Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

vineri, 7 noiembrie 2014

Piesă dubioasă oferită de un vânzător cu antecedente

Atunci când cineva are impresia că ceilalţi sunt duşi cu pluta (şi îmi dau seama de acest lucru), simt că mi se urcă sângele la cap. Nu este de ajuns că piaţa este plină de tot felul de alţi duşi cu pluta (citeşte bişniţari-escroci), trebuie să mai apară câte cineva şi cu piese fabricate.

Piesa care mi-a atras atenţia (dubioasă în opinia mea) este un fragment vândut recent pe eBay de un vânzător cu ID înregistrat în România. Nu-i dau numele, persoanele avizate îi cunosc identitatea.


Formula aplicată este una clasică, frecvent aplicată mai ales la mărcile vechi: marcă originală ieftină, peste care a fost aplicată o ştampilă contrafăcută. Aspectul piesei lasă însă de dorit pentru colecţionarul avizat, deoarece există diferenţe faţă de ştampila originală (şi demonstrează, oarecum, şi existenţa unor cunoştinţe cel puţin medii în grafică a autorului, dar nu îndeajuns).

În verificarea unor piese de acest gen, esenţială este comparaţia cu piese dovedite a fi originale. Vă dau mai jos trei exemple de astfel de mărci.

Faţă de ştampila originală (a existat numai una, nu au fost subtipuri sau variaţii) se pot distinge rapid câteva diferenţe:
- serifa tălpii literei L nu respectă forma originalului;
- cifra 6 din dată are o cu totul altă formă;
- poziţia datei faţă de cercul şi legenda ştampilei este diferită (ştemplul a avut într-adevăr elemente mobile pentru dată, dar poziţia acestora este constantă întotdeauna, ea nu se modifică).

Am făcut şi o suprapunere a ştampilei de pe piesa de 10 Soldi peste piesa cu pricina, din care se vede bine poziţia diferită a datei.


Comentariile vă aparţin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu