Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

sâmbătă, 7 septembrie 2013

O duzină de cuvinte pe-o duzină de gânduri

Trece vremea şi ne îndreptăm spre marele nimic. Trăim speranţele precum filele unui jurnal şi scriem mereu întâmplări pe treptele unei scări din care cea mai mare parte se ascunde în întunericul viitorului. Totdeauna colecţionează fiecare un şir de gânduri, de speranţe, aspiraţii şi obiecte. Unele ne inspiră şi ne ţin aproape de drumul drept. În centru fiecare încearcă să-şi construiască propria intimitate. Şi să gândească... pentru a deveni o conştiinţă prin pură cunoaştere.


E bine să gândeşti, te dezvolţi, parcurgi etape, câştigi experienţă şi afli lucruri noi.
Există însă ziduri ridicate de semeni. Apare câte o barieră care te obligă să iei decizii. Din nou trebuie să gândeşti, pentru a nu fi ţinut pe loc de piroanele bătute de cei care exact asta nu vor să faci, să gândeşti!


Şi atunci ajungi să înţelegi cum e cu prefăcătoria, cu minciuna, cu făţărnicia, cu manipularea.

Mai multe duzini puteţi descperi la © psi.

12 comentarii:

  1. şi după ce înţelegi toate acestea (manipularea, minciuna şi prefăcătoria) devii neîncrezător, tăcut... doare. şi uiţi că omul este deopotrivă bun şi rău. nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. Sper ca ajungem cu totii sa intelegem...

    RăspundețiȘtergere
  3. Şi galbenul? Unde-i galbenul? ;) El susţine!

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu simt că suntem opriţi din ce în ce mai mult să gândim. E comod pentru unii. Ne miram, pe urmă, de ce suntem confuzi.

    RăspundețiȘtergere
  5. "Si totusi există iubire
    Si totusi există blestem
    Dau lumii, dau lumii de stire
    Iubesc, am curaj si mă tem.

    Si totusi e stare de veghe
    Si totusi murim repetat
    Si totusi mai cred în pereche
    Si totusi ceva sa-ntâmplat."
    Chiar nu ştiu de ce mi-am amintit versurile acestea...
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere