Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Suveniruri de la Jimbolia

Localitatea bănăţeană are un trecut destul de interesant. Ca să nu o lungesc prea mult (pentru că există destule informaţii pe internet), localitatea a aparţinut până în 1918 Imperiului Austro-Ungar (Hatzfeld, Haczfeld, Zsombolya). Între 1918 şi 1924 a făcut parte din Iugoslavia (Djzombolj, judeţul Belgrad). În 1924, între România şi Iugoslavia a intervenit un aranjament privind schimbul unor teritorii. Unele localităţi au fost cedate Iugoslaviei, altele au trecut în cadrul graniţelor României, una dintre ele fiind Jimbolia.

Se pare că în localitate, imediat după alipirea la regatul României, în unitatea poştală locală (oficiu poştal contractual, ridicat ulterior la rangul de oficiu) nu a existat o utilizare tardivă a ştampilelor maghiare, şi nici a ştampilelor sârbeşti. Probabil pe plan local s-a confecţionat o ştampilă provizorie (ori s-a transformat o ştampilă administrativă într-una poştală).

Recent a apărut pe piaţa online un lot de suveniruri realizate în 1924 probabil cu ajutorul ştampilei pomenite. Ele merită semnalate, în opinia mea (click pe imagini pentru mărire).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu