Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 30 iunie 2014

Opinii. Ar fi putut exista o serie de discuţii interesante...

...dacă ar fi existat şi persoanele dispuse în mod deschis la aşa ceva.

Orice platformă de blogging (inclusiv aceasta, găzduită de Google prin Blogger) permite introducerea de comentarii, iar la orice comentariu este posibilă formularea şi postarea unor răspunsuri.

Mărturisesc că acesta a fost primul gând care mi-a trecut prin minte atunci când m-am hotărât să deschid blogul, acum mai bine de trei ani. Ar fi putut exista discuţii constructive, din care toţi am fi putut învăţa (pentru că nimeni nu-i Dumnezeu, nimeni nu-i doxă şi oricare dintre noi poate avea în minte o idee eronată la un moment dat, sau din contră, cineva ajungea la vreo concluzie teribil de interesantă pentru toată lumea).
Se pare că m-am înşelat. De ce să fie bine, când poate să fie rău?
Numărul celor dispuşi să-şi exprime liber şi deschis opinia este ca şi inexistent. Sau poate că ar mai fi fost câţiva (care ar fi scris vrute şi nevrute, dar cu o singură condiţie: să rămână anonimi). Am făcut mai multe experimente cu setarea unor niveluri diferite de permisiuni pentru comentarii. Cum a devenit posibilă postarea de comentarii de către anonimi, cum se înmulţeau şi "opiniile".

N-aş vrea să vă povestesc şi ce tâmpenii mai posta câte unul: afirmaţii grave şi nefondate (X fură! Y este un bandit! Cum facem să scăpăm de Z, că nu mai pot să vând nimic din cauza lui?), înjurături - grupa mare (Mănânci rahat că aia nu-i falsă! Ce te f..-te grija pe tine de ce anume vinde X? Eşti un nenorocit! etc., etc.). Unele astfel de comentarii ar fi trebuit să le las şi să public şi IP-ul de unde au fost trimise

Pentru că sunt un colecţionar cu o vechime destul de mare şu cunosc multă lume, aflu tot felul de chestii, inclusiv afirmaţii făcute de diverşi. Am avut surpriza să aflu de tot felul de atitudini care mai de care (raportate la prezentul blog desigur). Se pare că sunt destui aşa-zişi colecţionari care nu sunt nemaipomenit de fericiţi că există, undeva pe net, un "nebun" care şi-a propus să le spună adevăraţilor pasionaţi lucururi care nu au fost şi nu sunt nicăieri publicate.
Mai pe româneşte, existenţa unor colecţionari avizaţi îi deranjează tare mult pe bişniţarii de tot felul, cărora le-ar fi plăcut tare mult să existe o masă cât mai compactă de indivizi uşor de dus de nas şi de influenţat să "cotizeze".
Existenţa unor opinii care diferă în mod clar de "trendul" impus până acum 25 de ani (dar care a continuat să existe în virtutea inerţiei) mi se pare că mai deranzeajă şi o altă categorie de persoane care se învârt printre filatelişti: activiştii (prietenii mei cei mai apropiaţi ştiu la ce mă refer).

V-aş mai fi spus eu câteva chestii, dar îmi cam piere cheful de scris. Poate voi relua problema altă dată.
Până atunci, îi salut pe cei care n-au loc de mine şi mă tot muşcă de cur!

10 comentarii:

  1. Sigur ca este frustrant sa nu aveti reactiile pe care le asteptati (calitativ vorbesc...). Sa darami este usor, sa construiesti...cati se incumeta. Cred ca este valabil in mai toate domeniile socio-culturale...sa zicem.
    Incerc sa gandesc pozitiv si sa ma bucur si de un singur om/comentariu primit care sa-mi "incarce bateriile". Ignorarea "lighioanelor" de tot felul cred ca este cea mai buna solutie. In rest, mi-as dori din toata inima sa continuati...si sa ne delectati...Pe astia doar cativa care om mai fi. Cu deosebit respect.

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Max Peter, dumneavoastra sunteti un artist-o persoana care lucreaza intr-un domeniu al artei, cu talent, dedicare, ironie-sarcasm (bine venite!), profesionalism, intr-un mod creator...cam asa zice definitia cu adaugirile mele, la care detin copyrightul! Sunteti un artist care aveti mereu salile pline...frustratii care n-au mai gasit bilet cu loc sau au facut 'blatul', sunt si ei prezenti: din curiozitate sau chiar vor sa invete ceva...Sunteti un artist care va interpretati rolul, jocul fara falsitate, ceea ce este mai rar intalnit...Asa ca, de ce sa va pese de ei, de frustrati? Ignorati-i! Don't give up and the show must go on!
    N-am comentat pana acum pentru ca-mi stiu clar locul in ale filateliei! Nu-i modestie! E un adevar!
    cu multa simpatie!

    RăspundețiȘtergere
  3. Lumea colecționarilor este aidoma lumii reale. Tipologiile umane se regasesc cu ușurință în ambele părți. Continuați să scrieți pentru admiratorii mărcilor postale!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Subscriu! Vă respect pentru ajutorul acordat celor care vor să înveţe ceva dintr-ale filateliei!

      Ștergere
  4. Buna seara.
    Ma numesc Valentin Popescu, am 35 de ani si sunt de profesie matematician. In anul 2012 am redescoperit o pasiune din copilarie, colectionarea de timbre. Tot in acel an am gasit pe internet blogul dumneavoastra, care mi-a schimbat ideea preconceputa ca a fi filatelist inseamna a incarca niste clasoare cu timbre in ordine cronologica sau tematica.

    As spune ca a fost o descoperire scoala in care mi-ati fost vector director in a intelege disciplina numita filatelie. Rubrici ca "Despre metodica studiului", "Fise de studiu", numeroasele exemple de a privi frumusetea unei piese filatelice, precum si numeroasele exemple scoala de a depista un fals mi-au fost de un real folos in ceea ce a insemnat formarea mea ca filatelist. Trimiterile bibliografice mi-au fost utile in a-mi incropi o mica biblioteca filatelica ce contine cataloage, studii, reviste etc.

    Motivul pentru care nu am postat niciodata un comentariu a venit din faptul ca mai am inca multe de invatat. Vreau sa va multumesc pe aceasta cale pentru timpul petrecut pentru studiu (credeti-ma ca stiu ce inseamna) pentru a veni cu subiecte noi din care unii sa aibe de invatat.

    Am simtit nevoia sa va scriu aceste randuri din dorinta de a-mi manifesta aprecierea pentru ceea ce faceti si pentru a va incuraja sa nu va lasati descurajat de comentariile rautacioase sau de lipsa de comentarii a celor avizati care ar avea ceva de spus.

    Cu stima si deosebit respect, V.P.

    P.S. Va urmaresc fiecare postare, chiar si atunci cand sunt in vacanta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulţumesc frumos. Nu vă doresc decât să mă depăşiţi.

      Ștergere