Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 20 iulie 2015

O eroare în care cad frecvent neiniţiaţii

Precizarea este necesar a fi făcută pentru că se întâlnesc în continuare colecţionari ori negustori care amestecă lucrurile, dând dovadă de necunoaşterea unor noţiuni de bază. Este un lucru pe care l-am semnalat de mai multe ori în cadrul articolelor de pe blog.


Mulţi amestecă utilizarea obligatorie a unor timbre care au scopul de a colecta taxe fiscale cu francaturile suplimentare aplicate pe întregurile poştale.
Povestea este că, dacă la întregurile poştale care poartă francaturi suplimentare (aşa-zisele "uprated frankings") se pot solicita preţuri mai mari, deoarece ele sunt (de regulă, nu întotdeauna) mai rare, cealată situaţie denotă necunoaşterea istoriei poştale din propria ţară. Adevărul este că nici pe autorii cataloagelor (mai bătrâni sau mai actuali) nu i-a interesat această problemă, iar colecţionarii cărora nu le place să bea cerneală emit judecăţi "de valoare" care de fapt nu au nicio valoare.

Să ne înţelegem, nu preţul solicitat pentru piesa de mai sus este problema, ci încadrarea ei. Pentru perioada respectivă TOATE cărţile poştale simple trebuiau să poarte timbrul aviaţiei de 50 de bani, deoarece aplicarea lui era obligatorie. Aşadar, cartea poştală nu are în niciun caz francatură suplimentară, ci este doar o simplă carte poştală circulată în condiţii normale.

Oarecum asemănătoare cu această situaţie este cea a cărţilor poştale care poartă ştampile de cenzură. Ei bine, pentru o anumită perioadă (care nu a durat numai câteva zile, ci ani buni) TOATE cărţile poştale trebuiau să fie cenzurate. Aşadar, aceasta a fost "starea" lor normală şi este eronat a se solicita preţuri mai mari pentru aceste piese deparece ele ar fi cenzurate. Sunt doar piese NORMALE pentru perioada respectivă. Discuţiile în plus pot interveni doar atunci când piesa respectivă poartă o ştampilă rară de cenzură şi nu de la birourile comune de cenzură (Bucureşti, Iaşi etc.).

2 comentarii:

  1. Exista o lucrare care sa repertorieze tarifele postale si/sau cartile postale utilizate in perioada regatului?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, există:
      Călin Marinescu – "Tarifele, taxele şi gratuităţile poştale în România 1841-2008", două volume, Bucureşti, Editura Medro, 2008.

      Ștergere