Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 23 iulie 2013

O mişcare neispirată pentru cineva cu pretenţii

Deoarece nu urmăresc piesele puse pe "taraba" virtuală a eBay-ului în sistem BuyItNow, nu văzusem minunea de mai jos. M-a "tras de mânecă" un filatelist pe care îl mai consiliez la achiziţionarea unor piese pentru a-şi completa colecţia de mărci româneşti vechi. Întrebarea pe care mi-a pus-o se referea la existenţa reimpresiunilor mărcilor de binefacere din 1906. Pentru că cineva cu pretenţii a pus la vânzare câte un set de "coli complete" ale "reimpresiunilor". Click pe imagini pentru mărire.


Adică ar fi vorba de aceste "reimpresiuni":


Să fim înţeleşi: la aceste emisiuni NU există reimpresiuni! Există numai falsuri, iar afirmaţia vânzătorului că aşa ceva nu s-a mai văzut până acum este o gogoaşă, astfel de coli au circulat prin cercurile bucureştene cu vreo zece ani în urmă, fiind achiziţionate pe câteva mărci din Germania (pe atunci încă nu apăruse moneda Euro). Explicaţia este necesară pentru că umblă vorba prin târg că persoana în cauză i-ar mai consilia pe cei de la Michel. Păi n-aş vrea să mă pomemesc că văd în vreo ediţie viitoare a catalogului vreo cotare a "reimpresiunilor", nu de alta.

Acum, se pune şi o problemă de moralitate. Eu îmi închipui cam la ce nivel de cunoştinţe filatelice se află vânzătorul (după piesele pe care le comercializează) şi mă cam îndoiesc că persoana în cauză nu ştie că minunile din fotografiile de mai sus nu sunt reimpresiuni, ci falsuri.
Păi cum putem sprijini filatelia şi comerţul onest dacă promovăm falsuri? Mai ales la preţurile acestea, evident, exagerat de mari? Vă daţi seama că dacă s-ar vinde aşa ceva la asemenea niveluri de preţuri piaţa ar fi invadată în scurt timp de "producţii" de genul acestor "reimpresiuni"? Ar fi o "afacere" extrem de profitabilă, în detrimentul mărcilor originale, desigur.
Şi ar mai fi o problemă, legată oarecum de fragilitatea unei graniţe invizibile, dar determinabilă în anumite circumstanţe de către persoane abilitate, aceea a legalităţii. A clasifica şi descrie într-un spaţiu public falsurile ordinare drept reimpresiuni este până la urmă o minciună.

Pentru cititorii fideli, să ştiţi că cele trei emisiuni de mărci de binefacere au fost imprimate în coli de câte 100 de mărci (10x10), formate din câte 5 corpuri a câte 2 coloane (rânduri), despărţite prin punţi. Ţin minte că aceste coli au fost expuse de către Conservatorul de Timbre cu ocazia unei expoziţii filatelice interne din Bucureşti, cu ceva ani în urmă.

2 comentarii:

  1. Dragul meu,
    Nu poti avea pretentii de la Michel sau alti editori. Chiar astazi am avut o discutie cu cineva care isi actualiza cotatiile dupa noul Michel. Nu mica mi-a fost surpriza cand la emisiunile "de la spate" la TAXA DE PLATA era pozata ca marca de referinta o piesa cu supratipar dublu dar in descriere si cotatie nici vorba de asa ceva. Dragul meu. Inca de pe vremea cand faceam numismatica am vazut cat de prost informati sunt editorii de cataloage. Probabil ca o mana de"experti agreeati" furnizeaza periodic informatii catre marile case de editura si acelea iau de buna informatia fara o prea multa verificare. Pana nu o sa para cataloage specializate scrise de cercetatori romani bine intentionati si avizati, care sa combata abuzul, nu o sa se poat inchide robinetul cu maruntis pentru smecheri. Ei profita si profita pe drept. Scrie domn'e 'n carte? Scrie. Pai ce mai vreai sa spui? Ca io te'nsel?

    RăspundețiȘtergere
  2. P.S. Am uitat sa va spun. La Muzeul National Filatelic exista colile originale expuse. Doritorii pot sa le vada sau cei care nu pot sa se deplaseze, ar putea sa scrie la muzeu poate la raspunde cineva.

    RăspundețiȘtergere