o decizie in domeniu.Ce se poate face?Fara o actiune concertata a intregii comunitati de colectionari din Romania, fara implicarea AFR, SNR si a celorlalte asociatii ale colectionarilor si, indraznesc sa spun, fara proteste coerente si substantiale, inclusiv in strada, daca este nevoie, nimic. E trist sa spun, dar va trebui sa invatam de la oieri...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru mine tot ce aţi povestit nu este o noutate.

      Ștergere
    2. Niic pentru mine dar am tinut sa fac acest demers pentru ca toata lumea sa ia aminte ... Si sa nu mai vorbim din povesti , ci din (i)realitatea cotidiana.

      Ștergere
    3. Later edit.Stand si rememorand un pic comentariile din ultimele zile, realizez inca o data gravitatea situatiei.Statul roman da o lege dar nu are personal sa o aplice.E ca si cum maine as decreta ca toti posesorii de autombobiel din Romania sunt obligati , pentru a circula cu masina, sa cumpere rovignieta.Iar aceasta s-ar gasi numai intr-un ghiseu, in Bucuresti, cu program de 4 ore pe zi, 2 zile pe saptamana si cu tiparire la primirea comenzii..Absurdistan.

      Ștergere
    4. Am dat şi eu exemplul cu plătitul impozitului, dacp aţi apucat să-l citiţi.

      Am tot stat şi m-am gândit: este un sistem în care domneşte un haos întreţinut - îndrăznesc să presupun - intenţionat.

      Sistemul a inventat o chestie care să-i permită ocuparea unor funcţii chiar în lipsa pregătiri (necesare MĂCAR la nivelul bunului simţ): echivalarea specializărilor care presupun absolvirea aceleiaşi facultăţi.

      Exemplu: arheologul se bagă peste arhitect, care la rândul lui se bagă peste restaurator, care la rândul lui se bagă peste arhivist, şi tot aşa într-o veselie!

      Din această cauză, pentru filatelie (specializare care nu există în nicio formă de învăţământ) ajunge să ia decizii un neica-nimeni care n-a avut niciodată niciun fel de tangenţă cu domeniul.

      Iar dacă ridică cineva vreo sprânceană a mirare, se bagă la înaintare cuvântul "susceptibil". Cu asta se maschează imediat incompetenţa.

      Mă opresc aici (deocamdată), că cine ştie ce-mi mai fac degetele pe tastatură.

      Ștergere
    5. Am uitat să completez mai sus: absolvirea aceleiaşi facultăţi sau a alteia situată oarecum în domeniul culturii.

      Ștergere
  2. Odiseea colectionarului ( partea II sau despre rinoceri ).Au mai trecut cateva zile, am mai participat la cateva discutii aprinse pe tema subiectului.Si, intre timp, am hotarat sa duc demersul meu mai departe.Am solicitat Directiei Judetene de patrimoniu, in scris , sa imi comunice daca, in 4 domenii in care , personal, am o oarecare expertiza, D.J.C.C.P.C.N. are experti atestati care sa poata clasa un bun cultural si, eventual, sa dea aviz de export.Astept raspunsul oficial.Raspunsul neoficial l-am primit deja, nu exista nici un expert in domeniul respectiv (si in nici un alt domeniu).Domeniile la care m-am referit sunt cartile, filatelia, numismatica si operele de arta , respectiv pictura (in principiu, la fotbal, politica si arta ne pricepem toti...).cu raspunsul respectiv ma voi deplasa apoi la Directia Judeteana Vamala pentru a vedea ce pasi se pot urma , in continuare, pentru finalizarea demersului meu.Reamintesc, demersul cionsta in expedierea unui clasor cu timbre (absolut obisnuite) intr-o tara din afara UE.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu am senzaţia că aici ar putea fi competentă o altă instituţie a statului, deoarece s-ar putea să ne aflăm în faţa a ceea ce un anumit cod defineşte drept "neglijenţa în serviciu" (potenţial cu consecinţe deosebit de grave). Dacă nu cumva ar putea exista un concurs de - hai să le zicem - situaţii (pentru că miroase şi a ceva de gen "asumarea fără drept a unei calităţi oficiale".
    Zic şi eu, nu dau cu parul, dar cred că ar putea fi interesat cineva de toată tărăşenia asta.

    Din păcate, în cadrul discuţiilor (la care am participat sau pe care le-am citit doar), ca persoană care m-am ocupat o viaţă întreagă de un domeniu nu am nevoie de mai mult de trei fraze ca să-mi dau seama că am de-a face cu nişte diletanţi. Urmările pot fi, din această cauză, deosebit de neplăcute.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ca de obicei, cu cat recitesc postarile vechi, cu atat descoper noi teme de discutie interesante...Citind atata legea veche, cat si pe cea noua, remarc ca , surprinzator, fie si cu mentionarea termenului de raritate in lege, fie si cu elaborarea unei liste care sa cuprinda, nominal, toate piesele filatelice incadrabile in patrimoniul cultural mobil, tezaur sau fond, nu am rezolvat problena.Deoarece vamesii nu sunt experti filatelici, ei nu pot aprecia daca piesele in cauza fac parte (sau nu) din lista in cauza.Si ne vor trimite tot la Directia de patrimoniu, pentru tidula.Asta daca nu cumva se va putea regla problema in cauza prin completarea unei declaratii pe proprie raspundere care sa ateste faptul ca piesele in cauza nu fac parte din categoriile enumerate mai sus.Asta poate fi in regula, teoretic , pentru un filatelist cu un minim de bagaj de cunostinte , dar ce facem pentru o persoana oarecare, care doreste sa expedieze acelasi clasor si nu poseda cunostintele necesare pentru aprecieera corecta a pieselor in cauza si, implicit, pentru completarea declaratiei?
    Il trimitem tot la Directia de patrimoniu.Si aici insa se ridica o alta problema, practica.Sa spunem ca cei de la Directie atesteaza ca produsul poate fi expediat si ca nu e nevoie de licenta de export, deoarece bunurile nu sunt incadrabile in tezaur sau fond.Cine garanteaza ca bunurile la care s-a facut expertiza sunta celeasi cu cele care vor fi exportate? Pentru ca sa se intample aceasta, ar trebui ca bunirile in cauza , dupa efectuarea expertizei, sa fie sigilate si, astfel sigilate, insotite de certificatul de export, sa fie prezentate in vama...

    RăspundețiȘtergere
  5. În toate situaţiile, solicitările de atestare sunt (potrivit legislaţiei actuale) însoţite de fotocopii, care se semnează pentru neschimbare de către părţi.
    Din păcate, situaţii specifice sau particulare pot exista cu duiumul.
    În situaţia în care linia adoptată de actuala legislaţie nu se va modifica şi va rămâne în termeni (aproximativi) asemănători ori - mai grav - similari, ar putea fi posibile anumite urmări destul de neplăcute.

    Problema interesantă este că (de exemplu) un cetăţean din Germania se poate deplasa - dau un alt exemplu - la un târg filatelic organizat la Chicago. La părăsirea teritoriului german, potrivit legislaţiei europene, cetăţeanul german nu are nevoie de niciun fel de act, indiferent de natura şi/sau cantitatea timbrelor pe care le are asupra lui.

    Din păcate, legislaţia românească (mai asemănătoare - cred - cu cea din Coreea de Nord - nici măcar în China comunistă nu există aşa ceva) nu permite nimic. Este total diferită şi de ceea ce se întâmplă în SUA, şi de cea din Austrailia, Noua Zeelandă, Canada, Brazilia şi Argentina, India (şi mai pot încă enumera, dar mă grăbesc pentru că mai am şi alte treburi).

    Problema specific românească este aceea că specialistului în arheologie (dau un exemplu arbitrar) i se permite să comenteze probleme referitoare la arhitectură, iar unui mediavalist i se permite să comenteze ceea ce se întâmplă în filatelie. Şi niciunul dintre cei daţi ca exemplu nu au habar câtuşi de puţin de celălalt domeniu, desigur neavând nici măcar o activitate cât de cât relevantă în celălalt domeniu.

    Filatelia nu are, din păcate , o instituţie proprie de învăţământ, nu există nici măcar cursuri care să fie predate în cadrul unor instituţii de învăţământ. Din această cauză, toţi neaveniţii îşi permit să-şi dea cu presupusul în probleme în care nici măcar diletanţi nu se pot numi, pentru că ei de fapt nu există de facto în acest domeniu.

    Gândiţi-vă la întreaga arie a culturii ca la o mare bucată de pizza. Fiecărei specializări (arheologie, muzeistică, restaurare, bibliofilie etc., etc.) îi revine câte o felie (sau numai o feliuţă).
    Filateliştii au stat întotdeauna pe margine, neavând şi ei un loc la această masă.
    Lor nu li s-a permis niciodată decât rolul de a mirosi bunătăţile de pe masă, din două cauze principale:

    - domeniul nu a interesat niciodată pe niciun responsabil al Ministerului Culturii, neacordându-se niciodată fonduri (sau luându-se măsuri) pentru pregătirea profesională a celor cărora li s-au stabilit atribuţii în domeniu;

    - responsabilii şi-au permis cu de la sine putere (pe baza unor reglementări pe care se feresc să le facă publice sau să le popularizeze) să facă tot felul de echivalări a unei specializări cu alta, permiţând în fond încadrarea pe unele posturi şi păstrarea pe acestea a unor persoane total incompetente (aşa cum tocmai s-a demonstrat practic foarte recent prn solicitarea unei aviz pentru o colecţie filatelică unei direcţii judeţene de profil, care a refuzat să îşi îndeplinească atribuţiile din cauza incompetenţei; solicitantul a fost trimis la structura similară din Bucureşti pentru obţinerea avizului în cauză).

    Cu alte cuvinte, actuala legislaţie şi modul în care ea se aplică de către nişte funcţionari plătiţi din bani publici nu fac altceva decât să îşi bată joc de cetăţean.

    Din această cauză nu m-aş mira dacă un cetăţean va ajunge să apeleze la justiţie, cerând luarea de măsuri împotriva celor care şi-au bătut joc de el.

    RăspundețiȘtergere
  6. Odiseea colectionarului partea a treia sau despre cum sa omoram tantarii cu bomba atomica...
    Astazi am intrat in posesia raspunsu;ui oficial din partea Directiei Judetene de cultura Prahova care atesta ca nu eista incadrat nici un expert atestat in patrimoniul cultural mobil .Mai mult,isi declina orice competenta si trimit solicitantul mai departe , la Comisia Nationala a Muzeelor si Colectiilor ( respectiv la expertii atestati de catre aceasta comisie).Sa vadem acum implicatiile acestui fapt.In primul rand,trebuie specificat ca in domeniul filateliei exista, conform CIMEC, 4 (sau 5 , nu retin exacrct) experti atestati.Cum s-a facut atestarea este o alta discutie , purtata pe alt topic.Sa luam de bun ca sunta testati in regula.cel mai apropiat astfel de expert domiciliaza si isi desfasoara activitatea in Bucuresti.Deasemenea presupun ca un raport de expertiza se plateste de catre solicitant.Ca nimeni nu face munca patriotica.
    Sa luam totul de la cap si sa rezumam.Orice colectionar care ar dori sa faca un cshimb extern cu un alt colectionar , cu respectarea actualei legislatii , trebuie, INDIFERENT ca doreste sa schimbe ( Cap de bour pe Zimbrulu si Vulturulu sau de gunoi filatelic al anilor `80) , va trebui sa oibtina un certificat de export.Fara acest certificat de export nu se poate expedia , legal, nimic.Acest certificat este solcitat la vama, cand faceti expedierea.In opinia mea, orice abatere de la aceasta regula ( a vamesului, in special, ca inchide ochii sau considera el ca nu fac parte din patrimoniu ) constituie o infractiune. De obicei, vamesul indruma solicitantul catre Directia de cultura judeteana.Aici, insa, veniti degeaba, sunteti indrumati mai departe catre expertii autorizati de Comisia Nationala a Muzeelor si Colectiilor. Care, asa cum am precizat, sunt gasibili doar in numar miniscul, ca sa nu spun microscopic.Presupunand, prin absurd, ca vreti, in continuare sa fiti un cetatean model si sa respectati cu strictete legile (absurde) ale tarii in care, din nefericire, traiti, trebuie sa va deplasati catre respectivii specialisti.Evident, pe timpul si mai ales pe banii ( multi) ai dumneavoastra . Presupunand, in continuare, ca i-ati gasit , mai mult ca sigur ca, pe linga comisionul necesar expertizei ( recunosc ca nu cunosc nimic despre acesta dar ne putem interesa)intervine si factorul timp.De ce? Simplu, pentru ca la un numar de 4 (patru) specialisti atestati ar trebui sa apeleze intreaga masa de colectionari (sau simpli detinatori accidentali ai unor stransuri filatelice sau pseudofilatelice) .Sa presupunem, in continuare, de dragul demonstratiei , ca ati trecut cu bine si de acest vpas.Cu raportul de expertiza in cauza trebuie sa va deplasati catre serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii ca sa obtineti avizul de export.Cautam ce inseamna serviciul in cauza si gasim :Directiile judetene de cultura etc etc ...
    Dupa ce stati si aici la coada evident si asteptati un raspuns, cand il aveti, in sfarsit, puteti merge , fericit, la vama, sa expediati bunul in cauza.Vreti sa facem un calcul ( nu neaparat numai financiar ) ce inseamna toata acesta plimbare? Rezultatul este ca , mentinand aceste prevederi absurde, colectionatul, in Romania, asa cum il stum noi , care si-a vazut de treaba chiar si pe vremea comunismului atat de hulit ( vreme, in care, culmea, a fost chiar incurajat si sprijinit) va disparea sau va trece in ilegalitate.Mi s-a tot servit , de-a lungul periplului meu, textul cu "stiti, patrimoniul trebuie totusi, protejat".Partial adevarat.Sau, ca sa dau un exemplu, similar cu o lege care s-ar da de exemplu, avand ca baza faptul ca acum trei zile un cetatean a fost injunghiat intr-un bar , lege care sa prevada ca toti posesorii de cutite, briceaguri, furculite si alte obiecte taioase si ascutite ar trebui sa aiba un permis de portarma pentru asa ceva . Suna ca in Orwell si Kafka , nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am cuvinte... Statul îşi bate joc de colecţionari în cea mai organizată formă posibilă.
      Întrebarea e: totul este gândit cu o anume intenţie, ori este doar rezultatul prostiei unora?

      Ștergere
    2. Dacă toată această odisee s-ar trimite unor reviste filatelice din străinătate, cred că cititorii lor pur şi simplu s-ar c*ca pe ei de râs şi şi-ar zice: românii sunt nişte idioţi!

      Ștergere
    3. Nu cred ca se poate numi patrimoniu niste timbre care au fost in tiraj de sute de mii sau milioane.Asta nu e patrimoniu.Poate in capul unora,carora li se invartesc invers anumite rotite.

      Romania nici macar un catalog amarat de evaluat timbre nu are,dar unii se grabesc repede sa declare patrimoniu orice fapt banal si firesc aparut pe scena istoriei.

      Patrimoniu e un tablou de Grigorescu,o opera de Brancusi,niste monede dacice,etc. Dar in nici un caz o serie de timbre cu valoare de 10 lei.Doar daca vor unii intentionat sa transforme orice obiect romanesc in obiect de patrimoniu. In acest caz devenim de rasul curcilor,si ne vor intoarce spatele inclusiv si filatelistii vietnamezi sau africani.Si atunci putem declara patrimoniu si un ambalaj de napolitane din anii 60,sau un sul de hartie igienica din anii 80.

      Cred ca se urmareste stabilirea unei politici nationalist-extremiste,unde orice obiect romanesc chiar daca i se stie valoarea din cataloage filatelice,cum este in cazul timbrelor,sa fie numit impropriu """patrimoniu"".

      Nici macar rusii care sunt cunoscuti pentru nationalismul lor,nu sunt atat de idioti incat sa numeasca patrimoniu orice timbru care a fost tiparit in milioane de exemplare.

      Nu cred ca este necesar sa ai un certificat de export ca sa trimiti niste timbre amarate,ca doar nu esti firma adica persoana juridica. Esti persoana fizica nu juridica,si in concluzie iti trimiti bunurile tale personale oricui doresti.

      Sau statul vrea sa ii transforme pe toti filatestii in persoane juridice? Sau vrea sa desfiinteze actiunea de a colectiona ? Oriunde in Europa la targuri de vechituri fiecare vinde ceea ce are acasa. Fie ca sunt timbre,monede ,tablouri.Politia intervine doar daca exista vreo plangere asupra unor obiecte care sunt susceptibile de a fi furate. In rest...platesti o taxa si iti vinzi ceea ce ai pe acasa.

      Chestia asta cu targurile de antichitati intra in alta categorie,unde nu iti trebuie bon fiscal ca sa vinzi ceva.Nu trebuie nici sa ai vreo firma .Pur si simplu vinzi ca persoana fizica. Daca vor sa desfiinteze si asta,pai atunci adio democratie .Ne intoarcem pe vremea lui Gheorghe Gheorgiu-Dej,sau inviem politica lui Mao din anii 60,asa numite ""revolutie culturala"". Defapt se poate numi INVOLUTIE CULTURALA.

      Ștergere
  7. PS Later edit - Conform CIMEC, expertul cel mai apropiat de mine ( si singurul din Bucuresti ), pentru filatelie, este POPESCU, Răzvan Radu - Bunuri arheologice şi istorico-documentare / obiecte şi documente cu valoare filatelică - Subinginer - Muzeul Naţional Filatelic - BUCUREŞTI / 23.10.2008

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mai este, săracul. Ne-a părăsit, a plecat în altă lume.
      Cel mai apropiat a rămas Leonard Paşcanu (preşedintele FFR şi singurul expert român acreditat AIEP) şi ar mai fi Cristian Scăiceanu, muteograf la BNR.

      Ștergere
  8. Consider ca este rezultatul prostiei combinata cu reaua intentie.Ni se tot serveste chestia cu protejatul patrimoniului, insa s-a diluat atat de mult, prin intelesul legii, notiunea de patrimoniu incat , practic, absolut totul este incadrabil.Asta in timp ce adevaratele valori dispar una cate una.Ca , deh, nu au timp sa se ocupe de ele deoarece vaneaza infractorii care scot in afara tarii colita cu al XIII-lea congres
    al PCR

    RăspundețiȘtergere