Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 28 mai 2014

Cresc salariile la Romfilatelia

Într-un comunicat de presă al Guvernului publicat de agenţia Agerpres se enumeră actele normative incluse pe ordinea de zi a şedinţei din data de 20 mai a.c.
Unul dintre aceste acte se referă la Romfilatelia:

"MEMORANDUM cu tema: Aprobarea creșterii cheltuielilor de natură salarială în anul 2014, față de cele realizate în anul 2013 și a numărului de personal prevăzut pentru finele anului 2014 la Societatea Comercială Romfilatelia S.A filială a Companiei Naționale Poșta Română, în conformitate cu prevederile art.48 din Legea nr.356/2013 privind bugetul de stat pe anul 2014, urmare a extinderii activității acesteia
Guvernul a aprobat acest Memorandum. Pentru anul 2014 se propune suma de 2003 mii lei pentru cheltuielile de natură salarială ale SC Romfilatelia SA."


5 comentarii:

  1. Ah, ce-as vrea sa vad si un memrondaum semnat de directorul nostru :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi se pare si normal, la asemenea performante...
    Performanta la performanta trage :)

    Si la Posta Romana este acelasi trend, probabil ati auzit de compensatia de 60.000 EUR pe care a primit-o sefa departamentului juridic, care tocmai a incheiat "amiabil" colaborarea cu PR.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cele două chestii sunt cam din aceeaşi oală, dar nu au nici în clin, nici în mânecă cu poştaşul de rând. Faptul că acum Romfilatelia se află în subordinea MSI şi faptul că acea cucoană a primit "compensaţii" au oarecum cauze similare: cineva s-a aflat în momentul potrivit, la locul potrivit.

      Să facem şi un calcul:

      2003 mii lei = 2003×1000 = 2.003.000 lei fond salarii pe 2014, adică un fond lunar de 2.003.000 : 12 = 166.916 lei.
      Dacă socotim un număr mediu de personal de 80 salariaţi, ar însemna un salariu mediu lunar de circa 2.086 lei de salariat.
      Abia acum aş întreba dacă este un salariu meritat raportat la performanţe.
      Evaluarea însă (a lor) se face după criterii total diferite de ale altora. Aici e problema. Că nimeni din MSI nu va înţelege de ce sunt eu nemulţumit când mă duc la ei şi le cer să cumpăr o marcă din prima sută de numere din a lor listă de preţuri. Pentru că ei (deşi sunt autorizaţi şi mai că doreau exclusivitate pentru asta) nu fac comerţ filatelic, ci doar vând abţibildurile produse pe bandă rulantă, hârtie (mai mult sau mai puţin colorată la preţul valorii nominale.

      Ștergere
  3. Salarii mari are conducerea ! O vanzatoare , va spun eu, are-n jur de 1000 lei net !

    RăspundețiȘtergere