Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 10 decembrie 2015

Încă un subiect delicat care a fost ocolit de aproape toţi cercetătorii: heliogravura

Cei mai mulţi filatelişti "cu nume" şi-au îndreptat atenţia şi subiectele cercetărilor spre mărcile mai vechi, cu precădere a celor din perioada clasică şi postclasică. Nu mă refer la specialiştii în istorie poştală, ci numai la cei preocupaţi de filatelia tradiţională.

În decursul istoriei timbrului românesc, tipărirea s-a făcut utilizându-se mai multe procedee. S-a scris foarte mult despre tiparul înalt şi litografie. Numai că începând cu 1927 (cred), sistemele de imprimare tradiţionale au fost înlocuite cu unul nou (în România), care a permis o creştere substanţială a productivităţii Fabricii de Timbre. Este vorba despre procedeul heliogravurii, una dintre variantele procedeului de imprimare prin tipar adânc (ori una din versiunile gravurii, dacă vreţi). Mai exact însă, poligrafii denumesc procedeul folosit la imprimarea timbrelor rotogravură.

Primele emisiuni româneşti imprimate folosindu-se acest procedeu provin de la imprimerii străine (1922 - Încoronarea de la Alba Iulia, 1926 - 60 ani vârstă Ferdinand, respectiv 1927 - cincantenarul Independenţei).

În catalogul Michel, mai utilizat în România decât alte cataloage, procedeul tiparului este menţionat în titlul fiecărei emisiuni. De exemplu:


Prescurtarea denumirii procedeului de tipar este "RaTdr". Echivalentul în germană al denumirii procedeului este "Raster Tiefdruck". De altfel, uzualele cunoscute sub denumirea "Mihai copil" au fost primele timbre imprimate prin acest procedeu la Fabrica de Timbre (primele timbre poştale, deoarece se pare că în 1927 rotogravura s-a utilizat la imprimarea unei emisiuni de timbre fiscale cu efigia regelui Ferdinand).


În introducerea oricărui volum dintre cataloagele Michel se dau detalii despre acest procedeu de imprimare, dar colecţionarii fără talent ingineresc pot să nu înţeleagă foarrte bine despre ce este vorba. Procedeul, se pretează foarte bine la imprimarea monocoloră la care tiparul reuşeşte să redea într-un mod satisfăcător semitonurile. Priviţi cu atenţie imaginea de mai jos:


Cred că se poate vedea că imaginea este compusă dintr-o mulţime de puncte aşezate într-o ordine desăvârşită. Punctele au diametru variabil, prin aceasta reuşindu-se redarea grafică a tonurilor şi a semitonurilor la imprimarea într-o singură culoare.

Rotogravura a fost utilizată în România, la Fabrica de Timbre, ca procedeu de imprimare începând cu anul 1927 pentru întreaga perioadă a regatului (cu excepţia câtorva emisiuni imprimate în tipar înalt), continuându-se utilizarea lui şi în perioada republicii populare, a republicii socialiste, şi apoi şi după aşa-zisa revoluţie tocmai hăt până în 2004. Prin anii '50 şi '60 s-au utilizat şi alte procedee (gravură - taille douce, respectiv ofset, pentru un număr limitat de emisiuni).
În 1937, coliţa care a marcat înălţarea în gradul de sublocotenent a MS Marelui Voievod Mihai s-a imprimat pentru prima oară în patru culori (exceptând supratiparul, aplicat ulterior prin tipografiere). Imprimarea în două sau mai multe culori s-a executat şi mai târziu, urmăriţi un catalog pentru a identifica emisiunile în cauză. În anii '90 imprimarea s-a făcut pentru unele emisiuni chiar şi în şase culori.

Aşadar, dacă stăm să socotim numeric, cred că timbrele imprimate prin rotogravură s-ar putea să fie cele mai numeroase în istoria filatelică a României.
Este bine că prin aportul unui colectiv numeros de pasionaţi, începându-se cu anii '90 a fost declanşată studierea emisiunilor mai noi. Din păcate, studiul s-a bazat preponderent pe descoperirea erorilor de tipar, evitându-se ori abordându-se în mod marginal (în opinia mea) restul caracteristiiclor mărcilor:
- detaliile tehnice de imprimare, caracteristicile şi particularităţile realizării cilindrilor;
- caracteristicile hârtiei şi studiul detaliat al filigranelor (acolo unde ele există);
- studiul dantelurilor şi identificarea matriţelor utilizate la perforare.

Cum se confecţionează cilindrii?

Eu am avut ocazia să lucrez o perioadă de mai mulţi ani într-o tipografie şi, fiind obişnuit cu activitatea de acolo, nu am realizat decât ceva mai târziu că un colecţionar fără înclinaţii inginereşti ori care nu a avut ocazia să vadă "pe viu" ce se petrece la o maşină de imprimare poate să nu înţeleagă cum ia naştere produsul tipărit.
După ce am început să scriu pe blog, m-am preocupat să adun tot felul de informaţii şi materiale pe care le-am socotit de interes potenţial pentru cititori. Cei care mă urmăresc de mai mult timp (sau care au avut răbdarea să citească articolele publicate în cei aproape cinci ani) au văzut probabil clipurile video pe care le-am mai postat. Revin însă, prezentânduvă încă un clip peste care am dat ceva mai târziu şi care arată cum se confecţionează formele de tipar cu ajutorul procedeelor fotochimice.

Clipul de mai jos are trei părţi distincte:

- până la 4:07 se prezintă tehnică realizării unui clişeu plat din zinc, utilizat la imprimarea în tipar înalt (zonele negravate în adâncime primesc cerneala şi o transmit hârtiei pe timpul imprimării);
- între 4:08 şi 5:18 se prezintă procesul de confecţionare a unei plăci plane din zinc care poartă negativul imaginii, confecţionat fotografic pentru imprimarea în heliogravură; utilizarea acelei site asigură reproducerea semitonurilor lucrării grafice prin transformarea acestora într-o înşiruire de puncte (se mai cheamă şi autotipie; gândiţi-vă la o fotografie de pe pagina unui ziar; aveţi un exemplu aici);
- după 5:19 este prezentată rotogravura propriu-zisă; fiţi foarte atenţi începând cu minutul 6:30; la 6:35 este prezentat întregul montaj, care se realizează puţin diferit la timbre faţă de ceea ce este prezentat în film, revin mai jos; la 6:50 puteţi vedea cum se utilizează o hârtie specială de transfer care preia imaginea montajului şi se foloseşte la impresionarea suprafeţei fotosensibile a cilindrului; la 6:60 se vorbeşte despre "etching", care este o operaţie de tratare cu o soluţie acidă a suprafeţei cilindrului (tipografii români de pe vremuri au tradus acest termen într-unul neaoş: ieţuială); la 7:20 se arată cum cilindrul, după ce este spălat şi uscat, este montat la presa rotativă, este introdus cu partea inferioară într-un jgheab plin cu cerneală tipografică, apoi primeşte pe suprafaţa sa un cuţit care îndepărtează surpplusul de cerneală de pe suprafaţa cilindrului, aceasta rămânând numai în adânciturile gravurii (o schiţă puteţi vedea aici).


Sursa: YouTube, user Jeff Quitney

Filmul este realizat în anul 1938, adică exact în perioada de glorie a rotogravurii utilizate la Fabrica de Timbre. Maşinile de imprimare pot diferi, însă operaţiunile şi procedeele foto au fost identice.

Care este particularitatea montajului în cazul timbrelor? V-am făcut atenţi să vedeţi ce se întâmplă începând cu minutul 6:30.
Pentru timbre, macheta sau desenul (opera artistului) se fotografiază de mai multe ori, astfel încât să se poată obţine un număr suficient de imagini ale clişeelor. Acestea se decupează, montându-se apoi pe o foaie de platic perfect transparent cu ajutorul unor adezivi speciali. Când s-a realizat tot montajul necesar (50 sau 100 sau 200 de clişee aranjate şi aliniate), se foloseşte hârtia specială de transfer aşa cum se arată în clipul video.

Acum apare partea interesantă. Dacă muncitorii sunt mai isteţi, ca să munceacă mai puţin nu fotografiază macheta decât de 5 sau 10 ori, realizează un montaj vorespunzător unui rând şi apoi îl multiplică pe cale fotografică, astfel încât la montajul final corespunzător colii să folosească cinci sau zece rânduri de montaje (transformarea pozitiv-negativ se putea face direct prin contact direct şi impresionare cu lumină).
În acea perioadă tipografii nu se uitau cu foarte mare atenţie la clişeele multiplicate (sau poate nu acordau importanţă), dar am dedus ulterior (prin studiul mai multor coli de mărci) că au fost situaţii în care mici detalii ale desenului se regăsesc sub o formă anumită pe un rând (sau o coloană) şi aceleaşi detalii se regăsesc sub o formă uşor modificată pe celelalte rânduri (sau coloane, depinde de aspectul machetei - înaltă sau culcată; pentru calculatorişti: portait or landscape).
Aşa a luat naştere, de exemplu, şi celebra eroare DRAGOMIRNA, cu A fără bară, care eroare nu este prezentă la o singură marcă, ci la toate mărcile de pe un rând în coală. Deoarece aceste diferenţe au apărut pe cilindru ca urmare a operaţiunilor de multiplicare, ele nu sunt erori, ci tipuri!

Acest lucru nu a fost (din câte ştiu) niciodată menţionat clar în literatura românească, dar există două comunicări (care îmi aparţin). Rapid îmi mai vin în minte două exemple (n-am mărcile la îndemână să le scanez acum, ele au făcut însă subiectul comunicărilor amintite). Este vorba despre uzualele "Mihai vederi":
- la valoarea de 10 lei albastru apar diferenţe între halurile şi umbrele din colţul stâng superior;
- la valoarea de 20 lei brun apar diferenţe la inscripţia FABRICA DE TIMBRE de sub desenul mărcii.
Îmi aduc aminte totuşi că am mai scris pe blog despre această categorie de caracteristici într-un articol mai vechi referitor la mărci din emisiunea "Centenarul naşterii regelui Carol I".

Dacă vă interesează să vedeţi cum se gravează cilindrii cu tehnologii mai noi (utilizate inclusiv la timbre în Italia, Elveţia, Germania, SUA etc.) puteţi urmări şi clipul de mai jos.


Sursa: YouTube, user janoschka prepress supplier

Încă puţină teorie

În poligrafie, calitatea autotipiei se măsoară/determină prin rezoluţia acesteia. Desimea punctelor de semiton determină calitatea tiparului, iar unitatea de măsură utilizată astăzi este numărul de linii pe inch (1 inch = 25,4 mm).

Sursa: The Print Guide. Pe aceeaşi pagină puteţi găsi mai multe informaţii.

Despre rezoluţia semitonului (sau Halftone Resolution) puteţi citi şi aici. Se dă chiar un exemplu de măsurătoare:


Încă o pagină cu explicaţii şi exemple grafice referitoare la punctele de semiton puteţi găsi şi aici.
Să nu vi se pară ciudat că la linkurile de mai sus se fac referiri la grafica computerizată, deoarece şi acum principiile de transpunere grafică (inclusiv în cazul tiparului ofset) din calculator pe placa fiecărei separaţii de culoare folosesc tot puncte de rastru. Odată montajul realizat în calculator, din programul de grafică se printează (sau se copiază) fişierul final pe o staţie grafică dedicată, care transformă cu ajutorul uuni software special toată informaţia în puncte de rastru. Operaţia se mai cheamă şi rasterizare, iar softul utilizat se cheamă Raster Image Processor. Câteva detalii puteţi găsi aici (din păcate românii au fost mai leneşi, nu există şi o pagină în limba română).

De ce am nevoie de aceste informaţii?

Ei bine, am ajuns la sfârşitul articolului. Informaţiile prezentate până acum au avut rolul să vă facă să înţelegeţi cum se confecţionează cilindrul.
Acum: studiul rotogravurii la timbrele româneşti este un capitol cât se poate de virgin. Am să enumăr, pe liniuţe, câteva concluzii, plus câteva informaţii suplimentare. Din ele cei interesaţi pot reţine în mod direct ceea ce ar trebui studiat în continuare, deoarece nu există suficiente răspunsuri pentru multitudinea de întrebări.

Câteva informaţii suplimentare:
- pe un cilindrul, (deci pe o coală de tipar) toate timbrele au un rastru cu aceeaşi rezoluţie exprimată în linii pe inci (adică nu o să fie niciodată o marcă cu o rezoluţie şi restul cu alta); această afirmaţie poate fi luată drept literă de lege;
- aşezarea punctelor de rastru la imagiinle timbrelor (mai ales la cele vechi) nu este făcută în linii orizontale (ca la imaginea de mai sus), ci pe linii oblice, înclinate la 45 de grade;
- cu ajutorul unui scanner puternic şi al unui program de prelucrare de imagini adecvat, se poate măsura rezoluţia punctelor de rastru cu exactitate relativ ridicată (nu trebuie luată neapărat ca standard numărul de linii pe un inch, ele putându-se număra şi pe intervale mai mici (15 sau 10 mm).

Avem nevoie de răspunsuri:
- nu se cunosc cu exactitate mărcile care au rezoluţii diferite; în acest caz se înţelege de la sine că pentru o a doua (eventual celelalte) rezoluţie cilindrul s-a regravat; nu se cunoaşte dacă regravarea cilindrilor a fost sau nu făcută după acelaşi montaj fotografic; dacă întrebarea primeşte un răspuns afirmativ, atunci vor exista şi diferenţe (chiar minime) între desenele mărcilor imprimate cu cilindri diferiţi ori diferenţe între semnele marginale de pe cilindri/coli (vedeţi un exemplu aici, încă unul aici); 
- în cazul regravării cilindrilor, erorile care au apărut la cilindrul iniţial nu se mai pot întâlni la cilindrul regravat; pot apărea însă erori noi, neîntâlnite la cilindrul iniţial; problema are importanţă în stabilirea rarităţii relative a erorilor, deoarece nu mai poate fi considerat drept criteriu de bază tirajul mărcii/emisiunii;
- la reimpresiuni este foarte probabil ca regravarea cilindrilor să fi fost precedată de repetarea operaţiunilor de fotografiere a machetelor şi de reconstruire a montajului final; în această situaţie, diferenţele de identificat apar: a) la desenul mărcilor; b) la formatul acestora; c) la rezoluţia punctelor de semiton;
- nu sunt identificate mărcile la care erorile se regăsesc pe câte un rând întreg sau pe câte o coloană; în toate aceste situaţii, avem de-a face cu tipuri de fapt şi nu cu erori (exemplu: DRAGOMIRNA).

La final

De mult timp urmăresc pe net licitaţiile online, căutând printre altele să identific şi elemente dintre cele expuse mai sus. Îmi vine să renunţ la tot când dau peste poze făcute în dorul lelii cu un telefon de acum cin'şpe ani, ori peste poze nu mai mari decât 75x100 pixeli. Habar n-au proprietarii cum pot pierde astfel un potenţial interesat.

10 comentarii:

  1. Un articol foarte interesant, așa cum ne-ați obișnuit! Poate mă repet, însă aștept cu nerăbdare o nouă broșură din valoroasa colecție RSN :) Citind articolul de față, n-am putut să nu mă gândesc cât de important a fost parcursul istoric al țării noastre în domenii precum filatelia și câte perspective oferă astăzi filateliștilor care fac din studiul mărcilor poștale un mod de viață, împărtășit cu drag și altora. Cu stimă, Catalin

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos.
      Lucrez la încă o broşurică. Când e gata, îi dau drumul.

      Ștergere
  2. Foarte interesant articolul !Si ce pasi mari a facut technologia !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi fost anormal ca tehonlogia să nu evolueze şi în acest domeniu.

      Ștergere
  3. Ce multe știi Max în domeniul ăsta, mă uimești, felicitări si pentru munca depusă de-a-i informa pe alții!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Filatelia se întâlneşte cu meseria de tipograf, n-ar fi fost păcat să nu o fac?
      Sărut-mâna, eşti ca întotdeauna o doamnă.

      Ștergere
  4. Ei, dacă cele două se întrepătrund ești cu atât mai bogat în abilități :)

    RăspundețiȘtergere